2 Iulie 2024
Ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu-i judecați voi pe cei dinăuntru? Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Dați-l afară dintre voi pe cel rău!
1 Corinteni 5.12,13
Disciplina în adunare (2)
În Iacov 5.20 ni se arată calea pe care trebuie să mergem, cale al cărei final este acesta: „Și va acoperi o mulțime de păcate“. Nu trebuie nicidecum să tratăm vreun păcat cu ușurătate, însă, după judecarea lui în adunare, trebuie să încetăm să discutăm despre el. De la Geneza până la Apocalipsa nu găsim niciun verset care să-i permită vreunui frate sau vreunei surori să răspândească zvonuri. Totul trebuie să fie făcut cu temere de Domnul și evitându-se răspândirea chiar și a unor fapte dovedite ca fiind rele. Dacă am sta mai întâi de vorbă cu Domnul, nu s-ar mai auzi lucruri care nu trebuie răspândite. Adunarea nu poate îngădui ca cineva să frângă pâinea doar pe propria lui răspundere. Ea are responsabilitatea ca în mijlocul ei să nu fie niciun rău, iar când el apare, să-l înlăture. Căile de cârmuire ale lui Dumnezeu nu se schimbă, deoarece nici Dumnezeu nu Se schimbă!
Există cazul celor ce s-au retras de la Masa Domnului pentru că un frate sau o soră au făcut ceva rău. Această situație arată că noi am luat în propriile mâini judecarea cazului, fără să-i permitem adunării să facă acest lucru. Nu judecați singuri, ci aduceți înaintea fraților și lăsați timp adunării pentru cercetare; nu lucra în puterea ta proprie! (vedeți și Matei 18.15-17).
Dacă au loc adunări periodice de frați sau dacă se ține o adunare deosebită a fraților, ei sunt împuterniciți să trateze un caz de disciplină după ce au stat înaintea Domnului, iar în cazuri deosebite, să-l prezinte și adunării. Un frate care nu participă, cu toate că ar putea s-o facă, dovedește că nu poartă pe inimă onoarea Domnului și bunul mers al adunării. El nu are starea duhovnicească necesară ca să poată purta pe inimă problemele adunării. Un astfel de frate este însă dator să accepte hotărârea luată de adunare. Un frate care nu are pe inimă bunul mers al adunării și nu ia parte la adunarea de rugăciune nu este destul de duhovnicesc pentru a lua o anumită poziție la adunarea de frați.
C. Briem
Isus … i-a zis: „Zacheu, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“. Și Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. … Și Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta“.
Luca 19.5,6,9
Timpul – un car ce ne poartă spre veșnicie
Timpul este ca un car în care ne așezăm și care ne poartă cu sine. Carul timpului nu se oprește niciodată și își transportă încărcătura nemuritoare spre eternitate. Bogăția nu îl poate opri, iar vanitatea, mândria sau trufia nu-i pot încetini viteza. Încercările disperate de a rămâne tineri sau de a reprima procesul de îmbătrânire nu frânează în niciun fel carul acesta.
Vremea bună sau rea, fericirea sau nenorocirea, prosperitatea sau privațiunile, acestea nu sunt decât umbre pe roțile sale ce se rostogolesc fără încetare. Dumnezeul Atotputernic, Creatorul nostru, are în mâna Lui cursul acestui car, astfel că El face ca acesta să ne ducă pe toți la destinația noastră eternă. Care destinație? Sunt doar două: gloria, cu Dumnezeu, și chinul veșnic, departe de Dumnezeu, „unde viermele nu moare și focul nu se stinge“ (Marcu 9.44). Decizia pentru unul dintre aceste locuri se ia în clipele trecătoare ale timpului.
Câtă responsabilitate este legată de acest cuvânt, timpul! Acum decidem unde ne vom petrece veșnicia. Indiferența sau indecizia este tot un fel de decizie. Dumnezeu le „poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit“ (Fapte 17.30,31). Ce fericiți sunt toți aceia care au ales cerul! Așteptarea unei bucurii este ea însăși o bucurie. Iar dacă așteptarea Domnului Isus este o bucurie, ce va fi împlinirea ei!
Citirea Bibliei: 2 Samuel 5.1-25 · 1 Tesaloniceni 1.6-10
de Jean Koechlin
Levitic 13:45-59
Groaznică era situaţia leproşilor în Israel: scoşi afară din tabără, fără speranţă de întoarcere, despărţiţi de ai lor, obligaţi să-şi vestească de departe starea nenorocită: „Necurat, necurat!“ Este o imagine a ceea ce eram: excluşi din adunare, oameni dintre naţiuni „înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel, … neavând speranţă“. „Dar acum … v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos“ (Efeseni 2.12, 13). Aceasta ne conduce la lucrarea de curăţire descrisă în cap. 14. Evanghelia ne prezintă mai mulţi astfel de leproşi implorând mila Domnului. Şi El, plin de compasiune, Şi-a pus mâinile peste ei pentru a-i curăţi, fără ca El Însuşi să Se contamineze. Nu numai că putea, ci, în dragostea Lui, chiar dorea să-i facă perfect curaţi (Matei 8.1-3; vezi şi Luca 17.11 …). În acelaşi fel, Mântuitorul drag poate şi doreşte şi astăzi să curăţească de toate păcatele pe oricine se recunoaşte necurat.
Lepra pe o haină (v. 47-59) reprezintă răul care poate să afecteze obiceiurile şi mărturia noastră. Fie ca Domnul să ne dea atenţie pentru a-l distinge, curaj pentru a-l „arde“, altfel spus, pentru a-l judeca de îndată ce apare!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU: SURSA ÎNCREDERII TALE | Fundația S.E.E.R. România
„Cei ce se încred în Domnul… nu se clatină…” (Psalmul 125:1)
Oamenii sunt atrași în mod natural de persoanele care dau dovadă de echilibru și siguranță de sine; ei nu vor urma pe cineva care nu are încredere în sine. O ilustrare excelentă a acestui lucru este un incident care a avut loc în Rusia în timpul unei tentative de lovitură de stat. Tancurile armatei au înconjurat clădirea guvernului în care se aflau președintele Boris Elțîn și susținătorii săi pro-democrație. În timp ce armata era pe poziții, Elțîn a ieșit din clădire, s-a urcat pe un tanc, l-a privit pe comandant în ochi și i-a mulțumit că a trecut de partea democrației. Mai târziu, comandantul a recunoscut că, deși nu a intenționat să treacă de partea lui Elțîn, liderul rus a părut atât de încrezător, încât soldații au decis să i se alăture. Marii oameni de succes dau dovadă de încredere indiferent de circumstanțe. Dar adevărata încredere nu vine din faptul că ai aprobarea oamenilor din jurul tău. „Dar de unde vine?” – întrebi tu. Biblia spune: „Domnul va fi încrederea ta” (Proverbele 3:26); vorbim aici despre a ști că El te-a chemat și te-a echipat în vederea slujbei pe care o ai de făcut. Apostolul Pavel a scris: „Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu… Destoinicia noastră… vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:4-5). Chiar dacă alții nu cred în tine, faptul că știi că Dumnezeu te cheamă și te folosește îți permite să crezi în tine însuți. Însuși împăratul David a experimentat acest lucru, și a putut spune: „Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” Dar Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!” (Psalmul 3:2-3). Un conducător încrezător le spune celor care-l urmează: „Am încredere în Dumnezeul care m-a chemat. Am încredere în voi. Cred că împreună putem realiza ceea ce Dumnezeu vrea să facem!” Așadar, fă din Dumnezeu sursa încrederii tale!
Mana Zilnica 