Mana Zilnica

15 August 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

De Domnul sunt întăriți pașii omului.
Psalmul 37.23

Se spune că nu putem să ne așteptăm să găsim un text în Scriptură pentru a ne călăuzi în fiecare dintre miile de detalii ale vieții de zi cu zi. Poate că nu, însă cu siguranță există principii importante în Biblie, care, dacă sunt aplicate cum trebuie, ne vor oferi călăuzire, chiar dacă nu vom găsi un anume text pentru fiecare situație. Nu numai atât, ci avem și deplina siguranță că Dumnezeul nostru poate și vrea să-i călăuzească pe copiii Săi în toate lucrurile. „De Domnul sunt întăriți pașii omului.” „El îi face pe cei smeriți să umble în dreptate și îi învață pe cei smeriți calea Sa” (Psalmul 25.9). „Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta” (Psalmul 32.8). El ne poate face cunoscut gândul Său cu privire la orice lucru din viața noastră.

El poate, în felul Său desăvârșit, să ne ofere certitudinea gândului Său în orice situație; de fapt, fără această certitudine nu ar trebui să facem nici măcar un pas. Domnul nostru Isus îl poate face conștient pe slujitorul Său cu privire la unde trebuie să meargă și la ce trebuie să facă pentru El. N-ar trebui să facem nimic cu incertitudine. Dacă încă nu suntem siguri cu privire la o anumită acțiune, să stăm liniștiți și să așteptăm! Cineva i-a spus prietenului său: «N-am nicio idee încotro să o apuc». «Atunci n-o apuca în nicio direcție», a fost răspunsul înțelept al prietenului.

Aici intervine însă o chestiune morală foarte importantă, anume starea sufletului nostru. Să fim siguri că ea are foarte mult de-a face cu călăuzirea! După cum am văzut, „El îi face pe cei smeriți să umble în dreptate și îi învață pe cei smeriți calea Sa”. Să nu uităm niciodată acest lucru! Dacă suntem smeriți și nu ne încredem în noi înșine, dacă așteptăm toate de la Dumnezeu, cu o inimă sinceră, El cu siguranță ne va călăuzi. Însă niciodată nu vom primi călăuzire, dacă suntem deja hotărâți într-o direcție sau dacă voința noastră este la lucru.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Așa vorbește Domnul: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui …”.
Ieremia 9.23

Cartea care te înțelege

Pregătindu-se pentru un curs pe care trebuia să-l țină, ori de câte ori dădea peste vreun paragraf dintr-o carte care părea să vorbească despre starea lui, îl copia imediat într-un caiet. Spera ca aceste citate, pe care le scria cu mare grijă, să-l scape de frică și să-i ofere, în cele din urmă, bucuria și fericirea de care avea atâta nevoie. A venit și ultima zi în care a făcut corecturile finale la cartea sa care „trebuia să-l înțeleagă”. S-a dus într-un loc liniștit, s-a așezat sub un copac și a deschis prețioasa sa lucrare. A început să citească, dar în loc de liniște sufletească și bucurie, a fost copleșit de deznădejde, pentru că toate acele pasaje nu făceau altceva decât să-i aducă aminte de motivul pentru care le-a adunat. A priceput foarte repede că întregul său demers era sortit eșecului, așa că, dezgustat, a închis cartea. Însă Dumnezeu veghea asupra acestui om așa cum o face cu toți oamenii. Lucrurile au luat o altă întorsătură în ziua aceea. Soția lui, fără să știe ceva despre această carte secretă, a ieșit în după-masa acelei zile să se plimbe prin sătucul în care locuiau și s-a oprit în fața unei capele creștine. A intrat și, văzând o Biblie, s-a hotărât să ceară una. Pastorul, un om în vârstă, i-a oferit una cu multă plăcere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ACELASI LUCRU ÎTI SPUNE SI TIE

„A venit Isus, a stat în mijlocul lor, şi le-a zis: „Pace vouă!” (Ioan 20:19)

     Unul din primele lucruri pe care le-a făcut Domnul Isus după ce a înviat a fost să-Și caute ucenicii care-L abandonaseră jalnic. „În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20:19-21)

Printre ei se afla Petru, care a umblat pe ape, care a participat la minunea înmulțirii pâinilor pentru cei cinci mii de oameni flămânzi, și care i-a văzut pe Moise și pe Ilie stând lângă Domnul Isus pe Muntele Schimbării la Față. Marele, îndrăznețul și curajosul Petru care spusese: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” (Matei 26:35) Și „Toţi ucenicii au spus acelaşi lucru.”

