Mana Zilnica

Mana Zilnica

24 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină, care ne-a eliberat din stăpânirea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale.

Coloseni 1.12,13

Noul Testament pe scurt (12) – Coloseni

Epistola către Coloseni are multe asemănări cu cea către Efeseni. Ea însă nu-i prezintă pe cei credincioși ca așezați în locurile cerești, ci îi privește ca umblând încă prin pustia lumii. Totuși, resursele pentru această călătorie sunt cerești, iar plinătatea lor binecuvântată se află în Hristos – „în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii“ (capitolul 2.9).

Cuvântul „toată“ este folosit constant cu privire la această plinătate, fiindcă era necesar ca cei credincioși din Colose să fie atenționați cu privire la pericolele filosofiei, pe de o parte, și la cele ale misticismului religios, de cealaltă parte. Primul dintre aceste pericole apelează în exclusivitate la intelect, în timp ce al doilea insultă intelectul. Totuși, aceste două extreme se găsesc uneori, în mod curios, laolaltă, formând o monstruozitate cu două capete aflate în contradicție. Răspunsul binecuvântat la aceasta este calitatea de Cap a lui Hristos.

Hristos este văzut ca și Cap al întregii creații și, de asemenea, ca și Cap al Trupului, al Adunării. El va împăca toate lucrurile de pe pământ și din cer, însă deja i-a împăcat pe cei credincioși. Slujirea cu privire la evanghelie și cea cu privire la Adunare i-au fost încredințate de El apostolului Pavel. Sunt astfel instituite două categorii de resurse: cea pentru lume și cea pentru sfinții Săi. Această epistolă conține hrană cerească, de natură să ne păzească de orice rău, chiar și în formele sale cele mai subtile.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

N-am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat Tu.

Ioan 18.9

„N-am pierdut pe niciunul…“

Orice om care a primit, prin credință, lucrarea de mântuire a Domnului Isus Hristos pentru el însuși a căpătat iertarea păcatelor și nu va veni la judecată.

Isus Hristos, Păstorul cel Bun, a spus:

„Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează. Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl una suntem“ (Ioan 10.27-30).

Cine ar putea să ne smulgă vreodată din mâna atotputernică a lui Isus? El l-a învins pe diavolul și i-a luat puterea. În timp ce Se ruga Tatălui Său înainte de suferința pe cruce, Isus a afirmat în mod repetat: „Cei pe care Mi i-ai dat Tu“ (Ioan 17). Ar putea cineva dintre aceia pe care Dumnezeu Tatăl I-a dat lui Hristos să fie luat de la El? Imposibil!

Aceasta nu înseamnă nicidecum că cineva care și-a pus încrederea în Hristos poate trăi în păcat, deoarece tot nu i se mai poate întâmpla nimic. Isus spune despre oile Sale că aud glasul Lui și că Îl urmează. Ele ascultă de El, pentru că sunt cu adevărat ale Lui. Hristos le păzește! În consecință, nimeni nu se poate atinge de ele sau de mântuirea lor eternă!

Citirea Bibliei: Geneza 14.1-12 · 2 Petru 2.9-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:1-12

Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fuse­se pre­gătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poar­ta cetăţii pentru a‑i întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi în­tin­dea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de ca­uza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţe­les că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit ac­tul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de ju­de­carea pri­cinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reu­şit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El „fura inimile bărbaţilor lui Israel“ de la dom­nul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oa­meni (şi lucruri) în stare să fure inimile noas­­tre de la adevăratul David? Să ne reamintim tot­­dea­­una că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hris­­­tos! El a plătit un preţ suficient de mare pen­tru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acope­rindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).

CUM SĂ REDUCI STRESUL FINANCIAR | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?” (Luca 16:11)

Știai că disponibilitatea lui Dumnezeu de a te binecuvânta cu mai mulți bani depinde de cât de bine gestionezi ceea ce ți-a dat deja? Când vine vorba de bani, iată câteva principii biblice după care trebuie să trăiești:

1) Dă-I mai întâi lui Dumnezeu partea Lui, astfel încât să nu-ți fie rușine că nu faci asta (vezi Maleahi 3:10).

2) Roagă-te înainte de a cumpăra ceva. Întreabă-te: „Am nevoie de asta sau doar o vreau?”.

3) Fii atent la valoarea cheltuielilor, în raport cu veniturile tale.

4) Fii de acord cu soțul tău sau cu soția ta cu privire la bugetul casei și la obiectivele voastre pe termen scurt, mediu și lung. Și nu ascunde sau nu interpreta greșit informațiile despre finanțele tale.

5) Angajează-te să atingi excelența la locul de muncă (dar fără a exagera cu orele suplimentare!)

6) Plătește-ți toate datoriile (cu excepția celor legate de proprietățile imobiliare). Păstrează un singur card de credit, pentru a putea să-ți construiești un rating de credit bun.

7) Economisește lunar (ai în vedere un minim de 10% din salariul brut, dacă nu ai datorii).

8) Nu semna ca garant al unui împrumut pentru nimeni, și nu împrumuta nimănui bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.

9) Plătește pe loc pentru toate cheltuielile (mai cu seamă pentru „dorințele” tale) în loc să folosești un card de credit.

10) Alocă fonduri din bugetul tău pentru sărbători și evenimente familiale deosebite, și nu te împrumuta.

11) Când primești o mărire de salariu, nu-ți schimba stilul de viață pentru a consuma toți banii! Antrenează-te să nu trăiești pe măsura mijloacelor tale.

12) Pune-ți deoparte bani de rezervă pentru situații de urgență, care să acopere cheltuielile pentru cel puțin două luni (șase ar fi excepțional).

13) Fii mulțumit cu ceea ce ai și ia aminte la sfatul înțeleptului Solomon: „Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!” (Eclesiastul 5:10).

Iată dar câte cuvinte prețioase are Dumnezeu pentru tine, astăzi!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.