Mana Zilnica

14 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început.

1 Ioan 2.13

În 1 Ioan 2, credincioșii sunt împărțiți în trei grupe. Acolo este vorba despre copilași (care Îl cunosc pe Tatăl), despre tineri (care sunt tari), dar și despre părinți (despre care se spune că Îl cunosc pe Acela care este de la început). Un cititor superficial ar putea spune: «Se știe că oricine care are credință Îl cunoaște pe Domnul Isus». În 1 Ioan 5.1 se spune totuși: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu“. Prin aceasta, nu este spus același lucru ca și în 1 Ioan 2. Oare nu știu părinții mai mult decât cei născuți din nou de curând? În 1 Ioan 1.1 se dă răspunsul. Acolo se vorbește despre „ceea ce era de la început“ și se precizează la care început se referă: „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții“.

Începutul este deci clipa când Domnul Isus a venit pe pământ; acesta este înțelesul cuvântului „început“ din 1 Ioan 2.13: „Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început“. Ei au cunoscut nu numai jertfa pentru păcat, și astfel știu că păcatele le sunt iertate, ci și arderea-de-tot. Ei au văzut cât de minunată este lucrarea Domnului Isus pe baza căreia nu numai că păcatele noastre sunt iertate, ci și că Dumnezeu a fost slăvit. Și această slavă ne este socotită nouă, căci noi am fost făcuți plăcuți în Cel Preaiubit, astfel că Dumnezeu ne iubește așa cum Îl iubește pe Domnul Isus. Ei nu au rămas numai la această lucrare minunată, ci au venit la Persoana care a împlinit-o și, cu aceasta, la jertfa de mâncare. Vedem aceasta la frații și la surorile care s-au maturizat duhovnicește. Prin cercetarea epistolelor, ei au înțeles ce înseamnă jertfa pentru păcat, arderea-de-tot și, poate, jertfa de pace. Acum au ajuns la jertfa de mâncare și citesc cu cea mai mare desfătare Evangheliile – în care privesc viața Domnului Isus și în care pot să vadă diverse alte aspecte prezentate numai acolo. Căci cheia înțelegerii Evangheliilor constă atât în a recunoaște ce caracter poartă Domnul Isus în fiecare dintre cele patru relatări, cât și în a cerceta fiecare secțiune în context. Astfel, măreția slavei Domnului devine vizibilă. Acesta este semnul caracteristic al unui părinte în Hristos. El cunoaște slava Sa de la început, căci el a privit toată viața Domnului Isus.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci a făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.

Ioan 20.30

Șapte semne

Minunile lui Isus sunt adesea numite „semne“ în Evanghelia după Ioan. Aceasta arată că ele sunt mai mult decât o demonstrare de abilitate supranaturală: sunt o autentificare. Semnele pe care le-a făcut Isus Îl identificau ca Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20.30,31). Nimeni nu putea să pună la îndoială aceasta.

Vom privi pe scurt cele șapte semne din Evanghelia după Ioan și semnificația lor.

1. Nunta din Cana: bucuria pe care o dă Hristos este mai mare decât orice altă bucurie (Ioan 2.1-11).
2. Vindecarea fiului slujitorului împărătesc: credința în Hristos aduce binecuvântare (Ioan 4.46-54).
3. Vindecarea omului paralizat: Hristos arată îndurare față de cazuri fără speranță (Ioan 5.1-9).
4. Hrănirea celor 5000: Hristos este pâinea vieții pentru omenire (Ioan 6.5-14).
5. Vindecarea orbului din naștere: Hristos Se revelează (Ioan 9).
6. Învierea lui Lazăr: Hristos învinge moartea prin viață (Ioan 11).
7. Pescuirea minunată: Hristos adună oameni din toate națiunile ca să-i binecuvânteze (Ioan 21).

În afară de acestea, Isus „a făcut multe alte semne“. Acestea șapte însă sunt scrise, „ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui“ (Ioan 20.31).

Citirea Bibliei: Isaia 44.1-13 · Evrei 8.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 18:1-11; 28-34

IstorialuiIosafatcontinuă.Celecel-aufăcut pe acest om credincios să cadă au fost aso­cie­rile lui. Relaţiile mon­dene, schimburile priete­noa­se între oameni de aceeaşi clasă socială au con­stituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corin­teni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!

(1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pen­tru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Ata­lia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oa­me­nilor! În realitate, ea a constituit star­tul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.

(2) Îşi pierdemărturia,punându-sepeaceeaşitreap­­tă cu împăratul rău al lui Israel: „Eu sunt ca tine …“

(3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă an­trenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel îm­potriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-l plasa pe nefe­ricitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-l salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).

NU RENUNȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Împăratul Solomon ne-a lăsat această mostră de înțelepciune: „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul 3:2-8)

El trece în revistă douăzeci și opt de „momente” diferite. Dar să observăm ce nu include Solomon aici: un timp pentru a renunța!

Atâta timp cât rămâi pe câmpul de luptă, Dumnezeu îți poate întoarce situația și îți poate oferi victoria. Dacă ești îngrijorat astăzi în legătură cu căsnicia ta, copiii tăi, sănătatea ta, finanțele tale, slujba ta, viitorul tău etc. iată o promisiune pe care te poți baza: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine”, zice Domnul.” (Isaia 54:17)

Dumnezeu nu a spus că nu va exista nicio armă îndreptată împotriva ta, ci a promis că ea nu va avea putere!… Așa că, nu renunța!