29 Iunie 2024
Un râu ieșea din Eden ca să ude grădina.
Geneza 2.10
Acesta era râul binecuvântării lui Dumnezeu pentru grădină. Ceea ce își are izvorul în grădină udă mai întâi grădina. Din nefericire, putem avea tendința de a ne preocupa de responsabilitățile noastre legate de această lume și de a uita că râul trebuie mai întâi să ude grădina noastră. „Râul se despărțea în patru“ (versetul 10). Când un cămin creștin este întemeiat potrivit cu gândul lui Dumnezeu, acolo Hristos este centrul. Unde responsabilitatea față de Dumnezeu este recunoscută, căminul este cu adevărat udat și el devine o binecuvântare pentru toți cei din jur.
„Și Domnul Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească“ (Geneza 2.15). Omul trebuia să păzească grădina, s-o îngrijească și s-o lucreze. Aici avem un îndemn special pentru cei care sunt capii responsabili ai căminelor lor. Suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu de a ne lucra căminele, adică de a ne asigura că facem ceea ce Domnul dorește să facem în căminul nostru, pentru ca el să fie grădina pe care Dumnezeu a intenționat-o.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că soții trebuie să-și iubească soțiile. Acesta este unul dintre modurile importante prin care să ne lucrăm grădina. Soțul trebuie să fie sursa principală de dragoste în căminul său. Poate pentru unii sună ciudat, însă acesta este felul în care Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă lucrurile, deoarece căminele noastre trebuie să urmeze modelul relației lui Hristos cu Adunarea Sa. În Efeseni este scris că soții trebuie să-și iubească soțiile (Efeseni 5.25), însă în Tit citim că soțiile trebuie să-și iubească soții (Tit 2.4). Cuvântul folosit în Tit este unul cu o forță mai mică, ce denotă o afecțiune puternică a soției față de soțul ei. De exemplu, nu fata necăsătorită este cea care pornește să-și caute un soț, ci bărbatul este cel care, în prezența lui Dumnezeu, are exercițiul spiritual de a-și căuta o soție. Este o greșeală gravă și o sursă de mari probleme atunci când o tânără îngăduie ca afecțiunile ei să se îndrepte către un tânăr înainte ca acela să-și manifeste simțămintele față de ea. O astfel de atitudine nu este potrivită cu modelul pe care Cuvântul lui Dumnezeu ni-l prezintă.
J. Brereton
Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.
Isaia 53.5
Mâna cu cicatrice
William Dixon era peste măsură de amărât și de Dumnezeu nu voia să știe nimic, deoarece îi luase mai întâi soția, apoi pe singurul său fiu. Într-o zi, casa unui vecin luase foc, iar la fereastra de la etaj era căpșorul micuțului Dickey. Dixon a alergat la burlanul de scurgere, s-a urcat pe acesta și l-a salvat pe băiat. Dar mâna stângă i-a fost grav arsă. Bunica băiatului, care îl crescuse, a murit la scurt timp după aceea. Doi voluntari s-au prezentat în fața consiliului municipal pentru a avea grijă de băiat. Când a trebuit să-și prezinte cererea, Dixon, în loc să spună ceva, a ridicat mâna cicatrizată, astfel că băiatul i-a fost dat lui.
Dickey îl iubea mai mult decât orice pe noul său tată și îi săruta adesea mâna care fusese rănită în timpul operațiunii de salvare. Într-o zi, vizitând o expoziție cu tablouri, s-au oprit în fața unuia care Îl înfățișa pe Domnul Isus arătându-i lui Toma mâinile Sale străpunse. După multe rugăminți, Dixon i-a povestit băiatului această întâmplare. Dickey a fost impresionat. „Omul cel bun pare atât de trist“, a spus el. „Cu siguranță, pentru că Toma nu a crezut, nu-i așa? Dar Omul cel bun a murit pentru Toma! Dacă eu nu te-aș fi vrut după ce m-ai salvat, n-ar fi fost bine. Dar, după aceea, Toma L-a iubit cu siguranță pe acest Om bun la fel de mult cum te iubesc eu pe tine.“
Dixon a fost atins de aceste cuvinte. Oare nu trebuia Isus să Se uite la el cu aceeași tristețe? A început să citească Biblia și, la scurt timp după aceea, și-a predat viața Domnului Isus, care a lăsat să-I fie străpunse mâinile pentru a-l salva.
