4 Decembrie 2024
Și acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său, care poate să vă zidească și să vă dea o moștenire între toți cei sfințiți.
Fapte 20.32
Lacrimile lui Pavel (3) – Resurse
Am văzut cum Pavel a vărsat lacrimi în slujirea sa și atunci când i-a avertizat pe bătrânii din Efes cu privire la lucrurile care aveau să vină. Care sunt însă resursele noastre în zilele pe care le trăim? Apostolul nu ne-a lăsat fără acele lucruri pe care să ne putem oricând baza.
Mai întâi, el ne spune că trebuie să veghem, să fim în gardă. Este necesar să nu uităm că suntem pe un câmp de luptă, nu pe un câmp de joacă. Trebuie să ne așteptăm, fie din afară, fie dinăuntru, la dificultăți și la pericole de tot felul. Trebuie deci să fim în gardă, așa cum Domnul Isus ne-a spus: „Vegheați și rugați-vă“ (Marcu 13.34).
„Acum vă încredințez lui Dumnezeu.“ El nu Se poate schimba niciodată. Dacă ne confruntăm cu diferite învățături sau practici, avem nevoie ca Dumnezeu să ne arate gândul Său din Cuvânt, prin Duhul Său (Matei 16.17; 1 Corinteni 2.10-16; Psalmul 119.105). Acest lucru solicită multă dependență față de El și, de asemenea, multă răbdare, pentru a aștepta de la El răspunsul cu privire la învățături sau practici dubioase. El are acest răspuns, însă noi trebuie să fim gata să-l cerem și să-l așteptăm de la El.
Cea de-a treia resursă este Cuvântul harului Său. În Vechiul Testament este Cuvântul legii Sale. Acum noi avem Cuvântul harului Său. Fie ca acest Cuvânt să constituie hrana și sursa noastră de bucurie în fiecare zi! Duhul Sfânt, care a inspirat Cuvântul lui Dumnezeu, a văzut mai dinainte tot ceea ce avea să se întâmple în istoria Adunării pe pământ și ne-a dat în acest Cuvânt toate lucrurile de care avem nevoie.
Vremurile grele pe care Pavel le-a prezis sunt cele în care noi trăim. Să ne sprijinim pe Dumnezeul nostru și să învățăm tot mai mult din Cuvântul harului Său!
K. Quartell
Gustați și vedeți ce bun este Domnul!
Psalmul 34.8
Da, Domnul este bun
Oare chiar putem afirma din toată inima că Dumnezeu este bun, câtă vreme trupul nostru geme sub o stare de sănătate nu tocmai bună?
Am fost uimit să-l aud pe predicator spunând la înmormântarea unei femei: „Ea este moartă, dar prin exemplul ei încă ne vorbește!“. Fusese o văduvă săracă și stătuse mai mult în casă, din cauza suferințelor vârstei înaintate. Dar, prin intermediul câtorva Psalmi, ea învățase să-L laude pe Dumnezeu, în ciuda dificultăților. De-a lungul anilor, a învățat să Îi mulțumească Domnului din toată inima pentru tot ce a făcut pentru ea.
Predicatorul o vizita ocazional acasă. Și cum, din cauza durerilor sale mari, îi trebuia mult timp să ajungă până la ușă, el o anunța la telefon, înainte de a pleca de acasă, că va veni în vizită. Atunci ea pornea pe drumul lung și anevoios până la ușa casei. De fiecare dată ea îl saluta, spunând: „Dumnezeu este îndurător“.
Am observat că cei care vorbesc cu recunoștință despre bunătatea lui Dumnezeu sunt cei care se află în cele mai grele încercări ale credinței. Ei au învățat să privească mai mult la harul și la mila Domnului decât la situația lor nefericită din viață. Cei care pot să-L laude pe Domnul prin încercări vor fi binecuvântați prin încercare.
„Te voi lăuda printre popoare, Doamne, … căci mare este bunătatea Ta, mai presus de ceruri, iar adevărul Tău până la nori“ (Psalmul 108.3,4).
