18 Octombrie 2024
Noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor fără putere și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui său spre bine, pentru zidire. Pentru că și Hristos nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci după cum este scris: „Insultele celor care Te insultă pe Tine au căzut asupra Mea“.
Romani 15.1-3
Aici apostolul prezintă învățătura despre purtarea celui tare față de cel slab. Identificându-se cu cel tare, el spune: „Iar noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor fără putere și să nu ne plăcem nouă înșine“ (versetul 1). A spus deja care este poziția sa în această problemă, dar în loc să impună convingerile sale și altuia, ceea ce nu duce niciodată la un sfârșit bun, el tratează slăbiciunile fratelui său cu îngăduință plină de dragoste și, potrivit cuvintelor apostolului către corinteni, „necăutând folosul său, ci pe al altuia“ (1 Corinteni 10.24).
Dragostea ne va păzi de a „ne plăcea nouă înșine“. Fiind determinați de ea să „plăcem aproapelui spre bine, spre zidire“, nu doar că nu vom pune nicio povară pe fratele nostru, ci, cu atât mai mult, vom fi gata să-i purtăm povara și astfel să împlinim legea lui Hristos (Galateni 6.2). El, Slujitorul desăvârșit, S-a făcut aici jos una în toate cu Dumnezeul Său, a lăsat să vină asupra Lui tot ceea ce aducea cu sine împlinirea voii Tatălui Său, fără a căuta vreodată recunoaștere pentru Sine sau propria slavă. Ca imagine a Dumnezeului cel nevăzut (Coloseni 1.15), El a îndurat de bunăvoie insultele celor care Îl insultau pe Dumnezeu.
Citatul din Psalmul 69 îi dă apostolului posibilitatea să amintească de adevărul atât de important că toate cele scrise mai înainte au fost lăsate pentru învățătura noastră. Da, ceea ce spune Vechiul Testament despre Hristos se poate aplica astăzi la noi, creștinii. Ce loc minunat ne-a dăruit harul! Ca și copii iubiți, una cu Hristos, părtași ai vieții Sale, suntem și noi chemați pe de o parte să umblăm în dragoste, după cum a umblat El, și, pe de altă parte, la fel ca El, să lăsăm să vină asupra noastră insultele oamenilor care ne dușmănesc. Pentru că noi am fost așezați în poziția Lui, partea Sa a devenit și partea noastră. Cu bucurie putem să stăruim acum în ceea ce El a împlinit în mod desăvârșit și astfel, în măsura noastră limitată, să-L prezentăm pe Dumnezeul care, după cum spune o cântare, a fost văzut odinioară în El „fără văl“.
R. Brockhaus
Vei ști despre cortul tău că este în siguranță, îți vei cerceta locuința și nu te vei teme de vreo lipsă.
Iov 5.24
„Dormitorul lui Vincent din Arles“
O familie intactă și un cămin frumos! Ce ar putea însemna aceasta? Poate o locuință din care nu lipsește nimic din cele necesare traiului, în care părinții și copiii se înțeleg între ei, în care nu sunt greutăți, nici probleme și certuri.
Probabil că astfel și-a imaginat și olandezul Vincent van Gogh (1853-1890) un cămin ideal, atunci când a pictat ceea ce el însuși a considerat a fi unul dintre cele mai bune tablouri ale sale, „Dormitorul lui Vincent din Arles“ (1888). Pe acea pânză este imortalizată o cameră, cu un pat, o noptieră și un scaun, toate pictate în culori calde și radiante. Podeaua, pereții și mobilierul modest, toate din lemn, emană liniște și simplitate. Pictorul Van Gogh sperase și el la o viață de familie armonioasă, dar visul său nu s-a împlinit niciodată.
