Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

„Voi ziceți: «În zadar slujește cineva lui Dumnezeu; și ce câștig este să păzim cele de păzit ale Lui și să umblăm cu jale înaintea Domnului oștirilor? Și acum îi socotim fericiți pe cei mândri; da, cei care lucrează răutate sunt zidiți; da, ei Îl ispitesc pe Dumnezeu și scapă»” … „Pentru că, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor; și toți cei mândri și toți cei care lucrează răutate vor fi miriște; și ziua care vine îi va arde”, zice Domnul oștirilor, „încât nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură”.

Maleahi 3.14,15; 4.1

Maleahi (2) – Cei răi

Cei răi ajunseseră la concluzia că este inutil să-I slujești lui Dumnezeu, concluzie pe care o vedem tot mai populară și în timpul în care noi trăim. Statisticile arată că tot mai puțini oameni se declară religioși și că foarte puțini mai cred într-un Dumnezeu personal, care ia la cunoștință faptele oamenilor.

Cu mulți ani în urmă, un fermier necredincios i-a scris editorului unui ziar local în luna octombrie. El spunea că făcuse un experiment: arase, discuise, semănase și secerase doar în zilele de duminică. Dumnezeu, în cazul în care ar fi existat, nu reacționase în niciun fel. Acel ogor cultivat astfel adusese un rod îmbelșugat. Ce se mai putea replica la aceasta? Editorul, care era credincios, i-a răspuns cu înțelepciune și pe scurt că Dumnezeu nu-Și reglează întotdeauna conturile în luna octombrie.

Ceea ce Dumnezeu spune aici poporului Său, pe care îl iubea în ciuda faptului era tratat de el cu dispreț și cu obrăznicie, are o aplicație care trece dincolo de zilele lui Maleahi. Cei mândri și nelegiuiți practicaseră anumite ritualuri de închinare și de slujire, însă inimile lor nu fuseseră deloc implicate. Fiindcă Dumnezeu nu executa imediat judecata asupra mândriei și nelegiuirii lor, ei credeau că Lui nu-I pasă. Putem crede că Dumnezeu uită să judece, însă, la timpul cuvenit, judecata va veni. Dumnezeu, în îndelunga Sa răbdare, încă așteaptă ca mulți să vină la pocăință.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deoarece cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.18

Un verset provocator (2)

Acest verset își face de mulți ani slujba sa tăcută. Cum a ajuns acest verset să fie scris deasupra ușii de la intrarea în această firmă? În anul 1938 a venit în casa respectivă un om care vindea cărți și a oferit și versete înrămate. Cei din casă au ales versetul din 1 Corinteni 1.18. La dorința expresă a patronului firmei a fost adăugată și întrebarea: „Ce reprezintă el pentru tine?”.

Curând, versetul a fost agățat deasupra ușii care ducea spre uzină. Niciun vizitator n-a trecut pe lângă acel verset fără să citească aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și fără să citească și întrebarea pusă alături, pentru a-și da singur un răspuns. Acest verset a oferit de multe ori ocazia pentru discuții serioase. Iar pentru alții a fost ca un semn de recunoaștere, pentru că ei înșiși trăiseră puterea divină a crucii.

Dar acolo unde este mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu există și împotrivire. Pentru mulți, atât atunci, cât și astăzi, cuvântul crucii este supărător, este chiar urât. La fel s-au comportat cei care aveau puterea în timpul acela. Versetul nu fusese de mult timp pus deasupra ușii, când s-a prezentat un ofițer. Foarte hotărât, el a poruncit ca acel verset să fie luat imediat de pe perete. Patronul firmei i-a răspuns tot atât de hotărât: „Cu mâna mea nu-l voi da jos de pe perete; dacă dumneavoastră vreți să vă ardeți degetele dându-l jos de pe perete, atunci este problema dumneavoastră!”. Bărbatul, care mai odinioară fusese atât de dur, a amuțit și nu s-a mai arătat pe acolo.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

INTRĂ CÂTĂ VREME UȘA E DESCHISĂ! – Fundația SEER

„Dar toți… au început să se dezvinovățească” (Luca 14:18)

Domnul Isus a spus pilda unui om care a plănuit să dea un ospăț, la care a invitat mai multe persoane. Ia ascultă câteva dintre scuzele celor care nu au putut să participe. „Am cumpărat un ogor.” „Am cumpărat niște boi.” „Tocmai m-am căsătorit.” Atunci gazda a zis: „niciunul din cei poftiți nu va gusta din cina mea.” (Luca 14:24) Poate crezi că tu ești altfel, că ai un motiv întemeiat să Îi spui „nu” lui Dumnezeu. Dar crezi că merită să-ți ratezi veșnicia pentru această scuză? Când Dumnezeu îți vorbește, acesta e momentul adevărului! Atunci, fie îți iei un angajament, fie găsești o scuză. Acolo și atunci îți hotărăști soarta! Ce îți cere Dumnezeu să faci? Ce te face să eziți? Teama de eșec? Teama de a fi criticat? De obicei, teama apare sub straiele unei scuze. Și de fiecare dată când eziți sau faci un pas înapoi, mai adaugi o cărămidă la zidul care în cele din urmă te va împiedica să-ți împlinești destinul dat de Dumnezeu.

Autorul John Mason spunea: „Oportunitatea se pierde deseori în deliberări.” Așa că, dacă Dumnezeu îți spune să faci ceva, apucă-L de mână și mergi înainte prin credință! Nu poți controla direcția vântului, dar prin harul lui Dumnezeu îți poți ajusta poziția pânzelor, astfel încât vântul să te ducă acolo unde trebuie să ajungi. Marele învățat și om de știință George Washington Carver a spus: „99% din eșecuri li se întâmplă omenilor care au obiceiul de a căuta scuze.” Ține minte, oportunitatea e un musafir: nu presupune că va veni și mâine. Acum e momentul – intră câtă vreme ușa e deschisă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 12:1-15

Samuel strânge poporul pentru a treia oară. Îl adună la Ghilgal ca să reînnoiască acolo împărăţia. Şi în acelaşi timp se retrage din slujba de judecător pe care o îndeplinise cu credincioşie, aşa cum îi stă martor poporul. Putem compara cuvintele lui cu cele ale apostolului Pavel către bătrânii adunării din Efes (Fapte 20.26, 27, 33-35). Ele nu sunt destinate să-l glorifice pe acela care le pronunţă, ci să-i pună pe cei care le ascultă înaintea responsabilităţilor lor. Şi tot pentru a treia oară, Samuel îl face pe Israel să simtă pierderea pe care a suferit-o cerând un împărat. El pune în lumină lipsa lor de recunoştinţă şi de încredere în Domnul.

Versetele 14 şi 15 ne arată că pentru popor urmează o nouă punere la încercare. Fără lege şi sub lege, în deşert şi în ţară, cu şi fără judecători (sau preoţi), mereu şi peste tot poporul a eşuat, s-a manifestat sub aşteptările Domnului, abandonându-L pentru a se reîntoarce la poftele şi la idolii lor. Este ca şi cum Dumnezeu le-a spus acum: „Doriţi un împărat? Bine! să vedem dacă vă veţi purta mai bine cu un împărat!” Şi, în condescendenţa Sa, le permite această nouă experienţă.

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui. „Și ei vor fi ai Mei, o comoară deosebită”, zice Domnul oștirilor, „în ziua pe care o pregătesc. Și-i voi cruța, cum cruță un om pe propriul său fiu care-i slujește. Și vă veți întoarce și veți deosebi între cel drept și cel rău, între cel care-I slujește lui Dumnezeu și cel care nu-I slujește”.

Maleahi 3.16-18

Maleahi (1) – O comoară deosebită

În cele patru scurte capitole al cărții Maleahi, Domnul Se adresează de douăsprezece ori poporului cu cuvintele: „Voi spuneți” sau „Voi ați spus”. De fiecare dată, răspunsul poporului a fost unul necuviincios. După ce s-au întors în țară, la sfârșitul celor șaptezeci de ani de captivitate în Babilon, ei au reconstruit templul și, în cele din urmă, zidul Ierusalimului. Acum ei împlineau ritualurile de închinare, însă inimile lor erau departe de a fi evlavioase. David, în Psalmul 139, recunoaște că Dumnezeu îl cerceta și îl cunoștea. Mai mult, el cere ca Dumnezeu să-l cerceteze, să-i cunoască inima, să vadă dacă este vreo cale rea în el și să-l conducă pe calea eternă.

