1 Aprilie 2024
Iată, mâna Domnului nu s-a scurtat, încât să nu poată salva, nici urechea Lui nu s-a îngreunat, încât să nu poată auzi; ci nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru și păcatele voastre v-au ascuns fața Lui, ca să nu audă … Ei nu cunosc calea păcii.
Isaia 59.1,2,8
Cartea Isaia vorbește des despre pace, începând cu Prințul Păcii (Isaia 9.6) și încheind cu „pacea ca un râu“ (Isaia 66.12). Aceste două expresii sunt minunate, iar între ele există multe altele, precum cele din pasajul citat mai sus. Domnul vorbise despre păcatele casei lui Iacov (Isaia 58.1), iar aici a arătat că avea puterea să-i salveze de ele. El putea să-i aducă la Sine, deși ei erau departe de El. De asemenea, El îi putea asculta, dacă ei Îl chemau cu sinceritate. Totuși, ei aleseseră o altă cale. N-au vrut să-și părăsească păcatele, iar această atitudine Îl făcea pe Domnul să-Și ascundă fața de ei și să refuze să le asculte rugăciunile false. Piedica era doar în ei, de aceea nu cunoșteau ei calea păcii.
Mai târziu, acest pasaj este citat în Romani 3, pentru a arăta că această problemă nu era limitată la Israel, ci era caracteristică și națiunilor, fiindcă starea inimii lor naturale era aceeași. Ce înseamnă să găsești nu numai pacea, ci și calea păcii? Înseamnă să umbli împreună cu Prințul Păcii și să te bucuri de pacea care este ca un râu – ce satisfacție! Totuși, această pace nu este cunoscută de noi, dacă refuzăm invitația lui Dumnezeu de a ne întoarce la El.
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, este hotărât să lucreze în privința stării noastre lipsite de speranță. Isus Mântuitorul a venit la noi din cer „ca să ne conducă picioarele pe calea păcii“ (Luca 1.79). Dumnezeul Bibliei nu numai că știe cum poate fi găsită calea păcii, ci ne și poate conduce pe ea. Dacă nu poți găsi această pace, nu dispera; Domnul Păcii Însuși îți va arăta calea (2 Tesaloniceni 3.16).
S. Campbell
Eu sunt cu tine … Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin.
Isaia 41.10
Noroc sau ghinion, cine știe?
Un fermier chinez a vrut să-și cultive pământul primăvara. Avea un singur fiu și un singur cal. Într-o zi, calul a fugit de acasă. Vecinii au venit și l-au compătimit pe fermier: „Ghinion! Ți s-a propus o avere pe calul ăsta, dar n-ai vrut să-l dai. Acum a plecat singur“. Dar el a răspuns cu calm: „De unde știți că este ghinion?. Eu una știu: calul meu a plecat de acasă“.
În săptămâna următoare, calul s-a întors, aducând cu el zece cai sălbatici. Vecinii au venit din nou, de data aceasta pentru a-l felicita pe fermier pentru norocul său. Din nou, cu calm, el a spus: „De unde știți că este noroc? Eu una știu: calul meu s-a întors acasă cu alți zece cai“.
O săptămână mai târziu, fiul fermierului, încercând să dreseze unul dintre cai, a căzut și și-a rupt piciorul. Atunci fermierul a fost nevoit să se descurce fără niciun ajutor. Vecinii au venit din nou, acum ca să-i deplângă sărăcia: „Ghinion“. În liniște, bătrânul a spus: „De e noroc sau ghinion, eu nu cunosc. Dar una știu: băiatul meu și-a rupt piciorul“.
La scurt timp a izbucnit războiul și în sat au venit soldații pentru a-i recruta pe tineri. Toți au fost nevoiți să se înroleze, cu excepția fiului fermierului, pentru că își rupsese piciorul. Sătenii i-au zis: „Ceea ce noi am crezut că este ghinion iată că s-a dovedit a fi noroc“.
