26 Iulie 2024
Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci dați loc mâniei, pentru că este scris: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti“, spune Domnul.
Romani 12.19
Pavel a suferit mai mult decât oricare alt credincios din Noul Testament. „În lovituri, peste măsură; în închisori, mult mai mult; deseori în pericol de moarte. De la iudei, de cinci ori am primit patruzeci de lovituri fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost lovit cu pietre … Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine se poticnește și eu să nu ard?“ (2 Corinteni 11.23-25,29). Fiind în închisoare, el i-a scris lui Timotei pentru a-l avertiza cu privire la Alexandru căldărarul. Pavel era mult prea preocupat cu Hristos și cu slujirea pentru El, ca să-și irosească energia cu cei care îi provocau suferințe și se mulțumea să lase lucrurile în mâna Domnului. Cu privire la iudei, frații săi după carne, cei din partea cărora suferise cel mai mult, el a scris: „Fraților, plăcerea inimii mele și cererea mea către Dumnezeu pentru ei este spre mântuire“ (Romani 10.1).
Celor credincioși care suferă din partea oamenilor, el le scrie: „Binecuvântați pe cei care vă persecută; binecuvântați și nu blestemați … neîntorcând nimănui rău pentru rău; îngrijind de ceea ce este bine înaintea tuturor oamenilor; dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăind în pace cu toți oamenii; nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci dați loc mâniei, pentru că este scris: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», spune Domnul. «Deci, dacă vrăjmașului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; pentru că, făcând aceasta, vei îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui». Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine“ (Romani 12.14,17-21).
Când răspundem cuiva cu bine la rău, este ca și cum am îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lui – acest lucru va avea ca rezultat fie împietrirea inimii acestuia, fie căință pentru răul pe care ni l-a făcut. De cele mai multe ori este al doilea rezultat.
R. A. Barnett
Cel care o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.
Isaia 28.16
Ghidajele de aterizare
Din avionul aflat deasupra norilor am avut o priveliște magnifică asupra întregului lanț alpin. Acum călătoria se apropia de sfârșit. Sub nori nu am mai avut parte de niciun peisaj, pentru că am fost înconjurați de o ceață extrem de densă. Cu toate acestea, piloții s-au pregătit să înceapă aterizarea. În cabina lor de pilotaj nu era nici urmă de agitație, iar în timpul coborârii avionul s-a aflat mereu în siguranță. Cu calm, ei s-au concentrat să urmărească în totul ghidajele de aterizare. Acestea aveau să îi dirijeze până când aeronava urma să atingă în siguranță pământul, cu condiția să le acorde până la sfârșit încredere și să execute riguros ordinele afișate de ele.
Ca și acești piloți, să ne încredem și noi „orbește“ în Dumnezeu. Chiar dacă noi nu vedem drumul, El îl vede și are imaginea de ansamblu. Cei care se bazează pe El rămân liniștiți. Dar poate că cineva se întreabă: Poate Dumnezeu să aibă grijă de fiecare om în parte? Nu cumva suntem prea mulți oameni pe pământ, încât El să nu mai poată avea grijă de toți? Cu siguranță, El poate avea grijă de fiecare om! Domnul Isus a spus: „Nu se vând oare două vrăbii cu un ban? Totuși, niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii de pe cap, toți vă sunt numărați“ (Matei 10.29,30). Altcineva poate că se îndoiește că Dumnezeu ar fi aproape de el în tot ce îl frământă. Iată însă ce asigurare puternică avem și am face atât de bine dacă i-am respecta riguros instrucțiunile: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus“ (Filipeni 4.6,7)!
Citirea Bibliei: 2 Samuel 22.1-19 · Ioan 1.14-18
de Jean Koechlin
Numeri 1:1-21
Instrucţiunile din Levitic priveau închinarea şi comuniunea. Numeri reia istoria poporului despre traversarea pustiului pentru a ne vorbi de alte aspecte ale vieţii creştine: umblarea şi slujirea. Domnul începe prin procedeul numărării („Numerele“) seminţiilor lui Israel: ostaşi, leviţi, preoţi. Fiecare avea să-şi declare filiaţia (v.18). În timpul lui Ezra, cei care vor urca din captivitate va trebui să fie verificaţi dacă fac parte din Israel. Şi câţiva preoţi vor fi îndepărtaţi ca necuraţi pentru că nu vor putea, din neglijenţă, să-şi găsească „înregistrarea genealogică“ (Ezra 2.59, 62).
Dragi prieteni, fiecare dintre noi trebuie să ştie în primul rând dacă este sau nu un copil al lui Dumnezeu. Şi trebuie să fie gata să declare aceasta înaintea altora (Romani 10.9). Dar, atenţie! Erau israeliţi toţi cei ai căror părinţi aparţineau uneia din cele douăsprezece seminţii. Spre deosebire, astăzi cineva devine creştin numai când crede personal în Domnul Isus Hristos. Atunci face parte din poporul ceresc, a cărui numărătoare exactă şi la zi o ţine Dumnezeu în „registrul Său de naşteri“ sau mai degrabă în „Cartea vieţii“. Dacă astăzi veniţi la Isus, numele vostru va fi înscris acolo. Pentru că „tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
STAI ÎN CREDINȚĂ! | Fundația S.E.E.R. România
„Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)
Într-o zi, un tată tulburat a venit la Isus și i-a spus: „fiul meu… de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.” (Matei 17:15-16). Să reținem că acest tată n-a spus: „Poate că fiul meu a moștenit această problemă de la mine” sau „Dacă l-aș fi crescut altfel…” Nu, el a aruncat responsabilitatea asupra ucenicilor, care erau ei înșiși în formare. Ori de câte ori avem probleme, ne place să dăm vina – pe pastor, pe biserică, pe soț/soție, pe șeful nostru, pe familie, pe aspectul nostru, pe statutul nostru social, sau să găsim orice altă scuză… Nu putem sau nu vrem să recunoaștem că ne-am băgat singuri mâna în foc sau că aproape ne-am înecat sărind cu capul înainte, deși nu știam să înotăm. După ce Domnul Isus l-a vindecat pe băiat, ucenicii Lui L-au întrebat: „De ce nu putem face și noi ce faci Tu?” (vezi Matei 17:19). Este ca și cum am întreba: „De ce nu se schimbă situația mea?”, atunci când nu am adus problema în fața lui Dumnezeu, nu ne-am rugat pentru ea, nu ne-am încrezut în puterea Sa transformatoare. Domnul Isus a răspuns: „Din pricina puţinei voastre credinţe…” (Matei 17:20) Uneori, ai nevoie de genul de credință care te face să pari puțin ciudat; genul care nu are nevoie de aprobarea celorlalți și căruia nu-i pasă dacă te integrezi sau nu… Este genul de credință care l-a făcut pe Noe să spună: „Chiar dacă nu a plouat niciodată și nimeni din generația mea nu crede, eu tot voi face ce mi-a spus Dumnezeu!” (vezi Geneza 6:22) Și în consecință, a trecut prin potop! Apostolul Pavel scrie: „să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:13). Și care este rețeta ca să rămânem în picioare? Să ne bazăm pe ceea ce ne-a spus Dumnezeu în Cuvântul Său, pentru că, în cele din urmă, acesta este lucrul care va funcționa!
Mana Zilnica 