Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “ianuarie 9, 2026”

9 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint […] împreună cu toți cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn și al lor și al nostru.

1 Corinteni 1.2

Apostolul, prin Duhul lui Dumnezeu, scrie această epistolă pentru creștinii din Corint, în jurul anului 54 d.H. După ce le dăduse învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu timp de aproximativ optsprezece luni (Fapte 18.11), el rămăsese, în mod evident, în legătură cu ei și după aceea (1 Corinteni 5.9). În această epistolă, Domnul l‑a folosit pe Pavel pentru rezolvarea unor probleme importante din mijlocul corintenilor.

Epistola le‑a fost trimisă, desigur, sfinților din Corint, având în atenție problemele de acolo: mândrie, atitudine sectară, purtare imorală etc. În plus, pentru că cei din Corint îi adresaseră lui Pavel întrebări specifice, cu privire la căsătorie, mâncăruri sau daruri spirituale, el le trimite răspuns tot cu această ocazie.

Totuși, deși această epistolă plină de semnificație le‑a fost scrisă corintenilor, învățătura din ea nu era limitată la ei. Ea conține instrucțiuni divine pentru „toți cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos“. Alte locuri din Scriptură arată același lucru. Instrucțiunile cu privire la darurile materiale au fost aceleași pentru Corint și pentru Galatia (1 Corinteni 16.1). Epistola adresată colosenilor trebuia citită și de cei din Laodiceea (Coloseni 4.16). Vedem deci cu claritate că Biblia nu este limitată la o anumită sferă locală sau culturală. Învățăturile apostolilor erau aceleași peste tot. Creștinii din Roma sau din Efes puteau căpăta învățătură din orice parte a revelațiilor inspirate ale lui Dumnezeu.

Credincioșii de astăzi trăiesc într‑un timp diferit, însă și ei sunt incluși în rândul celor care cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos. Pentru noi, la fel ca pentru creștinii din orice perioadă, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne singura sursă sigură. Dumnezeu dorește să‑l citim, să învățăm principiile prezentate în el și să le aplicăm cu o asemenea putere spirituală, încât mărturia noastră personală și colectivă să‑L onoreze pe El.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi căuta pe cea pierdută și voi aduce înapoi pe cea alungată.

Ezechiel 34.16

Raymond Maufrais

Tânărul explorator francez Raymond Maufrais a pornit singur, pe jos, în anul 1949, dinspre Guyana înspre inima Braziliei, pentru a cerceta una dintre cele mai puțin cunoscute și aproape inaccesibile zone din țară. Pentru o vreme a trimis cu regularitate vești acasă – până când a dispărut fără urmă. Șase săptămâni mai târziu, un băștinaș i‑a găsit jurnalul pe care îl lăsase într‑o tabără părăsită.

Ferm convins că fiul său nu era mort, tatăl a decis să înceapă să‑l caute. Era în anul 1952. Timp de doisprezece ani, el a străbătut 12.000 km – în cadrul a douăzeci și două de expediții – neținând cont de greutăți și de pericole. Și‑a căutat fiul cu o perseverență de neclintit, în străfundul pădurilor virgine și pe înălțimile munților. I‑a gravat numele în trunchiurile copacilor și a lăsat mesaje în sticlă. Împins de dorința de a‑și găsi fiul, a ignorat orice urmă de foame și de sete și amenințările continue la adresa propriei vieți, atât din partea triburilor, cât și a prădătorilor și a șerpilor. În cele din urmă, complet istovit, a renunțat la investigație. Epuizat și simțind povara anilor, s‑a întors acasă. „Lăsați‑mă în pace“, le spunea el celor care‑i lăudau curajul, „eu sunt doar un biet om care și‑a pierdut fiul“.

Ce întâmplare impresionantă! Nu ne duce ea oare cu gândul la Acela care a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut? Fiul lui Dumnezeu a venit din cer pe pământ, unde a avut parte de cea mai mare împotrivire. În cele din urmă, a murit pe cruce – din dragoste pentru tine și pentru mine! Isus Hristos ne caută și astăzi. Bucuria Lui este de necuprins pentru fiecare suflet regăsit.

