16 Mai 2024
Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați, prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită.
Romani 12.2
Nu este suficient să umblăm despărțiți de lume în exterior, ci avem nevoie de o înnoire continuă a minții noastre (vedeți Efeseni 4.23), păstrându-ne nepătați de duhul zilelor noastre, de obiceiurile și de părerile predominante ale oamenilor care, fără a-L cunoaște pe Dumnezeu, trăiesc în întunecimea inimilor lor. Doar așa putem crește în cunoașterea „voii lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită“, așa cum ne este ea revelată în Hristos. Dincolo de progresia vizibilă între cele trei cuvinte recunoaștem în ele în același timp și deosebirea mare între poziția unui creștin și cea a unui om religios, fie iudeu, fie creștin cu numele. Ca și în orice alt domeniu, și aici slăvitul nostru Domn ne este exemplu. El a venit în această lume pentru a face voia lui Dumnezeu și, în ciuda tuturor împotrivirilor și a încercărilor din drumul Său, El a făcut întotdeauna „plăcerea Tatălui“, învățând ascultarea din cele ce a suferit. Într-o lume în care totul este împotriva lui Dumnezeu, suntem și noi chemați să facem voia Lui și, printr-o creștere continuă a înțelegerii spirituale, prin înnoirea minții, să deosebim care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită. Rezultatul acestei energii spirituale este o despărțire tot mai profundă de principiile lumii. În această privință trebuie să progresăm.
Pe acest drum, care cuprinde și o renunțare permanentă la sine din partea noastră, este puțin probabil să fim cuprinși de îngâmfare. Mulțumiți cu locul pe care Dumnezeu ni-l dă, cu calea pe care El ne conduce, fiecare dintre noi nu se va putea ocupa cu „gânduri înalte“ (versetul 3). Necredința urmărește întotdeauna lucruri mari sau înalte și trece cu vederea tocmai ceea ce este pe cale și ceea ce dă Dumnezeu. Conștiența faptului de a fi primit o misiune de la Dumnezeu Însuși dă inimii siguranță și trezește sentimentul responsabilității de a îndeplini acum această misiune cât mai bine posibil. Deși recunoaște cu bucurie pe alt frate și slujba încredințată lui, cel care a primit o slujbă caută la rândul lui să o îndeplinească, având siguranța scumpă că urmează voia lui Dumnezeu.
R. Brockhaus
Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea?
Mica 7.18
Marie Durand
În casa părintească a Mariei Durand (1711-1776), devenită muzeu, este prezentată viața acestei femei credincioase. Avea opt ani când mama ei a fost arestată și de atunci nu a mai auzit nimic de ea. Sub Ludovic al XIV-lea, ea a fost întemnițată, la vârsta de 19 ani, pentru credința ei. Marie a petrecut treizeci și opt de ani în cele mai grele condiții în „Tour de Constance“, un turn fortificat din orașul Aigues-Mortes din sudul Franței, după care a fost eliberată.
Când muncitorii au refăcut acoperișul casei ei părintești din Le Bouschet-de-Pranles, au găsit pe fronton gravat: „Dumnezeu te iartă“. Nu știm pentru cine au fost scrise acele cuvinte, dar putem presupune că acei credincioși protestanți le-au scris pentru persecutorii lor. Ei au urmat astfel exemplul Domnului Isus, care S-a rugat pe cruce: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac!“ (Luca 23.34).
