Mana Zilnica

11 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când cineva va păcătui și se va purta cu necredincioșie față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui sau dat în păstrarea lui, sau va fura sau va înșela pe aproapele lui, tăgăduind că a găsit un lucru pierdut sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care îl face omul și păcătuiește […]

Levitic 6.2,3

Restituirea (1)

În primul rând este izbitor faptul că Dumnezeu spune că de fapt noi păcătuim față de El atunci când păcătuim față de aproapele nostru. Dumnezeu privește nedreptatea înfăptuită față de un frate sau față de o soră ca îndreptată împotriva Sa! În cârmuirea Sa, Dumnezeu va judeca și va pedepsi aceasta ca și când noi am fi înfăptuit nedreptatea împotriva Lui. De aceea, și în acest caz, jertfa pentru vină și despăgubirea este aceeași ca și în cazul când noi I-am reținut lui Dumnezeu ceva pe nedrept. Acest principiu îl găsim și în Fapte 9.4, unde Domnul îi spune lui Saul pe când îi prigonea pe cei credincioși: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?“. Noi suntem mădulare ale Trupului Său și suntem identificați cu El. Noi suntem, de asemenea, copii ai Tatălui, așa că El simte răul făcut nouă ca și cum I s-ar fi făcut Lui. Ce lumină serioasă aruncă aceasta asupra păcatelor și greșelilor noastre față de cei credincioși!

Cum păcătuiesc eu față de un frate, față de o soră sau față de toți credincioșii împreună? În versetele următoare este vorba despre lucrurile materiale, iar despre acestea poate fi vorba și la noi. Toate prevederile legii sunt, pentru noi, simboluri ale lucrurilor spirituale. Israel era o adunare pământească căreia cineva îi aparținea prin naștere. Binecuvântările lor erau pământești, așa cum arată clar Deuteronom 28. Adunarea, Trupul lui Hristos, este totuși o comunitate duhovnicească, din care fac parte cei care au fost câștigați și care, după ce au crezut toată evanghelia, au primit Duhul Sfânt. Noi suntem binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești (Efeseni 1.13). Relația noastră unii cu alții, ca oameni credincioși, este deci duhovnicească, deși, deseori, pot fi prezente și legături pământești, materiale, pentru că ne aflăm încă pe pământ.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cât este de departe răsăritul de apus, atât a îndepărtat El nelegiuirile noastre de la noi.

Psalmul 103.12

Harul iertării

Sunt chiar și printre cei credincioși oameni care susțin că nimeni nu știe dacă păcatele le sunt iertate cu adevărat, pe motiv că acest lucru va fi arătat doar în eternitate. De unde această nesiguranță? Nu a vorbit Dumnezeu îndeajuns de clar în Cuvântul Său despre acest subiect? David, scriitorul multor psalmi, știa că „nelegiuirile“ sale fuseseră îndepărtate la o distanță de neimaginat de el. Toate, fără excepție, îi fuseseră iertate! Și el nu este singurul cu această cunoștință.

De ce i-ar lăsa Dumnezeu în ignoranță pe cei cărora le-a arătat harul Său? Noul Testament ne declară în mai multe pasaje că lucrurile nu stau așa. „V-am scris acestea vouă, ca să știți că aveți viață eternă, vouă, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu“ (1 Ioan 5.13). El a vrut să îi asigure pe credincioși că păcatele lor erau iertate și că aveau viață eternă, viață care se potrivește în prezența lui Dumnezeu. Pasaje asemănătoare pot fi găsite și în alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu (de exemplu în Ioan 5.34; Romani 5.1; Evrei 10.10,14,17,18). Și totuși întâlnim destul de des oameni care, conștienți de vina lor înaintea lui Dumnezeu, regretă păcatele, le mărturisesc, dar care încă bâjbâie în incertitudine, spunând: „Sper să ajung în cer“, în loc de: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește“ (Iov 19.25). Ar trebui să le reamintim unor astfel de suflete temătoare că jertfa de ispășire a lui Isus Hristos este perfectă. Ea este baza pentru iertarea păcatelor noastre, iar siguranța noastră se bazează pe promisiunea certă a mântuirii pe care Dumnezeu a dat-o în Cuvântul Său.

Citirea Bibliei: Isaia 5.18-30 · Fapte 22.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 21:14-30

Tot pe acest munte, Moria, Avraam îl adusese odată ca jertfă pe fiul său, Isaac (Geneza 22.2; 2 Cronici 3.1). Însă Dumnezeu oprise mâna lui Avraam în acelaşi fel în care acum opreşte mâna îngerului. Judecata divină astfel detur­nată ia acum forma unui foc, consumând jert­fa oferită de David (v. 26). După ce i se prezentase o jertfă înlocuitoare, care l-a substi­tuit pe Isaac, Avra­am a pus locului acestuia numele „Jehovah-Jireh“, adică: „La muntele unde Domnul va purta de grij㓠(Geneza 22.14).

În ce ne priveşte, cunoaştem solemnitatea acelei purtări de grijă şi, de asemenea, cine a fost Acela care a trebuit să primească în locul nostru loviturile judecăţii lui Dumnezeu. Vocea care aici îi spune îngerului: „Destul“, îi porunceşte apoi să-şi pună iarăşi sabia în teacă; şi această voce este aceeaşi cu cea care într-o zi va trebui să spună: „Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului Meu şi împotriva omului care este tovarăşul Meu … loveşte păs­torul“ (Zaharia 13.7). Ce taină minunată şi de nepătruns! Ju­decata pe care o meritam s-a depărtat pentru tot­deauna de la noi, pentru că a căzut asupra Celui zdrobit în locul nostru: Isus, Păstorul rânduit de Dumnezeu, Păstorul nostru cel bun, este „Însoţitorul Domnului“.

A FI „NEBUN” PENTRU HRISTOS!

„Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte…” (1 Corinteni 1:27)

Un pastor scria: „Nenumărate sondaje au arătat că frica numărul unu a oamenilor este să vorbească în public. Moartea se află pe locul doi. Asta înseamnă că unii oameni ar prefera să moară decât să vorbească în public. De ce? Din cauza fricii de a nu părea prost… Dar credința include și nepăsarea față de această posibilitate – de a părea prost. Noe a părut nebun când a construit o arcă în deșert. Sara a părut nebună cumpărând haine de maternitate la nouăzeci de ani. Iudeii au părut nebuni când au mărșăluit în jurul Ierihonului, suflând din trâmbițe. David a părut nebun atacându-l pe Goliat cu praștia. Magii au părut nebuni urmărind steaua de pe cer. Petru a părut nebun ieșind din barcă în mijlocul mării. Iar Isus a părut nebun atârnând pe jumătate gol pe cruce.

Dar aceasta este esența credinței. Iar rezultatele vorbesc de la sine: Noe a fost salvat de potop; Sara l-a născut pe Isaac; zidurile Ierihonului au căzut; David l-a învins pe Goliat; magii L-au găsit pe Mesia: Petru a mers pe apă… iar Isus a înviat din morți! Cele mai mari descoperiri, minuni și puncte de cotitură din Sfânta Scriptură își au originea în acel cineva care a fost dispus să pară prost.”

Oare de ce? Să citim acest verset: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9).

Așadar, iată alternativa… ce alegi: să trăiești după gânduri și căi pământești ca să fii acceptat de oameni, sau să trăiești după gânduri și căi cerești ca să fii acceptat de Dumnezeu?! Când privești lucrurile din această perspectivă, alegerea ta ar trebui să fie clară. Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi.