Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi.

Ioan 10.11

Iată trăsătura importantă a Păstorului cel bun: El Își dă viața pentru oi. El este Hristosul care a murit; și dacă El a murit pentru toți, înseamnă că toți erau morți (2 Corinteni 5.14). Astfel ni se așază înainte întregul secret al răscumpărării. Oile se rătăciseră, erau pierdute și ar fi pierit pe vecie, însă bunul Păstor a venit să caute ceea ce era pierdut și Sa coborât chiar până în moarte – și încă moarte de cruce – pentru a le găsi. Aceasta explică de ce este numit El „Bunul Păstor”. „Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui; și Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53.6).

Apostolul Pavel arată și el, căutând să demonstreze caracterul perfect al dragostei lui Dumnezeu, că, „pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioși. Deoarece, pentru un om drept, abia dacă va muri cineva; pentru că, pentru cel bun, poate ar îndrăzni cineva chiar să moară; dar Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.68). Întreaga inimă a lui Hristos, ca și a lui Dumnezeu, a fost descoperită prin moartea Sa; căci nu a existat nimic în noi care să determine dragostea Sa, care săL facă să ia locul nostru și să ne răscumpere cu sângele Său scump. „În noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și a mulțumit” – instituind astfel aducerea-aminte a jertfei Sale împlinite. Vedem, pe de o parte, bunătatea Lui desăvârșită, iar de cealaltă, răutatea perfectă a omului; însă descoperirea totală a ceea ce omul era în sine însuși nu a împiedicat manifestarea deplină a ceea ce era El în Sine Însuși. Nu, ci, așa cum lumina soarelui care răzbate printre norii întunecoși pare cu atât mai strălucitoare și mai intensă, la fel dragostea, harul și bunătatea lui Hristos sunt accentuate de răutatea cruntă a omului, răutate care La condus pe El la cruce. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu disprețuiți prorociile, dar cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.

1 Tesaloniceni 5.20,21

Pascal (3)

Redăm mai jos câteva idei din culegerea de gânduri a lui Blaise Pascal:

„Dovada cea mai convingătoare cu privire la Isus Hristos o constituie profețiile. De aceea Dumnezeu S-a îngrijit de ele, pentru că evenimentele prin care ele s-au împlinit sunt minuni statornice… Dacă un oarecare ar fi alcătuit o carte cu profeții ale timpului și modului de arătare al lui Isus Hristos, iar dacă Isus Hristos S-ar fi arătat conform acestor profeții, aceasta ar fi avut cea mai mare putere de convingere. Dar aici este mai mult: timp de patru milenii s-au succedat oameni care, în locuri și timpuri diferite, au vestit unul după altul același rezultat. Un popor întreg Îl vestește și rezistă de patru milenii, pentru ca, din promisiunile de care el a avut parte, să depună mărturie ca un singur om, fără să țină cont de amenințări și de persecuții. Aceasta este cu mult mai însemnat.

Din acest motiv refuz toate celelalte religii… Astfel îmi înalț brațele spre Răscumpărătorul meu care – după ce despre El s-a profețit timp de patru milenii – a venit El Însuși pe pământ pentru a suferi și a muri pentru mine, la ceasul și în felul cum s-a vestit mai înainte.

Și, prin harul Său, aștept moartea în pace și în deplina convingere că voi fi unit cu El pe vecie. Iar până atunci trăiesc bucuros și recunoscător pentru ceea ce Lui Îi face plăcere să-mi dea”.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (6) – Fundația SEER

„A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus… Se ruga” (Marcu 1:35)

 Al șaselea principiu sănătos pentru a învinge stresul este: Fă din rugăciune obiceiul tău zilnic! Rugăciunea este cel mai mare eliberator de stres. Domnul Isus Își începea ziua rugându-Se. De multe ori Se oprea pe parcursul unei zile pentru a Se ruga… și Își încheia fiecare zi cu rugăciune. Acum, dacă Domnul Isus Și-a făcut timp pentru rugăciune, deși era atât de ocupat, cu atât mai mult trebuie s-o faci și tu!