Totuși în popor erau câțiva care se temeau de Domnul și meditau la numele Lui. Ei nu doreau să iasă în evidență, nici nu luptau pentru drepturile lor, ci vorbeau unii cu alții. Dumnezeu asculta cuvintele lor, Își găsea plăcerea în ei și chiar o carte de aducere-aminte a fost scrisă pentru ei. Ei Îi erau o comoară deosebită, ca niște giuvaere în mijlocul poporului insolent și răzvrătit.

Patru sute de ani mai târziu, numele unora dintre aceste giuvaere apar în Evanghelii: Zaharia, Elisabeta, Maria, Iosif, Simeon, Ana, Ioan Botezătorul etc. Să călcăm și noi pe urmele acestei rămășițe evlavioase, care a produs atâta plăcere inimii lui Dumnezeu!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă ea [evanghelia] este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: atât pentru iudeu, mai întâi, cât și pentru grec.

Romani 1.16

Un verset provocator (1)

Zona din jurul orașului Dillenburg din landul Hessen, Germania, a fost odinioară o zonă minieră bine cunoscută. Munca de miner era foarte periculoasă, iar minerii își câștigau cu greu pâinea zilnică. Până astăzi, orașul Dillenburg, vechiul oraș de Orania, cu cetatea sa datând din anul 1200 și cu vastele sale cazemate, este centrul industriei metalurgice.

Despre una dintre fabricile din această zonă se relatează o întâmplare deosebită. Pentru început, trebuie să spunem că în zona Dillenburg fusese răspândită evanghelia deja de mult timp și mulți – începând de la mineri – mărturiseau Numele măreț al lui Isus Hristos. Iar evanghelia nu a încetat să fie vestită și astăzi acolo.

Dacă vizitatorul va ajunge deci la această firmă, va remarca versetul frumos înrămat, scris cu litere mari deasupra ușii. Acest verset este:

„Deoarece cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1.18).

Ce reprezintă el pentru tine?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (4) – Fundația SEER

„Căuta să vadă care este Isus…” (Luca 19:3)

Biblia ne vorbește despre „un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameșilor, căuta să vadă care este Isus… A alergat înainte, și s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.” (Luca 19:2-4). Istoria lui Zacheu ne învață faptul că bogăția nu ne protejează împotriva imoralității. Felul în care unii oameni înstăriți s-au compromis este povestea modului în care s-au îmbogățit. Când îți calci pe conștiință, e greu să-ți mai încapi în propria piele. Când îți vinzi valorile esențiale pentru bani, succesul tău poate fi lipsit de valoare, iar sentimentul vinovăției – apăsător. Zacheu s-a luptat cu aceste lucruri: „Doamne… dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (vers. 8).

Dacă așa te simți și tu astăzi, Domnul Isus îți spune să faci cele trei lucruri pe care le-a făcut și Zacheu:

1) „Aleargă.” Nu mai amâna mântuirea nici măcar cu o zi! În fiecare clipă, ești la fel de aproape de veșnicie ca și cum ritmul cardiac ți-ar fi defect, sau celulele maligne. Nu te juca cu sufletul tău; împacă-te cu Dumnezeu cât mai poți!

2) „Dă-te jos.” Smerește-te! Îngenunchează la picioarele Celui care te iubește și care Și-a dat viața ca să te răscumpere. Nu contează cât de tare ai greșit: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).

3) „Primește-L pe Hristos în casa ta.” (Luca 19:5). Cuvântul „a rămâne” înseamnă „a locui.” Refuză să mai trăiești o zi măcar fără siguranța că Isus trăiește în inima ta, că îți călăuzește pașii… și că veghează asupra tuturor grijilor tale!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 11:1-15

Autoritatea împăratului Saul se va afirma cu ocazia unei victorii asupra vrăjmaşilor poporului. Aceşti vrăjmaşi sunt bine cunoscuţi: fiii lui Amon. Sub ameninţările lor arogante şi crude, locuitorii Iabesului din Galaad se află într-o situaţie groaznică şi aproape fără ieşire. Nu-i vedem întorcându-se spre Domnul; din contră, ar voi să facă o alianţă cu vrăjmaşul!

Dar, exercitându-Şi îndurarea, Dumnezeu îi va scăpa prin mâna lui Saul. Aceşti locuitori din Iabes ilustrează într-o manieră frapantă teroarea, ocara şi în final robia mizerabilă care-i aşteaptă pe aceia care fac alianţă cu lumea şi cu prinţul ei (vezi Evrei 2.15).

Saul, ca învingător, manifestă unele trăsături de caracter frumoase. Pe lângă zel şi curaj, vedem la el nobleţe, generozitate, clemenţă (v. 13) şi o anumită modestie. Cum era şi corect, el atribuie victoria Domnului. Toate acestea reprezintă un start promiţător! Şi câţi tineri, asemenea lui, n-au avut un început foarte bun! Apoi sau poticnit la primul obstacol aşezat în cale ca să le încerce credinţa.

De ce se întâmplă aşa? Simplu, deoarece această credinţă … n-a existat niciodată!

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că este ca un om care, plecând din țară, i-a chemat pe robii săi și le-a încredințat averea lui; și unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul: fiecăruia după puterea lui; și îndată a plecat din țară.

Matei 25.14,15

Să ne oprim pentru un moment și să privim la țelul vieților noastre. Trăim pentru interesele noastre? Este energia noastră cheltuită doar pentru familie? Sau poate ambiția noastră este să schimbăm lumea în mai bine.

Toate aceste scopuri sunt zadarnice și nu au valoare. Fiind urmași ai lui Hristos, trebuie să ne modelăm viața după a Lui. Iar Matei 20.28 ne spune că El nu a venit să fie slujit, ci să slujească.

Câteodată ne simțim copleșiți privind la felul uimitor în care alți credincioși au slujit Domnului. Avându-L pe Dumnezeu de partea lui, împăratul David a purtat cu succes războaiele Domnului. De asemenea există evangheliști astăzi care predică înaintea a mii de oameni și mulți sunt câștigați pentru Domnul. Cum am putea să ne comparăm cu unii ca aceștia? În timp ce comparațiile ne pot descuraja, unii creștini folosesc și alte scuze pentru a nu încerca: lipsa de experiență sau faptul că nu au o personalitate potrivită pentru anumite lucrări.

Chemarea lui Dumnezeu însă este unică. El dăruiește resurse pentru orice situație și putere pentru tot ceea ce ne cere să facem. Să ne aducem aminte întotdeauna că noi nu suntem decât instrumente și că este o mare binecuvântare să putem fi folosiți de El.

Ne demonstrăm noi dragostea pentru Tatăl nostru ceresc slujind altora? Ar trebuie să trăim în așa fel, încât în fiecare seară să putem spune: «Doamne, astăzi am încercat să Te slujesc cum am putut mai bine»!

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, și reînnoiește înăuntrul meu un duh statornic. Dă-mi … bucuria mântuirii Tale.

Psalmul 51.10,12

Bucuria unui asiatic

Un băștinaș păgân din Asia a găsit o carte cu Psalmi, pe care o pierduse un turist. Păgânul știa să citească; de aceea s-a apucat să citească necunoscuta carte și, înainte de a o fi terminat de citit, s-a hotărât să renunțe la idolatrie și și-a aruncat idolii. Timp de douăzeci de ani L-a cinstit pe Dumnezeul cel veșnic, așa cum este El arătat în Psalmi și a folosit Psalmul 51, pe care l-a învățat pe de rost, ca pe rugăciunea lui zilnică. După un timp s-a întâlnit cu un misionar, care i-a dat Noul Testament. Acum, pentru prima dată, cu o bucurie negrăită, localnicul a citit istoria răscumpărării și L-a cunoscut pe Domnul Isus, Mântuitorul lumii, ca pe Răscumpărătorul lui. Bucuria și veselia lui nu cunoșteau margini și, fericit, a strigat: „Până acum am umblat în lumina stelelor; dar acum mi-a răsărit soarele!”.

Cu siguranță, găsirea acelei cărți cu Psalmi nu a fost o întâmplare. Pretutindeni unde ajunge Biblia, ea produce efecte neimaginate. Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Biblia ne face cunoscut gândurile, înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu; ea ne pătrunde și ne formează inima și duhul și ne aduce în starea de a trăi potrivit voii Sale. Biblia este singura carte care schimbă viața celor ce primesc mesajul ei în inimile lor. Nicio carte din lume nu a adus atâta mângâiere, atâta liniște, atâta pace, atâta odihnă și atâta schimbare în modul de a trăi și de a gândi, așa cum o face Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Credința, nădejdea și dragostea noastră față de Dumnezeu se vor întări prin cercetarea Bibliei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (3) – Fundația SEER

„Trebuia să treacă prin Samaria…” (Ioan 4:4)

Oare de ce spune Biblia că Domnul Isus „trebuia să treacă prin Samaria”? Pentru a o răscumpăra pe femeia căzută care avea menirea să ducă Evanghelia în Samaria pentru prima oară. Să ne gândim la situația cu care Se confrunta Domnul Isus: căldura era arzătoare, călătoria era lungă și trebuia să meargă pe jos… El știa că nu va fi bine primit acolo din cauza animozității îndelungate dintre iudei și samariteni.

