1 Noiembrie 2024
Și Faraon-Neco l-a legat la Ribla, în țara Hamatului, ca să nu împărățească în Ierusalim și a pus asupra țării un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur. Și Faraon-Neco a făcut pe Eliachim, fiul lui Iosia, împărat în locul lui Iosia, tatăl său, și i-a schimbat numele în Ioiachim, iar pe Ioahaz l-a luat și l-a dus în Egipt; și el a murit acolo. Și Ioiachim a dat lui Faraon argintul și aurul, dar a pus tribut asupra țării, ca să dea bani, după porunca lui Faraon: a scos argintul și aurul de la poporul țării, de la fiecare după prețuirea lui, ca să-l dea lui Faraon-Neco.
2 Împărați 23.33-35
Lecții din viața lui Ioahaz (3) – Lumea ne răpește bogățiile
Aceste evenimente sunt o consecință directă a amestecului lui Iosia în treburile acestei lumi, atunci când s-a împotrivit împăratului Egiptului. Fiindcă a făcut acest lucru, poporul lui Dumnezeu a devenit implicat în lucrurile lumii. După ce faraon a stabilit cine trebuia să domnească în Iuda, a impus asupra țării un bir de o sută de talanți de argint și de un talant de aur. Nu numai că poporul și-a pierdut autonomia, dar i-a fost luată și bruma de bogăție care-i mai rămăsese. Poporul era deja atât de sărac, încât Ioiachim a trebuit să pună o taxă asupra țării pentru a putea strânge banii ceruți de faraon. Ce stare nenorocită!
Dacă ne amestecăm în treburile lumii, ne pierdem bogăția spirituală. Oricât de sărac ar fi poporul lui Dumnezeu din punct de vedere spiritual, i se va lua tot ceea ce are. Dacă, prin amestecul cu lumea, căutăm să obținem avantaje financiare, sprijin, protecție sau orice altceva, aceasta va fi spre pierderea noastră spirituală. Prințul lumii acesteia va impune un bir greu asupra țării, pentru a lua de la poporul lui Dumnezeu tot ceea ce mai rămâne din adevăratele lui bogății. Ce pierdere imensă suferim atunci când dăm lucrurile din cer pe cele ale acestui pământ! Vom pierde întotdeauna atunci când ne preocupăm cu veacul acesta rău, în loc să ne preocupăm cu Persoana Domnului Isus. Să nu facem așa, ci să ne punem în slujba Domnului, dându-ne mai întâi pe noi înșine Lui (2 Corinteni 8.5)!
A. Leclerc
Dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc.
Apocalipsa 20.15
„A apărut în ziar“
Bătrâna Justine nu citea decât pagina cu decese din ziar. Cel mai mult o interesa vârsta defunctului, în comparație cu a ei. Își făcea apoi mici calcule în minte și estima „speranța ei de viață“. Când găsea un nume pe care îl cunoștea, făcea o remarcă: „Uite, a apărut în ziar…“.
În timp ce prima pagină a cotidianului și titlurile de ziar aduc știri senzaționale, pagina cu decese ne amintește că o mulțime de oameni părăsesc pământul în fiecare zi. Adesea din motive care nu stârnesc senzații, cum ar fi boala și bătrânețea! Și întotdeauna moartea este consecința acelei plăgi care a afectat omenirea încă de la izgonirea din grădina Eden – păcatul.
Cine este pregătit pentru marea plecare? Eu cred că nu sunt mulți pregătiți să apară în fața „Judecătorului întregului pământ“. Ei plutesc în derivă pe marea vieții, fără Dumnezeu, fără Isus, fără pocăință, fără credință în evanghelie. Și nu este vorba doar de persoane care au dus o viață imorală. Nu, ci oamenii onorabili de asemenea fac parte din această mulțime, dacă au disprețuit mântuirea pe care Dumnezeu o oferă prin Isus Hristos.
