Mana Zilnica

22 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu trăiesc datorită Tatălui, tot așa, cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el datorită Mie.

Ioan 6.57

Este privilegiul nostru scump să-L avem pe Domnul întotdeauna înaintea ochilor noștri. El este Modelul nostru. Așa cum El a fost trimis în lume, la fel suntem și noi. De ce a venit El pe acest pământ? Ca să-L glorifice pe Dumnezeu! Cum a trăit El? Datorită Tatălui! Cât de mult se simplifică lucrurile în felul acesta! Hristos este standardul și piatra de încercare pentru orice. Nu mai este vorba de ceea ce este corect sau greșit după regulile omului, ci, în mod simplu, de ceea ce este vrednic de Hristos. Ar face El lucrul acesta sau acela? Ar merge El în locul acesta sau acela? El ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.21); și, în mod sigur, nu trebuie să mergem nicăieri unde nu putem călca pe urmele pașilor Săi binecuvântați. Dacă umblăm încoace și încolo pentru a ne plăcea nouă înșine, nu călcăm pe urmele pașilor Săi și nu ne putem aștepta să ne bucurăm de prezența Lui binecuvântată.

Aici este secretul – iar întrebarea importantă este aceasta: Este Hristos singura mea țintă? Pentru ce trăiesc? Pot eu spune: „Viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20)? Nimic mai puțin de atât nu este vrednic de un creștin. Este o atitudine mizerabilă să fii mulțumit că ești mântuit și să umbli în asociere cu lumea, trăind pentru propriile plăceri și interese; să primești mântuirea ca rod al suferințelor și morții lui Hristos, iar apoi să trăiești departe de El. Ce am crede despre un copil căruia nu i-ar păsa decât de lucrurile bune pe care le primește din mâna tatălui său și care niciodată n-ar căuta să stea lângă el, ci ar prefera compania străinilor? L-am disprețui pe bună dreptate. Dar cu cât mai de disprețuit este creștinul care datorează lucrării lui Hristos binecuvântarea sa prezentă și pe cea eternă, însă care se mulțumește să fie rece și distant de Persoana binecuvântată a Domnului, fără să-i pese de promovarea cauzei și a gloriei Sale!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie.

Matei 6.8

Tatăl nostru știe

Tatăl nostru din cer știe de ce au nevoie copiii la școală. Le este greu să învețe sau poate au dificultăți în relațiile cu colegii de școală? Să-i învățăm încă din copilărie să își pună încrederea în Dumnezeu!

Tatăl nostru din cer știe despre problemele și întrebările tinerilor. Ce profesie ar trebui să aleagă? Cum vor găsi un loc de muncă? Cu cine se vor căsători? De câtă odihnă ar beneficia sufletul nostru dacă am veni să-I cerem lui Dumnezeu răspuns la aceste întrebări ale vieții!

Tatăl nostru din cer știe ce dificultăți aduce cu sine viața profesională. Nu facem față responsabilităților? Este slujba noastră în pericol? Cât de bine este că Îi putem aminti lui Dumnezeu tot ceea ce avem nevoie la locul de muncă!

Tatăl nostru din cer știe cum se simt mamele cu treburile lor în gospodărie și cu copiii. Este în fiecare zi mult de muncă? Ocupă copiii tot timpul și toată atenția? Să le punem și pe acestea în mâinile Dumnezeului nostru, care poate să ne dea puterea necesară pentru toate muncile din gospodărie în fiecare zi!

Tatăl nostru din cer știe sentimentele bătrânilor, ale bolnavilor, ale celor singuri, ale celor îndurerați. Ne pare viața lipsită de bucurie? Este ea lipsită de conținut? Dumnezeul și Tatăl nostru ne promite că merge alături de noi și în aceste situații, pentru a ne ajuta.

Citirea Bibliei: Deuteronom 11.1-17 · Matei 24.37-51

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND EȘTI ATACAT (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” (1 Ioan 5:4)

Necazul este de multe ori încercarea lui Satan de a fura „sezonul următor” al binecuvântării lui Dumnezeu din viața ta. Dacă astăzi ești atacat, iată ce trebuie să faci:

1) Ridică-te și răspunde atacului. Vei fi tentat să te retragi sau să devii timid și pasiv, mai ales dacă ai fost rănit. Nu face asta! Un animal rănit nu face decât să invite atacatorul. Lui Satan îi plac oamenii timizi, fricoși, pe când luptătorii viteji, adevărați îl intimidează. Așadar, fii îndrăzneț și invocă această promisiune (Iacov 4:7): „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.”

2) Folosește-ți toate armele. Biblia ne învață că: „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4). Rugăciunea este o armă, folosește-o zilnic! Și participă la rugăciune împreună cu alții! O singură persoană nu poate înmulți credința; creșterea începe când doi se adună laolaltă (vezi Matei 18:19). Asigură-te că știi care sunt mijlocitorii din viața ta, pentru că ei au influență înaintea lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură este și ea o armă, deci folosește-o! „Luaţi… sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:17). Descoperă ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre situația ta și apoi folosește-l ca pe o sabie pentru a reteza capul diavolului.

3) Încearcă să vezi imaginea de ansamblu. Puține lucruri sunt așa cum par la început, deci privește dincolo de clipa de față și vezi dacă nu cumva în tine se naște ceva bun. După necaz vin binecuvântările și roadele, așa că uită-te la imaginea de ansamblu! Apostolul Pavel, care a suferit atacuri necontenite, a spus (2 Corinteni 4:17) că „întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” Concluzie: astăzi, tu poți fi un învingător!

19 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu-i judecați voi pe cei dinăuntru? Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Înlăturați pe cel rău dintre voi înșivă!

1 Corinteni 5.12,13

Excluderea este cazul extrem de măsură disciplinară. Trebuie să fim foarte atenți când este cazul să ajungem aici. Această măsură este necesară când răul este real și descoperit. Ea se aplică pentru ca Numele Domnului să nu fie dezonorat. Nu este un lucru pe care inimile noastre să-l dorească.

Să nu hrănim niciodată gândul de a da afară pe cineva pe baza unor zvonuri. Harul caută de la început reabilitarea unui suflet și nu se gândește niciodată să scape de cineva pentru care a murit Hristos. În cazul păcatului curviei sau dacă unul care se numește frate este avar, închinător la idoli, calomniator, bețiv sau hoț, toate acestea fiind lucruri care dezonorează Numele Domnului Isus, trebuie să căutăm restabilirea acelui suflet, dar nu cu gândul de a evita disciplina.