În zilele acelea, femeile își acopereau fața și nu aveau voie să vorbească cu bărbații din afara propriilor lor familii. Această femeie era deja subiect de discuție în cetate, deoarece avea la activ cinci divorțuri. Și atunci, de ce va fi simțit Domnul Isus că „trebuia să treacă prin Samaria”? Deoarece o vedea ca pe un diamant în stare brută. El S-a uitat dincolo de problema femeii și i-a văzut potențialul pentru Împărăția Sa. Biblia spune: „Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (Ioan 4:39). Care este învățătura pentru noi, de aici? Isus nu S-a lăsat controlat de un orar; voia lui Dumnezeu și nevoile celor aflați în suferință Îl ghidau!

El a fost dispus să Se abată de la drumul Său, să schimbe tradiția și să desțelenească un pământ nou pentru aceasta. Să observăm ce le-a spus Isus ucenicilor Săi după aceea: „Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii, și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș. Cine seceră, primește o plată, și strânge roadă pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp.” (Ioan 4:35-36). Deci, tu ești dispus să faci ceva pentru cei căzuți?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 10:13-27

Acum, după ce Dumnezeu i-a făcut cunoscut împăratul pe care îl va da poporului Său, Samuel strânge pe Israel pentru a li-l prezenta. Dar trebuie să arate că această alegere vine cu adevărat de la Domnul; de aceea va confirma înaintea întregului popor prin tragere la sorţi. Saul este ales şi poporul îl aclamează cu un strigăt puternic: „Trăiască
împăratul!“
Zi de sărbătoare şi de
bucurie? Ah, mai degrabă este o zi tristă în istoria lui Israel! „Voi aţi lepădat astăzi pe Dumnezeul vostru“
– le spune profetul (v. 19). Scena aceasta ne poartă de-a lungul multor secole, mai târziu, spre un moment când acelaşi popor Îl va respinge pe Fiul lui Dumnezeu, spunându-i lui Pilat: „Nu avem împărat decât pe Cezarul!“ (Ioan 19.15); sau, din nou, cum este scris în Luca 19.14, „Nu vrem ca acesta să
împărăţească peste noi“. Israel Îl va înălţa pe Mesia al său nu pe un scaun de domnie, ci  pe o cruce purtând următoarea inscripţie: „Isus din Nazaret, regele iudeilor“. Dar acest Rege, care a fost atât de dispreţuit, insultat şi încoronat cu  spini, va apărea în curând ca „Împăratul gloriei“ (expl: Psalmul 24), nu doar ca Mesia al lui Israel.

A spune NU lui Dumnezeu înseamnă a da dovadă de o îndrăzneală fără seamăn. De trei ori poporul a pronunţat acest mic cuvânt (8.19; 10.19; 12.12). Nu sunt şi pentru noi atâtea moduri şi ocazii în care riscăm să procedăm la fel?

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Cel care ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne-a uns este Dumnezeu, care ne-a și pecetluit și a pus arvuna Duhului în inimile noastre.

2 Corinteni 1.21,22

Duhul Sfânt, dăruit nouă, este garanția că într-o zi viitoare vom fi puși în posesia moștenirii păstrate pentru noi în cer. Mai mult, El este arvuna acelei moșteniri – mijlocul prin care putem deja intra în realitatea și în savurarea ei.

Un tată și-a luat fiul într-o călătorie pe mare. Înainte de plecare, i-a cumpărat o lunetă. Acest dar fusese ca o asigurare din partea tatălui că avea să-l ia cu el în acea croazieră. Fiul a primit darul cu bucurie, fiind cu atât mai sigur că tatăl își va împlini promisiunea cu privire la călătorie.

Dar mai este ceva. Când călătoria era aproape de sfârșit, s-a făcut anunțul că vaporul se apropia de uscat. Nimeni nu putea vedea încă nimic, însă băiatul privea prin lunetă și exclama: «Pot vedea copacii și niște case». Apoi, puțin mai târziu: «Tată, văd oamenii în port».

Telescopul îi oferea o vedere clară a portului către care se îndrepta. Îi dădea posibilitatea astfel să se bucure de acea priveliște înainte de a ajunge la ea. Aceasta este ceea ce Duhul Sfânt, ca Arvună, face pentru noi.

El ne oferă o vedere spirituală din ce în ce mai clară; ne aduce în savurarea prezentă a lucrurilor mărețe care compun moștenirea noastră eternă; ne face capabili de a respira atmosfera cerului și de a ne familiariza cu ceea ce este acolo.

Toată această lucrarea a Duhului Sfânt va deveni tot mai mult o realitate pentru noi, în măsura în care umblăm în puterea Lui, fără să-L întristăm.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

Smeriți-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, … aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.

1 Petru 5.6,7

Îngrijorările noastre

Conducând un camion pe un drum forestier, un african a întâlnit o femeie bătrână care ducea în spate un coș cu lemne pentru foc. Dorind s-o ajute, a oprit și a invitat-o să urce, ceea ce ea a și făcut, mulțumindu-i. Mergând mai departe, africanul s-a uitat în oglindă și a observat că femeia stătea reținută în partea din spate a mașinii, ținând în spate coșul cu lemne. Atunci a oprit și i-a spus că poate lăsa jos coșul din spate. „Îți mulțumesc”, a fost replica ei, „dar nu doresc să te deranjez prea mult. Ai fost amabil că m-ai ajutat, așa că am să îmi fac partea mea ducând încărcătura, ca să nu fie prea mult pentru tine”.

Poate ne amuzăm de simplitatea și de înțelegerea greșită a acestei femei. Dar nu procedăm oare și noi la fel? Avem o povară care este prea grea pentru noi; mergem la Domnul Isus, iar El ne ajută, dar nu vrem să lăsăm povara cu totul. Poate o lăsăm pentru puțin timp, dar apoi revenim pentru a o lua din nou. Este aceasta o simplă ignoranță? Nu cumva este mai degrabă necredință? Mântuitorul dorește să Îi dăm toate grijile și greutățile noastre, nu doar puțin din ele. Nimic nu este prea greu pentru El. Mântuitorul îngrijește de noi și dorește să ne poarte poverile. În fiecare zi este la dispoziția noastră, pentru a ne veni în ajutor în mersul prin lumea aceasta, în care nu găsim nicio mângâiere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (2) – Fundația SEER

„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

Apostolul Pavel recunoaște: „prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13). Pavel avea cazier. Avea pe mâini sângele unor femei și bărbați nevinovați. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit ca să scrie jumătate din Noul Testament, să pună bazele Bisericii și să ducă Numele lui Isus la curtea Cezarului. Dar tu ai fi avut încredere ca să fie conducătorul denominației tale, sau ți l-ai fi imaginat în calitate de învățător al Scripturii, prezentându-ți descoperirile pe care le-a primit din ceruri?

Biblia ne spune: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută” (Romani 11:29). Dumnezeu nu anulează niciodată chemarea pe care ne-a făcut-o și nu-Și retrage niciodată darurile spirituale pe care ni le oferă. Și dacă El nu ni le ia, nici noi nu trebuie s-o facem! Cum ar trebui să ne purtăm noi cu un frate sau cu o soră în Hristos, care a căzut în păcat? Cu blândețe! „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos.” (Galateni 6:1-2).

Este acest proces neplăcut, uneori? O, da!

Este ușor? Nu!

Apostolul Pavel spune că este o „povară”, mai ales atunci când această persoană a adus rușine familiei răscumpărate a lui Dumnezeu. Dar asta e ideea: ea face parte în continuare din familia noastră spirituală! Și lumea se uită să vadă cum ne purtăm cu ea! Dacă îi dăm deoparte pe cei care se împiedică, de ce ar crede ceilalți oameni că nu vom face la fel și cu ei? Gândește-te la asta! Dacă nu găsești har în familia lui Dumnezeu, unde în altă parte îl poți găsi? Deci, arată-ți blândețea față de cei căzuți!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 10:1-12

Samuel îndeplineşte cu credincioşie actul care încheie slujba sa de judecător. El toarnă untdelemnul pe capul lui Saul, pentru a-l unge împărat. Apoi îi arată drumul, întocmai cum sperase tânărul (9.6). Nu mai este nici o problemă cu măgăriţele, pentru că au fost găsite. Dar Saul trebuie să parcurgă acum numeroase etape care-l vor pregăti pentru ocuparea tronului. Va merge întâi la mormântul Rahelei: Moartea, sfârşitul omului firesc şi al tuturor avantajelor lui, constituie prima lecţie importantă pentru fiecare tânăr credincios. Dar locul mormântului Rahelei era şi cel al naşterii lui Beniamin, seminţie căreia Saul îi aparţinea. Beniamin, „fiul dreptei“ tatălui, este o imagine a lui Hristos, în care cel răscumpărat se poate bucura atunci când îl socoteşte mort pe omul cel vechi.