Poate că și noi avem un vis care de asemenea nu s-a împlinit niciodată. Nu locuim în zona centrală sau în cartierul râvnit, nu avem o casă luxoasă, nici măcar un apartament aranjat. Nu avem banii necesari pentru trai și nu știm ce înseamnă dragoste și armonie în familie. Poate suntem bolnavi sau ne temem să nu ne îmbolnăvim. Ne îngrijorează faptul că îmbătrânim. Și, cum niciodată nu este totul perfect, aproape întotdeauna suntem nemulțumiți. – Domnul Isus ne vorbește despre locuințe care sunt în casa Tatălui Său. Ele nu sunt un vis, ci o realitate. El ne-a promis că Se va duce să le pregătească, apoi că va veni din nou și ne va lua la Sine, ca, acolo unde este El, să fim și noi (Ioan 14.3). O astfel de locuință la El și cu El va fi, cu siguranță, inimaginabil de frumoasă!
Citirea Bibliei: 2 Împărați 15.1-22 · 1 Ioan 2.20-29
de Jean Koechlin
Deuteronom 11:16-32
„Să vă puneţi deci aceste cuvinte ale Mele în inimă şi în suflet“ (v. 18). „Dacă … cuvintele Mele rămân în voi…“ este cuvântul de ordine pe care ni l-a lăsat Domnul Isus la plecare. Dacă lucrul acesta este împlinit, atunci vom şti cum să ne rugăm (Ioan 15.7), cum să-I vorbim (Psalmul 45.1; Matei 12.34), cum să ne ferim de rău (Psalmul 119.11). În fiecare moment al zilei vom fi preocupaţi de aceste cuvinte şi cu Cel care le-a rostit. Conversaţiile noastre, faptele noastre, umblarea noastră le vor purta amprenta. Se va putea citi până şi pe faţa noastră fericirea pe care ele ne-o asigură. În căminul nostru, la locul nostru de muncă, în alergăturile noastre, „în toate“ vom împodobi „învăţătura care este a Dumnezeului nostru Mântuitor“ (Tit 2.10 şi nota c).
Apoi vine concluzia tuturor acestor îndemnuri la ascultare: „Iată, vă pun înainte astăzi binecuvântarea şi blestemul“ (v. 26).
În faţa fiecăruia dintre noi se deschid aceste două căi. Una este poteca îngustă a ascultării de Domnul; cealaltă, drumul larg al propriei noastre voinţe. Însă la această răscruce, Dumnezeu a aşezat stâlpi indicatori. Calea ascultării duce la binecuvântare; cealaltă, a voinţei proprii, la blestem. Pe care o vom alege şi urma?
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PREȚUIEȘTE-ȚI COPIII! | Fundația S.E.E.R. România
„Fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.” (Psalmul 127:3)
Un psiholog creștin scria: „Cu ceva timp în urmă, un bărbat mi-a descris una dintre cele mai dureroase experiențe din viața lui. Când avea șaptesprezece ani, era una dintre vedetele echipei de fotbal din liceul său. Dar tatăl lui, un afacerist de succes din oraș, era întotdeauna prea ocupat pentru a veni să-l vadă jucând. În scurt timp a venit și ultimul meci al sezonului, din campionatul național al liceelor. Băiatul era disperat să-și vadă tatăl acolo. În seara marelui meci, el se afla pe teren, încălzindu-se, când s-a uitat în tribună exact la timp pentru a-și vedea tatăl sosind împreună cu alți doi bărbați, fiecare purtând costum de afaceri. Au stat de vorbă un moment sau două, apoi au plecat. Bărbatul care mi-a povestit această întâmplare are acum cincizeci și opt de ani, și totuși îi curgeau lacrimi pe obraji în timp ce retrăia acel moment de demult! Au trecut peste patruzeci de ani de la acel eveniment, și totuși respingerea și durerea erau la fel de vii ca oricând. Am fost impresionat de influența puternică pe care o are un tată în viața copiilor săi. Când nu este implicat, când nu își arată dragostea sau grija pentru ei, se creează un vid care reverberează timp de zeci de ani. Tatăl acelui bărbat a murit nu cu mult timp în urmă. În timp ce stătea lângă trupul tatălui său la morgă, el a spus: „Tată, nu te-am cunoscut niciodată cu adevărat. Am fi putut împărtăși atât de multă iubire… dar tu n-ai avut niciodată timp pentru mine!” Trist, nu-i așa? Deci, dacă ești părinte sau bunic, nu uita: copiii sunt o „moștenire” de la Dumnezeu! Prețuiește-i și bucură-te de ei, în fiecare zi!
Mana Zilnica 