18 Decembrie 2024
Prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia care este între voi să nu aibă gânduri înalte, peste ceea ce trebuie să gândească, ci să gândească așa ca să fie cumpătat, după cum Dumnezeu a împărțit fiecăruia o măsură de credință.
Romani 12.3
Partea practică a Epistolei către Romani începe cu capitolul 12. În toate epistolele sale, Pavel demonstrează că este un adevărat învățător, însă nu într-un fel teoretic. Este interesant felul în care el face aici introducerea instrucțiunilor practice: prin har! Harul lui Dumnezeu nu este doar pentru mântuirea păcătosului, ci și pentru provocările zilnice din viața celui credincios.
Apostolul ne oferă două repere ajutătoare pentru împlinirea responsabilităților noastre. Mai întâi, el ne îndeamnă la umilință, pentru a nu gândi despre noi înșine mai presus de ceea ce se cuvine. Adesea avem gânduri înalte și păreri bune despre noi înșine. În general, modestia nu ne caracterizează, de aceea trebuie s-o învățăm. Acest lucru este adevărat cu privire la caracterul nostru, la abilitățile noastre și la felul în care le putem fi folositori altora. Trebuie să fim onești și să recunoaștem că educația și cultura noastră ne pot feri să exprimăm înaintea altora părerea bună despre noi înșine, însă facem acest lucru în gândurile noastre.
Totuși, gândirea noastră ar trebui să fie folosită pentru gânduri cumpătate, potrivit cu măsura credinței pe care o avem. Prin urmare, după modestie vine cumpătarea. În felul acesta putem vedea care este măsura credinței noastre, cu care le putem fi de ajutor altora. Nu vorbim aici despre daruri speciale, date de Domnul unui număr limitat de credincioși, ci de ceea ce El ne-a dat fiecăruia dintre noi, pentru folosul celorlalți. Această măsură personală de credință poate fi folosită în diverse feluri: în slujirea prin vorbire; în slujirea cu mâinile, prin ajutorarea practică; în slujirea cu inima, prin manifestarea îndurării și a compasiunii. Fie ca Domnul să ne arate fiecăruia propriile posibilități, iar apoi să ne facem cu toții lucrarea, cu smerenie și cumpătare!
F. Ulrich
Pentru că M-ai văzut, ai crezut; ferice de cei care n-au văzut și au crezut.
Ioan 20.29
Paula (3)
„Dar ce trebuie să facem ca să-I fim plăcuți lui Dumnezeu?“
— „Voi, copii, trebuie să-i iubiți și să-i cinstiți pe părinții voștri, așa cum scrie în Efeseni 6, versetele 1-3: Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci aceasta este drept. Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință, ca să fii fericit și să trăiești mulți ani pe pământ. De asemenea trebuie să fiți cuminți. Dacă respectați toate acestea, sunteți plăcuți Domnului.
Cel mai important lucru pe care îl putem face este să credem că El a murit pentru păcatele noastre. Dacă facem aceasta, atunci vom fi întotdeauna fericiți și vom ajunge în cer, în Împărăția lui Dumnezeu. Cine nu respectă Cuvântul lui Dumnezeu, acela va ajunge în iad, în focul cel veșnic, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților.“
— „Poate Domnul Isus să împlinească orice dorință?“
— „Desigur, poate, dar numai dacă dorința ta este după voia Lui; El ne spune: Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide [Matei 7.7].“
— „Cum pot eu să-I cer Lui ceva?“
— „Printr-o rugăciune scurtă, dar spusă cu toată inima.“
— „Ah, de acum înainte doresc să trăiesc numai pentru Domnul, să fac numai voia Lui.“
— „Chiar astăzi vreau să-L primesc și eu pe Domnul Isus ca Mântuitor al meu“, a spus fratele ei. „Eu nu vreau“, a strigat Paula. „Eu cred numai ceea ce văd și, de fapt, acestea nu sunt decât niște povești.“
— „Ah, Paula, fiica mea, ești ca și Toma. Nu vrei să ajungi în cer? Vrei să mergi în iad?“
— „O, tată, nu vreau să merg în iad, dar nu pot să cred, mai bine zis nu pot înțelege.