A doua întâlnire, la Betel (casa lui Dumnezeu), ne vorbeşte despre închinare, cea la care tânărul credincios este invitat să ia parte împreună cu cei doi sau trei martori. În final, în compania profeţilor şi în prezenţa vrăjmaşilor, Saul devine o mărturie oferită prin puterea Duhului Sfânt.

Saul pare că a trecut prin lecţiile acestea fără a învăţa ceva din ele, cum ne va arăta istoria lui în continuare. Aceasta constituie o dovadă că există posibilitatea ca cineva să se afle „între profeţi“, să ia parte la toate binecuvântările lui Dumnezeu, fără să fie cu adevărat unul dintre ei.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort; și El Și-a pus mâna dreaptă peste mine, spunând: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi, și Cel din urmă, și Cel viu; și am fost mort și iată, sunt viu în vecii vecilor; și am cheile morții și ale Locuinței morților”.

Apocalipsa 1.17,18

Ioan, care a scris cartea Apocalipsa, umblase împreună cu Domnul Isus pe pământ mai mult de trei ani și stătuse la pieptul Său. Domnul venise în umilință aici, jos, și atrăsese inimile ucenicilor către El. Fără îndoială că ei au păstrat plăcuta amintire a harului și a bunătății Sale și n-au uitat niciodată timpul în care au umblat împreună cu El aici, pe pământ. Acum însă, aflat în exil pe insula Patmos, Ioan era în Duhul în ziua Domnului și a primit o viziune a gloriei Sale.

Pentru un necredincios, această viziune ar fi fost cumplit de înspăimântătoare. Domnul este descris ca având capul și părul albe ca zăpada, ochii ca o flacără de foc, picioarele ca bronzul lustruit, glasul ca vuietul unor ape multe, fața ca soarele strălucind în toată puterea sa, iar din gura Lui ieșind o sabie cu două tăișuri (versetele 14-16).

Cu totul copleșit, Ioan a căzut la picioarele Lui ca mort. Apoi însă, acest Om, de o demnitate și de o glorie atât de măreață, Și-a pus mâna dreaptă peste el și i-a spus: „Nu te teme”! Ce har minunat! Sunt aceleași cuvinte pe care El le adresase ucenicilor și când era pe pământ! La acestea însă El adaugă altele cu totul noi: „Eu sunt Cel dintâi, și Cel de pe urmă, și Cel viu; și am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor; și am cheile morții și ale Locuinței morților”.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-a cuprins o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?”.

Marcu 4.41

Cine este Acesta?

Ucenicii se aflau în corabie. Pe mare s-a stârnit o furtună puternică. Învățătorul venit de la Dumnezeu era cu ei în corabie. La glasul Domnului, marea s-a liniștit. Era un lucru normal să se liniștească, căci Domnul Isus este Creatorul tuturor lucrurilor. Ucenicii încă nu cunoșteau îndeaproape cine era Învățătorul. Întrebarea lor de atunci era cumva îndreptățită.

Astăzi însă, când avem la dispoziție Sfânta Scriptură, putem da mai multe răspunsuri cu privire la întrebarea ucenicilor. Învățătorul era, este și va fi Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Cel care este una cu Tatăl. El Însuși este Dumnezeu. Hristos Domnul era la început cu Dumnezeu și este Cel prin care au fost făcute toate lucrurile. Atunci când Și-a început lucrarea publică, când l-a învins pe Satan, după ce a postit 40 de zile și 40 de nopți, Domnul a spus că a fost trimis să predice evanghelia săracilor, să-i vindece pe cei cu inima zdrobită și să-i elibereze pe cei asupriți. Fiul lui Dumnezeu nu a venit pentru a I se sluji, ci pentru a sluji și pentru a-Și da viața ca răscumpărare pentru mulți. El este strălucirea gloriei lui Dumnezeu și întipărirea Ființei Sale, susținând toate prin Cuvântul puterii Lui.

Aceste gânduri cu privire la Persoana Domnului și Mântuitorului nostru – care ne stau în față în strângerile noastre în ziua întâi a săptămânii – să fie subiecte de meditație necontenite. Cercetarea Sfintei Scripturi – Cuvântul lui Dumnezeu – ne va da răspunsul complet la întrebarea: „Cine este Acesta?”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (1) – Fundația SEER

„Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeței.” (Galateni 6:1)

Noi ne grăbim în a-i critica pe oameni din cauza situațiilor prin care au trecut în viață. În unele cazuri, criticăm ceea ce au făcut ei altora, în alte cazuri criticăm ceea ce alții le-au făcut lor. Dacă ai fost într-un magazin second-hand, știi că acolo găsești produse bune la prețuri mici; trebuie doar să știi ce cauți. Domnul Isus știe întotdeauna! În ochii Săi, persoanele căzute și excluse, sunt căzute – dar nu excluse! Părerea de rău a lui Petru privind lepădarea sa de Domnul Isus a fost atât de profundă, încât s-a hotărât să se întoarcă la vechea lui meserie de pescar. Îți poți imagina toate zvonurile care circulau în port? „El este cel care I-a întors spatele lui Isus!” Însă Petru a ajuns să fie capul Bisericii Noului Testament!

Dar să fim cinstiți: tu l-ai fi votat ca pastor sau ai fi fost dispus să asculți un singur cuvânt din ce avea el de spus? Cu toate acestea, prima persoană pe care a căutat-o Domnul Isus după ce a înviat din morți a fost Petru. De ce? Pentru că El Se uită dincolo de problema imediată și vede potențialul nostru pe termen lung. Domnul Isus Și-a adus aminte de cuvintele pe care le-a spus lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” (Luca 22:31-32).

Principiul fundamental atunci când practici medicina este următorul: „Întâi de toate, să nu faci rău!” Când cineva este căzut, nu-l apăsa și mai tare! Iubește-l, roagă-te pentru el și caută să-l ridici!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 9:15-27

Samuel a aşteptat ca Domnul să i-l arate pe împăratul cerut. Şi toate împrejurările sunt conduse providenţial pentru ca el să-l întâlnească. Invitat la sărbătoare, Saul îl va auzi pe „văzător“ spunându-i tot ce se află în inima lui (v. 19; 1 Cor. 14.25). Ce dorinţe purtăm în străfundul inimilor noastre? Oare dorim să devenim „cineva“, să facem lucruri mari? Sau mai degrabă avem dorinţa umilă de a plăcea Domnului Isus?

Potrivit instrucţiunilor lui Samuel, bucătarul a păstrat cea mai bună porţie pentru Saul; este spata (umărul), imagine a puterii de care avea nevoie pentru a purta poporul. Să remarcăm că, în contrast cu porţia dublă a preoţilor (vezi Levitic 7.31,32,34), nu se pune problema ca el să primească şi pieptul, imagine a afecţiunilor necesare pentru a-L iubi pe Domnul şi pe poporul Lui. Sunt acestea absente din inima lui Saul?

În ziua următoare, Samuel reuşeşte să-l ia deoparte pe viitorul împărat. „Opreşte-te acum (sau: un moment)“, îi spune el, „şi te voi face să auzi cuvântul lui Dumnezeu“ (v. 27). Această solicitare poate fi adresată păcătosului care merge pe propriul drum, ca să-l invite să-L accepte pe Hristos acum în viaţa lui. Dar ea este şi pentru creştin. Să ştim să ne oprim şi să rămânem liniştiţi pentru un moment, ca  să-L ascultăm pe Domnul vorbindu-ne, constituie, în mod particular, în viaţa agitată de astăzi, o necesitate.

DOMNUL ESTE APROAPE

Saronul va fi stâna turmelor, iar valea lui Acor, locul de odihnă al cirezilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta.

Isaia 65.10

Valea Acor (3) – Valea rodirii

În acest capitol, profetul Isaia privește către Împărăția milenială a lui Hristos și la felul cum toate lucrurile vor fi înnoite. Saronul este o câmpie foarte fertilă din Israel, aproape de Marea Mediterană, între Iafo și Muntele Carmel. Avem aici o profeție despre felul cum vor rodi turmele și ogoarele în ziua aceea. În această descriere este introdusă și valea Acor.

