16 Septembrie 2024
El va bea din pârâu pe cale, de aceea va înălța capul.
Psalmul 110.7
Deși Domnul a suferit atât de mult, nu numai pe cruce, ci și în umblarea Lui prin această lume, au existat totuși „pâraie“ care L-au înviorat pe cale. Să privim la câteva astfel de ocazii:
Maria, care a șezut la picioarele Lui, bucurându-se de cuvintele Lui (Luca 10.38-42), și care mai târziu I-a uns trupul cu un parfum foarte scump (Ioan 12.1-7); darul sărmanei văduve (Marcu 12.42-44); răspunsul femeii samaritene la fântână (Ioan 4.31,32); sutașul care a venit la El pentru robul său bolnav, insistând ca Domnul să spună doar un cuvânt pentru vindecarea lui (Matei 8.5-13); femeia canaanită, care I-a cerut s-o vindece pe fiica ei, deși nu avea niciun drept să ceară acest lucru (Matei 15.22-28); leprosul samaritean, singurul care s-a întors să-I mulțumească (Luca 17.16); Zacheu, care a dorit mult să-L vadă pe Domnul (Luca 19.2-10); mărturisirea lui Petru: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“ (Matei 16.16).
Deși Hristos nu este în mod fizic aici, pe pământ, așa cum a fost atunci, nu avem oare și noi aceeași dorință de a înviora inima Lui? Sunt sigur că orice copil adevărat al lui Dumnezeu dorește acest lucru. Cum putem face aceasta? Prin acțiunile noastre față de El: să-L ascultăm și să ne închinăm Lui, ca Maria; să-I jertfim lucruri, ca văduva sărmană; să manifestăm credință, ca sutașul; să ne smerim, ca femeia canaanită; să-I fim recunoscători, ca leprosul samaritean; să-I dorim compania, ca Zacheu; să avem, ca Petru, o inimă deschisă, care să primească lucrurile lui Dumnezeu. Acestea sunt doar câteva moduri de a bucura inima Lui. Să-I facem cu toții bucurie Domnului și să onorăm Numele Lui!
A. Blok
Ferice de omul care … își găsește plăcerea în legea Domnului … El va fi ca un pom sădit lângă niște pâraie de apă, care își dă rodul la timpul său și a cărui frunză nu se veștejește; tot ce începe duce la bun sfârșit.
Psalmul 1.1-3
Ca un pom sădit lângă niște pâraie de apă
Oricine știe că, pentru o bună creștere a unui pom, rădăcinile sunt de mare însemnătate. Ele extrag din pământ ceea ce este necesar vieții pomului, ca de exemplu apă, săruri minerale și substanțe organice. Cele ce se văd, tulpina și coroana, sunt rezultatul acestui proces nevăzut. Florile și fructele arată bogăția solului și lucrarea rădăcinilor.
Tot așa este cu omul: ceea ce citește, ceea ce îl preocupă, mediul său, ocupațiile din timpul liber, toate acestea sunt comparabile cu hrana pe care o asimilează pomul prin rădăcinile sale și au impact asupra comportamentului și gândirii omului. Fiecare dintre noi poate să aleagă în ce fel de „pământ“ își adâncește „rădăcinile“, pentru a-și hrăni duhul și sentimentele.
Credinciosul crește în omul dinlăuntru doar atunci când își ia hrană din pământul fertil pe care i-l oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Acolo va găsi îndrumare și promisiuni care îi dau posibilitatea să se împotrivească atacurilor celui rău. Dar el trebuie să le caute în Biblie și să și le însușească. „Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta“ (Psalmul 119.11).
Dacă face aceasta cu perseverență, se va asemăna cu acel „pom roditor“ care și la bătrânețe este plin de suc și verde, ca să arate că Domnul este drept (Psalmul 92.14,15).
Citirea Bibliei: 1 Împărați 21.1-15 · Ioan 14.1-11
de Jean Koechlin
Numeri 30:1-16
După jertfele obligatorii din capitolele 28 şi 29, găsim aici jurămintele prin care cineva se angaja spontan faţă de Domnul. Un bărbat, odată ce făcea un jurământ, trebuia neapărat să-l împlinească; aceasta însemna să-şi plătească sau să-şi achite jurămintele (Psalmul 22.25; 116.14, 18). O femeie nu era la fel de responsabilă dacă trăia la tatăl ei sau cu soţul ei. Aceştia aveau dreptul să anuleze jurămintele cu care nu erau de acord.
Capitolul acesta aminteşte de îngâmfarea cu care poporul Israel s-a situat singur sub Lege, angajându-se să facă tot ce spusese Dumnezeu. „Mai bine este să nu promiţi – sfătuieşte Eclesiastul – decât să promiţi şi să nu împlineşti“ (Ecl. 5.5). Într-o manieră generală, cât de important este ca tot ce decidem noi să poată fi ratificat în cer, aprobat de Domnul! Iacov ne învaţă să punem toate planurile noastre sub rezerva: „Dacă Domnul va vrea şi vom trăi, vom face şi aceasta sau aceea“ (Iacov 4.15). Şi cu privire la jurămintele menţionate în v. 3, acelaşi scriitor îndeamnă: „Nu juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt jurământ; ci «da» al vostru să fie «da» şi «nu» al vostru să fie «nu» …“ (Iacov 5.12; vezi şi Matei 5.33-37).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ȘI MUNCA TA (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!…” (Eclesiastul 9:10)
Cred că este foarte clar pentru oricine că mai toți oamenii din Scriptură munceau! Și majoritatea eroilor biblici au avut vocații laice: Isaac a „săpat fântâni”; Iacov a fost fermier; iar Iosif L-a slujit foarte bine pe Dumnezeu ca prim-ministru, în loc să înființeze o organizație non-profit pentru a face muncă de caritate. Daniel a fost un imigrant care a urmat versiunea babiloniană a Oxfordului și a ajuns prim-ministru. Lidia a fost o femeie de afaceri care obținea profit în domeniul textilelor. Dar desigur exemplul suprem privind modul în care Dumnezeu prețuiește munca este Isus tâmplarul. Mai mult de trei sferturi din viața Sa, El S-a ocupat de tâmplărie (dulgherie) confecționând scaune, mese și bănci, și fiind probabil implicat și în construcții. Cuvântul „tâmplar”, folosit de noi, provine din cuvântul grecesc tektón, de la care provine și cuvântul tehnologie și el vorbește despre înzestrarea unei persoane de a face lucrări din lemn sau din piatră. Biblia a fost scrisă de muncitori, despre muncitori și pentru muncitori. Munca a fost ideea lui Dumnezeu. De unde știm? Din Biblie: „Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza 2:15) Putem spune că primul om, Adam, a fost un peisagist. Identificând ceea ce ai fost chemat să faci în viață și dedicându-te pe deplin acelui lucru, ești la fel de „hirotonit” ca orice pastor care stă la amvon. Nu cred că este potrivit să folosim cuvântul „secular” atunci când vine vorba despre orice tip de muncă alta decât cea bisericească – pentru că Dumnezeu nu vede lucrurile așa. Orice muncă cinstită primește zâmbetul Său de aprobare. Când vine vorba despre muncă, lucrul pe care Dumnezeu îl pretinde de la tine este cuprins în aceste cuvinte: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”
Mana Zilnica 