Mana Zilnica

1 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia toiagul și strânge adunarea, tu și Aaron, fratele tău, și vorbiți stâncii înaintea ochilor lor, și ea își va da apele; și să le scoți apă din stâncă și să adăpi adunarea și vitele lor“. Și Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, așa cum îi poruncise El.

Numeri 20.7-9

Toiagul lui Aaron (2)

Drept urmare, Moise a trebuit să ia toiagul lui Aaron – toiagul harului. După aceea, el și Aaron au avut misiunea din partea Domnului să vorbească stâncii în fața ochilor întregului popor. Stânca este Hristos (1 Corinteni 10.4).

Această întâmplare ne arată că noi putem veni în toate situațiile vieții cu deplină îndrăzneală înaintea tronului de har (Evrei 4.16). Această îndrăzneală se referă la relația noastră și la vorbirea noastră cu Domnul. Noi pășim fără teamă în prezența Sa și putem să-I spunem Lui tot ceea ce ne frământă, tot ceea ce ne-ar împinge chiar spre disperare. De aceea Dumnezeu a poruncit conducătorului Moise: „Vorbiți stâncii înaintea ochilor lor“. El trebuia să apeleze la harul Domnului cu toiagul lui Aaron în mână.

Indiferent cum sunt împrejurările vieții – ușoare sau dificile – tot timpul putem merge înaintea Domnului și să-I spunem deschis Lui totul. Într-o cântare se spune:

În zile calde, bune,
Cu flori pe calea mea,
Cu fericire – aș putea spune –
Tu iei parte la ea.
Dar de-i spinoasă calea
Și rănile ard rău,
Atunci cunosc puterea
Și devotamentul Tău.

Să ne folosim deseori de această posibilitate! Chiar dacă am păcătuit, calea spre Domnul este deschisă pentru noi. Desigur, El așteaptă o mărturisire sinceră.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.

Evrei 11.1

Credința lui Moise

Iată în doar câteva rânduri rezumatul unei vieți întregi: „Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă privea spre răsplătire. Prin credință a părăsit el Egiptul, netemându-se de mânia împăratului, căci a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut“ (Evrei 11.24-27).

În vremea când poporul evreu se afla în robia Egiptului, un bebeluș numit Moise a fost scăpat de la moarte datorită credinței părinților săi (Exod 1.8–2.10). Scos din ape, adoptat de fiica lui Faraon, el a crescut la curtea tiranului care asuprea în mod barbar poporul evreu. Ar fi putut părea că se afla în poziția ideală, deliciul curții imperiale. Cu toate acestea, Moise a refuzat această situație de invidiat. El a arătat astfel că-L iubește pe Dumnezeu și pe poporul Lui. El a ales, prin credință, să împărtășească umilința și suferința evreilor, în loc să rămână la curte și să se bucure de plăcerile trecătoare și atât de vinovate. De ce a făcut el această alegere? A socotit rușinea lui Hristos ca pe o adevărată comoară, în comparație cu bogățiile Egiptului! Moise ajunge să considere lucrurile în felul acesta, fiindcă ținta la care privește este răsplata pe care un Dumnezeu credincios o rezervă celor care-L caută (Evrei 11.6). Privește dincolo de circumstanțele acestei vieți. Rămâne ferm prin încercările care rezultă din alegerea și refuzul său, pentru că Îl vede pe Cel Nevăzut.

Citirea Bibliei: Isaia 31.1-32.20 · Evrei 2.5-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 7:11-22

Casa a fost terminată şi inaugurată. În răs­punsul pe ca­re i-l dă lui Solomon, Domnul de­clară că a sfinţit-o pen­tru ca Numele Lui să rămână în ea pe vecie (v.16,20). Binecu­vântată asi­gurare! Ceea ce caracterizează as­tăzi reuniunea credincioşi­lor în mijlo­cul cărora Domnul Isus a promis să fie prezent este faptul că ei se adună în numele Domnului (Matei 18.20). În consecinţă, vine şi responsabilitatea serioasă de a nu tolera aici nimic care să dezonoreze acest Nu­me şi această prezenţă. Tocmai în acest sens îl avertizează Domnul pe Solomon, începând cu v. 19.

În acelaşi timp, prezenţa Domnului în mij­locul alor Săi le garantează tot ceea ce suflete­le lor au nevoie. Cum se face atunci că unele strângeri laolaltă se desfă­şoară ca pe un drum bătătorit, lâncezind în rutină? Cu siguranţă le lipseşte ceva şi este evident că nu mai reprezintă împli­nirea pro­misiunii Domnului. Ne întristează s-o spunem, ceea ce lipseşte este credinţa, încrederea mea în prezenţa Lui, care este suficientă ca să mă binecuvânteze din abundenţă şi să mă binecuvânteze acolo.

Să remarcăm cum răspunsul divin urmează în detaliu rugăciunea împăratului din capitolul precedent. Compa­raţi, de exemplu, v. 15 din cap. 7 cu v. 40 din cap. 6. Da, să aşteptăm din partea lui Dum­nezeu binecuvântări sigure. Lui Îi face plăcere să ni le acorde.

DĂ DOVADĂ DE COMPASIUNE FAȚĂ DE TOȚI OAMENII (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Matei 14:14)

Domnul Isus a dat dovadă de compasiune pe oriunde mergea. El ne-a învățat că trebuie să avem grijă de „cei foarte neînsemnați” dintre noi (Matei 25:40). Biserica Noului Testament a continuat „tiparul” Său prin eliminarea rasismului și a multor altor „isme”.

Biblia spune: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.” (Galateni 3:28)

A-L urma pe Hristos înseamnă a arăta compasiune față de toți oamenii, indiferent dacă îți place sau nu de ei. Ești chemat să practici compasiunea acolo unde lucrezi și unde trăiești. Jean Henri Dunant nu putea suporta vaietele soldaților care plângeau pe un câmp de luptă după ce fuseseră răniți, așa că acest filantrop elvețian a spus că își va dedica viața ajutorării lor în Numele Domnului Isus. Ca urmare, în anii 1860 el a înființat Crucea Roșie. De fiecare dată când o vezi, vezi o amprentă a lui Isus.

Un pastor luteran din Germania pe nume Theodor Fliedner a învățat un grup de femei, în principal țărănci, să îngrijească bolnavii. Acest lucru a dus la dezvoltarea spitalelor în întreaga Europă și a inspirat-o pe Florence Nightingale să-și dea viața pentru a-i îngriji pe bolnavi. Părintele Damien, un preot belgian, a lucrat în Hawaii în secolul al XIX-lea și a pus bazele unui loc unde leproșii puteau fi iubiți și îngrijiți. În fiecare săptămână le spunea: „Dumnezeu vă iubește, leproșilor!” Apoi, după o vreme, s-a ridicat în picioare și a spus: „Dumnezeu ne iubește pe noi, leproșii!”

Și a murit din cauza leprei… Isus a spus că fiecare act de bunătate față de cineva, inclusiv față de cei care nu-l merită, „Mie Mi l-aţi făcut.” (Matei 25:40)

Așadar, urmează pilda Domnului Isus și a oamenilor care au practicat compasiunea!