Adunarea are dreptul dat de slava Domnului să dea acea persoană afară chiar și atunci când își recunoaște vinovăția și se smerește profund. Acea necinstire care a fost adusă Domnului trebuie îndepărtată. În cazul în care cel vinovat arată părere de rău și se smerește cu adevărat sub măsura disciplinară de excludere, arătând că este una cu hotărârea adunării pentru ca ocara adusă Numelui Domnului să fie curățită, atunci nu trebuie ținut mult timp sub disciplină, ci se va arăta dragoste față de el – „Este destul pentru unul ca acesta pedeapsa aceasta care i s-a dat de către cei mai mulți; încât, dimpotrivă, este mai bine să iertați și să mângâiați, ca nu cumva unul ca acesta să fie copleșit de prea multă întristare. De aceea, vă îndemn să-i arătați dragoste” (2 Corinteni 2.6-8).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși. Acum vedem … în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște deplin, cum am fost cunoscut și eu pe deplin.

1 Corinteni 13.10,12

Printr-o lupă

Eram într-un muzeu și admiram un tablou grandios. Un băiețel a venit lângă mine și a început să se uite la tablou printr-o lupă. L-am rugat să-mi descrie tabloul. Privind prin lupă, mi-a spus multe detalii: „Aici este un buchet de flori, acolo stă o pitulice drăguță…”. Dar, în acest fel, băiatul a văzut doar detalii ale picturii și nu și-a făcut o impresie de ansamblu. Nu a putut să-mi spună ce reprezenta tabloul.

Apoi i-am sugerat să se dea puțin în spate și să se uite la pictură fără lupă. Deodată a văzut întregul peisaj, armonia culorilor și a proporțiilor. Înainte avea o viziune fragmentară, acum vedea întregul. Era același tablou, dar descrierea pe care băiatul a făcut-o era complet diferită.

„Acum cunosc în parte”, spunea apostolul Pavel. Pe pământ, noi percepem lucrurile fragmentar, dar Dumnezeu vede întregul. În rugăciune Îi comunicăm lui Dumnezeu nevoile noastre în funcție de viziunea pe care o avem noi acum. Dar Dumnezeu cunoaște deja întregul tablou. Iar răspunsul Său, plin de înțelepciune, ține cont de numeroasele elemente care încă ne scapă.

Când citim Biblia, ajungem să-L cunoaștem tot mai bine pe Dumnezeu și să pricepem tot mai mult gândurile Sale. Dar credincioșii vor avea o „vedere de ansamblu” perfectă numai când vor fi cu Hristos în glorie. Ei așteaptă cu nerăbdare acel moment.

Citirea Bibliei: Deuteronom 9.18-29 · Matei 24.1-14

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PE CINE TE POȚI BAZA? | Fundația S.E.E.R. România

„Ce-i drept, toți umblă după foloasele lor…” (Filipeni 2:21)

Dumnezeu va fi credincios față de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Omenește vorbind, pe cine altcineva poți conta? Apostolul Pavel scria (Filipeni 2:21-22): „Toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. Ştiţi râvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.” Apostolul Pavel a știut că se putea baza pe Timotei. Tu, pe cine poți conta? Înainte să dai un răspuns, gândește-te la următoarele patru întrebări:

1) Când ceva nu merge bine, ai măcar un prieten cu care să poți vorbi cu ușurință despre asta? Pentru că „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17). O astfel de relație este de neprețuit, nu-i așa?

2) Poți numi o persoană din viața ta care poate să spună cu precizie care sunt cele mai mari temeri și ispite ale tale? Sfânta Scriptură ne învață (Eclesiastul 4:9-10, 12) că: „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!… Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.” Deci, ai o asemenea persoană în viața ta?

3) Ai cel puțin un prieten cu care te întâlnești regulat? Biblia spune că „cei ce se tem de Domnul vorbesc adesea unul cu altul; Domnul ia aminte la lucrul acesta şi ascultă… şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui…” (Maleahi 3:16). Așadar, tu cu cine vorbești?

4) Ai vreun prieten pe care îl cunoști suficient de bine pentru a avea încredere în discreția lui? Pentru că așa spune Biblia: „sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.” (Proverbele 11:13). Așadar, tu pe cine te poți baza?

17 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu.

Noi iubim fiindcă El ne-a iubit întâi.

Iuda 1.21; 1 Ioan 4.19

Cât de important este să ne aducem mereu aminte de dragostea lui Dumnezeu pentru noi; în felul acesta căpătăm putere! Apostolul Ioan se numește pe sine ca fiind ucenicul pe care Isus îl iubea (Ioan 13.23). Ioan nu se mândrea cu dragostea lui pentru Domnul, ci se bucura, se desfăta și locuia în dragostea Domnului pentru el.

Despre Ionatan citim că îl iubea pe David ca pe sufletul său (1 Samuel 18.3). Sora lui Ionatan, Mical, l-a iubit și ea pe David și s-a căsătorit cu el. Din nefericire însă, ei nu au stăruit în dragostea lor pentru David – când au fost puși la încercare, ei au ales confortul unei vieți mai ușoare, decât lepădarea împreună cu David. Au ales în mod deliberat să nu fie în prezența lui, iar această decizie i-a costat scump.

Așa stau lucrurile și cu privire la noi. Avem nevoie să petrecem timp împreună cu Domnul. Avem nevoie să medităm și să ne bucurăm de gândurile Lui cu privire la noi. Când Domnul Se afla pe pământ, i-a invitat pe unii să fie împreună cu El; Andrei și un alt ucenic al lui Ioan Botezătorul au fost invitați să vină și să vadă unde El locuia. Domnul a ales doisprezece ucenici pentru ca ei să fie cu El (Marcu 3.14). Când urma să meargă la cruce, i-a invitat pe ucenici să stea cu El la masă și le-a cerut (lor și nouă) să-și aducă aminte de El.

Domnul cunoaște nevoile și slăbiciunile noastre. El știe că avem nevoie să ne reamintim de dragostea Lui pentru noi. Suntem îndemnați să nu părăsim strângerea noastră laolaltă (Evrei 10.25). Avem nevoie să ne aducem aminte de El, să ne închinăm Lui, și astfel să fim încurajați. El ne invită să ne aducem aminte de El luând parte la masa Lui, și să ne gândim la El și la ceea ce El a făcut pentru noi. Când facem acest lucru, inimile ne sunt încălzite gândindu-ne la dragostea Lui, iar dorința noastră de a-L iubi crește. Să ne ținem în dragostea lui Dumnezeu!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Uitați-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine.

Evrei 12.3

Nu, nu-mi amintesc…

Evanghelistul Ioan ne descrie tabloul complet al împotrivirii poporului necredincios față de Domnul Isus:

Ei nu credeau că El a coborât din cer, așa că au respins cu vehemență acest fapt: „Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al Cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum deci zice: «Eu M-am coborât din cer»?” (Ioan 6.42).

