9 Mai 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
[Avraam] a zidit un altar Domnului și a chemat numele Domnului.
Geneza 12.8
După ce Domnul i S-a arătat lui Avraam, citim imediat că el „a zidit un altar“. Altarul vorbește despre închinare. În Epistola către Evrei, cei care ies la Hristos, afară din tabără, nu numai că își iau caracterul de străini și călători, ca neavând aici o cetate stătătoare, ci devin închinători, aducând neîncetat „jertfe de laudă lui Dumnezeu“ (Evrei 13.13-15).
Avraam nu numai că a văzut ceva din gloria viitoare a țării, ci a putut vedea ceva și din gloria Celui care i Se arătase. Faptul că țara îi fusese dăruită l-a făcut să fie recunoscător, însă binecuvântarea Persoanei Dăruitorului a produs închinare în inima lui. Întotdeauna lucrurile stau așa, fiindcă închinarea este revărsarea unei inimi care este umplută de gloria Celui pe care Îl adorăm.
Avraam „a chemat numele Domnului“. Aceasta vorbește despre dependența de Domnul. Oricare ar fi fost nevoile lui, oricare ar fi fost privațiunile unei umblări de străin și călător, oricare ar fi fost împotrivirile și ispitele cu care se confrunta, el avea o resursă sigură și infailibilă: putea chema numele Domnului.
În timpurile grele, cei evlavioși își găsesc resursele în Domnul. În perioada de dinainte de potop au fost unii care, precum Cain, „au ieșit din prezența Domnului“ (Geneza 4.16); au fost însă și oameni evlavioși, care „au început să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). La fel, în zilele lui Maleahi, cei evlavioși și-au găsit resursele în Domnul, fiindcă citim că ei se gândeau la numele Lui (Maleahi 3.16). În zilele de început ale Adunării, credincioșii erau cunoscuți ca cei care „chemau acest nume“ (Fapte 9.21). În mijlocul persecuțiilor, ei se îndreptau către Domnul. Tot așa, în mijlocul ruinei din aceste zile din urmă, noi primim asigurarea că vor exista încă dintre aceia care „Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.22).
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Cine este omul căruia îi place viața?
Psalmul 34.12
Cât valorează viața mea? Merită trăită?
Astfel de întrebări sunt rareori rostite cu voce tare, cu toate că aproape toată lumea le ia din când în când în calcul. Există oameni care sunt de acord cu opinia scriitorului francez Albert Camus: „Toată lumea știe că viața nu merită trăită“. Alții îmbrățișează părerea compozitorului Franz Lehar, care însuflețea atmosfera din operete: „Prieteni, viața merită trăită“! Două declarații contradictorii, dintre care numai una este adevărată. Uneori pare că totul este lipsit de sens. Când planurile eșuează, când prietenii se pierd, când boala sau moartea cuiva drag spulberă bucuria, când nu se interesează nimeni de mine, ce mai are viața să-mi ofere?
Există Unul care Se interesează de cei descurajați. Pentru Dumnezeu, noi nu suntem doar o persoană pierdută în mulțime. El ne vede pe toți, ne cunoaște pe fiecare și ne dorește fericirea și o viață în armonie cu El Însuși, Creatorul nostru. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, pe pământ. Priviți la cruce ca să vedeți ce valoare aveți în ochii Lui, ce preț a plătit ca să vă dea un sens și un scop în viață!
Acuzat de compatrioții săi, părăsit de majoritatea prietenilor, aflându-se în închisoarea din Roma, el făcea o scrisoare. Este vorba despre apostolul Pavel. Cum se simțea el și ce scria? În acele circumstanțe cu adevărat nefavorabile, Pavel le scria credincioșilor din Filipi despre bucurie, despre bucuria în Isus Hristos: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul! Din nou voi spune: bucurați-vă!“ (Filipeni 4.4).