Cu toate acestea, Scriptura spune: „Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.” (Marcu 14:50). Sfântul Ioan, Sfântul Andrei și Sfântul Iacov – cu toții zugrăviți pe vitraliile bisericilor din lumea întreagă – L-au lăsat singur pe Domnul Isus, când S-a aflat în cea mai mare încercare. Totuși, când a înviat din morți, El nu a adus vorba despre asta nici măcar o dată! În schimb, „le-a arătat mâinile…” (Ioan 20:20). De ce? Pentru a-i asigura că îi iubește în ciuda eșecurilor lor.

În loc să-i renege, El le-a zis: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”

Astăzi, El îți spune același lucru și ție!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Ioan 18:12-27

Stând acolo
şi încălzinduse cu cei careL luaseră şiL legaseră pe Învăţătorul său, Petru practic deja Îl tăgăduise. Alegândune de bunăvoie tovărăşia celor din lumea care La răstignit pe Isus şi împărtăşind relaxările ei, ne expunem, întrun fel sau altul, la aL dezonora pe Domnul. Pentru că nu putem conta pe faptul că vom fi păziţi (ca răspuns la rugăciunea Lui din cap. 17:1517), dacă nu realizăm separarea de care ne vorbeşte El în aceleaşi versete! Prin infidelitatea lui, Petru scapă pe moment de ruşine şi de persecuţie ca şi cum ar fi fost mai mare decât Stăpânul său (cap. 15:20), care întâmpină fără rezerve ura şi dispreţul oamenilor. La interogatoriul ipocrit al marelui preot, Isus nu are nimic de răspuns. El Îşi dăduse mărturia în mod public. Judecătorilor Lui le revenea acum săL dovedească vinovat, dacă ar fi putut!

Această evanghelie subliniază mai mult decât celelalte trei demnitatea şi autoritatea Fiului lui Dumnezeu. În ciuda umilinţelor pe care trebuie să le cunoască şi a modului în care este tratat, El domină întrun mod absolut aceste scene, ca Cel care Sa dat pe Sine Însuşi lui Dumnezeu, ca arderedetot desăvârşită (Efeseni 5.2).

14 August 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt un om păcătos!
Luca 5.8

Simon Petru – Consacrarea sa

Domnul Isus deja îi chemase pe ucenicii Săi să-și lase năvoadele și să-L urmeze (Marcu 1.16-19). Venise acum timpul ca ei să părăsească total meseria lor și să meargă după Hristos. Însă, înainte ca acest lucru să se poată întâmpla, trebuia făcută o lucrare mai adâncă de consacrare în inimile lor, în special în cea a lui Simon Petru, care era un fel de conducător al lor.

Domnul Isus folosise corabia lui Simon Petru pentru a vorbi mulțimilor, iar după aceea i-a spus să iasă în larg, pentru pescuire (versetul 4). Nedumerirea lui Petru este de înțeles, căci ei se trudiseră toată noaptea și nu prinseseră nimic. De ce s-ar fi așteptat să prindă ceva în căldura zilei, când peștii se retrăgeau la fundul apei? În plus, Simon și tovarășii săi erau obosiți și înfometați; voiau probabil să meargă acasă și să se odihnească. Totuși, Petru a făcut așa cum i-a cerut Domnul. Imediat, năvoadele lor s-au umplut și stăteau să se rupă.

Această pescuire a constituit o revelație pentru Simon Petru. El și-a dat seama că Hristos avea putere asupra creației. Probabil că i-au răsunat în minte cuvintele Psalmului 8: „Ai pus toate sub picioarele lui … peștii mării și tot ce străbate cărările mărilor”. Domnul Isus, care putea vedea adâncul mării, putea vedea și în adâncimile inimii lui Petru. Conștient că se afla în prezența unei Persoane divine, el și-a dat seama de nevrednicia sa, precum profetul Isaia, care a avut o experiență similară și care a strigat: „Sunt un om cu buze necurate” (Isaia 6.5). Sau precum Iov, care, având revelația puterii creatoare a lui Dumnezeu, n-a putut decât să mărturisească: „Iată, eu nu sunt nimic” (Iov 40.4). Toți aceștia au avut în comun faptul că au văzut gloria lui Hristos. La fel cum Isaia a fost gata după aceea să predice, iar Iov a fost gata să se roage pentru prietenii săi, la fel, Simon Petru era gata acum să-și părăsească năvoadele și să-L urmeze pe Domnul.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Uitați-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi …
Hagai 2.18