Ei nu credeau că Domnul Isus este Mesia cel promis, așa că au spus: „Noi știm de unde este Omul Acesta; însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va ști de unde este” (Ioan 7.27).

Ei nu credeau că adevărul îi poate elibera de puterea păcatului, așa că au pretins: „Noi suntem sămânța lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui” (Ioan 8.33).

Ei nu credeau că adevărul pe care Domnul li l-a prezentat, așa că, neputând să prezinte un motiv întemeiat pentru necredința lor, L-au ocărât pe Domnul: „Nu zicem noi bine că ești samaritean și că ai demon?” (Ioan 8.48).

Ei nu credeau că Isus este Fiul lui Dumnezeu, așa că în fața lui Pilat au declarat: „Noi avem o lege și, după legea noastră, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 19.7).

Cât de mult a suferit Domnul Isus din cauza împotrivirii și a necredinței lor! Deși vorbirea Lui era plină de har și de adevăr, ei L-au respins!

Citirea Bibliei: Deuteronom 8.1-20 · Matei 23.13-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ VEGHEM ȘI SĂ NE ÎNCURAJĂM! | Fundația S.E.E.R. România

„Să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24)

Robert Putman, specialist american în domeniul politicilor comparative, a făcut o afirmație uluitoare: „Ca o regulă generală, dacă nu faci parte din niciun grup, dar decizi să te alături unuia, îți reduci la jumătate riscul de a muri în următorul an!” E greu să ne imaginăm că cineva nu este interesat să-și reducă atât de mult riscul de a muri. De înțeles de ce unele biserici au adoptat motto-ul: „Alătură-te unui grup ca să trăiești!” Una dintre trăsăturile Bisericii primare a fost credincioșia față de relații: creștinii aceia au știut că relațiile nu „se întâmplă” pur și simplu. Ei se întâlneau zilnic, petreceau timp și mâncau împreună. Pe parcurs însă, lucrurile acestea s-au întâmplat tot mai rar. De aceea, în epistola către Evrei citim: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii…” (Evrei 10:24-25).

Un autor scria în felul următor: „În sport, cu cât un atlet are nevoie de mai multă încurajare din partea fanilor, cu atât e mai puțin probabil că o va primi. Rareori fanii unei echipe care pierde se gândesc, atunci când jucătorii sunt la pământ: „Hai să-i încurajăm!” De foarte multe ori, cei care au cea mai mare nevoie de aplauze le primesc cel mai puțin. În fiecare zi, toți cunoscuții tăi au confruntări având ca miză veșnicia, iar viața are șiretlicurile ei pentru a-i doborî pe oameni!” Fiecare om are nevoie de încurajare. Fiecare om are nevoie de un umăr pe care să-și pună capul din când în când. Fiecare om are nevoie de o rugăciune care să-l ridice înaintea lui Dumnezeu. Fiecare om are nevoie de cineva care să-l îmbrățișeze din când în când. Fiecare om are nevoie să audă un glas care să-i spună: „Nu te da bătut!”

Așadar, să veghem unii asupra altora și să ne încurajăm!

16 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Spun deci: A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Pentru că și eu sunt israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut dinainte.

Romani 11.1,2

Ca și în primele versete ale celor două capitole precedente, și aici resimțim căldura dragostei apostolului care căuta binele conaționalilor săi. Oare nu era Israel, în ciuda necredincioșiei sale, poporul cunoscut dinainte de Dumnezeu? Nu lui îi aparțineau făgăduințele care îi fuseseră făcute la început lui Avraam, tatăl său? Și prin faptul că Dumnezeu „l-a cunoscut mai dinainte”, nu a știut El toate căile rele pe care poporul urma să meargă, toată răutatea și încăpățânarea lor? Cu siguranță că știa! Și totuși El l-a ales și l-a chemat, l-a pedepsit, adesea cu severitate, dar niciodată nu l-a abandonat. Era posibil să-l fi lepădat acum?

Nicidecum! Apostolul aduce trei dovezi pentru a demonstra că acest lucru era imposibil. Prima era el însuși. Pentru că și el era „israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin”. Condus de un zel firesc pentru Dumnezeu, el persecutase chiar adunările și îi obligase pe credincioși să hulească. Și totuși Dumnezeu Își dovedise întreaga bogăție a harului și a răbdării Sale față de el, „un hulitor și un persecutor și un batjocoritor”, cel mai înverșunat dușman al Numelui lui Isus, mântuindu-l și așezând-l în slujba Sa. Dacă Dumnezeu l-ar fi lepădat pe poporul Său, atunci această judecată ar fi trebuit să vină asupra lui înainte de toți.

Dar Pavel nu era singura dovadă a harului divin. Dumnezeu acționase în mod asemănător și în alte situații anterioare: „Mi-am păstrat șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”. Profetul descurajat a crezut că Dumnezeu Își părăsise poporul și că el rămăsese singurul închinător al lui Iahve, urmărit până la moarte din cauza aceasta. Dar cât de mișcător a fost răspunsul divin! Tocmai mărturia profetului împotriva poporului I-a dat ocazia lui Dumnezeu să mărturisească pentru Israel. Dumnezeu Își păstrase șapte mii de bărbați (un număr desăvârșit) care nu își plecaseră genunchii înaintea idolilor. Dragostea și harul Său nemărginit păziseră această rămășiță completă.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără pată.

1 Petru 1.18,19

Nu, nu-mi amintesc…

O doctoriță relata că la spitalul din centrul misionar veniseră cândva la tratament mai multe paciente. Acestea s-au întors apoi în satul lor. Misionara și-a dorit mult să vizitez acel grup, dar îi apăreau mereu obstacole în cale.

Însă după trei ani a reușit în sfârșit să-și ducă visul la îndeplinire. Era puțin îngrijorată. Oare vor fi uitat acele femei ce învățaseră la spital despre Isus, Mântuitorul lumii?

A fost primită cu mare bucurie și toate s-au adunat în jurul ei. Cu emoții nestăpânite, ea a întrebat-o pe o femeie în vârstă:

„Vă mai amintiți ce ați învățat la noi?” — „Nu, a trecut mult timp de atunci.”

„Nu vă mai amintiți cum Isus i-a vindecat pe cei bolnavi?” — „Nu, am uitat de mult.”

„Dar vă amintiți de orbul căruia Isus i-a deschis ochii?” — „Nu, nu-mi amintesc nimic.”

„Nu vă amintiți cum i-a hrănit pe cei flămânzi într-un loc pustiu?” — „Nu, nu-mi amintesc nici de aceasta.”

