9 Octombrie 2024
Servitorilor, fiți supuși stăpânilor cu toată temerea, nu numai celor buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit. Căci este un har dacă cineva, datorită conștiinței față de Dumnezeu, îndură întristări, suferind pe nedrept. Fiindcă ce fală este dacă răbdați după ce ați păcătuit și ați fost pălmuiți? Dar, dacă răbdați după ce ați făcut binele și ați suferit, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Căci la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcați pe urmele Lui.
1 Petru 2.18-21
Primele îndemnuri ale apostolului Petru sunt adresate celor din starea cea mai umilă, celor care se află în robie, fie ca sclavi, fie ca simpli servitori. Temerea lor de Dumnezeu va fi dovedită în primul rând prin supunerea lor față de stăpâni, cu toată temerea. Aici, pentru a-i încuraja pe acești oameni, este mângâietor să observăm că apostolul le pune înainte cu precădere caracterul lui Hristos. Servitorii Îl văd pe Dumnezeu în stăpânul lor, iar acest lucru este cu atât mai important de subliniat, cu cât stăpânii pot fi uneori greu de suportat (versetul 18). Dar este un har deosebit să înduri necazuri datorită conștiinței față de Dumnezeu, atunci când aceste suferințe sunt nedrepte.
Chestiunea importantă nu este doar să suferi, ci să suferi făcând binele. Acesta este un subiect de glorie și de laudă înaintea lui Dumnezeu, deoarece este drumul lui Hristos Însuși. Să fii servitor, să faci binele și să suferi pentru acest lucru – nu este acesta chiar drumul lui Hristos? De aceea, acest drum este vrednic de laudă înaintea lui Dumnezeu, deoarece – spune apostolul – la aceasta am fost chemați, adică la a merge pe drumul lui Hristos.
Să observăm că întreaga epistolă stăruie asupra acestui adevăr, astfel încât, dacă vreau să aflu care trebuie să fie drumul meu în această lume, răspunsul este simplu: Hristos – Hristos ascultător, Hristos supus, Hristos făcând binele, Hristos suferind pentru acest lucru.
De aceea, și noi suntem chemați la aceasta. Hristos a suferit pentru noi, iar aceasta a însemnat mântuirea noastră, dar, în același timp, El este și un model pe care ni l-a dat spre a-l urma.
H. Rossier
„De aceea îți spun: Păcatele ei cele multe sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.“ Apoi a zis femeii: „Iertate îți sunt păcatele“.
Luca 7.47,48
Fariseul și femeia păcătoasă (6)
Dragostea femeii pentru Domnul era o dovadă clară că multele ei păcate au fost iertate. Simon nu și-a recunoscut păcatul, nu dorea harul și iertarea și, prin urmare, nici dragostea. Isus i-a atras atenția asupra acestui fapt cu vorbe foarte blânde. Ele au fost un ultim apel al bunătății Sale la inima fariseului. Simon putea trage singur concluziile necesare.
Apoi Mântuitorul i S-a adresat pentru prima dată direct femeii și, în prezența lui Simon și a celorlalți oaspeți sceptici, i-a acordat în mod explicit iertarea păcatelor. Da, femeia a păcătuit, toată cetatea știa. Dar vinovăția ei era complet iertată!
Ceilalți oaspeți au întrebat cu îndoială: „Cine este Acesta, de iartă chiar și păcatele?“. Numai Dumnezeu poate ierta păcatele! Dar Domnul Isus Hristos este Dumnezeu Fiul. Prin urmare, El are, de asemenea, autoritatea de a ierta păcatele (Luca 5.20-26; Ioan 5.19-30; 17.2).
Apoi Isus i-a spus femeii: „Credința ta te-a mântuit; du-te în pace“ (Luca 7.50). Ea a venit la Domnul cu credință. Apoi a aflat că această credință a mântuit-o și a primit siguranța mântuirii. Pentru inima ei recunoscătoare, întrebarea celorlalți, „Cine este Acesta?“, a primit cu mult timp înainte un răspuns: Isus este Mântuitorul, El este Hristos, Domnul (Luca 2.11)!