Cartea care te înțelege

Emile Cailliet a fost un filozof francez, care a emigrat în America și a devenit profesor la Princeton Theological Seminary din New Jersey. În tinerețe nu a demonstrat nici cel mai mic interes față de lucrurile spirituale. Dar în timpul Primului Război Mondial, înrolat fiind în armată, s-a pomenit meditând la lipsurile concepției lui despre lume și viață. Îi veneau în minte, asemenea unui torent de nestăvilit, aceleași întrebări pe care și le-a pus și Levin, eroul lui Tolstoi din Anna Karenina, când stătea lângă patul în care zăcea fratele lui muribund: Cum a apărut viața pe pământ? De unde am venit? Care este sensul tuturor lucrurilor, dacă o fi existând vreunul? Cailliet avea să scrie mai târziu: „Întocmai ca Levin, simțeam și eu, nu doar cu mintea, ci cu întreaga mea ființă, că soarta-mi era să pier ca un nenorocit atunci când îmi va sosi ceasul”. În timpul nopților lungi în care stătea de pază în tranșee, Cailliet a început să-și dorească ceea ce avea să numească mai târziu „o carte care să mă înțeleagă”. Avea o educație aleasă, citise multe cărți, dar nu cunoștea o astfel de carte. După ce a fost rănit și lăsat să meargă acasă, s-a reîntors la studiile sale, hotărât să scrie în secret această carte pe care intenționa s-o păstreze numai pentru el.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ORARUL SĂU

„Până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului.” (Psalmul 105:19)

     Dumnezeu lucrează după propriul Său program. Când accepți asta, vei reuși să te bucuri acolo unde te găsești chiar acum, și să mergi acolo unde dorește El să fii. Poate că Dumnezeu nu va răspunde la toate întrebările tale, cel puțin nu așa cum ți-ar plăcea ție… Dar fii sigur că lucrează! Întrucât lucrarea pe care o face depășește priceperea ta, El nu te va deranja cu detalii pe care nu le poți gestiona. Gândește-te: dacă Dumnezeu ți-ar fi spus toate lucrurile prin care va trebui să treci pentru a ajunge acolo unde ești acum, le-ai fi putut face față? El știe cât durează și cât va fi de greu – de aceea tace.

Dacă ți-ar arăta toată viața ta dinainte, ai leșina. Câtă vreme a stat în închisoare, Iosif a descoperit că atunci când Dumnezeu îți dăruiește o viziune și când te dedici acesteia, nu există nicio clauză pe care s-o poți lăsa pe dinafară. Deci, nu mai face previziuni cu privire la viitor. Când trăiești în trecut, ajungi să te gândești „ce-ar fi fost dacă…” și când încerci să trăiești în viitor, ajungi să te întrebi „dar dacă…”

Cred că n-ai uitat vechea melodie creștină:

„Un timp de o zi, Isuse, atât este tot ce-mi doresc/

O, dă-mi Tu puteri ce-am de făcut să-nfăptuiesc/

Căci mâine nu știu, Isuse, dacă va mai fi înc-o zi/

Nu știu timpul când viața mea se va sfârși.”

Ce trebuie tu să faci? Să crezi că Dumnezeu va rezolva lucrurile pentru tine, în conformitate cu orarul Său.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Ioan 18:1-11

După gloria pe care Miai dato Tu (cap. 17.22) urmează paharul pe care Mi la dat Tatăl săl beau (v. 11). Întro dependenţă totală, Isus le primeşte şi pe una şi pe alta din mâna Tatălui. Potrivit cu caracterul acestei evanghelii însă, aici nu avem prezentată neliniştea luptei (Luca 22.44). În gândul Fiului ascultător, lucrarea este deja încheiată (cap. 17.4).

Josnicul Iuda ştie unde să conducă gloata înarmată care trebuie săL prindă pe Domnul. Pentru că este locul celor mai intime şi mai preţioase întâlniri, la care luase parte şi el!

Cel numit cu dispreţ Isus din Nazaret, nu era altcineva decât Fiul lui Dumnezeu. În deplină cunoştinţă de ce avea să I se întâmple, El iese înaintea acestei gloate ameninţătoare, dând o probă a puterii Sale suverane careI va permite să fie recunoscut după Scripturi (Psalmul 27.2): un singur cuvânt îi aruncă la pământ pe vrăjmaşii Săi. Dar care este gândul inimii Lui în aceste clipe atât de cumplite pentru El? Din nou şi întotdeauna ucenicii Lui dragi! Lăsaţii pe aceştia să se ducă (v. 8), le porunceşte El celor care veniseră săL prindă. Până în cea din urmă clipă, Păstorul cel bun va veghea asupra oilor Sale. Acum a sosit ceasul în care Îşi va da viaţa pentru ele (cap. 10.11).