„Nu vă amintiți nimic de moartea Mântuitorului?” — „O, ba da, știu!”, a strigat ea radiind de fericire, „știu că El a murit pentru mine, că Și-a dat sângele pentru păcatele mele! Nu voi uita niciodată aceasta!”

Citirea Bibliei: Deuteronom 7.7-26 · Matei 23.1-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NEPRIHĂNIREA (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” (Proverbele 20:7)

Astăzi vom trece în revistă șase ingrediente (care toate încep cu litera I!) și care se regăsesc întotdeauna în rețeta succesului de durată:

1) Informația. Dacă nu ești informat, vei rămâne în urmă;

2) Intuiția. Ea este acea voce lăuntrică, acea senzație că știi ce se întâmplă încă dinainte de-a se întâmpla;

3) Inițiativa. Ea apare atunci când ești dispus să pășești prin credință și să acționezi pe baza cunoștințelor tale dobândite în mod intuitiv;

4) Intenționalitatea – apare doar atunci când ești dispus să-ți stabilești scopuri specifice și etape de timp pentru a le atinge;

5) Intensitatea; se referă nu doar la o putere inițială, ci și la puterea care persistă.

6) Integritatea – acesta fiind liantul care le ține laolaltă pe primele cinci, și care își are rădăcina în viața privată pe care o dezvolți tu singur cu Dumnezeu. De multe ori auzim arhitecți, ingineri sau constructori spunând despre anumite clădiri că au „integritate structurală”. La ce se referă? La faptul că frumusețea exterioară a unui zgârie-nori are la bază fundația sa proprie, nevăzută, care este săpată adânc în pământ și care constituie o temelie solidă. Este acea viață ascunsă a unei clădiri care aduce integritate structurală. La fel, putem vorbi despre viața ascunsă a unui pom: sistemul nevăzut de rădăcini care sapă adânc în pământ și care produce fructele zemoase și gustoase. Și la fel este și cu tine. Integritatea trebuie înrădăcinată în viața ta privată. Nu aștepta până ești aruncat în arena publică, pentru a fi atent la integritatea ta, căci atunci se va dovedi a fi prea târziu.

Poate talentul tău îți va aduce succes, dar e nevoie de caracter pentru ca succesul să fie protejat și menținut. Adevărul de reținut azi e că, atunci când integritatea își are temelia în sfera privată, lucrul acesta se reflectă în sfera personală, în cea profesională și apoi în cea publică!

13 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus, știind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

Vedem aici motivul care L-a animat pe Domnul în împlinirea acestei ultime lucrări a harului, în rostirea cuvintelor de rămas-bun și în înălțarea rugăciunii de la sfârșitul acestei secțiuni. Ocazia pentru toate acestea era oferită de plecarea Sa la Tatăl; motivația era însă dragostea Sa pentru cei ai Săi. El urma să plece din această lume, însă în lume aveau să rămână aceia față de care Domnul Își găsește plăcerea să-i numească „cei ai Săi”. Ei formează un grup de credincioși pe pământ, care Îi aparțin lui Hristos, aflat în cer. Sunt numiți „cei ai Săi”, fiindcă sunt rodul lucrării Sale – sunt darul pe care Tatăl I l-a făcut Lui. Ei poate nu reprezintă mare lucru în ochii lumii, însă sunt foarte prețioși în ochii Domnului. „Iubindu-i pe ai Săi, … i-a iubit până la capăt.” Avea să-i lase în lume, însă nu avea să înceteze să-i iubească. Dragostea omenească se întrerupe adesea. Ne părăsim unii pe alții, uităm unii de alții și ne pierdem interesul unii față de alții. Profetul ne spune că o mamă și-ar putea uita copilul, însă Domnul spune: „Totuși Eu nu te voi uita” (Isaia 49.15). Chiar dacă Domnul avea să plece din lume, nu avea să-i uite pe ai Săi, nici nu avea să înceteze să-i iubească. Din nefericire, inimile noastre se pot răci față de El, mâinile ne pot obosi în facerea binelui, iar picioarele noastre pot rătăci, însă putem fi siguri că El niciodată nu ne va lăsa. Dragostea Lui ne va purta și va îngriji de noi „până la capăt”; iar „la capăt”, dragostea ne va primi în casa ei veșnică, unde nu sunt inimi reci, nici mâini slăbite, nici picioare care rătăcesc.

Astfel, pe măsură ce ne apropiem de scenele de la sfârșitul călătoriei Domnului împreună cu ucenicii Săi, pentru a privi la ultima Lui lucrare de dragoste, la ultimele Lui cuvinte și la ultima Sa rugăciune, ni se amintește ocazia care a pricinuit această slujire de la sfârșit, nevoia care a făcut-o necesară și dragostea care a dus-o la bun sfârșit.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l! Să mâncăm și să ne înveselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit”. Și au început să se înveselească.

Luca 15.22-24

Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (11)

Pentru Dumnezeu este o mare bucurie să îi aducă pe oamenii păcătoși înapoi la El și să îi primească. El Se bucură să le ierte toate păcatele, pentru că păcătosul are nevoie de iertare. Cine se întoarce la Dumnezeu primește iertarea prin credința în Hristos și în lucrarea Sa de răscumpărare.

Prin urmare, are toate motivele să se bucure. Aici însă nu este vorba de bucuria păcătosului pentru mântuirea sa, ci de bucuria lui Dumnezeu Însuși.

Tatăl este cel care se bucură; și el se bucură împreună cu „robii” săi. Toți cei care Îi aparțin lui Dumnezeu trebuie să aibă parte de bucuria Lui.

Adesea, credincioșii sunt mult prea ocupați cu ceea ce au fost ei odată și cu ceea ce sunt acum prin har. Mărturisirea fiului risipitor a fost corectă, dar el nu a mai rostit-o, pentru că dragostea tatălui i-a închis gura.

Tatăl iese din nou în evidență: el vorbește și el acționează. Tatăl nu vorbește cu fiul, ci cu robii săi: „Aduceți repede haina cea mai bună”. Bucuria tatălui este să dea, să dea din belșug. Tatăl a alergat în întâmpinarea fiului și l-a îmbrățișat pe când acesta era încă îmbrăcat în zdrențe. Apoi acele semne ale trecutului au fost îndepărtate pentru totdeauna.

