6 Decembrie 2024
Ioiachin, împăratul lui Iuda, a ieșit la împăratul Babilonului, el și mama lui și slujitorii lui și căpeteniile lui și famenii lui; și împăratul Babilonului l-a luat în anul al optulea al împărăției sale.
2 Împărați 24.12
Lecții din viața lui Ioiachin (1) – Umilință și eliberare
Alături de precizarea că Ioiachin a făcut ce era rău în ochii Domnului, despre el nu se mai menționează decât că s-a predat împăratului Nebucadnețar. De fapt, această predare este singura faptă a lui care merita să fie menționată, faptă din care putem învăța lucruri importante.
Cuvintele pe care Ieremia le profețise cu privire la Ioiachin s-au împlinit acum: el și mama lui au fost duși într-o altă țară, unde aveau să moară (Ieremia 22.24-26). Au avut aceste cuvinte o influență asupra lui Ioiachin, determinându-l să se predea? Nu știm, însă putem remarca faptul că, în loc să se împotrivească lui Dumnezeu și cuvintelor Lui spuse prin Ieremia, Ioiachin s-a smerit. Nu știm nici dacă smerirea lui a fost una naturală sau nu, însă vedem că Dumnezeu, în căile Lui de cârmuire față de oameni, i-a dat har lui Ioiachin, datorită alegerii pe care acesta o făcuse. Dumnezeu l-a păstrat în viață, pe el și pe cei din familia lui, spre deosebire de ceea ce i s-a întâmplat lui Zedechia.
Am putea gândi că cei deportați au fost cei mai răi, însă, după ce au fost duși la Babilon, Domnul i-a dat o viziune lui Ieremia (Ieremia 24), în care a văzut două coșuri cu smochine, unele foarte bune, iar altele foarte rele. Domnul I-a spus lui Ieremia că smochinele bune îi simbolizau pe cei care fuseseră duși în captivitate și că acestora avea să le facă bine, în timp ce smochinele rele îi simbolizau pe cei rămași în Ierusalim cu Zedechia, iar asupra lor avea să vină judecata.
Este întotdeauna bine să ne smerim „sub mâna tare a lui Dumnezeu“, oricât de dezavantajos ar putea părea la prima vedere. Dumnezeu stă împotriva celor mândri, însă le dă har celor smeriți.
A. Leclerc
Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!
Luca 18.13
Un ticălos printre nevinovați
Pășind pe galera acționată de condamnați, ducele a vorbit cu fiecare vâslaș în parte, întrebându-i cu ce au greșit de au fost osândiți la galere. Aproape toți au susținut că de fapt erau nevinovați și că altcineva era responsabil pentru situația lor, respectiv că judecătorul a dat o sentință greșită.
Un singur condamnat a răspuns: „Domnule, îmi merit pedeapsa să fiu aici. Am furat. Nimeni altcineva nu este de vină pentru această situație. Eu sunt vinovat“. Auzind această mărturisire, ducele a strigat: „Un ticălos printre oameni «cinstiți»? Luați-l de aici!“. Și a ordonat ca lanțurile să-i fie desfăcute și să fie eliberat. Ceilalți au protestat furioși, dar au executat ordinul, trăgând de cătușe.
Cheia eliberării acelui condamnat a fost mărturisirea vinovăției sale! Este principiul care se aplică și în cazul mântuirii veșnice. Pentru ca un om să primească iertarea păcatelor, trebuie să fie dispus să facă o mărturisire sinceră: Sunt păcătos și merit judecata divină!
Deși lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus este suficientă pentru toți oamenii, aceasta aduce beneficii doar celor care își recunosc vina și cred în El. Dacă faci acest pas, poți să știi că El a purtat pedeapsa pentru păcatele tale pe cruce. Deoarece El a plătit acolo pentru vina ta, Dumnezeu te declară liber.
„Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți cu adevărat liberi“ (Ioan 8.36).
