6 Mai 2024
În ce privește evanghelia, ei sunt vrăjmași, din cauza voastră; dar, în ce privește alegerea, sunt preaiubiți, datorită părinților.
Romani 11.28
„În ce privește evanghelia“, iudeii se arătaseră într-adevăr vrăjmași. Ei refuzaseră cu dușmănie vestea bună și prin aceasta deschiseseră o ușă pentru binecuvântarea neamurilor. Ca sămânță a lui Avraam, ei rămâneau obiectul dragostei de neschimbat a lui Dumnezeu, nu pe baza legământului de la Sinai – căci pe temeiul acestuia pierduseră totul – ci datorită părinților lor, Avraam, Isaac și Iacov. Pe aceștia, Dumnezeu îi chemase odinioară prin har și le dăduse făgăduințele necondiționate. Această chemare și darurile de har legate de ea „sunt fără părere de rău“ (versetul 29). La sfârșitul zilelor, El Își va aduce aminte de ei, iar dragostea arătată în alegerea părinților se va dovedi credincioasă față de fiii lor. Schimbându-le inimile de piatră cu unele de carne, El îi va pregăti pentru primirea harului Său nemărginit.
Israel avea făgăduințe, deși îi fuseseră dăruite prin har; dacă acum poporul urma să fie readus pe terenul binecuvântărilor datorită acestor făgăduințe, atunci pe bună dreptate ne-am fi putut aștepta la o pretenție îndreptățită. Și totuși, ce s-a întâmplat? Iudeii L-au lepădat pe Singurul în care făgăduințele ar fi putut fi „Da“ și „Amin“ pentru ei, și prin aceasta au ajuns pe un teren pe care doar harul îi mai putea așeza, adică tocmai acolo unde stăteau și neamurile. Nu mai exista nicio deosebire între ei și națiuni. Națiunile trăiau odinioară în întuneric, departe de Dumnezeu. Nu crezuseră în Dumnezeu, dar acum primiseră îndurare, o îndurare prilejuită de necredința iudeilor. Avuseseră parte de un har la care nu aveau niciun drept. Tot așa stăteau lucrurile și cu iudeii: necredincioși ca și păgânii, ei de asemenea respinseseră harul și negaseră cu oroare chiar gândul că acum harul s-ar fi îndreptat către națiuni. Ca urmare, pierduseră toate drepturile cu privire la împlinirea făgăduințelor și, la fel ca națiunile, puteau fi salvați doar prin harul necondiționat. Pentru ambele categorii rămânea doar îndurarea gratuită a lui Dumnezeu. Orice laudă și orice fel de încredere în faptele proprii erau excluse. Toți (iudei și neamuri) stăteau pe același teren, iar Dumnezeu făcuse aceasta pentru ca harul Său să se poată îndrepta către toți (iudei și neamuri).
R. Brockhaus
A înviat.
Marcu 16.6
Doar două cuvinte
Un bărbat din Suedia a transmis unei case de pompe funebre că nu dorește să i se publice niciun necrolog în ziar când va muri. Oamenii urmau să fie informați despre moartea lui numai prin două cuvinte: „A murit“. Și exact așa s-a și întâmplat atunci când a murit el, la vârsta respectabilă de 92 de ani. Dar însuși anunțul mortuar atât de scurt și de simplu, transmis prin mass-media, a devenit și mai interesant pentru întreaga lume. Astfel, cele două cuvinte au făcut ca moartea bărbatului să atragă atenția cu mult mai mult decât intenționase el.
După ce Isus Hristos a murit la cruce, s-ar fi putut spune simplu și despre El că „a murit“. Dar, după trei zile, îngerii de la mormântul lui Isus vesteau cu totul altceva: „A înviat“ (Marcu 16.6). Este triumful care exprimă rezultatul lucrării Sale!
Mântuitorul a plătit, cu moartea Lui, pentru vina tuturor acelora care cred în El. Învierea Sa este dovada că totul este achitat.
Domnul Isus a învins moartea – acest dușman îngrozitor al omului – când a înviat cu putere divină. Biruința Sa este și biruința celor mântuiți. Prin credința în El, ei au speranța învierii și a vieții veșnice în cer.