Citirea Bibliei: 2 Samuel 2.12-32 · Coloseni 4.1-6
de Jean Koechlin
Levitic 12:1-8, 13:1-8
Pentru a ne arăta resursele divine pregătite înainte de apariţia păcatului, Leviticul prezintă jertfele şi preoţia înainte de păcat. Capitolul 11 ne învaţă să veghem, ca să nu fim contaminaţi de necurăţii din afară. Dar răul nu este numai în jurul nostru, ci şi înăuntrul nostru; vrăjmaşul nostru este deja înăuntru. Capitolul 12 ne face cunoscut caracterul lui ereditar: „Iată, am fost născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea“ (Psalmul 51.5). Firea păcătoasă a lui Adam s-a transmis la întreaga rasă; un nounăscut este un potenţial păcătos înainte de a comite vreo faptă condamnabilă şi are nevoie de jertfa lui Hristos tot atât de mult ca un adult.
Capitolele 13 şi 14 spun despre lepră, care întotdeauna reprezintă păcatul sub formă de întinare. Lepra: boală care distruge trupul, contagioasă, înspăimântătoare, anulând sensibilitatea, incurabilă! Înaintea lui Dumnezeu, păcatul are aceleaşi trăsături; el se exprimă prin fapte şi cuvinte, chiar şi la credincioşi. Exemple: în Maria, calomnie (Numeri 12.10); în Ghehazi, lăcomie şi minciuni (2 Regi 5.27); în Ozia, mândrie spirituală (2 Cronici 26.20).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SĂ-L PUNEM PE CELĂLALT PE PRIMUL LOC! | Fundația S.E.E.R. România
„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)
Ralph Waldo Emerson a afirmat: „Nu există limite cu privire la ce se poate realiza, dacă nu contează cine primește meritele”. Probabil că cei mai mulți știu legenda despre tânărul Isaac Newton care se afla undeva la umbră în momentul în care i-a căzut un măr în cap – și în urma acestui fapt el a formulat legea gravitației și a revoluționat studiile astronomice. Însă puțini știu că, dacă nu ar fi existat un om pe nume Edmond Halley, astronom și matematician britanic, probabil că lumea n-ar fi auzit vreodată de Newton. Halley a fost cel care l-a îndemnat pe Newton să se gândească la teoriile sale originale, i-a corectat greșelile matematice, a enunțat formule și figuri prin care să-și susțină descoperirile. Halley a fost cel care l-a convins pe un Newton ezitant să scrie marea sa lucrare „Principiile matematice ale filosofiei naturale”. Și Halley a fost cel care a editat-o, a supravegheat publicarea ei și a finanțat tipărirea ei, chiar dacă Newton era mai bogat și ar fi putut suporta mai ușor costurile. Istoricii au numit afilierea lui Halley cu Newton unul dintre cele mai dezinteresate cazuri din domeniul științei. Newton a început aproape imediat să culeagă roadele atenției publice, pe când Halley a primit prea puțină apreciere. El a folosit totuși principiile stabilite de Newton pentru a face prognoze asupra orbitei și întoarcerii unei comete care avea să-i poarte mai târziu numele. Dar, deoarece cometa Halley revine doar o dată la șaptezeci și șase de ani, relativ puțini oameni mai aud numele său. Cu toate acestea, lui Halley nu i-a păsat cine primește meritele, atâta timp cât exista un progres/câștig… El a pus în practică ceea ce spune acest principiu din Scriptură (parafrazare): „Fiți devotați unul altuia în dragoste. Cinstiți-vă unii pe alții mai presus de voi înșivă.” Ori de câte ori Dumnezeu îți oferă ocazia de a-i pune pe alții pe primul loc, și pe tine însuți pe al doilea, n-o rata – și ia-o cu tine în cursa lungă a vieții!
Mana Zilnica 