De ce însă este menționată valea Acor într-un astfel de pasaj profetic? Am văzut că ea a fost mai întâi un loc al judecății (Iosua 7.26), apoi un loc al speranței (Osea 2.15); aici este privită ca împlinire a îndurării lui Dumnezeu față de poporul Său și ca binecuvântare roditoare pentru pământ. Poporul suferise mult din cauza neascultării lui, însă, în Mileniu, el nu va mai rătăci și nu va mai fi persecutat, ci va locui în pace și va rodi.

Principiile lui Dumnezeu rămân aceleași, indiferent de dispensație. Noi, creștinii, dacă suntem disciplinați de „Tatăl duhurilor” din cauza neascultării noastre, vom suferi, însă vom dobândi rodul dătător de pace al dreptății (Evrei 12.9,11). În Ioan 15.1-8, Domnul Isus ne spune că Tatăl Său este Viticultorul și că El curățește mlădițele, pentru ca ele să aducă și mai mult rod. Nu cu mult timp în urmă mă plimbam printr-o vie împreună cu cei doi nepoți ai mei, care, la un moment dat, au văzut câteva focuri aprinse acolo. M-au întrebat despre ele, iar eu le-am explicat că proprietarul viei dăduse foc mlădițelor uscate, pe care le tăiase pentru ca mlădițele cele bune să aducă și mai mult rod. Așa au stat lucrurile cu Israel și așa stau și cu noi, pentru ca Tatăl să fie glorificat prin roada pe care o vom aduce.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi întâi mie o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău.

1 Împărați 17.13

Răsplata încrederii

Nu plouase de mult timp în Israel și era foamete, iar femeia căreia i se adresează aici profetul Ilie era copleșită. Ea mai avea făină și ulei doar pentru o singură dată. Ilie a rugat-o să-i dea puțină apă și apoi să-i pregătească întâi lui puțină pâine. Deși i-a mărturisit profetului starea ei, el totuși i-a cerut: „Pregătește-mi întâi mie …”.

Să fi fost oare prea dur, prea cinic acest profet, care a cerut pentru sine puținul pe care îl avea acea femeie? – Dar totodată el i-a promis, cu certitudinea unui profet al lui Dumnezeu: „Așa spune Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din urcior nu va lipsi, până în ziua când Domnul va da ploaie pe fața pământului»”.

Cu aceste cuvinte, „Pregătește-mi întâi mie …”, Ilie a pus-o la probă pe femeie, dacă într-adevăr credea în Dumnezeu. Dacă îi va da profetului întâi, atunci pentru ea nu va mai rămâne nimic. Trebuia deci ca ea să se bazeze pe Dumnezeu că spune adevărul și că Se va îngriji de ea.

Isus Hristos spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Sunt eu pregătit să vin? – Dacă da, atunci voi alunga toate gândurile mele sceptice și temătoare, voi îndrăzni prin credință să fac pasul spre El și să cred că El îmi iartă păcatele și că mă va duce la odihnă. – Așa cum El a spus!

În ce fel s-a încheiat această relatare scurtă? Femeia „s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie. Și multe zile a avut ce să mănânce, ea și el și casa ei”. Ea a ascultat și s-a încrezut – și credința ei a fost răsplătită! Așa răspunde Dumnezeu și astăzi când găsește credință și încredere!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU POȚI ÎMPLINI AȘTEPTĂRILE TUTUROR – Fundația SEER

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6)

Când oameni diferiți așteaptă lucruri diferite de la noi, și când toți trag de noi în toate părțile, acele așteptări se adună asemenea unui munte și ne îngroapă. Oare te simți și tu astăzi îngropat sub maldărul așteptărilor tuturor? Dacă da, iată la ce ne îndeamnă Pavel: „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa, și noi… alcătuim un singur trup în Hristos…” (Romani 12:3-5).

Toți ne dorim ca ceilalți să fie mulțumiți de noi, dar în același timp trebuie să înțelegem că adeseori ei au așteptări nerealiste de la noi, uneori chiar egoiste. Și atunci, de ce nu spunem pur și simplu „nu”?

1) Pentru că ne e teamă de oameni. Vrem să fim iubiți și ne temem să nu fim respinși.

2) Din mândrie. Dacă Dumnezeu ți-ar fi dat un singur dar, El nu ți-ar da o misiune care necesită două daruri. Nu lăsa ca mândria să te facă să iei asupra ta mai mult decât poți duce, doar pentru a avea aprobarea oamenilor.

3) Pentru că nu cunoști voia lui Dumnezeu pentru viața ta. Domnul Isus a zis: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30). Trebuie să cunoști voia lui Dumnezeu și să fii dedicat, altfel oamenii își vor impune voia și planurile lor în viața ta.

4) Pentru că încerci să semeni cu altcineva. Dar noi „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6). Dacă Dumnezeu nu ți-a dat darul de a face un anumit lucru, fie vei greși, fie vei cădea sub povara lui.

Înțelege că nu ești chemat să împlinești așteptările tuturor!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 9:1-14

O nouă perioadă în istoria lui Israel începe cu lectura noastră de astăzi. Este cea a împăraţilor. Poporul simte nevoia unui sistem organizatoric exterior frumos, cum place oamenilor: o monarhie cu toată pompa şi fastul care o însoţesc (Fapte 25.23), o armată puternică şi, în final, un împărat cu care să se poată mândri. Dumnezeu le va da exact ceea ce vor. Îl vedem pe Saul, fiul lui Chis, un tânăr ales, cel mai atrăgător şi mai înalt din Israel. Oare nu-i complet descris şi potrivit? Tatăl lui l-a trimis să-i caute măgăriţele. El se supune, dar căutarea se dovedeşte zadarnică. „Să ne întoarcem“ (v.5), propune Saul însoţitorului său. Ni se aminteşte astfel de schimbarea direcţiei necesară în viaţa fiecărui om şi care se numeşte convertire. Când o persoană a descoperit cât de nefolositor şi de dezamăgitor este cursul lucrurilor în această lume, atunci trebuie „să-şi vină în fire“, asemenea unui alt tânăr (Luca 15.17) şi să–şi întoarcă paşii spre Casa Tatălui. Însoţitorul lui Saul îi dă un sfat înţelept: „Să mergem la văzător
– propune el – ca să ne spună calea noastr㓠(v.8, 9).

Reprezentantul
lui Dumnezeu pentru noi
este Isus. Dacă ne întoarcem la El ca să ne arate calea, vom fi siguri că mergem pe drumul cel bun.

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Cel care ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne-a uns este Dumnezeu, care ne-a și pecetluit și a pus arvuna Duhului în inimile noastre.

2 Corinteni 1.21,22

Duhul Sfânt, dăruit nouă, este garanția că într-o zi viitoare vom fi puși în posesia moștenirii păstrate pentru noi în cer. Mai mult, El este arvuna acelei moșteniri – mijlocul prin care putem deja intra în realitatea și în savurarea ei.

Un tată și-a luat fiul într-o călătorie pe mare. Înainte de plecare, i-a cumpărat o lunetă. Acest dar fusese ca o asigurare din partea tatălui că avea să-l ia cu el în acea croazieră. Fiul a primit darul cu bucurie, fiind cu atât mai sigur că tatăl își va împlini promisiunea cu privire la călătorie.

Dar mai este ceva. Când călătoria era aproape de sfârșit, s-a făcut anunțul că vaporul se apropia de uscat. Nimeni nu putea vedea încă nimic, însă băiatul privea prin lunetă și exclama: «Pot vedea copacii și niște case». Apoi, puțin mai târziu: «Tată, văd oamenii în port».

Telescopul îi oferea o vedere clară a portului către care se îndrepta. Îi dădea posibilitatea astfel să se bucure de acea priveliște înainte de a ajunge la ea. Aceasta este ceea ce Duhul Sfânt, ca Arvună, face pentru noi.

El ne oferă o vedere spirituală din ce în ce mai clară; ne aduce în savurarea prezentă a lucrurilor mărețe care compun moștenirea noastră eternă; ne face capabili de a respira atmosfera cerului și de a ne familiariza cu ceea ce este acolo.

Toată această lucrarea a Duhului Sfânt va deveni tot mai mult o realitate pentru noi, în măsura în care umblăm în puterea Lui, fără să-L întristăm.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

Smeriți-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, … aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.

1 Petru 5.6,7

Îngrijorările noastre

Conducând un camion pe un drum forestier, un african a întâlnit o femeie bătrână care ducea în spate un coș cu lemne pentru foc. Dorind s-o ajute, a oprit și a invitat-o să urce, ceea ce ea a și făcut, mulțumindu-i. Mergând mai departe, africanul s-a uitat în oglindă și a observat că femeia stătea reținută în partea din spate a mașinii, ținând în spate coșul cu lemne. Atunci a oprit și i-a spus că poate lăsa jos coșul din spate. „Îți mulțumesc”, a fost replica ei, „dar nu doresc să te deranjez prea mult. Ai fost amabil că m-ai ajutat, așa că am să îmi fac partea mea ducând încărcătura, ca să nu fie prea mult pentru tine”.

