Mana Zilnica

25 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră și nu m-a ascultat; și Domnul mi-a zis: „Ți-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!“.

Deuteronom 3.26

Greșeala lui Moise (2)

Moise a spus aceste cuvinte înaintea întregului popor. El a recunoscut înaintea lor că a făcut o greșeală. Facem și noi așa? Putem și noi, creștini mai în vârstă, să mărturisim în fața tuturor când am făcut ceva greșit?

Moise a putut face acest lucru! Și ne impresionează profund că a recunoscut sincer greșeala sa înaintea întregului popor. Dar a adăugat: „Domnul era mâniat pe mine din cauza voastră“. În timp ce vina a luat-o asupra lui, a trebuit totuși să le spună că ei îl provocaseră. Cum reacționăm noi când păcătuim din cauza unei provocări? Dăm vina pe alții?

În cazul lui Moise s-au adeverit cuvintele Mântuitorului nostru: „Cine se smerește va fi înălțat“ (Luca 14.11). Acest lucru este valabil și pentru noi. Dacă am făcut o greșeală și o recunoaștem sincer, nu vom pierde aprecierea ascultătorilor. Din contră!

Moise i-a comunicat poporului și răspunsul Domnului: „Tu nu vei trece Iordanul acesta“. Dumnezeu nu i-a mai luat încercarea care fusese pusă asupra lui. Se poate întâmpla și așa, iar acest lucru este foarte greu. Unele încercări durează numai un timp anume, ca în cazul lui Iov. Și, imediat ce este atins un scop anume, Dumnezeu oprește încercarea. Dar, în cazul lui Moise, încercarea a fost o pedeapsă pentru neascultarea sa. De aceea, Dumnezeu a lăsat-o. Cu toate că Moise L-a rugat pe Domnul cu stăruință să îi ia încercarea, a primit un răspuns negativ. Dumnezeu l-a făcut să înțeleagă: „Ți-ajunge atât! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta!“. Moise a acceptat această sentință a lui Dumnezeu și s-a plecat smerit sub ea.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!

Psalmul 14.1

Îl lasă pe Dumnezeu afară

În zilele noastre, mulți oameni nu cred în Dumnezeu. Deși văd creația Lui și se bucură de armonia minunată din natură, ei refuză să accepte că Dumnezeu a creat totul. Preferă să se refugieze în teorii (despre originea vieții și a naturii) care Îl lasă pe Dumnezeu afară, în ciuda faptului că, și în acest caz, este nevoie de credință, dar nu în Dumnezeu.

Dumnezeu nu a renunțat la omenire. El este răbdător, „nevrând ca vreunii să piară, ci ca toți să vină la pocăință“ (2 Petru 3.9). El încă Se descoperă tuturor prin creație: „De la creația lumii, lucrurile Sale nevăzute sunt percepute, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute, la fel și eterna Sa putere și divinitate – încât ei să fie fără scuză“ (Romani 1.20).

Dumnezeu, de asemenea, le vorbește oamenilor prin conștiință, acel cuget care ne mărturisește că există valori morale și legi pe care nu le putem încălca fără consecințe. Sentimentul nostru de „bine și rău“, de „ceea ce este nobil și ceea ce este josnic“, ne deosebește de animale.

Toată lumea are o anumită cunoaștere a lui Dumnezeu și o conștiință a veșniciei în interiorul său. Dumnezeu „a pus și eternitatea în inima lor“ (Eclesiastul 3.11) și ne-a făcut astfel diferiți de orice altă creatură de pe pământ. Dumnezeu a făcut toate acestea, pentru ca omul să se întoarcă la El, ca să nu fie judecat pentru păcatele sale, când „Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor … prin Isus Hristos“ (Romani 2.16). „Cine este înțelept va lua seama la aceste lucruri“ (Psalmul 107.43).

Citirea Bibliei: Isaia 51.1-11 · Evrei 11.32-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 26:1-15

Împăratul Ozia ne este prezentat ca un om cu o excepţională agerime a minţii. Domnia lui deosebit de lungă, de cincizeci şi doi de ani, este încărcată de o activitate remarcabilă. Împăratul veghează ca popo­ru­lui să nu-i lipsească nimic: fântâni, cirezi de vite, ogoare, vii, toate însoţite de o puternică protecţie mili­tară. Pe scurt, ga­rantează împă­răţiei lui atât prosperitatea, cât şi securitatea. Oare nu spre aceste două ţeluri sunt îndrep­tate toate eforturile oamenilor? Şi la ce-i conduc ele pe oameni în general? La a-I fi oare recunoscători lui Dumnezeu? Îşi folosesc ei bunurile pentru lu­crarea Domnului? Este trist să con­statăm că îşi atribuie lor înşişi meritele pentru aceste eforturi şi bunuri şi îşi pun încrederea în bogăţiile adunate, de care se bucură într-un mod egoist. Aceste pericole sunt actuale pentru cre­dinciosul care este împlinit din punct de vedere ma­terial. El îşi asumă un mare risc când se sprijină pe propriile resurse, crezând că-i este suficient. În acelaşi timp, el încetează să mai conteze pe ajutorul minunat al lui Dum­ne­zeu (v.15), pierzând astfel beneficiul. În asemenea condiţii, căderea nu va întârzia.

Ozia pregătise totul pentru a rezista unui atac exterior, dar neglijase să vegheze pe frontul interior, altfel spus, asupra propriei inimi.

TU ALEGI: CHEMAREA SAU CONFORTUL | Fundația S.E.E.R. România

„Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31)

Biblia ne spune: „Terah a luat pe fiul său Avram… Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31) Un autor creștin scria: „Terah l-a însoțit pe Avram o parte din călătoria spre Canaan, dar apoi s-a oprit… Terah și familia sa își încep povestea în Ur, marele centru al bogăției și educației și țara idolilor. Apoi ei pornesc pe acest drum, care trece prin orașul Haran și coboară în Canaan…

Pentru Terah, tatăl lui Avram, drumul se termină în Haran. Acum știm din alte pasaje din Biblie că Haran era un oraș foarte asemănător cu Ur. Era multă bogăție acolo. Erau idoli acolo. Ce s-a întâmplat? Este foarte posibil ca Terah să se fi gândit: „Dacă aș merge mai departe, aș putea pierde tot ce am. Cu siguranță, ar trebui să renunț la idolii mei!” Așa că alege confortul. Dar Avram alege să spună da chemării sale…”

Aceasta este o alegere pe care va trebui s-o faci și tu. Și va trebui s-o faci de mai multe ori. Pe măsură ce circumstanțele tale se schimbă, iar anotimpurile vieții tale se succed, va trebui să decizi dacă mergi cu Dumnezeu în necunoscut, sau te mulțumești cu siguranța a ceea ce ai și știi.

Terah s-a stabilit; Avram a mers mai departe!

Tu, ce vei face?

Nu trebuie să faci nimic pentru a fi demn de dragostea și harul lui Dumnezeu; acestea sunt daruri. Dar pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să alegi chemarea în locul confortului!