Citirea Bibliei: Ezechiel 24.15-25.17 · Psalmul 127.1-5
de Jean Koechlin
Iosua 7:1-15
După Ierihon, iat-o pe Ai, o cetate aparent mică. În adevăr, pare uşor a-i veni de hac, fără a-i mai deranja pe toţi oamenii de război; trei mii vor fi suficienţi. Contrar tuturor aşteptărilor, Israel este înfrânt. Este rândul inimii poporului să se topească, cum se topise, puţin înainte, inima duşmanilor săi (5.1).
Iosua, descurajat, cade cu faţa la pământ şi se lamentează. Dar DOMNUL îl invită să se ridice şi să înţeleagă motivul înfrângerii. Lucrul blestemat, cu alte cuvinte păcatul, Îl împiedică pe Dumnezeu să apere cauza poporului Său.
Ce lecţie importantă pentru fiecare dintre noi! Conştiinţa noastră este ca şi tabăra lui Israel. Un păcat pe care îl ascundem, pe care refuzăm să-l mărturisim oamenilor şi lui Dumnezeu, ne lipseşte de comuniunea cu El, fără de care un credincios este înfrânt înainte de bătălie. Lucru încă mai grav: este vorba de marele Nume pe care îl purtăm (v. 9), cel al Domnului Hristos, care va fi dezonorat prin slăbiciunea noastră.
„Ce vei face cu Numele Tău mare?“ este o rugăciune înţeleaptă. Cel care vorbeşte astfel ştie să pună gloria lui Dumnezeu înaintea propriilor interese. „Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria Numelui Tău! Şi scapă-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău“ va cere Asaf în Psalmul 79.9.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNVAȚĂ SĂ-L ASCULȚI PE DUMNEZEU! (4) | Fundația S.E.E.R. România
„În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.” (Galateni 1:20)
Călăuzirea lui Dumnezeu va fi adesea urmată de o perioadă de pregătire. Iar durata acesteia este determinată de mărimea misiunii tale. Așadar, atunci când Dumnezeu îți vorbește, nu este întotdeauna înțelept să te grăbești să le spui oamenilor. Cine nu ar vrea să vorbească imediat despre experiența uimitoare pe care a avut-o Pavel, cu Hristos, pe drumul Damascului? Și a venit momenul potrivit pentru ca Pavel să facă asta – dar nu imediat.
Așa că nu merge înainte până când Dumnezeu nu-ți dă undă verde. De ce? Din două motive:
1) Ai nevoie de timp, de maturizare și de echipare, astfel încât cuvântul pe care l-ai primit să se înrădăcineze în tine, să crească și să se împlinească așa cum dorește Dumnezeu.
2) Uneori Dumnezeu are nevoie de timp pentru a pregăti inimile celor la care te trimite. Apostolul Pavel scrie: „Dar când Dumnezeu a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, îndată n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciunul altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului. În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint. După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei.” (Galateni 1:16-21)
Cu alte cuvinte, Pavel spune: „Imediat după chemarea mea – fără să mă consult cu nimeni din jurul meu și fără să mă urc la Ierusalim pentru a mă consulta cu cei care erau apostoli cu mult înaintea mea – am plecat în Arabia… Au trecut trei ani până când m-am dus la Ierusalim pentru a vorbi cu Petru… Apoi mi-am început slujirea.” Pavel știa că oamenii vor considera chemarea sa ca fiind incredibilă și a avut înțelepciunea să aștepte. L-a lăsat pe Dumnezeu să meargă înaintea lui și să orchestreze circumstanțele. Și, în timp ce aștepta, a lăsat ca acest cuvânt pe care l-a primit să crească și să facă schimbări în viața sa. Atunci, și numai atunci, a început să facă ceea ce era chemat să facă.
Apostolul Pavel nu a încercat să convingă pe nimeni; L-a lăsat pe Dumnezeu s-o facă. Iar rezultatul final a fost (vezi Galateni 1:24) că oamenii „slăveau pe Dumnezeu din pricina lui Pavel”.
Mana Zilnica 