— „Fiica mea, ia Biblia și citește-o și astfel vei găsi răspuns la toate întrebările tale. Sper că vei găsi calea cea bună până nu va fi prea târziu.“
Citirea Bibliei: Ezechiel 39.1-29 · Psalmul 139.13-24
de Jean Koechlin
Iosua 13:15-33
Fiii lui Ruben, ai lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase îşi primiseră partea de moştenire înaintea tuturor fraţilor lor. Această parte, ne amintim, şi-o aleseseră singuri, fără să-L aştepte pe Dumnezeu să le-o dea (Numeri 32). Lecţie plină de învăţăminte pentru fiecare dintre noi! De câte ori nu ne-am arătat, ca şi ei, incapabili să aşteptăm! Ne-am lăsat conduşi de împrejurări (Basanul şi Galaadul erau potrivite pentru creşterea vitelor şi aceste seminţii aveau turme şi cirezi). Am ales soluţia cea mai simplă sau chiar, din prudenţă, prima care s-a ivit, când, cu puţină răbdare, ne-am fi asigurat o moştenire mult mai bună: aceea pe care Dumnezeu o pregătise pentru noi.
Aceste seminţii ne mai învaţă încă o lecţie: alegând primii ceea ce le părea mai bun (ca Lot şi Avraam – Geneza 13), rubeniţii şi gadiţii s-au arătat egoişti faţă de fraţii lor: «Întâi eu!» Într-adevăr, s-au servit primii şi şi-au luat moştenirea înaintea tuturor celorlalţi. Dar ceea ce şi-au luat era departe de a fi cel mai bun, aşa cum îşi închipuiseră. Cei dintâi vor deveni cei de pe urmă. Vedem că cel mai bun este întotdeauna ceea ce ne dă Dumnezeu, chiar dacă trebuie să aşteptăm un timp.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
RUGĂCIUNEA FĂRĂ CUVINTE | Fundația S.E.E.R. România
„Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” (Matei 6:32)
Ai fost vreodată atât de înspăimântat încât ți-ai dorit să te rogi, dar cuvintele nu ți-au ieșit din gură?! Sau ai avut o nevoie așa de mare, că nici n-ai putut s-o exprimi?
Ce-ai făcut atunci? Doar te-ai gândit la Dumnezeu și la ce poate El? Domnul Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33).
S-ar putea să întrebi: „Când mă gândesc la Dumnezeu, este același lucru cu a mă ruga?” Ar putea fi. Suntem cu toții familiari cu puterea comunicării fără cuvinte. Mulți dintre noi am crescut cu părinți care nu trebuiau să spună ceva pentru a-și face cunoscută voința. Poate că a fost o anumită privire în ochii lor, sau un alt semnal tacit… Dar noi știam exact ce ni se comunica și cum trebuia să răspundem. Rugăciunea funcționează și ea în acest fel. Când te gândești la Dumnezeu, asta înseamnă rugăciune; iar când Dumnezeu îți comunică gândurile Sale, este o formă de rugăciune ascultată. Dacă Dumnezeu este Tatăl tău, El îți aude gândurile, suspinele, susurul inimii – și nu trebuie să țipi, să transpiri și să te târăști pe genunchi ca să te ia în seamă.
Un băiețel își dorea o bicicletă de Crăciun și, într-o noapte, s-a rugat cu voce tare spunându-I lui Dumnezeu exact ce fel de bicicletă își dorea. Mama lui i-a spus: „Fiule, nu trebuie să țipi pentru ca Dumnezeu să te audă!” El a răspuns: „Știu, mamă, dar trebuie să strig ca bunicul să mă audă și să-mi cumpere bicicleta aceea!”
Tu – cui te rogi, și cine trebuie să te audă? Ai și tu vreun bunic? Nu e nevoie să faci incantații pentru ca Dumnezeu să te bage în seamă, și nu trebuie să încerci să inventezi răspunsuri la rugăciunile tale. Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” „Atunci, de ce să ne mai rugăm?!”, întrebi tu. Pentru că Dumnezeu vrea să te apropii de El cu încredere, să te încrezi în El pentru toate nevoile tale, și mai cu seamă să construiești o relație cu El!
Mana Zilnica 