Citirea Bibliei: Deuteronom 5.22-33 · Matei 22.15-22

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE SUNT VALORILE TALE? | Fundația S.E.E.R. România

„Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte…” (Proverbele 11:3)

Astăzi vom vorbi despre câteva valori bazate pe Sfânta Scriptură:

1) Suveranitatea lui Dumnezeu. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139:16) Te poți odihni, când știi că Dumnezeu are ultimul cuvânt cu privire la tot ce are legătură cu tine (vezi Psalmul 138:8). După ce toate au fost spuse și făcute, destinul tău este în ordine. Când știi lucrul acesta, nu trebuie să încerci să manipulezi oamenii și circumstanțele în avantajul tău. Trebuie doar să intri pe ușile pe care Dumnezeu le deschide, și să ai pace în fața ușilor pe care le închide, știind că El are întotdeauna în vedere interesul tău cel mai mare.

2) Neprihănirea: „Neprihănirea oamenilor cinstiți îi cârmuiește.” Când trăiești în neprihănire, experimentezi pacea lui Dumnezeu, pentru că știi că ai făcut ce este bine înaintea Sa. Neprihănirea nu înseamnă numai să fii cinstit sau să nu minți, ci și să oferi siguranța că ceea ce spui este adevărat. Cu alte cuvinte, faci din cuvântul tău promisiunea care te leagă. Psalmul 15:4 spune că una dintre trăsăturile unei persoane care se încrede în prezența lui Dumnezeu și care face voia Lui este că „nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.”

3) Smerenia. Biblia afirmă (Proverbele 15:33; 18:12) că „Smerenia merge înaintea slavei.” Smerenia nu este sentimentul că ești lipsit de valoare, ci acceptarea calităților date de Dumnezeu și a limitărilor îngăduite de Dumnezeu. Calitățile tale nu trebuie să te facă să fii arogant, și limitările tale nu trebuie să te facă fricos, căci Dumnezeu ne asigură în Scriptură (2 Corinteni 12:9): „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”

Așadar, folosește aceste valori în viața ta!

11 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

A fost o foamete în țară. Și un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el și soția sa și cei doi fii ai săi.

Rut 1.1

Dumnezeu a trimis o mare încercare: a venit foamete în țară. Ce face Elimelec? Lucrează el potrivit cu mărturia care trebuia să-i caracterizeze viața prin numele său, „Dumnezeul meu este împărat”? Nu! El a dovedit o mărturie numai cu buzele, nu și cu inima; nu era vorba de un adevăr al inimii. El n-a căutat voia lui Dumnezeu, căci a părăsit „casa pâinii”, locul adevăratei închinări și rodnicii.

O, da! El putea aduce argumente cu care să-și îndreptățească felul de a se purta. Nu părăsise Betleemul, doar cu puțin înainte, chiar nepotul lui Moise, levitul din Judecători 17.8? Putea să greșească un nepot al lui Moise, un levit? Nu și-a părăsit țara chiar și Avraam, „tatăl tuturor celor credincioși”, și nu s-a dus el în Egipt când a fost foamete în țară (Geneza 12.10)? Dar Elimelec va fi evitat cu grijă să menționeze urmările tragice ale purtării de atunci a lui Avraam, ca și cea a lui Ionatan, nepotul lui Moise. Ba mai mult, Elimelec putea spune că nu se duce în Egipt, ci în câmpiile Moabului, numai la 40-50 de kilometri depărtare de Betleem. Și nu era Moab înrudit oarecum cu Israel? Nu erau câmpiile Moabului locuri binecuvântate? Nu spusese Balaam, inspirat de Duhul, când a văzut poporul în câmpiile Moabului, „ce frumoase sunt corturile tale, Iacove, locuințele tale, Israele! Ele se întind ca niște văi, ca niște grădini pe lângă un râu, ca niște copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul, ca niște cedri pe lângă ape” (Numeri 24.5,6)? Și, mai mult, n-a dat Moise aproape toate îndemnurile din ultima parte a cărții Numeri și din Deuteronom tocmai din câmpiile Moabului? Și apoi, nu de bine părăsea el Betleemul și țara! El nu se va amesteca cu moabiții, ci va locui ca străin printre ei, până ce va trece foametea, apoi se va întoarce.

Desigur, toate aceste scuze erau adevărate, dar ele erau în totală neascultare de Dumnezeu. Dacă Elimelec ar fi urmărit voia lui Dumnezeu, n-ar fi plecat nicidecum. Dumnezeu a dat o țară poporului Său, ca s-o locuiască pentru totdeauna.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.

Romani 10.11

Ce scria pe bilețel?

Un om i-a spus unui pastor: „Nu vreau să cred în Isus Hristos, pentru că am fost înșelat financiar de cineva care se numea creștin”. — „Chiar este acesta singurul motiv?”, a întrebat evanghelistul. „Da!”, a replicat acel om. „Atunci sugerez să consemnăm totul.” Pastorul a scos din buzunar un carnețel și a scris: „Motivul pentru care nu sunt creștin este că cineva care chiar pretinde că este creștin m-a înșelat financiar”. Apoi a rupt foaia din carnețel, i-a dat-o omului și i-a spus: „Când veți ajunge în fața scaunului de judecată al lui Dumnezeu și El vă va întreba de ce L-ați respins pe Fiul Său, puteți să-I dați această bucată de hârtie”. Apoi s-au despărțit.

Imediat după ce pastorul a ajuns acasă, cineva a sunat la ușă. Acolo stătea bărbatul cu bilețelul în mână. „Vă aduc înapoi hârtia”, a spus el. „Nu cred că va fi suficientă această scuză în fața lui Dumnezeu.” A urmat o conversație convingătoare. Nu a trecut mult până când acel om s-a întors cu toată inima la Dumnezeu.

Pe bilețelul tău oare ce stă scris? Ai fost cumva dezamăgit de cei care poartă numele de creștin? Sau de părinți? Sau de vreun vecin? Sau de vreun coleg de serviciu?

Nu te opri la această dezamăgire! Vino la Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și crede în El! Domnul Isus nu a dezamăgit pe nimeni niciodată.

Citirea Bibliei: Deuteronom 4.29-49 · Matei 21.33-46

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FIM RĂBDĂTORI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„O inimă veselă este un bun leac…” (Proverbele 17:22)

Astăzi vom vorbi despre două lucruri pe care trebuie să le faci pentru a-ți dezvolta răbdarea:

1) Dezvoltă-ți simțul umorului. Biblia spune că „O inimă liniştită este viaţa trupului.” (Proverbele 14:30) Studiile științifice au descoperit că persoanele care râd, trăiesc mai mult. Umorul face să dispară stresul; este antidotul împotriva fricii, este un tranchilizant fără efecte adverse deranjante… Absoarbe șocurile din „gropile” vieții! Președintele Abraham Lincoln a fost întrebat odată cum a putut face față tensiunilor din timpul Războiului Civil American? El a răspuns: „Dacă n-ar fi fost râsul, n-aș fi reușit!” Când poți râde de un lucru, poți trăi cu acel lucru. Și în plus de asta, dacă înveți să râzi de problemele tale, nu vei rămâne niciodată în pană de lucruri de care să râzi!

