Mana Zilnica

Mana Zilnica

18 Noiembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și împăratul stătea în casa de iarnă, în luna a noua; și era un vas cu cărbuni aprinși, arzând înaintea lui. Și a fost așa: când Iehudi citea trei sau patru foi, împăratul le tăia cu cuțitul cărturarului și le arunca în focul care era în vas, până când a fost mistuit tot sulul în focul care era în vas.

Ieremia 36.22,23https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Lecții din viața lui Ioiachim (2) – Respingerea Cuvântului

Când cuvintele Domnului, dictate de Ieremia lui Baruc, au fost citite înaintea lui Ioiachim, acesta a tăiat sulul scrierii și l-a aruncat în foc, în ciuda opoziției lui Elnatan, a lui Delaia și a lui Ghemaria. Împăratul a vrut chiar să-i prindă pe Baruc și pe Ieremia, însă „Domnul i-a ascuns“.

Domnul Isus a spus: „Până nu va trece cerul și pământul, nicidecum nu va trece o singură iotă sau o singură frântură de literă din lege“ (Matei 5.18). Da, „Cuvântul Domnului rămâne în veac“ (1 Petru 1.25). Un om poate fi adus la tăcere, însă Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi adus niciodată la tăcere. Ioiachim a respins autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu și a vrut să scape de mesajul Lui, însă Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să scrie din nou cuvintele de pe primul sul, pe care Ioiachim îl distrusese.

Tot prin Cuvânt va fi și judecata stabilită: „Pe cine Mă respinge pe Mine și nu primește cuvintele Mele, are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua de apoi“ (Ioan 12.48). Dacă este o judecată împotriva celui care adaugă la Cuvântul lui Dumnezeu sau scoate ceva din el (Apocalipsa 22.18,19), cu cât mai aspru va fi judecat cel care caută să distrugă acest Cuvânt! Astfel, ca răspuns la fapta lui Ioiachim, Domnul a spus despre el că „trupul lui mort va fi aruncat afară, ziua la căldură și noaptea la frig“ (Ieremia 36.30).

În contrast cu respingerea Cuvântului lui Dumnezeu de către Ioiachim, facă Domnul ca noi să prețuim și să păzim acest Cuvânt, adică să-l cunoaștem tot mai bine și să-l punem tot mai mult în practică! O astfel de atitudine ne va aduce nouă binecuvântare, iar lui Dumnezeu glorie.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat.

Tit 2.11

Atrasă de iubirea Domnului

Iată ce mărturisește o femeie credincioasă despre felul cum a fost ea atrasă de iubirea Domnului:

În 1975 lucram ca menajeră la o familie de creștini devotați. Am admirat-o mult pe mama care își creștea cu multă dragoste copiii. Câteodată am însoțit familia la adunare.

În 1980, tatăl meu m-a rugat să îi cumpăr o Biblie. Doi ani mai târziu a murit împăcat cu Dumnezeu. După înmormântare, mama mi-a dat înapoi Biblia groasă, pentru că, spunea ea, ocupa prea mult spațiu în locuința ei mică. Am pus-o într-un colț și, timp de doi ani, ea a rămas acolo nedeschisă.

Dar într-o zi am început să o citesc. Deși nu am înțeles prea mult din ea, am continuat să citesc. Când am ajuns la cartea Proverbe, mi-am dat seama de greșelile și de păcatele mele. Dar ce ar trebui să fac?

Dintr-odată am simțit dorința de a o revedea pe mama copiilor din familia la care lucrasem mai demult. Așa că m-am dus la adunare pentru a o întâlni. Dar ea nu a fost prezentă. Cu toate acestea, ziua de 18 noiembrie 1984 a devenit cea mai frumoasă din viața mea.

De la începutul și până la sfârșitul predicii am plâns. Îmi amintesc și acum cuvintele atât de puternice: „Isus Hristos este Mântuitorul tău, a suferit pentru tine, a murit pentru tine. Vorbește cu El, spune-I Lui ce te frământă“. Astfel, Domnul Isus m-a atras la El! Apoi m-am rugat simplu: „Doamne, Îți deschid inima“. Am plecat de la acea întâlnire cu pace și cu bucurie în inimă.