Credincioșii cred într-un Mântuitor viu, care trăiește în cer. Cu toate că ei nu-L văd, sunt în legătură cu El și Îl cunosc tot mai bine prin Biblie.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 4.1-11 · Efeseni 5.8-21
de Jean Koechlin
Exod 23:20-33
DOMNUL nu-i dă numai porunci lui Israel. El îl înconjoară cu grija Lui atentă: îi oferă un conducător, pe Îngerul Său, care va merge înaintea lui pentru a-i conduce şi a-i îndruma în bătălii. Mai mult chiar, de atunci El le-a dat instrucţiuni cu privire la sfârşitul călătoriei lor. Înainte de aceasta au fost trasate hotarele largi ale ţării pe care aveau să o moştenească.
În mod asemănător, în zilele noastre, Dumnezeu Se îngrijeşte de calea poporului Său creştin pe acest pământ, dândule un tovarăş de drum, Duhul Sfânt. Îndemnul adresat lui Israel în v. 21: „Fii atent în prezenţa Lui şi ascultă glasul Lui … pentru că Numele Meu este în El“ poate fi legat cu cel din Noul Testament de a nu mâhni Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Efeseni 4.30). În harul Său, Dumnezeu doreşte ca ai Săi să cunoască destinaţia acestui drum: frumoasa moştenire pe care le-a pregătito cu Isus în cer.
Totodată, între preocupările lui Dumnezeu sunt unele pe care suntem mai puţin dispuşi să le înţelegem şi mai ales să le acceptăm. Ele au ca temelie grija Lui deosebită ca ai Săi să fie în totul despărţiţi de naţiunile din jur. Dar Dumnezeu nu insistă asupra acestei separări pentru a-i lipsi de ceva bun, dimpotrivă, aceasta este o consecinţă a dragostei, care urmăreşte să-i ferească de o capcană sigură (v. 33).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ FACEM FAȚĂ ISPITEI (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Dumnezeu… împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea…” (1 Corinteni 10:13)
Domnul Isus a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari…” (Luca 10:30) Ierusalimul reprezenta locul harului lui Dumnezeu, pe când Ierihonul era cetatea blestemată de Iosua când Dumnezeu i-a dărâmat zidurile (vezi Iosua 6:26). Drumul care lega cele două cetăți mișuna de tâlhari, așa că ne punem întrebarea: Oare intenția acestui om a fost să călătorească pe acolo doar parțial și apoi s-o ia pe alt drum? Biblia nu ne spune nimic despre asta, dar ceea ce știm sigur este că Dumnezeu merge cu noi ca să ne ofere protecție și să ne împiedice s-o luăm pe calea ispitei, și să avem de suferit… El a venit în ajutorul acelui om prin samariteanul milostiv. Și chiar dacă avem parte de toate măsurile Sale de protecție, noi tot reușim să dăm de necaz. Oare de ce? Mai întâi, pentru că nu mai ascultăm de atenționările Duhului Său cel Sfânt. În al doilea rând, nu mai suntem dispuși să ne rugăm pentru anumite nevoi cu o inimă supusă. În al treilea rând, nu ne interesează și nu vrem să discutăm cu un prieten de încredere care să ne ceară socoteală. În al patrulea rând, nu vrem să știm ce spune Biblia despre acel subiect. Am luat hotărârea unilaterală de a stinge Duhul, ca să putem da frâu liber pornirilor noastre trupești. Dar să nu uităm că întotdeauna găsim mâncare gratuită în cârligul pescarului, iar ispita ne promite privilegii… dar la sfârșit vom avea de plătit! Adevărata libertate nu se referă la libertatea de a ne satisface fiecare poftă, ci înseamnă să refuzăm să devenim robii unor dorințe nesănătoase. Așadar, lupta împotriva ispitei este nobilă, dar dacă nu faci altceva decât să te lupți să-ți reprimi dorințele, în cele din urmă vei ajunge epuizat. Trebuie să-ți păstrezi o imagine mentală clară a ceea ce vrea Dumnezeu să fii, și să cooperezi cu Duhul Său cel Sfânt pentru a deveni acea persoană!
Mana Zilnica 