2) Adâncește-ți dragostea. Apostolul Pavel scria: „Dragostea este îndelung răbdătoare…” (1 Corinteni 13:4) Asta înseamnă că atunci când ești lipsit de răbdare, ești lipsit de dragoste. Când iubești pe cineva, ești preocupat de dorințele acelei persoane, de suferințele ei, de nevoile ei și de punctul ei de vedere, nu doar de al tău. Când ești plin de dragoste, aproape nimic nu te poate face să fii mânios sau lipsit de răbdare. Pe de altă parte, aproape orice te poate determina să fii așa, când ești egoist sau furios… Sub presiune, orice ai în tine va ieși la suprafață. Așadar, cultivă-ți dragostea și aprofundeaz-o, îmbracă-te cu „îndelungă răbdare” și îngăduie-i „pe alții în dragoste” (vezi Efeseni 4:2).

Incă un gând: când înveți să iubești persoanele care te irită, iei din mâinile lui Satan arma pe care ar putea-o folosi împotriva ta. Astăzi, roagă-te: „Doamne, fă-mă o persoană mai răbdătoare. Amin!”

9 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Vreau dar să știți, fraților, că împrejurările în care sunt s-au întors mai degrabă spre înaintarea evangheliei; astfel că lanțurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul și tuturor celorlalți.

Filipeni 1.12,13

Este întotdeauna un semn rău și o dovadă a declinului spiritual atunci când inima își pierde interesul pentru mesajul harului. Unii sunt atât de preocupați cu adevărurile adânci ale Cuvântului lui Dumnezeu, încât ajung să vorbească cu dispreț despre simplitatea evangheliei.

Pavel era învățătorul proeminent al Adunării, însă, până la sfârșitul vieții, inima i-a fost plină de râvna evangheliei și de eforturile de a duce Cuvântul vieții oamenilor morți în păcate și în fărădelegi. Chiar și în închisoare, el s-a bucurat că împrejurările sale conduseseră la înaintarea evangheliei. Satan, fără îndoială, spera, legându-l pe apostol, să-i împiedice lucrarea, însă chiar și în această împrejurare s-a dovedit clar, către toată curtea cezarului, că lanțurile lui Pavel erau datorită lui Hristos. Chiar și soldații care trebuiau să-l păzească au putut auzi proclamarea glorioasă a harului către o lume vinovată, și este evident că unii dintre ei au crezut-o (Filipeni 1.13; 4.22).

Cine poate pătrunde bucuria care trebuie să fi umplut inima lui Pavel atunci când îi aducea pe astfel de soldați, unul câte unul, la picioarele Mântuitorului? La fel ca atunci când era în temnița din Filipi și, împreună cu Sila, îl condusese la mântuire pe temnicer, tot așa aici harul a triumfat asupra împrejurărilor potrivnice. Celula închisorii a devenit o sală de evanghelizare, unde sufletele erau născute din Dumnezeu și unde soldații romani duri deveneau ei înșiși captivi ai Unuia mai mare decât cezarul.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după cele scrise în cărțile acelea, potrivit faptelor lor.

Apocalipsa 20.12

În sala de judecată

Când le-am vorbit unor tineri, mi-au spus că ei erau destul de nevinovați în comparație cu alții: „Desigur, am păcătuit o dată, însă uitați-vă la criminali, ei sunt mult mai răi”. Dar putem oare scăpa de responsabilitatea pentru propriile greșeli cu un asemenea argument?

Să ne imaginăm următoarea scenă în sala de judecată: Cineva este acuzat de crimă. Va reuși avocatul apărării să obțină o achitare, câtă vreme acuzatul spune următoarele: „Domnule judecător, recunosc faptul că sunt vinovat, dar Adolf Hitler a făcut lucruri mult mai rele; în comparație cu el, infracțiunea mea a fost inofensivă”? Nu, ci judecătorul îl va pedepsi pe ucigaș pentru fapta sa, așa cum prevede legea.

Isus Hristos, astăzi Mântuitorul lumii, va fi într-o zi Judecătorul necruțător. Versetul citat ne vorbește despre judecata finală, unde Hristos îi va judeca pe toți oamenii care nu au vrut să fie mântuiți prin credință. Dar toți aceia ale căror nume sunt scrise în „cartea vieții” nu mai trebuie să aștepte pedeapsa. Cum este posibil aceasta? Dumnezeu a pedepsit păcatele lor în Isus Hristos, Fiul Său! „Pedeapsa care ne dă pacea era peste El”, spune Biblia (Isaia 53.5). Numai așa am putut fi achitați. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu! Toți aceia care se bazează pe jertfa ispășitoare a lui Isus și acceptă prin credință că aceasta s-a făcut și pentru ei au parte de promisiunea lui Dumnezeu, care spulberă orice nesiguranță: „Le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ieremia 31.34).

Citirea Bibliei: Deuteronom 4.1-14 · Matei 21.18-22

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FIM RĂBDĂTORI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbele 16:32)

Biblia spune că atunci când ne rugăm, Dumnezeu poate răspunde pe loc. Dar nicăieri în Biblie nu ni se promite „răbdare instantanee”! Răbdarea este o trăsătură de caracter și caracterul se formează de-a lungul întregii vieți, de umblare cu Dumnezeu, prin vremuri bune și prin vremuri rele. Un pastor spunea: „Răbdarea nu este altceva decât credința care nu se grăbește.” Și iată cum dezvoltă Dumnezeu răbdarea în noi:

1) Prin întreruperi. Te așezi la masă să mănânci și telefonul începe să sune. Ești la baie când cineva sună la ușă. Te grăbești să termini ca să respecți termenul limită și ai musafiri. Se spune că atunci când Brahms a compus celebrul său „Cântec de leagăn”, a avut de-a face cu atâtea întreruperi, încât i-au trebui 7 ani ca să-l termine! Cineva spunea în glumă: „Când scrii un cântec de leagăn, ai nevoie de toate aceste întreruperi ca să nu adormi la pian.”

2) Prin întârzieri. Toți urâm să așteptăm… Avem o gândire de tip „instant” – am vrea să obținem, ceea ce ne dorim, în doar câteva secunde. Avem mâncare la minut, paste gătite rapid, cafea instant. Suntem ca acel om care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare, și vreau să mi-o dai chiar acum!”