Citirea Bibliei: Ezechiel 27.1-36 · Psalmul 129.1-8
de Jean Koechlin
Iosua 8:1-13
Păcatul tăinuit a fost motivul principal al severei înfrângeri suferite de Israel. Dar mai era şi o altă cauză. Victoria de la Ierihon îi dăduse, fără-îndoială, poporului încredere în sine. Lucru cu atât mai surprinzător când era vorba de un miracol! Care a fost contribuţia lui Israel la distrugerea teribilei fortificaţii? Şi de câte ori nu ne asemănăm noi cu acest popor! După ce Domnul ne-a salvat dintr-o situaţie dificilă, în loc să ne încredem mai mult în El la următoarea încercare, nu mai simţim nevoia ajutorului Său. Şi iată înfrângerea! Pe de altă parte, inima noastră este astfel înclinată încât, dacă pentru dificultăţile mari suntem gata să ne încredem în Dumnezeu, pentru cele mici adesea ne închipuim că ne putem descurca singuri. Istoria luării cetăţii Ai ne învaţă că avem nevoie încontinuu de Domnul.
Câtă trudă va fi necesară acum pentru recâştigarea victoriei! În loc de trei mii de luptători prevăzuţi, vor trebui de zece ori mai mulţi, plus o manevră complicată. Restaurarea este adesea o operaţie lungă şi dureroasă. La Ierihon, poporul a trebuit să înveţe să cunoască puterea lui Dumnezeu; la Ai a fost necesar să facă experienţa propriei slăbiciuni.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM PRIVEȘTI LOCUL TĂU DE MUNCĂ? | Fundația S.E.E.R. România
„Ferice de cei ce-și pun tăria în Tine… Ei merg din putere în putere…” (Psalmul 84:5, 7)
Provocarea de a-ți „descoperi punctele forte” s-a extins și datorită lui Marcus Buckingham, autorul cărții „Stand Out – Evaluarea revoluționară a punctelor tale forte”… în care ne îndeamnă să nu ne mai concentrăm asupra slăbiciunilor noastre, ci să descoperim și să ne dezvoltăm calitățile – ceea ce reflectă de fapt planul lui Dumnezeu. Dacă ne uităm în Exodul 31:1-5, observăm că Dumnezeu nu a spus: „Moise, abilitățile tale de meșter sunt slabe. Ce-ar fi să nu mai conduci acest popor pentru o vreme și să încerci să fii ca Bețaleel?!”
Biblia vorbește despre a merge „din putere în putere”. Iar puterea este o forță care, atunci când o angrenezi, te face să te simți puternic. Anumite activități te vor entuziasma și te vor provoca; altele te vor plictisi și te vor epuiza. Odată ce descoperi acest lucru, nu mai ești pur și simplu angajat în „planificarea carierei”, ci recunoști implicarea lui Dumnezeu și propriile tale calități esențiale. Este important să faci acest lucru, deoarece în principal părticica din creație pe care ești responsabil s-o administrezi este propria ta viață.
Dorothy Sayers, scriitoare britanică și creștină umanistă din prima parte a sec. al XX-lea, spunea: „Munca nu este atât un lucru pe care cineva îl face pentru a trăi, ci lucrul pentru care trăiește. Este, sau ar trebui să fie, expresia deplină a facultăților lucrătorului, lucrul în care acesta își găsește satisfacția spirituală, mentală și trupească, și mediul în care se oferă lui Dumnezeu.”
Ce se întâmplă dacă locul tău de muncă nu-ți satisface nevoia de scop sau nu folosește darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu? Uneori, nevoia sau lipsa impun acest lucru. Tocmai de aceea, Biblia spune: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10). Între timp, roagă-te pentru oportunități, pregătește-te și fă voluntariat într-un domeniu în care să-ți folosești calitățile. Uneori, oamenii care nu se bucură de locul de muncă și de ceea ce fac, sunt nefericiți, și îi fac nefericiți și pe cei din jurul lor. Tu să nu fi așa! Dumnezeu așteaptă altceva de la tine!
Mana Zilnica 