Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 August 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru că, ce i-ar folosi unui om dacă ar câștiga toată lumea, și și-ar pierde sufletul? Pentru că, ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
Marcu 8:36,37

Întrebarea preponderentă din zilele noastre este: «Ce beneficiu am?». Toți caută să vadă care este profitul oricărei activități pe care o fac.

Un milionar american a spus pe patul de moarte: «Cel mai sărac om este cel care nu are nimic altceva decât bani». Altul a spus: «Deși un om fără bani este sărac, omul care nu are altceva decât bani este și mai sărac. Averile pământești nu pot face ca sufletul să nu se prăbușească atunci când vine necazul, la fel cum o durere de cap nu poate fi vindecată purtând o coroană de aur, nici o durere de măsea, cu un șirag de perle». Augustin a spus odată că bogățiile pământești sunt pline de sărăcie. Părerea generală este că un om care are o sută de mii de dolari este de două ori mai fericit decât unul care are cincizeci de mii de dolari. Nu există greșeală mai mare decât aceasta!

Realitatea este că banii pot cumpăra orice, mai puțin fericirea, și că ei sunt un pașaport către orice loc, mai puțin către cer. Cuvântul folosit adesea pentru „bogății” în Vechiul Testament este cuvântul „greu”. Acesta este un lucru semnificativ, căci cel care deține bogății din belșug știe cel mai bine ce poveri înseamnă ele. Cineva a spus: «Există povara grijii de a le procura, povara fricii de a nu le pierde, povara ispitei în a le folosi, povara vinovăției în a abuza de ele, povara tristeții în a le părăsi și povara faptului că va trebui să dai socoteală pentru ele».

G Cutting

SĂMÂNȚA BUNĂ

Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; și împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăția.
Daniel 6.3

Un duh înalt

Daniel rămâne peste veacuri un exemplu despre curajul de a mărturisi pe Dumnezeu. Dintr-un duh înalt izvorăște un calm înțelept, pe când josnicia și micimea de suflet sunt surorile lașității. Cine se urcă pe o înălțime spirituală privește totul din unghiul veșniciei. Spiritul profetic dăruit de Dumnezeu lui Daniel plana așa de sus, încât a văzut pe Hristos venind. De aceea Daniel era o mărturie curajoasă. Bărbăția se naște dintr-un duh înalt; ea este calitatea omului care umblă în dreptate, care trăiește o viață dedicată Domnului său. Înțelepciunea lui Daniel s-a arătat în faptul că el a pus amândouă autoritățile la locurile lor, și anume: pe cea dumnezeiască a pus-o în rândul întâi, iar pe cea omenească în rândul al doilea.

Adevărul acesta este unul de căpetenie în viața creștinilor adevărați. Așa a fost de la începutul creștinismului și așa trebuie să rămână până la sfârșit. Primii ucenici au spus cu mult curaj: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”. Fiindcă în ucenici era un duh înalt, autoritățile timpului au fost nevoite să recunoască: deși erau oameni necărturari, „fuseseră cu Isus”. Tot așa se va întâmpla cu orice cititor care, după ce L-a primit pe Mântuitorul în sufletul său, așază în prim-plan autoritatea dumnezeiască.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FORMULA BIBLICĂ A FERICIRII

„Toate atârnă de vreme şi de împrejurări.” (Eclesiastul 9:11)

     Ești cumva genul de om care are nevoie de răspunsuri clare și logice în orice împrejurare și care nu poate tolera nuanțele de gri? Ei bine, adevărul e că nu avem răspunsuri pentru multe lucruri care se petrec în lume. Dumnezeu parafează multe din zbaterile noastre astfel: „Voi explica mai târziu!” Știința modernă ar vrea să ne facă să credem că totul este concret, exact, măsurabil și se poate dovedi… S-a descoperit însă că nu e așa!

De exemplu, de ce unele familii trec printr-o tragedie, iar altele nu? De ce persoanele care au destulă mâncare aruncă la gunoi, în fiecare seară, mai multă decât ar fi nevoie pentru a-i hrăni pe cei ce nu au? De ce mor cei tineri și nevinovați? Ai putea continua cu aceste întrebări la care nu avem răspunsuri. Deci, ce ar trebui să faci?

Biblia spune: „Mănâncă-ţi pâinea cu bucurie… căci demult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum… Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti… Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!… Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări. Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare, şi ca păsările prinse în laţ; ca ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.” (Eclesiastul 9:7-12)

Concluzie: Învață să trăiești prin credință, nu prin vedere; încrede-te în Dumnezeu din toată inima ta, și profită cât mai mult de fiecare zi! Aceasta este formula biblică a fericirii.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 1:1526

Petru, un Petru deplin restaurat, ia cuvântul în mijlocul celor dintâi ucenici. Le aminteşte de sfârşitul mizerabilului Iuda, care se spânzurase (Matei 27:5-8). Ce moarte teribilă, însă ce soartă veşnică infinit mai groaznică (v. 25)! Apoi, sprijinindu-se pe lumina şi pe autoritatea Scripturilor, Petru arată necesitatea înlocuirii ucenicului căzut. Doisprezece apostoli trebuiau să fie martorii, într-un fel oficial, ai acestui act fundamental al creştinismului: învierea Domnului Isus (comp. cu 1 Corinteni 15.5). Iosif (zis Iust) şi Matia se aflau printre aceia care avuseseră privilegiul de a-L însoţi pe Isus în timpul lucrării Sale; probabil că făcuseră parte dintre cei şaptezeci pe care-i trimisese odinioară (Luca 10.1). După ce I-au cerut Domnului, Celui care cunoaşte inimile tuturor, să arate alegerea Sa, ei trag la sorţi şi este desemnat Matia.

A trage astăzi la sorţi pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu nu mai este un lucru potrivit, deoarece acum este prezent Duhul Sfânt şi El le dă celor credincioşi discernământul de care au nevoie. Este interesant în această privinţă să comparăm scena de aici cu cea din Fapte 13.2, unde Duhul Sfânt porunceşte: Puneţi-Mi deoparte acum pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: