Mana Zilnica

13 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce să fac, Doamne?

Fapte 22.10

Când cineva urmează o ordine constituită în biserică după principii omenești și o mărturisire de credință formulată de oameni (chiar dacă acea persoană este încredințată că stă pe temeiul Scripturii), atunci sunt la îndemână reguli și rânduieli pentru orice fel de situații, iar dacă se ridică obiecții, este stabilit și cum se poate acționa în continuare. Dar, când cineva este adunat în Numele Lui și când Îi recunoaște autoritatea, când el doar execută ceea ce Domnul a hotărât pentru fiecare moment, dacă El ne-a îngăduit să luăm parte la Masa Domnului, trebuie să întrebăm: «Doamne, ce dorești să facem?». Și, desigur, trebuie să-L întrebăm pe Domnul ce vrea să facem în orice lucru, mare sau mic.

Totodată, orice hotărâre luată în adunare sau în întâlnirile administrative ale fraților trebuie să fie interpretarea gândului Domnului în acel caz care este discutat. Când așa stau lucrurile, discuțiile nu degenerează în dorința de a ne impune părerile noastre, ci se creează un spirit de unitate, în căutarea împlinirii voii Domnului. Avem deci nevoie de exersarea inimilor noastre, ca să nu ne lăsăm gândurile s-o ia razna și să nu exprimăm gânduri, opinii sau interese ale noastre, ci ceea ce gândește Domnul în cazul specific. Când sfatul unei biserici are un regulament cu privire la felul de a proceda și când el este practicat întocmai, nu vor rămâne multe probleme nesoluționate. Dar, când Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne călăuzească și să ne conducă, când El trebuie să aleagă ce să facă și prin cine anume, atunci este nevoie de exerciții ale inimii.

Cum putem însă deosebi și recunoaște călăuzirea Duhului Sfânt, dacă nu trăim în strânsă legătură cu Domnul și nu ne supunem în mod conștient călăuzirii Lui? Cum poate cineva să știe dacă Duhul Sfânt vrea să-l folosească sau nu într-un anume moment? Pentru aceasta este nevoie de atenție, de dependență de Domnul, de dorința de a fi folosit numai prin Duhul Sfânt.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.

Marcu 10.25

Urechea acului

Iudeii înțelegeau fără probleme metafora „urechea acului“, care înseamnă cea mai mică deschidere posibilă. Când Talmudul legii iudaice avea de indicat faptul că ceva era imposibil, el folosea expresia: niciun elefant nu poate trece prin urechea acului. Tot astfel, Isus folosea imaginea unei cămile și a urechii acului, pentru a exprima, similar, imposibilitatea. Nu oricine poate intra în Împărăția lui Dumnezeu! Trebuie mai întâi să îndeplinim anumite condiții. Un om bogat este cel a cărui inimă întâi de toate este ocupată cu bogățiile pe care le deține și este dominată de pofte – din această pricină nu poate el îndeplini condițiile. Sigur că Isus nu Se referă doar la cei bogați în posesiuni materiale, ci la cei a căror inimă este dominată de bogăție sau de altceva de acest fel.

Un predicator din secolul al XIX-lea scria: „Mulți ar vrea să fie siguri că vor avea viața eternă, dar nu acceptă ceea ce este necesar pentru a avea siguranța, anume să trăiască prin har“. Aceasta este o piedică pentru mulți. Nu putem să slujim în același timp și pentru cer și pentru lume! Cine nu își deschide inima pentru harul lui Dumnezeu, încrezându-se în totul în El și abandonând orice alt sprijin, nu va ajunge să aibă credința vie. Toți cei care vin la Dumnezeu prin credință au trecut prin „urechea acului“. Toate cele pe care le posedă au devenit pentru ei atât de neimportante, încât ei se bazează numai pe har. Împărăția lui Dumnezeu este una spirituală, în care putem intra numai crezând în El.

Citirea Bibliei: Amos 5.14-27 · Proverbe 24.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 17.41-54

Filisteanul se înfăţişează încă o dată înaintea şirurilor de bătaie, cu provocarea lui. Dar cine este cel care-i vine în întâmpinare? Să fie campionul pe care Israel îl trimite împotriva lui: un tinerel cu arme ridicole, un toiag şi o praştie de cioban?

Oare este o glumă? Îl măsoară cu privirea din cap până în picioare pe acest adversar mizerabil cu care nu merită să se compare şi-l insultă cu dispreţ! Însă David este neclintit, el, care avea să scrie: „Domnul este tăria vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27.1). Piatra este aruncată cu o mână sigură; ea pătrunde în fruntea uriaşului care se prăbuşeşte. David aleargă şi-i taie de îndată capul cu propria sabie. Apoi, ce strigăte de victorie izbucnesc în tabăra lui Israel şi ce confuzie şi derută cuprind tabăra filistenilor!

Este o scenă memorabilă, ilustrând puterea credinţei, a acestei credinţe care-l face pe cel credincios în stare ca, în genunchi, să obţină victorii asemănătoare. Dar ştim că această scenă are o semnificaţie infinit mai mare. David, tip al lui Hristos, a triumfat asupra lui Goliat, simbol al lui Satan, utilizând propria-i sabie, moar­tea. Prin moarte, Isus l-a nimicit pe cel ce avea puterea morţii, care este diavolul. Este victoria de la cruce, inepuizabil subiect al laudei eterne.

CE AR MAI FI PUTUT FACE DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

„Ce aş mai fi putut face…” (Isaia 5:4)

Autorul american Brennan Manning povestește cum a primit numele „Brennan”. În copilărie, cel mai bun prieten al său fusese Ray. Cei doi făceau totul împreună: își cumpăraseră împreună o mașină pe când erau adolescenți, ieșeau în oraș împreună, au mers la școală împreună, și așa mai departe. S-au înrolat chiar și în armată împreună, au mers în tabăra de instrucție împreună și au luptat pe front împreună.

Într-o noapte, stând în tranșee, Brennan își amintea de vremurile de demult din Brooklyn, în timp ce prietenul său Ray asculta și mânca o ciocolată. Dintr-o dată, o grenadă a aterizat în adăpostul în care se aflau. Ray i-a zâmbit lui Brennan, a aruncat ciocolata și s-a aruncat pe grenada activă. Aceasta a explodat, omorându-l pe Ray, dar viața lui Brennan a fost cruțată.

Mai târziu, Brennan a fost hirotonisit ca preot, iar la acea vreme se obișnuia să se ia numele unui sfânt. El s-a gândit la prietenul său, Ray Brennan, așa că și-a ales numele „Brennan”. Câțiva ani mai târziu, el a vizitat-o pe mama lui Ray în Brooklyn. Într-o seară, în timp ce luau ceaiul împreună, Brennan a întrebat-o: „Crezi că Ray m-a iubit?”. Doamna Brennan s-a ridicat de pe canapea, i-a scuturat degetul arătător în față și a strigat: „Ce ar fi putut face mai mult pentru tine?”

Brennan spune că în acel moment a trăit o epifanie. Și-a imaginat că stătea în fața crucii Domnului Isus întrebându-se: „Oare mă iubește Dumnezeu cu adevărat?” și pe mama lui Isus, arătând spre Fiul ei, și spunându-i: „Ce altceva mai mult ar fi putut face El pentru tine?!”

Când Domnul Isus a spus: „S-a isprăvit!”, prețul mântuirii tale a fost plătit integral.

Întrebarea este: Îl onorezi tu, ca Mântuitor și Domn al tău? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Dumnezeu a făcut totul pentru tine; tu, ce faci pentru El?”