3) Prin lucruri care ne irită: cozi lungi, chei pierdute, curse de avion anulate, telefoane la ore nepotrivite, mâncare rece, pană la mașină, băi ocupate, ambuteiaje… lista este nesfârșită. Știai că 90% dintre persoanele care suferă un atac de cord au personalitatea „omului grăbit”? Iar Biblia ne atenționează (în Proverbele 19:2) că „cine aleargă neghiobeşte înainte o nimereşte rău.” Să ne amintim și să urmăm exemplul de răbdare al lui Iov, care afirma că „trage nădejde în tot timpul suferinţelor lui, până i se va schimba starea în care se găsește.” (Iov 14:14). Așadar, roagă-te pentru răbdare, exersează răbdarea și ai încredere în Dumnezeu!

7 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Simeon și Levi sunt frați: săbiile lor sunt unelte de asuprire. Suflete al meu, să nu intri la sfatul lor! Gloria mea, să nu te unești cu adunarea lor.

Geneza 49.5,6

Așa erau leviții, ca natură și practică – neînduplecați, nemiloși și plini de cruzime. Cât de remarcabil este faptul că astfel de oameni au fost aduși în locul celor mai înalte și mai sfinte privilegii! Cu siguranță, acest lucru se datorează de la un capăt la celălalt doar harului! Este felul de a lucra al harului să se ocupe de cei mai răi oameni. Harul se coboară în cele mai mari adâncimi ale răutății și ale păcatului și de acolo îi scoate pe aceia care devin cele mai strălucitoare trofee ale sale. „Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1.15).

Cât de izbitoare sunt însă aceste cuvinte: „Suflete al meu, să nu intri la sfatul lor! Gloria mea, să nu te unești cu adunarea lor”. Ochii lui Dumnezeu sunt atât de sfinți, încât nu pot privi răul și nu se pot uita la nelegiuire. Dumnezeu nu putea intra la sfatul lui Levi, nici nu Se putea uni cu adunarea lui. Așa ceva era imposibil. Dumnezeu nu poate avea nimic de-a face cu voința proprie, nici cu răutatea și nici cu cruzimea. Totuși, El a putut să-l aducă pe Levi la sfatul Său și l-a putut uni cu adunarea Sa. L-a putut lua din locuința sa, unde erau uneltele de asuprire, și l-a putut aduce în cortul întâlnirii, pentru a îngriji de uneltele și de vasele de acolo. Aceasta a însemnat har – un har pur și suveran. Iată unde trebuie căutat motivul pentru așezarea lui Levi într-o slujbă atât de binecuvântată și de înălțată! În ce-l privește pe Levi, din punct de vedere personal, era o distanță incomensurabilă întră el și Dumnezeul sfânt – o prăpastie pe care nicio putere sau pricepere omenească n-o putea trece. Un Dumnezeu sfânt nu putea avea nimic de-a face cu răutatea și cu cruzimea, însă un Dumnezeu al harului putea avea de-a face cu Levi. El putea lucra față de Levi într-un har suveran și-l putea ridica din adâncimile degradării lui morale, aducându-l într-un loc de apropiere față de Sine Însuși.

C. H. Mackintosh

<

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu ai găsit plăcere să-mi scoți sufletul din groapa nimicirii … Domnul m-a mântuit!

Ieremia 38.17,20

Când Dumnezeu ne zădărnicește planurile

Pictorul englez James Thornhill (1675-1734) a primit lucrarea de a decora cupola Catedralei Saint Paul din Londra cu picturi istorice. După luni de muncă, o parte a lucrării a fost finalizată.

Într-o zi stătea pe schela înaltă pentru a-și privi lucrarea. În timp ce privirea îi era fixată spre cupolă, s-a dat puțin înapoi pentru a vedea cum arată totul de la distanță. Astfel, fără să-și dea seama, s-a apropiat prea mult de marginea platformei. Încă o jumătate de pas și ar fi căzut în gol.

Prietenul și ajutorul său, care se afla de cealaltă parte a schelei, a observat pericolul și, apucând o pensulă, a mâzgălit la repezeală fresca într-un colț. Supărat, Thornhill s-a aruncat furios în față, pentru a-și apăra creația. Furia lui s-a transformat însă rapid în recunoștință, atunci când i s-a spus: „Maestre, aceasta a fost singura modalitate de a vă salva viața. Fără să știți, v-ați aflat pe marginea prăpastiei. Dacă v-aș fi strigat, probabil că nu ați fi sărit în față, spre mine, ci ați fi căzut pe spate. Nu puteam să vă salvez decât stricându-vă într-un colț fresca”.

Dumnezeu intervine și în viața noastră și ne strică uneori planurile, pentru că vrea să ne salveze de la ruină. În bunătatea Sa, Dumnezeu intervine uneori poate în forță, pentru ca noi să ne întoarcem la El de la calea noastră greșită. „Veniți să ne întoarcem la Domnul! … El ne va da iarăși viața … și vom trăi înaintea feței Lui” (Osea 6.1). Dacă uneori Tatăl ceresc pare că nimicește lucrarea copiilor Săi, pentru că îngăduie ca nimic din ce se face fără Dumnezeu să nu dureze, este pentru a-i împiedica să nu ajungă până la locul de unde ar fi putut cădea în gol.

Citirea Bibliei: Deuteronom 3.1-17 · Matei 21.1-11

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LAOLALTĂ ÎN UNITATE | Fundația S.E.E.R. România

„Vă îndemn… să fiţi uniţi în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.” (1 Corinteni 1:10)

Pentru a-ți conduce familia în mod eficient, trebuie să înveți să ți-o aduni laolaltă în mod regulat. „Strângerea laolaltă” este locul în care echipa:

1) își stabilește obiective;

2) discută împărțirea responsabilităților;

3) tratează aspecte care determină dacă echipa câștigă sau pierde.

Părinților, chiar dacă voi stabiliți regulile, familia voastră trebuie învățată cum să îndeplinească sarcinile pe teren. Asta înseamnă să faceți față problemelor, să dați explicații în timpul neînțelegerilor, să motivați și să apreciați fiecare membru. Încercați să ascultați cu o inimă deschisă. Nu vă limitați la auzirea vorbelor spuse de copiii voștri, ci încercați să înțelegeți ce simt. Da, voi sunteți la cârmă, și da, puteți încerca să vă impuneți voința dacă asta doriți. Dar mai devreme sau mai târziu, veți avea necazuri, pentru că atunci când oamenii se simt lăsați pe dinafară, ura lor crește. Fiecare membru al echipei voastre trebuie să participe la procesul de luare a deciziilor.

Implicați-i!