Citirea Bibliei: Geneza 24.1-14 · Psalmul 7.1-8
de Jean Koechlin
2 Samuel 22:33-51
Am văzut în această cântare de eliberare partea care-l priveşte pe David şi în acelaşi timp pe cel credincios; apoi partea care-L priveşte pe Hristos, Căruia David Îi este un palid simbol. Ne rămâne să luăm în considerare partea lui Dumnezeu. Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită, aşa începe v.31. Domnul Isus doreşte ca noi să-L cunoaştem pe Autorul eliberării Sale (recitiţi v.17,18 şi Ps. 40.2). Să luăm în considerare întâiul Său mesaj trimis ucenicilor prin Maria, imediat după învierea Sa (comparaţi cu Ps. 22.22 şi cu Ioan 20.17). Este ca şi cum le-ar fi spus: ŤTatăl care Mă iubeşte, Dumnezeul cel puternic, care M-a eliberat, a devenit Tatăl vostru, Dumnezeul vostru. El de asemenea vă iubeşte şi, prin aceeaşi măreaţă putere a Lui, vă eliberează, cum M-a eliberat pe Mine de sub puterea lui Satan şi a morţii. Tot ceea ce înseamnă Numele Tatălui pentru Mine va însemna de acum înainte şi pentru voiť.
Versetul 33 şi cele următoare ne arată că Dumnezeu este la fel de puternic pentru a-i susţine în mersul şi în luptele lor pe cei care se încred în El. În felul acesta L-a condus pe Isus Unul, a cărui încredere în Tatăl a fost totală.
Ultima parte a cântării deschide viitorul. Ea ne arată ce va face Dumnezeu în final pentru a-i distruge definitiv pe vrăjmaşii Domnului Hristos pe pământ, ca să aşeze naţiunile sub domnia Lui şi, în sfârşit, să-L stabilească Împărat peste întregul univers.
Unde se duc rugaciunile noastre? | Fundația S.E.E.R. România
„Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele.” (Faptele Apostolilor 10:4)„S-a făcut o nuntă în Cana din Galileea…” (Ioan 2:1)
Te-ai întrebat vreodată unde se duc rugăciunile tale? Răspunsul de dorit este: „s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El și-a adus aminte de ele”. Să observăm că ele ajung „înaintea” Lui. Ele sunt în mâinile Lui și în mintea Lui.
În acest pasaj, când Corneliu s-a rugat, Dumnezeu nu i-a schimbat doar circumstanțele, ci a schimbat istoria; pentru prima dată, neamurile au auzit Evanghelia și au devenit parte a Împărăției lui Dumnezeu. De cât timp se ruga Corneliu? Nu știm; Biblia îl numește „cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 10:2).
Rugăciunea nu era o linie telefonică directă pe care Corneliu o folosea doar când avea probleme, sau când apărea o dificultate așa de serioasă că el n-o putea rezolva. El „se ruga totdeauna lui Dumnezeu”. Avea un mod de viață impregnat de rugăciune. Dumnezeu Își aduce aminte și de rugăciunile tale, așa cum și-a amintit de-ale lui Corneliu. Rugăciunea este ca și cum ai pune bani în contul tău bancar. S-ar putea să nu iei nici un ban din cont astăzi sau mâine, dar vor fi acolo când vei avea nevoie de ei.
Nu te lăsa prins în ritualuri religioase! Te poți ruga oriunde, oricând, pentru orice, iar Dumnezeu îți va răspunde – dacă ești copilul Lui. David scria: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17). Când rămâi fără combustibil pe autostradă, nu poți da vina pe mașină! Ai fost ocupat cu alte lucruri și ai neglijat ce era important. Rugăciunea te face conștient de Dumnezeu, te ține conectat la Dumnezeu și te aduce în locul potrivit pentru a primi ceea ce ai nevoie de la Dumnezeu.
Așadar, continuă să te rogi, pentru ca rugăciunile tale „să se suie înaintea lui Dumnezeu și El să-Și aducă aminte de ele”!
Mana Zilnica 