20 Iunie 2024
Domnul i-a zis lui Isaia: „Ieși acum în întâmpinarea lui Ahaz, tu și Șear-Iașub, fiul tău, la marginea apeductului iazului de sus, pe calea ogorului albitorului; și să-i zici: Ia seama și fii liniștit … Așa zice Domnul Dumnezeu: … Dacă nu credeți, cu adevărat nu veți sta în picioare“.
Isaia 7.3,4,7,9
Lecții din viața lui Ahaz (1) – A adăuga credință la cuvintele lui Dumnezeu
La începutul domniei lui Ahaz, îl vedem pe Isaia luându-și fiul, la porunca Domnului, și mergând înaintea împăratului. Inimile celor din popor tremurau de teamă din cauza împăratului Siriei și a împăratului lui Israel, care se uniseră pentru a se sui împotriva Ierusalimului. Isaia a rostit cuvinte de mângâiere din partea Domnului, cuvinte potrivite pentru a-l face pe Ahaz să se încreadă în Dumnezeu. I s-a spus că avea să fie păzit și i s-a arătat ceea ce urma să se întâmple cu vrăjmașii lui. Toate aceste cuvinte au fost însă însoțite de o atenționare solemnă: „Dacă nu credeți, cu adevărat nu veți sta în picioare“.
Din nefericire, Ahaz nu a crezut. Isaia i-a spus chiar să ceară un semn, ca dovadă că toate aceste lucruri aveau să se întâmple. El însă a răspuns: „Nu voi cere și nu-L voi ispiti pe Domnul“ (Isaia 7.12). O astfel de atitudine părea evlavioasă, însă, în realitate, Ahaz nu dădea dovadă deloc de credință, nici de interes. El avea deja un plan propriu și era hotărât să-l pună în aplicare. În consecință, lucrurile n-au mers bine pentru ei, exact așa cum Domnul spusese: „Nu veți sta în picioare“. Ahaz nu avea deloc credință și nu s-a încrezut în cuvintele Domnului adresate lui.
Avem aici o lecție foarte importantă. Când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie, de asemenea, să-l îmbinăm cu credință; trebuie să credem Cuvântul. Aceasta este singura cale prin care vom putea progresa spiritual. Nu este chestiune doar de cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu, ci de a crede ceea ce Dumnezeu ne spune. O astfel de atitudine va aduce o schimbare în gândurile și în căile noastre.
A. Leclerc
Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, atât încheieturile, cât și măduva, și judecă gândurile și intențiile inimii.
Evrei 4.12
Biblia – un mesaj de la Dumnezeu
Biblia este cea mai răspândită carte. Ea a devenit baza unei bogății culturale și morale fără egal. Dar motivul esențial pentru care trebuie să o citim este că Însuși marele Dumnezeu ne vorbește în ea.
Când șeful meu îmi spune ceva, nu-l ascult? Dacă o personalitate celebră îmi scrie, nu voi citi acea scrisoare cu tot interesul? Iar când Însuși Creatorul meu îmi vorbește, să nu ascult eu ceea ce vrea să-mi spună?
Dumnezeu Se prezintă în Cuvântul Său ca fiind Creatorul nostru, Căruia Îi datorăm viața. Iar Dumnezeu are un scop pentru această viață: ea trebuie să ducă la gloria cerului, alături de El. Dar, dacă facem doar ceea ce ne dorim noi și nu-L întrebăm pe Dumnezeu ce vrea El de la noi, nu vom ajunge la țintă.
De aceea, trebuie să ascultăm ce ne spune Biblia și ce crede Dumnezeu despre noi. Cei care fac aceasta vor ajunge să cunoască planul de mântuire al lui Dumnezeu, al cărui centru este chiar Fiul Său. Hristos este „Calea și Adevărul și Viața“; numai prin El putem ajunge la Dumnezeu.