Rugați-vă ca Dumnezeu să vă ajute să priviți dincolo de ceea ce vă doriți, la ceea ce e cel mai bine pentru voi toți. Și nu cădeți sub vraja mulțumirii cu puțin; ceea ce vi se pare bun astăzi ar putea să vă scoată de pe calea către un mâine mai bun! Și încă ceva: nu-i acceptați în grup pe cei care nu fac parte din familia voastră. Spuneți-le să rămână în propriul lor grup. De foarte multe ori, opiniile lor se bazează pe zvonuri, interese proprii sau gelozie. Respectați intimitatea echipei voastre. Zidiți loialitate între voi și strângeți-vă la rugăciune în mod regulat. Dacă faceți lucrul acesta, toată lumea câștigă!

6 Martie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și voi v-ați îngâmfat și nu v-ați mâhnit, mai degrabă, pentru ca acela care a făcut lucrul acesta să fie dat afară din mijlocul vostru … Îndepărtați aluatul vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, după cum voi sunteți fără aluat.

1 Corinteni 5.2,7

În legătură cu disciplina efectuată de adunare trebuie să fim atenți în mod deosebit la două lucruri. Primul îl găsim în versetul 2: „Și voi v-ați îngâmfat și nu v-ați mâhnit, mai degrabă, pentru ca acela care a făcut lucrul acesta să fie dat afară din mijlocul vostru”. Într-un astfel de caz trebuie să existe mâhnire. Dacă adunarea poartă pe inima ei slava și onoarea Domnului, și El a fost necinstit de unul care se adună în Numele Său, atunci toată adunarea intră sub incidența acestei vinovății. Din acest motiv se cuvine ca toată adunarea să se umilească înaintea lui Dumnezeu. Ea este în legătură cu acele lucruri și trebuie să sufere pentru aceasta. Cât de necesară este rugăciunea și smerenia în astfel de cazuri extreme, când o persoană trebuie exclusă! Un astfel de caz trebuie să producă mâhnire, din pricina ofensei aduse Numelui Domnului. Cum s-ar putea curăți cu adevărat o adunare, dacă ea însăși nu a stat pe genunchi, smerindu-se și recunoscând cu părere de rău ceea ce s-a întâmplat în mijlocul ei?

Partea a doua a versetului 7 formează temelia disciplinei. „Ca să fiți o plămădeală nouă, după cum voi sunteți fără aluat.” Așa suntem în Hristos. În El suntem „o plămădeală nouă”. Aluatul cel vechi trebuie pus deoparte, pentru că suntem o creație nouă – aceasta este măsura și acesta este testul pentru umblarea noastră. Dă viața noastră mărturie în fața lui Dumnezeu despre ceea ce suntem prin jertfa scumpului nostru Domn? Trebuie să umblăm în puterea creației celei noi, a noii naturi, a unei plămădeli noi. Dacă răul pătrunde, atunci nu mai suntem fără aluat. Biserica nu a reușit să se păstreze în practică fără aluat, ca o plămădeală nouă. Aceasta este temelia disciplinei în acest capitol. Trebuie să fim în practică ceea ce suntem ca poziție înaintea lui Dumnezeu.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”.

Luca 15.21

Tara îndepărtată (10)

Fiul risipitor n-a mai rostit cuvintele „fă-mă ca pe unul dintre argații tăi”, pe care intenționa să le spună. Cum ar fi putut el să le rostească având parte de o asemenea primire iubitoare și lipsită de orice reproș? Dumnezeu Se poartă în felul acesta cu noi doar pentru că El este dragoste, nu pentru că noi suntem demni de iubire. Adesea credem că Dumnezeu trebuie să acționeze în funcție de ceea ce noi înțelegem sau simțim despre El. Când ne gândim la mizeria noastră, putem fi înclinați să-I spunem: „Fă-mă ca pe unul dintre argații tăi”. Acest lucru ar părea o dovadă de smerenie, dar nu este. Dimpotrivă, restricționează dragostea lui Dumnezeu.

Oamenii – chiar și cei născuți din nou, adevărații copii ai lui Dumnezeu – au adesea dificultăți în a înțelege harul nemărginit al lui Dumnezeu. Mulți creștini sinceri ar fi mulțumiți, de exemplu, cu un „colțișor în cer”. Dar cei care gândesc astfel nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu înțeleg caracterul și bogăția dragostei Sale. Dumnezeu acționează de fapt potrivit cu ceea ce este El în Sine Însuși. „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, … ne-a adus la viață” (Efeseni 2.4,5).

Oare un „colțișor în cer” ar mai corespunde bogăției harului dragostei Sale? Oare un astfel de loc umil nu ar pune mai degrabă la îndoială bogăția îndurării Sale? – Acest lucru s-ar fi întâmplat dacă tatăl ar fi făcut din fiul său întors acasă unul dintre argații săi.

Citirea Bibliei: Deuteronom 2.26-37 · Matei 20.29-34

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MANIFESTAREA DRAGOSTEI | Fundația S.E.E.R. România

„Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

Dragostea înseamnă mai degrabă ceva ce faci, și nu ceva ce simți. Apostolul Pavel scria: „Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13). Așadar, cum ar trebui să-ți exprimi dragostea?

Iată ce scria un autor: „Un tânăr care va conduce cinci ore ca să fie câteva minute cu mama sa cu ocazia zilei ei de naștere. Cineva vorbește despre o carte care-l interesează, iar un prieten face tot posibilul să facă rost de un exemplar pe care i-l oferă fără niciun motiv vizibil. O familie de vârsta a doua ia masa într-un restaurant, și văd un soț și o soție tineri și cu bani puțini, și le plătesc acestora consumația în secret. Un tată care știe cât de mult îi place fiicei lui să aibă mașina curată, așa că merge pe furiș și o spală ca să-i facă o surpriză. Persoanele dintr-un grup care își trimit e-mail-uri ca o formă de a-și exprima grija unii față de alții. Un înțelept a spus odată că, așa cum cele trei legi ale imobiliarelor sunt „locația, locația, locația”, tot așa cele trei legi ale relațiilor sunt „observația, observația, observația”!

Persoanele care ne dau viață sunt cele care ne observă. Sunt cele care știu ce ne place, și ce ne produce frică. Când ne străduim să observăm cu adevărat pe cineva, dragostea noastră pentru acea persoană crește. Când ne străduim să observăm o altă persoană, în acea uitare de sine, propriul nostru suflet înflorește.”

Maica Tereza obișnuia să spună: „Dacă nu poți face lucruri mari, fă lucruri mici cu o dragoste mare. Și dacă nu le poți face cu o dragoste mare, fă-le cu o dragoste mică. Și dacă nu le poți face cu o dragoste mică, fă-le oricum.” Și nu uita că dragostea crește atunci când slujești!