„Acesta este, într-adevăr, Hristosul, Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.42).
Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.30-10.11 · Ioan 20.11-18
de Jean Koechlin
Deuteronom 6:1-15
Dragostea lui Dumnezeu nu admite nici un dezacord, nici un compromis. Este exclusivă, în sensul că cere de la noi o dăruire totală: inimă, suflet, putere − întreaga noastră fiinţă trebuie să fie cuprinsă de ea. Şi nici un moment din viaţa noastră nu trebuie să iasă de sub controlul acestei iubiri divine. Fie acasă − la masă, la sculare, la culcare − fie afară, pe scurt, în toate momentele zilelor noastre − iubitul nostru Salvator ar trebui să ne fie subiectul gândurilor şi al conversaţiilor (Psalmul 73.25). Cât de departe suntem de aceasta! Evanghelia însă ne prezintă Modelul desăvârşit, în fiinţa Căruia totul era pentru Dumnezeu. Îl auzim pe Domnul Isus citând „cea dintâi şi cea mai mare poruncă“ cu autoritatea Singurului care a împlinit-o desăvârşit: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău …“ (Matei 22.37, 38). Cuvântul lui Dumnezeu era neîncetat în inima Lui, astfel încât, atunci când Vrăjmaşul s-a prezentat în pustiu, în mâinile Sale se afla această sabie de nădejde cu care să-l înfrunte. Citând v. 13 şi 16, Domnul Isus (Matei 4.10; 4.7) l-a redus la tăcere (de două ori) pe Satan.
Cât de important este pentru noi să cunoaştem aceste versete pe dinafară! „Învăţaţi-le…“ recomandă cap. 5.1. Diavolul nu poate face nimic împotriva Scripturii, când noi ştim s-o cităm pentru a-l înfrânge.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PREGĂTEȘTE-ȚI COPIII PENTRU VREMURI TULBURI! | Fundația S.E.E.R. România
„Tatăl face cunoscută copiilor săi credincioșia Ta.” (Isaia 38:19)
Pentru a avea un copil înțelept, care să aibă încredere în tine, tu trebuie să-l faci să înțeleagă patru lucruri:
1) Ce simte Dumnezeu pentru el. Psalmistul spune: „În veac ţine îndurarea Lui!” (Psalmul 136:1). A ști acest lucru este fundamental pentru dezvoltarea spirituală a copilului tău și pentru relația lui cu Dumnezeu.
2) Ce simți tu pentru el. Așadar, spune-i că, deși Îl corectezi, tu nu-l vei respinge niciodată!
3) Ce simte el despre propria lui persoană. Cel mai dureros aspect al maturizării este legat de atacul asupra stimei de sine, care este aproape universal în societatea adolescenților de astăzi. Aceștia se simt de obicei ca niște prostuți înainte ca măcar să aibă ocazia de a porni în viață. Așadar, încurajează-ți copilul adolescent că este o „lucrare în desfășurare” și că are un potențial incredibil. Citește-i ceea ce spune Biblia: „Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele… te laud că sunt o făptură aşa de minunată.” (Psalmul 139:13-14) Ajută-l să-și descopere talentele pe care i le-a dat Dumnezeu, și să le dezvolte – fie ele artă, știință, reparații, sport sau… creșterea animalelor, pentru distracție ori profit. Orice! Nu contează atât de mult ce îl înveți pe copilul tău; esențial este ca el să învețe ceva cu care să compenseze atunci când întreaga lume pare să spună: „Cine ești tu și care este semnificația ta?”
Adolescentul care nu are un răspuns la aceste întrebări este lăsat fără apărare într-un moment foarte sensibil al vieții. Așadar, dezvoltarea și perfecționarea abilităților, cu care să compenseze, poate fi una dintre cele mai valoroase contribuții pe care le poți aduce tu, ca părinte.
4) Ce părere au prietenii sau colegii lui despre el. Dacă anturajul îl aprobă, e bine. Iar dacă nu-l aprobă, dar primele trei lucruri sunt clare și stabile în viața lui, copilul tău va prospera și va face față anilor zbuciumați!
Mana Zilnica 