Dumnezeu are multe planuri pentru noi. El îi dă credinciosului viață veșnică; ea umple existența noastră cu un nou sens și, în cele din urmă, ne conduce spre gloria cerului. Oricine are viață veșnică este el însuși dovada vie a adevărului divin al acestei cărți.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 28.1-14 · Coloseni 1.1-11
de Jean Koechlin
Levitic 6:8-30
Probabil că am observat o paralelă între cele patru jertfe principale şi aspectele lucrării lui Hristos prezentate de cei patru evanghelişti. În Ioan, Isus este jertfa sfântă a arderii-de-tot, Cel pe care Tatăl L-a iubit pentru că Şi-a dat viaţa El Însuşi (Ioan 10.17-18). Luca ne face să ne minunăm de viaţa Omului desăvârşit, despre care vorbeşte darul de mâncare. Marcu Îl pune înaintea noastră pe Robul lui Dumnezeu, reprezentat prin jertfa de consacrare sau de pace. Matei, mai mult decât ceilalţi, proclamă că „El va mântui pe poporul Său de păcatele sale“ (Mat.1.21).
Capitolele 6 şi 7 tratează aceste patru tipuri de jertfe pentru a stabili legea lor, cu alte cuvinte, cum anume trebuia să le ofere preotul. Arderea-de-tot trebuia să fie necurmată (v.13), iar darul de mâncare „era o rânduială pentru totdeauna“ (v.18). Ieri am văzut temerile israelitului care niciodată nu era sigur că era făcut desăvârşit prin aceleaşi jertfe aduse neîntrerupt. Dar cap. 10 din Evrei îl prezintă pe preot stând „în picioare în fiecare zi, slujind şi aducând deseori aceleaşi jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele“. Acelaşi capitol Îl prezintă apoi pe Isus care, „după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu“ (Evrei 10.1,11,12; vezi şi notele de la v. 12; „s-a aşezat“: expresie a încheierii pe deplin a lucrării Domnului Isus, în contrast cu preoţii care stăteau în picioare, slujind zi de zi).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA PENTRU VIAȚA TA! | Fundația S.E.E.R. România
„Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi”. (Galateni 6:5)
A fi responsabil pentru tine însuți, pentru gândurile și faptele tale, este o sarcină foarte importantă pentru a fi un mădular sănătos într-o comunitate sau într-o relație.
Dar, uneori ducem lucrurile prea departe, asumându-ne o responsabilitate nesănătoasă pentru ceilalți, pe care o folosim apoi ca scuză pentru a nu fi responsabili pentru noi înșine și pentru propriile noastre circumstanțe. De exemplu, unele femei dau vina pe o sarcină neplanificată, pentru că nu au reușit să meargă la universitate. Sau dăm vina pentru nefericirea noastră pe faptul că am rămas căsătoriți de dragul copiilor. Ne concentrăm atât de mult pe ceilalți și pe asumarea responsabilității pentru viețile lor, încât nu ne facem niciodată timp să căutăm soluții pentru a ne ridica deasupra propriei noastre situații.
Și, în cele din urmă, toate necazurile și momentele grele devin identitatea noastră. Nu doar că ne văicărim, ci devenim plângăcioși cronici. Să recunoaștem: uneori poveștile noastre despre necazuri sunt pur și simplu scuze, versiuni inventate ale adevărului, pentru a ascunde tendința noastră de a da vina pe ceilalți pentru circumstanțele noastre… și astfel, nu mai trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru viețile noastre.
Adevărul este că toți facem alegeri în viață: să plecăm sau să rămânem, să ne confruntăm sau să ignorăm, să ne plângem sau să căutăm o soluție. Fie că este vorba despre soțul/soția ta, despre copiii sau despre părinții tăi, nu este niciodată o idee bună să îți asumi responsabilitatea pentru alții, dacă o faci pentru a evita să decizi ce trebuie să faci pentru tine.
Biblia spune: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (Galateni 6:4-5).
Așadar, asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta!
Mana Zilnica 