Poate ne amuzăm de simplitatea și de înțelegerea greșită a acestei femei. Dar nu procedăm oare și noi la fel? Avem o povară care este prea grea pentru noi; mergem la Domnul Isus, iar El ne ajută, dar nu vrem să lăsăm povara cu totul. Poate o lăsăm pentru puțin timp, dar apoi revenim pentru a o lua din nou. Este aceasta o simplă ignoranță? Nu cumva este mai degrabă necredință? Mântuitorul dorește să Îi dăm toate grijile și greutățile noastre, nu doar puțin din ele. Nimic nu este prea greu pentru El. Mântuitorul îngrijește de noi și dorește să ne poarte poverile. În fiecare zi este la dispoziția noastră, pentru a ne veni în ajutor în mersul prin lumea aceasta, în care nu găsim nicio mângâiere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (2) – Fundația SEER

„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

Apostolul Pavel recunoaște: „prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13). Pavel avea cazier. Avea pe mâini sângele unor femei și bărbați nevinovați. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit ca să scrie jumătate din Noul Testament, să pună bazele Bisericii și să ducă Numele lui Isus la curtea Cezarului. Dar tu ai fi avut încredere ca să fie conducătorul denominației tale, sau ți l-ai fi imaginat în calitate de învățător al Scripturii, prezentându-ți descoperirile pe care le-a primit din ceruri?

Biblia ne spune: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută” (Romani 11:29). Dumnezeu nu anulează niciodată chemarea pe care ne-a făcut-o și nu-Și retrage niciodată darurile spirituale pe care ni le oferă. Și dacă El nu ni le ia, nici noi nu trebuie s-o facem! Cum ar trebui să ne purtăm noi cu un frate sau cu o soră în Hristos, care a căzut în păcat? Cu blândețe! „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos.” (Galateni 6:1-2).

Este acest proces neplăcut, uneori? O, da!

Este ușor? Nu!

Apostolul Pavel spune că este o „povară”, mai ales atunci când această persoană a adus rușine familiei răscumpărate a lui Dumnezeu. Dar asta e ideea: ea face parte în continuare din familia noastră spirituală! Și lumea se uită să vadă cum ne purtăm cu ea! Dacă îi dăm deoparte pe cei care se împiedică, de ce ar crede ceilalți oameni că nu vom face la fel și cu ei? Gândește-te la asta! Dacă nu găsești har în familia lui Dumnezeu, unde în altă parte îl poți găsi? Deci, arată-ți blândețea față de cei căzuți!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 10:1-12

Samuel îndeplineşte cu credincioşie actul care încheie slujba sa de judecător. El toarnă untdelemnul pe capul lui Saul, pentru a-l unge împărat. Apoi îi arată drumul, întocmai cum sperase tânărul (9.6). Nu mai este nici o problemă cu măgăriţele, pentru că au fost găsite. Dar Saul trebuie să parcurgă acum numeroase etape care-l vor pregăti pentru ocuparea tronului. Va merge întâi la mormântul Rahelei: Moartea, sfârşitul omului firesc şi al tuturor avantajelor lui, constituie prima lecţie importantă pentru fiecare tânăr credincios. Dar locul mormântului Rahelei era şi cel al naşterii lui Beniamin, seminţie căreia Saul îi aparţinea. Beniamin, „fiul dreptei“ tatălui, este o imagine a lui Hristos, în care cel răscumpărat se poate bucura atunci când îl socoteşte mort pe omul cel vechi.

A doua întâlnire, la Betel (casa lui Dumnezeu), ne vorbeşte despre închinare, cea la care tânărul credincios este invitat să ia parte împreună cu cei doi sau trei martori. În final, în compania profeţilor şi în prezenţa vrăjmaşilor, Saul devine o mărturie oferită prin puterea Duhului Sfânt.

Saul pare că a trecut prin lecţiile acestea fără a învăţa ceva din ele, cum ne va arăta istoria lui în continuare. Aceasta constituie o dovadă că există posibilitatea ca cineva să se afle „între profeţi“, să ia parte la toate binecuvântările lui Dumnezeu, fără să fie cu adevărat unul dintre ei.

DOMNUL ESTE APROAPE

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.
Și soția lui i-a zis: „Încă ești tare în integritatea ta? Blestemă pe Dumnezeu și mori!”. Dar el i-a zis: „Vorbești cum ar vorbi una din femeile fără minte”.

Psalmul 14.1; Iov 2.7,9,10

Naturalismul are o viziune asupra lumii deloc complicată, în care Dumnezeu este complet scos din ecuație. Naturalismul declară: «Nu există Dumnezeu. Tot ceea ce există este ceea ce vedem. Originea noastră este pur evoluționistă; moralitatea este ceea ce convenim noi să fie; semnificația vieții depinde de cât de mult dorim noi să fie; omul este măsura tuturor lucrurilor». Prin contrast, noi, cei care credem Biblia și credem în Dumnezeul pe care ea Îl revelează, respingem cu tărie afirmația lor, că Dumnezeu nu există. Credința noastră se bazează pe un Dumnezeu drept, plin de dragoste și mântuitor; și știm că cei care trăiesc prin credință nu vor fi niciodată dați de rușine.

Totuși, cei credincioși pot și ei să fie infectați de un ateism practic. Soția lui Iov nu a spus că Dumnezeu nu există, însă cuvintele ei către Iov au fost cele pe care doar „o femeie nebună” le-ar fi spus. Ea credea în Dumnezeu, însă nu a trecut mai departe de acest lucru, ci L-a scos din ecuație atunci când a fost vorba să cântărească acea situație. Bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu, alături de suveranitatea și de onoarea Sa, nu au mai avut greutate pentru ea.

Și noi spunem că credem în Dumnezeu, dar uneori Îl scoatem din gândurile noastre de zi cu zi. Dacă El este Stăpânul nostru, unde este onoarea pe care I-o datorăm? Dacă El este Tatăl nostru, unde este încrederea în El? Creștinul trebuie să-L țină permanent pe Dumnezeu în gândurile Sale. „Suferă cineva dintre voi? Să se roage! Este cineva bucuros? Să cânte psalmi!” (Iacov 5.13). Trebuie să credem nu numai că Dumnezeu există, ci și că El are înaintea ochilor orice bucurie, orice întristare și orice împrejurare în care ne aflăm.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.

Iov 33.14,16

Intrările sigilate (1)

La miezul nopții, pe data de 19 noiembrie 1968, nouăzeci și nouă de oameni au coborât la lucru în galeriile subterane ale minei de cărbuni nr. 9 de la Farmington, aproape de Monongah, în Virginia de Vest. La ora 5:25 dimineața a avut loc o explozie teribilă, care a fost simțită la peste 16 kilometri depărtare. Fumul de la intrarea minei s-a înălțat până la 50 de metri spre cer. În curând, mina a devenit ca un furnal turbat, iar înăuntrul ei se aflau nouăzeci și nouă de oameni. Până la amiază au fost scoși doar douăzeci și unu dintre ei. Care era situația celorlalți șaptezeci și opt, prinși undeva în galeriile minei? Mai erau oare în viață? Vor putea fi salvați? Pentru ca mina să nu fie cuprinsă în întregime de foc, era necesar să i se sigileze intrările. Totuși președintele Companiei, John Corcoran, s-a împotrivit acestui lucru, deoarece era posibil ca printre oamenii dinăuntru să mai fie unii în viață. Timp de zece zile, echipele de salvare au lucrat cu cel mai modern echipament din acele vremuri, încercând să localizeze minerii pierduți.

În cele din urmă, pe 29 noiembrie, președintele a anunțat: „Trebuie să închidem mina”. Un pastor a început să se roage, dar n-a putut termina rugăciunea, din cauza strigătelor și a plânsetelor care erau prea mari. Sfârșitul venise. Intrările în mină au fost închise. Cu toate că speranța moare ultima, acum nu mai era nicio speranță ca cineva să fie salvat.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCURAJARE PENTRU PĂRINȚII SINGURI – Fundația SEER

„Scoală-te, ia copilul și ține-l de mână; căci voi face din el un neam mare.” (Geneza 21:18)

Când citim istoria lui Agar și a fiului ei Ismael, ne dăm seama cât de mult Îi pasă lui Dumnezeu de părinții singuri. Deși Avraam era tatăl lui Ismael, el și-a alungat fiul și pe mama lui, fără a le oferi vreun sprijin. „A luat pâine și un burduf cu apă pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat și copilul și i-a dat drumul. Ea a plecat și a rătăcit prin pustia Beer-Şeba.” (Geneza 21:14).

