Mana Zilnica

9 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când aude cineva Cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, cel rău vine și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui.

Matei 13.19

Oare nu suntem cu toții în pericol să lăsăm să intre în inima noastră lumea cu toate principiile și năzuințele ei, astfel încât să devenim tot mai insensibili față de Cuvântul lui Dumnezeu? De câte ori nu ne-a vorbit Domnul în bunătatea Sa și cât de puțin am apreciat acest lucru! Trebuie să spunem rușinați că deseori n-am vrut să primim Cuvântul, într-un aspect sau altul. N-am vrut să mai auzim nimic despre a nu ne conforma cu lumea, despre separare și despre purtarea crucii. Ne-am săturat să mai fim învățați cu privire la felul cum trebuie să aibă surorile părul, cu privire la evlavie și la ordinea în Adunare. Astfel, Cuvântul bun al lui Dumnezeu a rămas la suprafață, iar Diavolul a venit și l-a luat din inimile noastre, pentru că acel cuvânt nu a fost ceea ce doream să auzim.

Despre „cel rău“ se spune că vine și „răpește“ ceea ce a fost semănat. El n-a putut preveni ca sămânța să fie semănată în inimă, dar, dacă acel Cuvânt nu este binevenit, atunci pentru dușman este ușor să-l răpească de acolo. El știe adesea mai bine decât noi ce binecuvântare există în ceea ce noi respingem cu atâta ușurătate și încăpățânare. Astfel, acest principiu are valabilitate și pentru noi, cei credincioși; adevărul lui Dumnezeu este fie primit, fie respins de suflet. Acest principiu este o dovadă a măsurii în care suntem „din adevăr“ în viața noastră practică (Ioan 18.37; 1 Ioan 4.6). Declinul moral din mijlocul nostru, renunțarea la adevăruri care au fost prețioase până acum și acceptarea părerilor false nu sunt rezultatul necunoștinței, ci al respingerii adevărului, chiar și numai în anumite aspecte. Să ne gândim la ceea ce a spus Domnul Isus: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu“ (Ioan 14.23). Dacă gândim altfel, atunci gândim greșit.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și erau foarte uimiți, zicând unii către alții: „Și cine poate fi mântuit?“. Dar Isus, privind la ei, a spus: „La oameni este imposibil, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate sunt posibile la Dumnezeu“.

Marcu 10.26,27

Tânărul bogat

„Toate sunt posibile la Dumnezeu“ nu înseamnă că orice se poate întâmpla cu Dumnezeu, ci că El Își poate atinge scopul prin orice mijloace, pentru că El este în stare să facă orice.

Un tânăr bogat a vorbit odată cu Isus despre lucruri spirituale. Apoi el a plecat, pentru că prețuia mai mult propria bogăție decât adevărul. „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!“ (Marcu 10.23). Ucenicii au fost uimiți de aceasta. Ei aveau ideea tradițională că o persoană bogată a fost binecuvântată de Dumnezeu deoarece trăise o viață bună. Domnul a clarificat faptul că nu ar trebui să se tragă o astfel de concluzie. Ucenicii au fost surprinși: ei pricepuseră că orice om are nevoie să fie mântuit, însă erau încă sub impresia greșită că o persoană bogată era mai privilegiată.

Sună ca o insultă să afirmăm că oricine are nevoie să fie salvat? Nu ne acceptă Dumnezeu așa cum suntem? Dumnezeu ne iubește, și noi putem veni la El așa cum suntem. Cum am putea altfel? Dar, așa cum ne aflăm, nu suntem apți de a sta în prezența lui Dumnezeu sau în Împărăția Lui. El dorește să ne schimbe radical și, din acest motiv, Isus a trebuit să sufere și să moară.

Acel tânăr era bogat. Poate că tu nu stai la fel de bine financiar, dar ești prietenos, muncitor și ai multe alte calități. Niciuna dintre ele nu îți va deschide ușa către Împărăția lui Dumnezeu. Este un singur mod de a intra: calea pregătită de Dumnezeu prin credința în Isus Hristos. Vino la El!

Citirea Bibliei: Isaia 3.16-4.6 · Fapte 21.26-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 18:1-17; 20:4-8

Capitolele 18, 19 şi 20 se referă la războaiele lui David. Ele grupează laolaltă faptele care în 2 Sa­mu­el sunt separate de diferite eveni­mente din istoria împăratului. Le-am luat deja în considerare acolo şi nu există nici o diferenţă apreciabilă între cele două rela­tări, cu o singură excepţie: tăcerea totală care se păs­trează înce­pând cu cap. 20 referitor la teribilul păcat al lui David şi la consecinţele lui tragice. Nici scan­daloasa afacere cu Urie, nici păcatul lui Amnon urmat de ucide­rea sa, nici conspiraţia lui Absa­lom, nici rolul criminal jucat de Ioab, nici una din toate acestea nu-şi găseşte loc în această carte a Cronicilor. Iată felul în care lucrea­ză harul! Dumnezeu întinde voalul îndurării peste această perioadă sumbră a sărmanului Său slujitor. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit“, spune David în Psalmul 32.

Oare face fieca­re dintre ci­titorii noştri parte dintre aceşti fericiţi?

David triumfă succesiv asupra filistenilor, moabiţilor, sirienilor, edomiţilor; apoi din nou asupra fiilor lui Amon (cap. 19 şi 20). Toţi vrăjmaşii tradiţionali ai lui Israel sunt subjugaţi, ilustrare a momentului când Dumnezeu Îi va su­pune lui Hristos toate lucrurile şi-I va pune vrăj­maşii aşternut al picioarelor Sale (Evrei 1.13; 2.8).

RUGĂCIUNEA FIERBINTE | Fundația S.E.E.R. România

„Epafras… totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale…” (Coloseni 4:12)

Iată ce a spus Pavel despre un ucenic atât de puțin cunoscut, încât probabil nici nu i-ai reținut numele: „Epafras… totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi…” (vers. 12-13)

Apostolul Iacov a scris: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

A rosti rugăciuni fierbinți înseamnă a fi plin de pasiune! Episcopul Joseph Hall, preot anglican din secolul al XVII-lea, a fost întemnițat în Turnul Londrei pentru credința sa. După eliberare, el și-a trăit ultimii ani din viață la o fermă, scriind cărți devoționale. Iată ce remarca el cu privire la rugăciune: „O săgeată, dacă arcul nu este întins, nu ajunge prea departe; dar dacă este trasă până la cap, zboară fulgerător și străpunge adânc. Rugăciunea, dacă este doar picurată de pe niște buze nepăsătoare, cade la picioarele noastre. Puterea rostirii și dorința puternică este ceea ce o trimite la cer și o face să străpungă norii. Nu aritmetica rugăciunilor noastre, sau numărul lor mare… nici retorica rugăciunilor noastre, oricât de elocvente ar fi ele, nici dimensiunile rugăciunilor noastre, cât de lungi sunt ele; nici muzica rugăciunilor noastre, oricât de dulce poate fi vocea noastră; nici metoda rugăciunilor noastre, cât de ordonate ar putea fi ele; nici evlavia rugăciunilor noastre, cât de bună poate fi doctrina – de care de altfel Îi pasă lui Dumnezeu… ci fervoarea duhului iată ce dă greutate rugăciunii!” Domnul răspunde rugăciunilor celor care se roagă cu pasiune.

Așadar, ia rugăciunea în serios și dăruiește-te pe deplin ei!