Mana Zilnica

22 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi.

Ioan 6.32

Mulți mărturisesc faptul că au găsit iertarea și pacea în Isus, însă, în realitate, se hrănesc cu o sumedenie de lucruri care n-au nicio legătură cu El. Ei își hrănesc mintea cu ziare și cu alte feluri de literatură frivolă și deșartă. Îl vor găsi pe Hristos acolo? Sunt acestea mijloacele prin care Duhul Sfânt Îl prezintă pe Hristos sufletului? Sunt acestea picăturile pure de rouă pe care mana cerească se coboară pentru susținerea răscumpăraților lui Dumnezeu în pustie? Nicidecum, ci acestea sunt lucrurile respingătoare în care mintea carnală își găsește plăcerea! Deci cum poate un creștin adevărat să se hrănească cu ele?

Știm, prin învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, că în creștin sunt două naturi. De aceea putem întreba: care dintre ele se hrănește cu știrile lumii și cu literatura ei? Firea cea nouă, sau cea veche? Nu poate exista decât un singur răspuns. Ei bine, atunci pe care dintre cele două doresc să o hrănesc? Cu siguranță că umblarea mea va oferi cel mai clar răspuns la această întrebare. Dacă doresc cu sinceritate să cresc în viața divină, dacă scopul meu principal este să trăiesc pentru Hristos și să-I fiu devotat, dacă tânjesc după extinderea Împărăției lui Dumnezeu înăuntrul meu, atunci voi căuta, fără îndoială, acea hrană care a fost stabilită de Dumnezeu pentru creșterea mea spirituală. Lucrurile sunt foarte clare. Faptele unui om sunt întotdeauna cel mai bun indicator al dorințelor și al scopurilor sale. Prin urmare, dacă întâlnesc un creștin care neglijează Biblia, însă care petrece o grămadă de timp – ba încă cel mai bun timp al său – cu citirea ziarelor, îmi voi da seama imediat de starea sufletului său. Sunt sigur că un astfel de om nu poate fi spiritual și că, nehrănindu-se cu Hristos, nu poate să trăiască și să mărturisească pentru El.

Trebuie să facem din Hristos ținta principală a sufletului nostru; altminteri, viața noastră spirituală va avea de suferit. Nu ne putem hrăni nici măcar cu simțămintele și cu experiențele noastre cu privire la Hristos, căci acestea, întrucât sunt fluctuante, nu pot constitui hrana noastră spirituală. Așa cum, în chestiunea obținerii vieții, a fost nevoie doar de Hristos, tot așa, în chestiunea trăirii vieții, avem nevoie doar de Hristos. Așa cum nu putem introduce nimic în ceea ce oferă viața, la fel nu putem introduce nimic în ceea ce o susține.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

M-ai împovărat cu păcatele tale, M-ai obosit cu nelegiuirile tale. Eu, Eu sunt Același, care îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi aminti de păcatele tale.

Isaia 43.24,25

Ce este păcatul?

„Păcatul“ este un concept moral. Nu este o simplă încălcare a unei reguli, precum o instrucțiune a unei diete. În Biblie, „păcatul“ înseamnă orice nerespectare a standardelor lui Dumnezeu. Putem păcătui atât înaintea lui Dumnezeu, cât și împotriva semenilor noștri. De ce a căzut în dizgrație și a fost considerat demodat acest cuvânt, astfel încât oamenii ar prefera să fie eliminat din dicționar? Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu vor recunoaște că au anumite obligații morale față de compatrioții lor. Dacă cineva jignește, prin aceasta a păcătuit. Deci de ce ne-am încrunta când auzim rostit acest cuvânt?

În momentul când încetăm să mai recunoaștem cerințele lui Dumnezeu, pierdem orice standard moral legat de comportamentul nostru față de ceilalți. În ceea ce privește legile pământului, mulți trăiesc după mottoul: „Totul este permis, cu condiția să nu fii prins“. Dar aceasta este calea descendentă, este declinul social. Adevărata normă etică și standardele generale nu sunt de găsit în interiorul societății umane. Ele sunt stabilite de către Dumnezeul nostru Creator, care întruchipează bunătatea, lumina și dragostea. El este autoritatea care evaluează binele și răul, dar totodată este și Cel pregătit să ierte păcatele. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

Citirea Bibliei: Geneza 30.1-24 · Psalmul 17.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 5:1-18

Dacă David poate fi privit ca împăratul harului, Solomon, succesorul lui, apare ca împăratul gloriei. În gândurile lui Dumnezeu, gloria urmează harul, fără a fi separată de el. Credinciosul, bucurânduse deja de har, va primi şi gloria la veni­rea Domnului. Hiram, împăratul Tirului, l-a iubit întotdeauna pe David. De aceea, la urcarea pe tron a lui Solomon, are parte de gloria marelui împărat şi primeşte din abundenţă provizii pentru necesităţile lui şi ale poporului său. În schimbul acestor beneficii, el va contribui la construcţia templului, care va fi acţiunea principală a domniei lui Solomon. Domnul, de vreme ce i-a dat odihnă lui Israel, poate şi El să Se odihnească şi să schimbe cortul călătorului cu o construcţie durabilă. Aşa cum a făcut-o cortul înainte (însă cu unele diferenţe), templul lui Solomon ne va oferi numeroase ilustrări ale relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său. Iată deja o primă deosebire: casa din deşert era amplasată direct pe nisip, în timp ce aceasta trebuia să fie de neclintit, fundamentată pe pietre măreţe, pietre scumpe. Temelia Lui este în munţii sfinţeniei (Psalmul 87.1).

DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

„Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia? Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11) A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron. Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el. S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine. Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!