Mana Zilnica

27 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și să fie opt scânduri și postamentele lor de argint, șaisprezece postamente: două postamente sub o scândură și două postamente sub cealaltă scândură. Și să faci drugi din lemn de salcâm; cinci pentru scândurile dintr-o latură a cortului și cinci drugi pentru scândurile din cealaltă latură a cortului și cinci drugi pentru scândurile din latura cortului din spate, spre apus. Și drugul de la mijloc, din mijlocul scândurilor, să treacă de la un capăt la celălalt.

Exod 26.25-28

Trei laturi ale cortului întâlnirii erau făcute din scânduri de lemn de salcâm, acoperite cu aur și fixate în postamente de argint. Aceasta este o imagine a sufletelor mântuite, pe deplin întemeiate în răscumpărare (a cărei imagine este argintul) și îmbrăcate în dreptatea divină (a cărei imagine este aurul), cu scopul de a manifesta în afară caracterul divin.

Însă, pentru ca scândurile să poată sta împreună și să reziste vânturilor din pustie, era necesar să fie toate unite cu drugi, care ne conduc cu gândul la ceea ce îi unește pe copiii lui Dumnezeu: de exemplu, legăturile minunate ale dragostei frățești. Ce sprijin este pentru un tânăr credincios să aibă un frate căruia să-i poată vorbi despre dificultățile sale și cu care să poată îngenunchea în rugăciune! Mai presus de toate, Duhul Sfânt este Acela care îi unește pe toți cei credincioși, astfel încât ei să rămână strâns legați, pentru a rezista oricărui vânt de învățătură și tuturor eforturilor vrăjmașului de a-i face să se poticnească (Efeseni 4.2-4,14-16; 1 Corinteni 10.12).

Să remarcăm de asemenea ceea ce se spune despre scândurile din colțuri: ele erau „unite împreună la capetele lor“ (versetul 24; vedeți și Ioan 17.21 și 1 Corinteni 1.9,10). Legătura fiecărui credincios cu Domnul este cea care cimentează în mod perfect legătura de părtășie a celor credincioși între ei.

J. Koechlin

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu … poruncește acum oamenilor, ca toți, de pretutindeni, să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morți.

Fapte 17.30,31

Profesorul de filosofie

Profesorul nostru de filosofie nu scăpa nicio ocazie de a ataca Biblia. Într-o zi, după curs, l-am întrebat: „Nu credeți că acordați prea multă importanță Bibliei? De ce nu o lăsați în pace?“. El a răspuns: „Da, ai dreptate, dar poate că fac asta pentru că ea nu mă lasă pe mine în pace“.

Biblia spune despre un împărat care a poruncit să-i fie citite cuvintele pe care Dumnezeu i le dictase profetului Ieremia (Ieremia 36). Erau avertismente solemne din partea lui Dumnezeu, care l-au făcut să nu se simtă confortabil. Dacă dorea să evite judecățile anunțate, el trebuia să-și schimbe căile, să se pocăiască, ceea ce lui nu-i convenea. Astfel, fără a aștepta să se încheie lectura, el a aruncat în foc sulul cu scrierea. Nu aceea era calea de a avea pace. Ieremia a scris din nou toate cuvintele lui Dumnezeu, pe un alt sul. Cât despre judecățile pe care le anunțase, ele s-au împlinit.

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, al unui Dumnezeu care ne iubește. De aceea El ne avertizează și ne invită să ne schimbăm atitudinea față de El. Poate că avertismentele Lui nu ne dau pace și sunt în conflict cu tendințele noastre rele. Dar, nu este oare Biblia adevărată? Vocea ei avertizează lăuntrul nostru și ne atinge conștiința. Nu-ți astupa urechile înaintea chemărilor lui Dumnezeu: El vrea să te salveze!