În multe aspecte, Agar îi reprezintă pe cei care umblă prin pustiul greșelilor din trecut, al rușinii, al abandonului și al fricii de-a o lua de la capăt. Și citim mai departe: „Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiș și s-a dus de a șezut în fața lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!”… și a început să plângă.” (vers. 15-16). Dacă ești un părinte singur, poate ai obosit și te simți epuizat. Omenește vorbind, ai făcut tot ce ți-a stat în putință și nu mai ai ce să dăruiești. Dar resursele divine ale lui Dumnezeu sunt inepuizabile! „El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin.” (Isaia 40:29). Ne întoarcem în Geneza 21, și citim în versetele 17-19: „Dumnezeu a auzit glasul copilului; și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „…Scoală-te, ia copilul și ține-l de mână; căci voi face din el un neam mare.” Și Dumnezeu i-a deschis ochii și ea a văzut un izvor de apă.”

Dumnezeu îți iubește copilul chiar mai mult decât îl iubești tu, și când te întorci la Dumnezeu, El îți va arăta resurse despre care nici nu știai că există! El are planuri pentru copiii tăi, așa că încurajează-i și ridică-i!

Dumnezeul care l-a făcut „mare” pe fiul lui Agar poate face același lucru și pentru copiii tăi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 7:2-17

A trecut mult timp, douăzeci de ani“ (v. 2). Pentru cine este lung timpul acesta? Nu pentru poporul ce pare să nu sufere deloc! Nici pentru Abinadab şi ai săi, fără îndoială fericiţi că au chivotul în casa lor! Însă Dumnezeu, care aşteaptă, i-a socotit ca douăzeci de ani lungi.

În cele din urmă se produce o lucrare de conştiinţă: poporul îşi plânge purtarea. Samuel le vorbeşte din partea Domnului. Ei trebuie să se întoarcă de la idolii lor pentru a-I sluji Dumnezeului celui viu şi adevărat (1 Tes. 1.9). Israel ascultă şi atunci Samuel poate să vorbească Domnului în favoarea lor.

Dar strângerea poporului lui Dumnezeu nu poate conveni vrăjmaşului, care consideră aceasta o provocare. Filistenii se apropie … şi Domnul îi oferă lui Israel victoria. Acesta este răspunsul Său la smerirea unui popor care se pocăise şi la serviciul adus de un mijlocitor credincios. Eben-Ezer – o Piatră de ajutor: „Până aici Domnul ne-a ajutat“ (v. 12). Poate spune fiecare dintre noi cu convingere lucrul acesta? Ar trebui să ne reamintim acele experienţe fericite care glorifică harul divin.

Samuel va fi ultimul dintre judecători (Fapte 13.20). El şi-a îndeplinit serviciul faţă de popor şi în acelaşi timp a rămas, prin altarul lui, în comuniune cu Domnul, Celui căruia încă de foarte tânăr învăţase să I se închine (cap. 1.28).

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18

Una dintre cele mai mari piedici în calea redobândirii bucuriei și a fericirii pe care le-am pierdut din cauza stării noastre nepotrivite este preocuparea cu noi înșine. Prin anumite forme religioase încercăm să îmbunătățim ceea ce nu poate fi îmbunătățit. Ne preocupăm cu noi înșine chiar și atunci când urmărim fericirea, biruința asupra păcatului sau slujirea. Este bine să ne aducem aminte de „zilele de odinioară”, să ne examinăm căile și să ne judecăm fără cruțare. Însă toate acestea, în ele însele, niciodată nu pot restabili bucuria și fericirea.

Mă aflam odată într-o cameră unde o fetiță încerca să cânte la pian. În mod evident emoționată de prezența unui vizitator, ea a început să apese multe clape greșite. Apoi, luându-și ochii de la partitură, a început să privească la degetele ei, încercând să le așeze pe clapele potrivite. Bineînțeles, greșelile s-au înmulțit, până când, în cele din urmă, a renunțat să mai cânte.

A privi la degete era cel mai nepotrivit lucru pe care îl putea face. Dacă și-ar fi ațintit privirea la notele de pe partitura din fața ei, și-ar fi putut corecta greșelile și ar fi continuat să cânte.

La fel și noi, dacă ne preocupăm cu noi înșine și cu falimentul nostru, cu răceala și cu lipsa noastră de putere, vom ajunge cu siguranță descurajați. Nu aceasta este calea pentru a fi restabiliți. Însă dacă, în timp ce ne judecăm pe noi înșine pentru nepăsarea, nebunia și încăpățânarea noastră, ne ațintim privirea asupra lui Hristos și stăm în prezența Lui, atunci, cu siguranță, bucuria și fericirea vor fi din nou partea noastră.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.

Geneza 1.1

Creația

În relatarea biblică despre creație, cu care începe Biblia, citim de trei ori că Dumnezeu „a creat” (Geneza 1.1,21,27). De fiecare dată, această expresie indică spre faptul că a fost creat ceva care înainte nu era, nici măcar într-o formă asemănătoare.

Mai întâi Dumnezeu a creat cerurile și pământul (versetul 1). Acesta este începutul materiei. Din nimic, Dumnezeu a adus la existență ceva ce înainte nu era.

Mai târziu, Dumnezeu a creat animalele. A cincea zi de creație este introdusă prin cuvintele: „Să mișune apele de viețuitoare” (versetul 20). S-ar putea spune și astfel: „să mișune … de sufletele vii ale viețuitoarelor”. Acesta este începutul vieții animalelor și, am putea spune, începutul sufletului. Animalele, de fapt, nu au un suflet nemuritor, dar au un suflet. Ele pot simți și se pot mișca independent.

La final, ca o încununare în creație, Dumnezeu l-a creat pe om (versetul 27). Acesta este începutul vieții omenești și totodată începutul duhului, pe care animalele nu îl posedă. Omul este o făptură înzestrată cu înțelepciune, care de la început a înțeles vorbirea și chiar a putut să vorbească (versetul 28).

Creația lui Dumnezeu indică spre faptul că fiecare lucrare omenească are granițele ei. Dumnezeu a făcut aici ceva ce niciun om nu poate face. Nimeni nu poate „să cheme cele ce nu sunt ca și cum ar fi” (Romani 4.17). Niciun om nu poate să facă dintr-o materie moartă una vie.

Cât de maiestuoasă este puterea creației lui Dumnezeu! Și ce simplu devine totul dacă noi credem în Creatorul!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIAȚA DUPĂ VOIA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia” (Galateni 5:22)

Într-o versiune a Bibliei, în limba engleză, versetele 22 și 23 din Galateni capitolul 5 sună în felul următor: „Ce se întâmplă când trăim după voia lui Dumnezeu?… Câștigăm un simț al compasiunii și ne dăm seama… că nu mai trebuie să dăm din coate pentru a răzbi în viață.” Să ne gândim la aceste două calități care ne aseamănă cu Hristos:

1) Ajungem să fim mai plini de compasiune. Încetezi astfel să-i mai consideri pe oameni niște obiecte care trebuie îndreptate, evitate sau folosite pentru propriul tău beneficiu. Când Domnul Isus a văzut mulțimile, „I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36). Când te cuprinde mila, două lucruri minunate se întâmplă. Primul: învingi egoismul și devii preocupat de altcineva în afară de tine. Al doilea: îți dezvolți un simț al mulțumirii pentru binecuvântările pe care ai considerat că le meriți. Cu alte cuvinte, compasiunea îți lărgește câmpul vizual dincolo de persoana ta, cuprinzându-i și pe cei pe care nu i-ai văzut pentru că ai fost prea ocupat.

2) Nu mai trebuie „să dai din coate ca să răzbești în viață”. Tu nu-i mai vezi pe cei care au un spirit blând și iubitor ca pe niște persoane incapabile și care nu realizează niciodată mare lucru. Apostolul Pavel a scris: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru” (1 Tesaloniceni 2:7). Și Pavel nu a fost o persoană incapabilă sau moale! Uneori motivul pentru care suntem așa de porniți este teama că, devenind mai blânzi și mai iubitori, s-ar putea să nu mai avansăm și să rămânem în urmă în competiție. Acest gen de gândire plină de teamă și de frenezie ne golește viața de creativitate – ca să nu mai vorbim de bucurie… Și fiecare succes de care te bucuri apare în ciuda stresului, nu datorită lui.

