6 Octombrie 2024
În ziua întâi a săptămânii, Maria din Magdala a venit dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric, și a văzut piatra luată de pe mormânt. A alergat deci și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, și le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus“.
Ioan 20.1,2
Chiar dacă Maria a fost însoțită și de alte femei, așa cum Evangheliile sinoptice par să ne prezinte, doar ea este scoasă în evidență în descrierea pe care o prezintă Ioan. În trecut, Maria fusese posedată de puterea demonilor; dar Domnul o eliberase din această stare teribilă. Cu inima atașată de Acela care o eliberase, ea, împreună cu alte femei, Îl însoțise pe Domnul, gata să-I slujească cu devotament (Luca 8.2,3; 23.55; 24.10). Se pare însă că dragostea ei întrecea dragostea celorlalte, de aceea este ea prezentată în mod proeminent în această scenă minunată. Prin urmare, putem învăța că lucrul pe care Hristos îl apreciază, mai presus de orice, este afecțiunea pentru Sine Însuși. Potrivit prețuirii Sale, dragostea este mai importantă decât slujirea. Adunarea din Efes s-a remarcat într-un mod deosebit prin lucrări și osteneală, dar Domnul îi spune: „Ți-ai părăsit dragostea dintâi“. Poate exista multă slujire, și totuși să nu fie însoțită de dragoste; dar nu poate exista dragoste devotată pentru Domnul, fără ca ea să fie folosită în slujba Lui. Astfel, vom vedea că Domnul folosește această femeie devotată ca legătură între El și ucenicii Săi.
Fără să aibă vreun gând cu privire la învierea Domnului – se pare că niciunul dintre ucenici nu se aștepta ca El să învieze – Maria este atrasă în mod irezistibil, prin dragoste, spre locul în care ea văzuse că trupul Domnului a fost pus în mormânt. Ea nu-și găsește odihna într-o lume din care Hristos este absent. Ea „a venit dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric“, însă nu găsește altceva, în afara pietrei date la o parte și a mormântului gol. În tulburarea ei, aleargă la doi dintre apostolii de frunte și le spune: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus“. Este evident că mormântul gol nu reprezenta o dovadă pentru Maria a faptului că Domnul înviase; tot ceea ce își putea imagina era acel gând nepotrivit că oamenilor lumii le fusese permis să ia trupul Domnului.
H. Smith
Pe când se împlineau zilele în care urma să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim.
Luca 9.51
Spre bucuria lui Dumnezeu
Nu este nimic mai măreț ca a fi creștin și nu este privilegiu mai mare ca a sluji Dumnezeului viu! Deși unii tineri cred că este un lucru plictisitor să fii creștin, realitatea este pe dos: este foarte plictisitor să nu fii creștin. Ce binecuvântare să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeul oricărui har și să-L slujești și să-L aștepți pe Fiul Lui! Atributele glorioase ale acestui Fiu Preaiubit au atras plăcerea Tatălui și ele atrag tot mai mult inimile noastre, cu cât Îl contemplăm mai de aproape.
Dreptatea Lui: Când a intrat pe un măgar în cetatea Ierusalim, s-a împlinit textul din Zaharia 9.9: „Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept, aducând mântuire“.
Ascultarea Lui: Ucenicilor Săi le-a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui“ (Ioan 4.34). Astfel a mers spre Golgota și a ascultat de Dumnezeul Său până la moarte.
Dependența Lui: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând“ (Ioan 5.19). Isus Hristos nu a făcut niciun pas fără Tatăl Său.
Smerenia Lui: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească“ (Matei 20.28). De aceea, El le-a spus ucenicilor Săi: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima“ (Matei 11.29).
Supunerea Lui: În grădina Ghetsimani, când S-a gândit la suferințele morții, Domnul S-a rugat: „Ava, Tată, … depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși, nu ce voiesc Eu, ci ce voiești Tu“ (Marcu 14.36).
