Mana Zilnica

19 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în toată țara nu era pâine, pentru că foametea era foarte mare; și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete.

Geneza 47.13

În timpul anilor de belșug, lumea i-a acordat doar puțină atenție lui Iosif. Despre frații săi nu auzim nimic, ei au fost cu totul indiferenți cu privire la el. Totuși, când foametea se instalează, nevoia este trezită: „Toată țara Egiptului a început să flămânzească“, iar Iacov și fiii lui se confruntă cu foametea și cu moartea (Geneza 42.1,2). Nevoia îi face să strige după pâine; națiunile trebuie să învețe, iar frații săi să descopere, că nimeni nu poate satisface nevoia decât acela pe care ei l-au batjocorit și l-au lepădat. Națiunile trebuie „să meargă la Iosif“, iar frații trebuie să se închine înaintea lui cu fețele plecate până la pământ (Geneza 41.55; 42.6). Cel care fusese lepădat, dar care acum este înălțat, este singura resursă, atât pentru națiuni, cât și pentru Iacov și pentru fiii săi.

Toate acestea vorbesc în mod clar despre lucrurile viitoare. Se apropie cu repeziciune „ceasul încercării care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3.10), iar pentru iudei va veni timpul „unui necaz mare, așa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“ (Matei 24.21). „Vai!“, spune profetul Ieremia, „pentru că mare este ziua aceea! Niciuna nu este asemenea ei; și este timp de necaz pentru Iacov“ (Ieremia 30.7). Iar în acea zi de încercare, așa cum nu a mai fost niciodată, unica resursă va fi Hristosul înălțat, care în zilele umilirii Lui a fost lepădat și crucificat de către iudei și națiuni.

Atât națiunile cât și iudeii vor trece prin mari nenorociri în încercarea lor de a aduce prosperitate și pace într-o lume din care Dumnezeu și Hristosul Său sunt excluși. Dar acest timp de binecuvântare nu va veni până când națiunile nu I se vor supune lui Hristos ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor și până când iudeii nu vor mărturisi: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului“. Atunci Hristosul înălțat, la fel ca Iosif odinioară, va deschide depozitele de binecuvântare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Ioan 3.14,15

Șarpele înălțat în pustie

Fiecare evreu știa relatarea din Numeri 21.4-9 și contextul acesteia. Dumnezeu a trimis șerpi veninoși, ca judecată asupra oamenilor nemulțumiți din poporul Israel. Mulți au fost mușcați și au murit. În harul Său, Dumnezeu însă le-a oferit un singur mod de vindecare: El i-a spus lui Moise să facă un șarpe de aramă și să-l înalțe într-o prăjină, pentru ca oricine va privi la el să trăiască, chiar dacă veninul șerpilor înfocați i-ar fi condamnat la moarte. Când Isus a făcut referire la această întâmplare, a spus că El Însuși va fi „înălțat“.

Așa s-a și întâmplat la crucea de la Golgota. Acolo a fost răstignit Mântuitorul, pentru ca toți să-L vadă. Israeliții din vechime se puteau uita la șarpele de aramă. Astăzi, sub mușcătura păcatului, un singur remediu avem: să privim la Mântuitorul „înălțat pe cruce“!

Nu spuneți: „Ce legătură are această poveste învechită cu mine?“. Isus Hristos a suferit moartea ca Înlocuitor pentru cei care au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar această categorie ne cuprinde pe toți. Există promisiunea vieții eterne pentru toți cei care privesc în sus la El și cred în El. După ce a trecut pericolul șerpilor, poporul a păstrat șarpele de aramă ca amintire a îndurării Domnului și pentru ca niciodată să nu se mai răzvrătească. Totuși, treptat au început să creadă că șarpele avea puteri magice și s-au grăbit să-i ardă tămâie. L-au numit „Nehuștan“ (aramă). I s-au închinat.

Aceasta este idolatrie.

Citirea Bibliei: Isaia 47.1-15 · Evrei 10.11-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 21:1-20

Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată carac­terul de carte a harului! În afara ex­cepţiilor jus­tificate de evenimente, cartea a aco­perit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin con­trast, tot binele ce se putea găsi. Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi tre­buie să-l facem totdeauna (citiţi 1 Petru 4.8).

Paginile de care ne apropiem acum sunt în con­trast cu „lucrurile bune“ pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, aco­pe­rirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dum­nezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răb­dare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă mă­reţie peste întunericul care se lasă asupra împără­ţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât pă­catul (Romani 5.20).

O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i reca­pitula crimele şi pentru a-l avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

VEI TRECE ȘI PESTE ASTA! | Fundația S.E.E.R. România

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare)… Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire).” (Geneza 41:51-52)

Când treci printr-o tragedie sau printr-o pierdere, dacă nu primești ajutor, te poți închide emoțional și poți rămâne blocat. Iar atunci când te concentrezi asupra durerii din trecut, riști să pierzi binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru tine în viitor.

Dacă cineva a avut motive să cedeze disperării și să renunțe, acela a fost Iosif. Cei care ar fi trebuit să-l iubească, l-au dușmănit și l-au trădat. A fost calomniat, mințit și întemnițat pe nedrept. Cum a supraviețuit? De patru ori citim în Geneza 39: „Domnul a fost cu Iosif”. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu îți va fi sprijin prin lucruri care altfel te-ar distruge. Iosif știa că iertând și uitând, și nu păstrând resentimente, se va elibera și se va poziționa favorabil pentru a-și îndeplini destinul divin.

Cum știm acest lucru? Datorită numelui pe care l-a dat celor doi fii ai săi. „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”.

Cine l-a ajutat pe Iosif să uite durerea provocată de familia sa? Dumnezeu! Ce l-a ajutat să depășească nedreptățile pe care alții i le-au făcut? Un sentiment constant al prezenței permanente a lui Dumnezeu!

Astăzi, prezența lui Dumnezeu va face asta și pentru tine. Promisiunea Sa pentru tine este următoarea (Isaia 43:2-3): „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine… dacă vei merge prin foc, nu te va arde… Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”