Să ne uităm la Domnul Isus. El nu era pe fugă, rareori a ridicat tonul vocii, și-a făcut timp pentru copii, i-a iubit pe oameni și i-a ridicat din starea lor… Și Biblia ne spune și nouă: „la aceasta ați fost chemați” (1 Petru 2:21). Iată deci ceea ce numim „viață după voia lui Dumnezeu”!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 6:14-21; 7:1

Locuitorii din Bet-Şemeş au onoarea să primească chivotul. Dar îşi iau libertatea să-i ridice partea care îl acoperea –  capacul ispăşirii; şi Dumnezeu îi pedepseşte cu severitate (comp. cu Numeri 4.20). Acesta este un avertisment pentru noi, ca să-I acordăm lui Isus respectul sfânt pe care I-l datorăm. Dumnezeu nu tolerează nici o curiozitate profană avându-L ca subiect pe El.

Dar, vai, după această pedeapsă, bet-şemiţii reacţionează asemenea filistenilor, dorind să scape de acest chivot prea sfânt pentru ei. Unii creştini se aseamănă cu aceşti oameni. Decât să se cerceteze pe ei înşişi şi să-şi pună lucrurile în ordine, preferă să se depărteze de Domnul în gândurile şi în vieţile lor. Prezenţa Lui îi deranjează. Nu este trist lucrul acesta?

Însă Dumnezeu ne pune înainte oameni care, din contră, sunt fericiţi să-L primească. Locuitorii Chiriat-Iearimului ies în întâmpinarea chivotului şi-l aduc în casa lui Abinadab, pe deal.

Gândurile ni se întorc încă o dată spre Isus. Întrucât poporul Lui Îl respingea, n-avea un loc unde să-Şi plece capul; dar, într-o împrejurare, „o femeie cu numele Marta La primit în casa ei“ (Luca 10.38). Iată casa lui Abinadab şi casa din Betania: bucurie şi binecuvântare pentru acela care îşi deschide uşa; şi, de asemenea, bucurie pentru divinul Oaspete care este onorat acolo (Apocalipsa 3.20)!

DOMNUL ESTE APROAPE

„Totuși nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se supun; ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” În același ceas, Isus S-a bucurat în duh și a spus: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor; da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta. Toate Mi-au fost date de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, în afară de Tatăl, și cine este Tatăl, în afară de Fiul și de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”.

Luca 10.20-22

În Luca 9.51 Îl vedem pe Domnul Isus pregătindu-Se pentru călătoria Sa finală către Ierusalim. După ce i-a trimis pe cei șaptezeci de ucenici cu cel din urmă apel către popor, lucru menționat la începutul capitolului 10, rezultatul a fost că cetățile în care El făcuse cele mai mari lucrări nu au crezut (Luca 10.13-15).

Totuși vedem din nou cum gândurile lui Dumnezeu sunt mai presus de gândurile noastre și căile Lui sunt mai presus de căile noastre. Lepădarea lui Mesia de către Israel nu numai că n-a zădărnicit scopurile lui Dumnezeu, ci a scos la iveală și mai multe gânduri minunate care erau în inima lui Dumnezeu și glorii și mai mari ale Domnului Isus Hristos.

Mai întâi, Domnul Isus le spune ucenicilor (și nouă) să se bucure că numele lor sunt scrise în cer (versetul 20). Dacă scopul lui Dumnezeu pentru acest pământ trebuie să-și aștepte împlinirea, din cauza orbirii lui Israel, Dumnezeu Își va revela scopul cu privire la cer. Această chemare cerească a Adunării îi include astăzi nu doar pe iudeii mântuiți, ci și pe cei dintre națiuni, uniți împreună în Trupul lui Hristos (Evrei 3.1; Efeseni 3.6; 1 Corinteni 12.13).

Al doilea scop minunat prezentat aici este că Fiul a venit pentru a-L revela pe Tatăl. Nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl, afară de Fiul și de cel căruia Fiul i-L descoperă. Binecuvântările din Mileniu sunt puse în așteptare, însă noi putem încă de pe acum să-L numim Tată pe Dumnezeul nostru (Ioan 20.17).

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri.

Filipeni 4.6

Chirurgul și rugăciunea

Un chirurg povestea odată despre cea mai importantă operație a sa:

Șansele de supraviețuire ale micuței sale paciente erau de zece la sută. Fetița era foarte plăpândă. Când a fost pregătită pentru anestezie, micuța a spus: „Domnule doctor, eu mă rog în fiecare seară înainte de culcare. Și acum doresc să mă rog”. Chirurgul a fost de acord. Deoarece se afla el însuși în mari probleme, care îl făceau nefericit, a rugat-o pe fetiță să se roage și pentru el. Micuța L-a rugat pe Isus, Bunul Păstor, să păzească micul mielușel și să fie alături de ea în întuneric. A încheiat cu rugăciunea: „Te rog, Doamne, binecuvântează-l pe doctor”. Apoi i-a spus medicului: „Nu mi-e frică, pentru că Isus mă iubește. El este cu mine; El mă va purta”.

Mișcat de această încredere a credinței, chirurgul s-a rugat apoi și el în liniște lui Dumnezeu. Simțea că mâna sa trebuia să fie condusă de Dumnezeu, pentru a putea salva viața micuței. Operația a reușit. Dar chirurgul știa că în acea zi avusese loc cea mai importantă operație – era o intervenție în viața sa: „Această fetiță m-a învățat că Isus mă va purta cu siguranță, când voi pune toate problemele mele în mâna Sa”.

Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu, ci pe omul care se roagă. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu, ci îl înalță în atmosfera cerului pe omul care se roagă. Rugăciunea nu-I aduce aminte lui Dumnezeu de noi, ci nouă ne aduce aminte că El este soluția la toate problemele și luptele noastre.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND PLANURILE TALE NU SE REALIZEAZĂ – Fundația SEER

„Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania…” (Romani 15:24)

Societatea nu se va preocupa ca să ne facă fericiți, și numai când acceptăm lucrul acesta putem să mergem mai departe. În cea mai mare parte a timpului, viața nu decurge așa cum am plănuit noi. Apostolul Pavel a scris: „…nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania…” Dar el nu a ajuns niciodată în Spania, ci a ajuns… în închisoare! Însă acela a fost locul de unde și-a scris epistolele.

Așadar, ceea ce constituie dezamăgirea ta se poate dovedi a fi planul lui Dumnezeu! Biblia ne spune: „Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii.” (Proverbele 16:9).

Nu-i așa că te bucuri știind că Dumnezeu are în control viața ta? Lasă-i pe filosofi să dezbată modul în care decurge viața, tu concentrează-te asupra modului în care o trăiești! Dacă ajungi să trăiești până la o sută de ani, ce folos ai dacă resentimentul și regretul te împiedică să te bucuri de ei? Și la ce folosește mai mult timp, dacă irosim timpul pe care îl avem? Știi cum face scoica o perlă? Când un grăunte de nisip intră în cochilie și irită scoica, aceasta înfășoară nisipul în straturi de frumusețe… până când se formează perla.

Un poet anonim a scris: „Această povestire are o morală, căci nu-i așa că e un lucru măreț, ceea ce poate face o scoică cu un fir de nisip? Câte nu aș putea face și eu, dacă aș începe măcar, cu toate aceste lucruri care îmi trec prin mână?” Dumnezeu lucrează în situația în care te găsești astăzi – pentru binele tău și spre slava Sa. Tot ce trebuie tu să faci este să te încrezi în El!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 6:1-13

În loc să-şi respingă idolul neputincios, în loc să se teamă şi să-I slujească Domnului de atunci înainte, filistenii n-au decât un singur gând: să scape cât mai repede de un Dumnezeu aşa înfricoşător. Aceasta ne duce cu gândul la o împrejurare din evanghelii, când puterea Domnului tocmai îl eliberase pe Legiune, posedatul de demoni din ţinutul Gadarenilor. Oamenii aceştia avuseseră privilegiul să fie vizitaţi de Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Totuşi au fost orbiţi de propriile interese şi nu s-au gândit decât la pierderea porcilor lor. În loc să-L primească pe Isus cu bucurie, L-au rugat să plece din ţinutul lor (Marcu 5.17). Lumea n-a putut suporta prezenţa Domnului, pentru că perfecţiunea Lui o judeca. Şi astfel a dorit să se debaraseze de El.

Filistenii recunosc puterea indiscutabilă a Dumnezeului lui Israel. Ei Îl onorează în felul lor ignorant; şi chivotul este trimis înapoi în ţinutul lui Israel, dar nu fără să-şi fi demonstrat încă o dată puterea. De fapt, în pofida absenţei unui om care să-l conducă şi deşi era tras de vaci care, împotriva instinctelor naturale, îşi părăseau viţeii, carul purtând chivotul s-a îndreptat direct spre frontiera cu Israelul.