Citirea Bibliei: 2 Împărați 8.16-29 · Ioan 19.25-30
de Jean Koechlin
Deuteronom 4:29-49
Deşi mai responsabilă decât Israel, creştinătatea n-a răspuns aşteptărilor mai bine decât acest popor. Chiar din timpul apostolilor, declinul creştinătăţii îşi făcea simţită prezenţa. Dar în mijlocul acestei ruine a Bisericii profesante, Dumnezeu a trasat celui credincios o cale care se bucură de aprobarea Lui: aceea a ascultării individuale.
Să observăm că, vorbind de declin, se foloseşte persoana a-II-a plural: «voi» (v. 25-28). „Vă veţi face chip cioplit“, „veţi face rău“ − iată ce veţi face ca o colectivitate responsabilă. Pentru trezire însă este folosită persoana a-II-a singular: «tu»: „vei căuta pe Domnul“ (v. 29-31). Fiecare poate să asculte această voce care se adresează individului personal. În acest fel îi scrie Pavel lui Timotei în zilele tulburi ale celei de-a doua sa epistole, în care citim: Iată ce a ajuns creştinătatea în ansamblul ei, „dar tu rămâi în cele ce ai învăţat“ (2 Timotei 3.14). „De aceea mă voi strădui să vă amintesc întotdeauna aceste lucruri, deşi le ştiţi …“, scrie Petru (citiţi 2 Petru 1.12, 13; 3.1, 2).
Să nu fim surprinşi că întâlnim multe repetiţii în Biblie. Parcurgând Deuteronomul, vom găsi o mulţime de astfel de repetiţii, începând cu însăşi legea, repetată în cap. 5 şi care justifică numele acestei cărţi (Deuteronom semnifică a doua lege).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
HARUL ÎN CĂSNICIE | Fundația S.E.E.R. România
„Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9)
Despre ce personaj din Biblie ai spune că a avut cea mai bună căsnicie? Adam și Eva au început în Paradis, iar de acolo totul a luat-o la vale: Avraam a mințit și a spus că soția sa, Sara, era sora lui, apoi a lăsat-o însărcinată pe Agar, servitoarea ei; Isaac și Rebeca și-au petrecut o mare parte din căsnicie luptându-se să aibă copii, apoi el îl favoriza pe Esau, iar ea pe Iacov; Iacov a avut copii de la două soții și de la servitoarele soțiilor… Ce să spunem de Moise? Ceea ce știm despre Sefora, soția lui Moise este că s-a certat cu acesta în legătură cu circumcizia fiului lor, și că ea l-a numit pe Moise „soț de sânge” (Exodul 4:26). Marele David nu a fost deloc un model ca soț, iar Solomon a fost și mai rău. Când viața lui Iov a devenit grea, soția lui i-a spus: „Blestemă pe Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9).
În basme, viața este descrisă ca o aventură dificilă până când te căsătorești – după care trăiești fericit până la adânci bătrâneți. Dar nicăieri în Biblie nu se vorbește despre vreun cuplu care s-a căsătorit și apoi au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!
Așadar căsătoria nu salvează pe nimeni, doar Isus o face! Și totuși, așa de multe familii din biserici trăiesc într-o agonie tăcută. De ce? Pentru că ei și-au făcut o imagine de succes spiritual pe care trebuie să o proiecteze, dar nu se bucură de intimitate… mai rău, se petrec abuzuri. Când fiica lor necăsătorită este însărcinată, sau vreunul dintre ei este alcoolic, sau când se confruntă cu falimentul – n-au nicio idee despre ce să facă. Deseori, oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutor îl primesc cel mai puțin – pentru că ar trebui să coboare de pe piedestalul lor!
Ce s-ar întâmpla oare dacă oamenii reali ar fi la fel de sinceri ca Biblia în ceea ce privește căsătoria? În Sfânta Scriptură, căsătoria este o școală în care învățăm, primim harul lui Dumnezeu și creștem împreună în dragoste. Așadar, apelează la harul lui Dumnezeu pentru căsnicia ta!
Mana Zilnica 