Citirea Bibliei: Osea 9.1-17 · Iacov 4.11-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 8:1-22

Să ascultăm acum ce are de spus Bildad. Neîndrăznind încă să afirme deschis că nenorocirile lui Iov sunt rezultatul propriilor sale păcate, începe prin a vorbi despre fiii acestuia. Pentru el, problema era simplă: Ťmoartea copiilor lui Iov era consecinţa fărădelegilor lor (v. 4): au păcătuit şi Dumnezeu i‑a lovitť. Erau vorbe crude pentru acest om evlavios, căruia îi cunoaştem fericitul obicei: Iov se scula dis‑de‑dimineaţă ca să aducă arderi‑de‑tot pentru fiii săi (1.5). Era ca şi cum prietenul său i‑ar fi spus: ŤRugăciunile tale au fost inutile; Dumnezeu nu te‑a ascultat şi n‑a vrut să‑ţi salveze copiiiť.

Cei trei prieteni Îl cunoşteau pe Dumnezeu doar ca Judecătorul cel drept. Desigur că dreptatea Celui Atotputernic (v. 3) este un aspect al adevărului. Ea este atât de perfectă, încât, atunci când propriul Său Fiu S‑a încărcat cu păcatele noastre, Dumnezeu a fost nevoit să‑L lovească, în mânia Sa. Dar crucea, prin care s‑a făcut dovada supremă a dreptăţii Sale, ne aduce în acelaşi timp cea mai minunată dovadă a dragostei Sale. Dacă le vorbim oamenilor numai despre dreptate, nu şi despre dragoste, îi expunem atât descurajării, cât şi riscului de a se justifica singuri: acesta este dublul efect pe care îl vor produce raţionamentele prietenilor săi asupra lui Iov.

SCHIMBĂ-ȚI RUTINA! | Fundația S.E.E.R. România

„Îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei…” (Isaia 42:16)

Așa cum o dovedește legea varietății, existența continuă a oricărui sistem necesită capacitatea de a cultiva varietatea în structurile sale interne.

În domeniul exercițiilor fizice, de exemplu, rutina devine în cele din urmă inutilă. Dacă te antrenezi în același mod de fiecare dată când faci exerciții, mușchii tăi încep să se adapteze și nu se mai dezvoltă. Trebuie să-ți schimbi obiceiul. Trebuie să îi derutezi.

Acest lucru este valabil și din punct de vedere spiritual. Un autor a scris: „Când sunt într-o cădere spirituală, de nouă ori din zece, ceva sacru a devenit rutină. Sunt sigur că diferă în funcție de personalitate, dar una dintre modalitățile prin care eu ies dintr-o criză spirituală este prin perturbarea rutinei și experimentarea disciplinelor spirituale. Uneori este nevoie doar de o mică schimbare în rutină. Fă voluntariat la un așezământ din vecinătate pentru persoane fără adăpost. Începe să ții un jurnal al recunoștinței. Integrează-te într-un grup de casă sau într-un studiu biblic. Ia-ți o zi liberă și retrage-te undeva singur. Sau pur și simplu trezește-te puțin mai devreme dimineața și petrece puțin timp în plus cu Dumnezeu. Una dintre micile schimbări ale rutinei care m-au ajutat să-mi împrospătez momentele de devoțiune a fost să citesc o altă versiune de traducere a Bibliei. Cuvintele noi m-au ajutat să am gânduri noi.”

Pentru a crește spiritual, ai nevoie de consecvență, structură și disciplină. Dar când treci printr-o perioadă de secetă spirituală, încearcă să-ți schimbi rutina spirituală. În loc să faci lucrurile așa cum le făceai de obicei, încearcă o altă abordare. Dumnezeu spune: „Îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei”. Dumnezeu nu Se schimbă, dar El Se mișcă!

Pentru a ajunge acolo unde Dumnezeu vrea să te ducă, trebuie să fii dispus să te miști împreună cu El!

Navigare în articole