Citirea Bibliei: Ezechiel 12.1-28 · Psalmul 119.33-48

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Deuteronom 31:19-29https://www.good-seed.org/img/teiler.png

O aceeaşi frază anunţă şi binecuvântările rânduite de Domnul pentru poporul Său şi monstruoasa trădare a acestuia, da a se întoarce spre alţi dumnezei (v. 20). Pus în gardă cu privire la sumbrul viitor pe care şi-l pregăteşte Israel, Iosua este în acelaşi timp îndemnat să fie tare (v. 23), pentru că nu din popor îşi va extrage el puterea, ci din Domnul. Fără îndoială, dragi tineri, constataţi multe slăbiciuni şi lipsuri la creştinii pe care îi cunoaşteţi. Bătrânii voştri sunt departe de a vă da întotdeauna exemplul bun. Întâlnirile la care luaţi parte nu vă dau uneori decât puţină învăţătură. Nu cumva sunteţi adesea descurajaţi de ceva? O spuneţi şi voi că, privind la oameni, nu poate fi altfel. Dar dacă privirile voastre sunt îndreptate spre Isus, nu veţi fi nicidecum înşelaţi. În El se găsesc resurse inepuizabile de har şi de perfecţiuni care pot satisface toate insuficienţele noastre.

Moise, Iosua, Pavel … au ştiut dinainte ce avea să se întâmple cu lucrarea lor aici jos. „Pentru că ştiu că după moartea mea vă veţi strica …“ spune Moise (v. 29). „Ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori“, anunţă Pavel (Fapte 20.29). Dar ei de asemenea ştiau în Cine crezuseră şi se încredeau în puterea Lui (2 Timotei 1.12).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE VOM FACE ÎN CERURI? | Fundația S.E.E.R. România

„Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou…” (Apocalipsa 21:1)

Ce-ți trece prin minte când te gândești la Rai? Ești entuziasmat sau confuz? Poate că mulți dintre noi nu sunt atât de entuziasmați de rai, pe cât ar trebui, din cauza a ceea ce ni s-a spus: „că vom sta și vom cânta la harpă, lăudându-L pe Dumnezeu și închinându-ne Lui pentru totdeauna!”

Gândește-te la asta în felul următor: atunci când cântarea (cu tot soiul de instrumente) din cadrul slujbei obișnuite de duminică dimineața durează mai mult de cincisprezece minute, mulți se plictisesc, sau cei care nu au nicio treabă cu muzica își pierd răbdarea. Așa că, atunci când auzim că asta vom face neîncetat și pentru totdeauna în ceruri, înțelegem de ce nu putem pricepe cu mintea de-acum frumusețea raiului – nu-i așa? Dar în rai există mult mai multe moduri de a ne închina lui Dumnezeu! Astronomii aproximează că există sute de miliarde de galaxii, peste zece galaxii pentru fiecare persoană care trăiește astăzi! Așadar, nu vei rămâne fără lucruri de făcut în Rai și cu siguranță nu va fi plictisitor.

A fost nevoie de mii de ani pentru ca miliarde de oameni să exploreze o singură planetă minusculă, iar noi abia am zgâriat suprafața. Explorarea minunilor cerurilor noi și ale pământului nou ne va ține treaz interesul pentru totdeauna. Și prin urmare dragostea noastră pentru Dumnezeu va crește infinit mai mult. Astfel, nu vom înceta niciodată să ne închinăm Lui!

Domnul Isus i-a spus femeii de la fântână că Dumnezeu îi caută pe cei care „I se închină… în Duh și în adevăr” (Ioan 4:23). Dacă te închini din ignoranță, închinarea este fără conținut. Dumnezeu nu vrea doar să I te închini Lui; El vrea să știi Cui te închini, și de ce te închini Lui. Închinarea este dublă: „în Duh și în adevăr”.

Așadar, învățarea adevărului despre Dumnezeu să te țină ocupat, entuziasmat, satisfăcut și împlinit pentru a moșteni veșnicia!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.