Oare nu gândim și noi adesea ca vecinii fermierului? Vedem doar evenimentul, bun sau rău, și uităm că Dumnezeul nostru privește mult mai departe. Numai El știe ce este cu adevărat bun pentru noi. Să ne încredem în Dumnezeu chiar și atunci când nu putem înțelege căile Sale cu noi!
Citirea Bibliei: Deuteronom 17.8-20 · Matei 27.11-26
de Jean Koechlin
Exod 4:18-31
Înainte Moise plecase fără să fi fost trimis de Dumnezeu. Acum, când îl trimite Domnul, ridică tot felul de obiecţii posibile pentru a nu urma chemarea: incapacitatea sa (3.11), ignoranţa sa (3.13), lipsa lui de autoritate (4.1), de talent în a vorbi frumos (v.10), de aptitudini pentru această misiune a sa, cu dorinţa ca altcineva să o îndeplinească (v.13), eşecul primei lui încercări (5.23), lipsa de înţelegere manifestată de fraţii săi (6.12). Oare nu venim şi noi deseori cu asemenea motive pentru a nu asculta? Versetele 24-26 ne amintesc de faptul că, înainte de a intra într-o slujbă publică, este necesar ca slujitorul lui Dumnezeu să-şi fi pus propria casă în ordine. Până acum, probabil sub influenţa soţiei sale, Moise nu-şi circumcisese fiul în semn de condamnare a cărnii. Dumnezeu o cerea (Gen. 17.10-14) ca pe un lucru necesar şi drept în casa slujitorului Său. Şi aceasta era o problemă care trebuia rezolvată sub ameninţarea morţii!
Versetele 27 şi 28 ne indică unde sunt chemaţi să se întâlnească fraţii: la muntele lui Dumnezeu – şi, de asemenea, care trebuie să fie subiectul conversaţiei lor: Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrările Sale minunate.
La începutul capitolului, Moise spusese: „Iată, nu mă vor crede“. Dar Domnul le-a pregătit inimile, astfel că la sfârşitul capitolului putem citi: „şi poporul a crezut“ (v.31, comp. cu 2 Cronici 29.36). Chiar înainte de a fi fost eliberaţi, ei se pleacă înaintea Lui.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DESPRE SINGURĂTATE (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Nu mai pot dormi și sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiș.” (Psalmul 102:7)
În decembrie 1998, Wolfgang Dircks, persoană divorțată, cu dizabilități și care trăia singur, a fost descoperit în apartamentul său din orașul Bonn, Germania – la 5 ani după ce a murit! Avea 43 de ani și murise privind la televizor. Vecinii nu i-au remarcat absența. Proprietarul apartamentului a trecut pe acolo după ce contul bancar din care era plătită chiria s-a golit. Programul canalelor TV era încă în poala rămășițelor lui Dircks și era deschis la pagina din 5 decembrie 1993 – data probabilă a decesului… Televizorul se oprise demult, dar luminițele de pe bradul de Crăciun erau încă aprinse. Dureros, nu-i așa?
Când ne-a creat, Dumnezeu a decis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18). Tu ai fost creat ca să trăiești în relații; nu trebuie să accepți singurătatea ca destin al tău, ba din contră! Așa că fă următoarele lucruri:
1) Găsește o nevoie și împlinește-o. Adesea, singurătatea nu este absența oamenilor, ci a scopului. Implică-te, arată un interes real pentru problemele altora! Împotrivește-te tentației ca doar necazurile sau dorințele tale să fie subiectele tuturor conversațiilor! „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:3-4).
2) Fii generos cu ceilalți. Nu toată lumea va accepta ce ai tu de oferit, dar se va găsi cineva. Roagă-te pentru călăuzire și continuă să te implici în relații. Dumnezeu îți spune: „eşti preţuit şi te iubesc” (Isaia 43:4), iar tu trebuie să spui la fel mai departe! Începe de azi!
Mana Zilnica 