Pereții casei din Bouschet-de-Pranles au păstrat în memorie nu numai evenimentele dramatice din trecut – secole de rezistență – ci și puterea iertării, căci cuvintele gravate acolo pe fronton nu spun pur și simplu: „Dumnezeu iartă“, ci: „Dumnezeu te iartă“. Acest „te“ îi cuprinde pe toți cei care se împotrivesc lui Dumnezeu și care încă nu au pace în inimă. El este dragoste și este gata să ierte păcatele fiecărui om. Totuși, pentru a face aceasta, omul trebuie să recunoască faptul că este un păcătos și că are nevoie de harul lui Dumnezeu. El acordă iertarea Sa tuturor celor care o doresc, dar nu o impune celor care o refuză. Astăzi este încă timpul harului. Dumnezeu este încă răbdător. Dar în curând ușa va fi închisă (Matei 25.10). Atunci va fi prea târziu pentru a răspunde la dragostea lui Dumnezeu.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 10.13-27 · Psalmul 93.1-5
de Jean Koechlin
Exod 28:31-43
Mantia în întregime albastră pe care Aaron trebuia s-o poarte sub efod ne vorbeşte despre caracterul ceresc al Marelui nostru Preot. În timp ce Hristos a fost înălţat „mai presus decât cerurile“ (Evrei 7.26), de pe pământ Îi este adusă o mărturie din partea „fraţilor uniţi împreună“, susţinuţi de preoţia Lui cerească şi care constituie „marginea veşmintelor lui“ (Psalmul 133.1, 2).
Clopoţeii ne fac să medităm la ce ar trebui să se audă în vieţile copiilor lui Dumnezeu. Zornăitul lor era dovada că preotul era viu. Le arătăm noi oare tuturor celor din jur că Hristos este viu? Rodiile reprezintă fructele: ceea ce trebuie să se vadă în vieţile sfinţilor, dacă rămân legaţi de „mantia“ Omului ceresc (compară cu Ioan 15.5). Şi subliniem că, din vreme ce clopoțeii şi rodiile sunt în număr egal, vorbele şi faptele trebuie să meargă împreună în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dar, dacă ne simţim slabi şi dăm greş în această mărturie şi slujbă, avem o resursă: Isus înaintea lui Dumnezeu în sfinţenia Lui absolută, având pe frunte placa de aur „Sfinţenie Domnului“. Privind la El nu vom mai fi preocupaţi de slăbiciunea noastră, ci de perfecţiunea Lui.
Ultima parte a capitolului descrie îmbrăcămintea fiilor lui Aaron şi ne face să ne gândim la promisiunea din Psalmul 132.16.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE TREBUIE SĂ ȘTII? | Fundația S.E.E.R. România
„Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu…” (Psalmul 46:10)
Dacă am încerca să-i găsim lui Iov vreun defect, am putea spune poate că vorbea cam mult. Dar nici pe departe n-avem de gând să-l învinovățim ori să-i „căutăm nod în papură”; a fost lovit de prea multe, și nu i-a mai rămas aproape nimic… Soția sa, care ar fi trebuit să manifeste empatie și compasiune, l-a sfătuit să „blesteme pe Dumnezeu și să moară” (Iov 2:9)! Apoi, prietenii săi i s-au adresat ca niște procurori, pentru că socoteau că își atrăsese singur tot acest necaz asupra sa. Trebuie să citim 37 de capitole din cartea Iov ca să-L auzim pe Dumnezeu vorbind! Capitolul 38 începe așa: „Domnul a răspuns lui Iov…” Și printre picături, și până a terminat Dumnezeu de vorbit, Iov n-a îndrăznit să spună decât: „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură…” (Iov 40:4). Să reținem faptul că înainte de-a auzi glasul lui Dumnezeu, Iov vorbise mult. Dar după ce L-a auzit, n-a mai putut rosti un cuvânt! Una dintre afirmațiile bune ale lui Iov fusese aceasta: „Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” (Iov 13:15). Uneori, cea mai bună cale prin care poți gestiona o problemă este să nădăjduiești și să nu vorbești. Să te supui și să nu vorbești. Iov nu știa lucrul acesta, la vremea respectivă, dar planul lui Dumnezeu era ca la sfârșit să-i dea înapoi de două ori mai mult decât el pierduse! Și asta s-a întâmplat după ce nu s-a mai concentrat pe propriile sale probleme și a început să se roage pentru prietenii săi (vezi Iov 42:10). Așadar, oprește-te… Fii deschis și dispus. Dumnezeu este încă pe tron. El este în controlul fiecărui detaliu al vieții tale. Chiar și în cele mai rele circumstanțe, El Se gândește la binele tău. Biblia spune că: „Domnul va sfârşi ce a început pentru tine…” (vezi Psalmul 138:8). Și asta este ceea ce trebuie să știi – azi!
Mana Zilnica 