Citirea Bibliei: Ezra 7.1-18 · Proverbe 7.1-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 15:9-20

Israel a decăzut la starea cea mai de jos. Nu numai că nu suferă nimic sub stăpânirea filistenilor, dar este şi „chinuit” de eliberatorul pe care i l-a dat Dumnezeu. Bărbaţii lui Iuda se suie ca să-l lege pe Samson şi să-l îndepărteze dintre ei. „Nu ştii că filistenii stăpânesc peste noi?” (v. 11). Cu alte cuvinte, aceasta însemna: „Suntem satisfăcuţi cu situaţia în care ne aflăm. De ce ai venit să ne faci greutăţi?”

Dar ce ocazie i se oferă astfel lui Samson! El rupe funiile noi şi, de unul singur, câştigă o victorie răsunătoare. Ca şi ţepuşa pentru boi a lui Şamgar (3.31), falca unui măgar este o armă de dispreţuit. Aceasta scoate în evidenţă faptul că victoria vine numai de la Dumnezeu.

Samson a trebuit să experimenteze faptul că, după luptă, îi este necesară apa pe care o dă Dumnezeu. Răspunzând rugăciunii lui, apa ţâşneşte pentru el din crăpătura stâncii, stâncă ce ne vorbeşte întotdeauna despre Hristos (1 Cor. 10.4). Dacă Îi cerem, Dumnezeu ne va da, în acelaşi fel, resursele proaspete şi dătătoare de viaţă ale Cuvântului Său. Duhul Sfânt foloseşte Cuvântul ca să împlinească nevoile noastre.

Victoria asupra leului i-a procurat lui Samson hrana; după aceasta, Dumnezeu îi va astâmpăra şi setea. Victoriile pe care Domnul ni le acordă, dacă-L aşteptăm, vor fi totdeauna un răstimp de fortificare şi de împrospătare a sufletelor noastre, în timp ce ne bucurăm de dragostea Lui (Ioan 4.34).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRECEREA DE LA EȘEC LA BIRUINȚĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.” (Iov 8:7)

Este mai ușor să recunoști izbânda privind în urmă, decât privind înainte. Pentru unii dintre noi, pot trece mulți ani până să recunoaștem biruința, s-o sărbătorim și să ne simțim siguri de ea. Și asta, pentru că ne lipsește o perspectivă adecvată.

În punctul său cel mai larg, fluviul Mississippi necesită un pod de oțel cu o lățime de trei kilometri pentru a-l traversa; în timp ce la izvorul său, cursul de apă este atât de mic încât poți sări peste el… totuși, este același curs!

Cele mai multe lucruri încep cu ceva mic! Ai auzit vreodată despre „Rugăciunea pentru seninătate” (The Serenity Prayer)? Ea sună astfel: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să le schimb pe cele pe care le pot schimba, și înțelepciunea de a face deosebirea între ele. Și astfel să trăiesc prezentul fiecărei zile, bucurându-mă de prezentul fiecărei clipe, acceptând greutățile ca pe o cale care mă duce la pace. Luând – cum a făcut Isus – această lume păcătoasă așa cum este ea, nu așa cum aș vrea eu să fie, având încederea că Tu vei face toate lucrurile drepte, dacă mă abandonez voinței Tale. În acest fel voi putea fi îndeajuns de fericit în această viață și extrem de fericit cu Tine de-a pururi în cea viitoare. Amin!”

Această rugăciune a fost rostită pentru prima dată într-o bisericuță din Massachusetts de către teologul Reinhold Niebuhr în timpul unei slujbe de duminică dimineața. Doar un grup mic de oameni se afla în adunare în acea zi, dar unei persoane i-a plăcut rugăciunea și, după slujbă, i-a cerut lui Niebuhr o copie. „Poftim”, a răspuns Niebuhr, înmânându-i o bucată de hârtie mototolită. „Mă îndoiesc că voi mai avea vreodată nevoie de ea”.

Dar știți ce s-a întâmplat după aceea? După Rugăciunea domnească (Tatăl nostrum), este cea mai folosită rugăciune din lume.

Nu este ironic faptul că rugăciunea lui Niebuhr a devenit atât de populară? Evident, perspectiva lui nu a fost prea bună, pentru că nu a știut ce are. Cu această idee în minte, citește din nou acest verset și gândește-te bine la el: „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu…”

Așadar, cu ajutorul lui Dumnezeu, tu poți transforma eșecul în biruință!