Dacă un nume este scris „în ziar“, acest lucru nu înseamnă că este scris și „în cartea vieții“ lui Dumnezeu. Toți cei care au crezut în Domnul Isus și în puterea de a ierta a sângelui Său (Romani 3.25,26) sunt scriși în cartea vieții. Ce privilegiu de necuprins este acesta, de a primi prin sângele Lui iertarea păcatelor! Numai prin acest sânge avem acces în Ierusalimul ceresc (Apocalipsa 21.27).
Citirea Bibliei: 2 Împărați 22.8-20 · Psalmul 107.23-43
de Jean Koechlin
Deuteronom 21:1-19
Iată-i din nou pe judecători în faţa unui caz stânjenitor! Să ni-l imaginăm pe Israel intrat în ţara sa, locuind în cetăţi. Într-o zi, este găsit pe câmp un cadavru. Cine este vinovat de această crimă? Nimeni nu ştie. Nu se pune problema răzbunării sângelui, nici de cetatea de scăpare! Cu toate acestea, este nevoie de un responsabil, pentru că orice sânge vărsat trebuie să fie răzbunat (Geneza 9.6). Atunci bătrânii şi judecătorii, prin măsurători, determină care este cetatea cea mai apropiată. Asupra ei va fi pusă din nou vina. Va trebui cetatea să fie distrusă? Nu! Harul lui Dumnezeu prevedea o jertfă în virtutea căreia El poate ierta respectând dreptatea.
Avem în aceasta o imagine a lui Hristos, a jertfei Sale, a morţii Sale. Ierusalimul este oraşul vinovat, cetatea „care omoară pe profeţi şi ucide cu pietre pe cei trimişi la ea“ (Matei 23.37). Crima ei cea mai mare a fost răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Ce minune a harului! Tocmai acea moarte a devenit calea dreaptă prin care Dumnezeu să poată ierta! În adevăr, şi prin jertfa viţelei, Domnul Isus este aşezat înaintea noastră. Cel care niciodată n-a cunoscut jugul păcatului (v. 3) a coborât în valea morţii, făcând ca, de atunci, să curgă pentru noi râul de nesecat: harul etern al Dumnezeului salvator (v. 4).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IDEI DE LA DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România
„David a dat fiului său Solomon… planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului… și vistieriile Sfântului Locaș.” (1 Cronici 28:11-12)
Primul Templu evreiesc a fost una dintre minunile arhitecturale ale lumii antice. Construit în secolul al X-lea î.Hr., a fost un proiect atât de amplu, încât Solomon a folosit șaptezeci de mii de oameni ca să poarte sarcinile și optzeci de mii de cioplitori în piatră. Peste trei mii de oameni supravegheau și gestionau proiectul, care a durat șapte ani.
Templul a fost epicentrul iudaismului: era locul principal de jertfă; a fost locul prioritar de închinare; era ținta numeroaselor pelerinaje sau vizite. Dar, ca orice edificiu – oricât de modest sau grandios – și Templul lui Solomon a fost produsul imaginației cuiva. Proiectul Templului lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim, îi este atribuit împăratului David. Dar nu a fost proiectul lui David, ci al lui Dumnezeu.
Iată ce citim în 1 Cronici cap. 28: „David a dat fiului său Solomon chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru şi al odăii pentru scaunul îndurării. I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului şi toate odăile de jur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile Sfântului Locaş.” N-avem nicio idee despre modul în care Dumnezeu i-a oferit planurile lui David: în format PDF? JPEG-uri? Slideuri? Schițe sau imagini mentale? Planșe detaliate? N-avem idee…
Un lucru este sigur: planurile pentru Templu nu au fost fabricate în mintea lui David, ci au provenit de la Duhul lui Dumnezeu. Templul nu a fost doar o idee bună, a fost ideea lui Dumnezeu. Așadar, cereți-I lui Dumnezeu o idee. Rugați-vă pentru un plan. De ce? Din două motive: în primul rând, pentru că Biblia spune: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Iar în al doilea rând, când ceva este conceput de Duhul lui Dumnezeu, este sigur că funcționează, și că se va concretiza!
Mana Zilnica 