Timpul de părtășie cu Dumnezeu poate fi ca o cameră de decompresie pentru stresul din viața noastră. Noi vorbim cu Dumnezeu prin rugăciune, Îi putem spune ce avem pe suflet și Îl putem lăsa să ne vorbească în timp ce citim Scriptura. Apoi ne uităm la programul nostru, ne evaluăm prioritățile și așteptăm instrucțiuni. Dacă ne-am desfășura viața în felul acesta, industria farmaceutică ar intra în faliment, pentru că nu am mai avea nevoie de tranchilizantele pe care le vinde! Multe din problemele noastre vin din incapacitatea noastră de a sta liniștiți. Nu știm să păstrăm tăcerea!

Dumnezeu spune: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Și unul din motivele pentru care nu-L cunoaștem pe Dumnezeu într-un mod mai personal este pentru că nu ne putem opri. Suntem prea ocupați ca să tăcem și doar să gândim. Cineva a zis: „Mi se pare o ironie faptul că atunci când se rătăcește, omul tinde să-și dubleze viteza.”

Se spune că un pilot din vremea celui de-al Doilea Război Mondial a zburat peste Oceanul Pacific. Când a luat legătura prin radio cu turnul de control și a fost întrebat unde se află, el a răspuns: „Nu știu, dar stabilesc un timp record!” Mulți dintre noi suntem așa, gonind prin viață, accelerând… fără să știm încotro ne îndreptăm. Trebuie să ne începem dimineața cu rugăciune, așa cum a făcut Domnul Isus și să ne oprim pe parcursul zilei pentru a ne ruga din nou și pentru a ne reîncărca bateriile spirituale. Fă din rugăciune obiceiul tău zilnic!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 3:15b-27

Din partea Domnului, Elisei face cunoscut mijlocul de scăpare şi, ca întotdeauna, acest mijloc este credinţa. Înainte să primească ceva, ei trebuie să înceapă prin a săpa gropi. Cu cât vor săpa mai mult, cu atât va fi mai multă apă. Însă această apă, să remarcăm, a venit „dimineaţa, pe când se aducea darul de mâncare“ (v. 20). Oare nu la Ierusalim, departe de acest ţinut, era locul unde se oferea jertfa? Cu toate acestea, datorită acestei jertfe, apa începe să curgă. Înţelegem ce semnifică aceasta: Toate binecuvântările noastre decurg din lucrarea Domnului la cruce.

Dar apele, care ar putea ilustra salvarea pentru armatele lui Israel, aduc în urma lor distrugerea moabiţilor. Ca o paralelă, moartea lui Isus, care înseamnă mântuire pentru cei care cred, reprezintă, în acelaşi timp, condamnarea lumii (Ioan 16.8).

Înşelaţi de aparenţe, moabiţii sunt învinşi, iar ţara le este devastată. Iar ceea ce face împăratul lor „oribilul sacrificiu al fiului său întâi-născut” produce consternare în tabăra învingătorilor. În final, cele trei armate se despart, fără ca participanţii la această expediţie neplăcută să fi realizat vreun beneficiu real. Să fim siguri că rezultatul a ceea ce nu întreprindem cu
Dumnezeu va fi întotdeauna
acelaşi.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință.
Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui … ca să vă dea, după bogățiile gloriei Sale, să fiți întăriți cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru.

2 Timotei 1.7; Efeseni 3.14,16

Te simți incapabil în fața misiunii pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o? Cu toții avem sau am avut simțământul că anumite responsabilități par mai grele decât poate o ființă omenească să împlinească. Problemele se măresc încă și mai mult atunci când folosim argumentul incapacității noastre pentru a nu face în niciun fel lucrarea Domnului. Încercăm uneori să ne convingem pe noi înșine că o anumită sarcină este prea grea sau că Dumnezeu așteaptă prea mult de la noi.

Când lucrurile stau așa, există pericolul să ratăm oportunități majore pe care Dumnezeu ni le așază înainte. De exemplu, uneori Domnul ne conduce într-o împrejurare în care să putem vesti evanghelia unui coleg de muncă, unor membri ai familiei sau unor cunoștințe. Dar cât de des ne dăm înapoi și ratăm astfel de momente oportune, fiindcă ne temem că n-am ști ce să spunem!

Simțământul de inadecvare se naște din teamă – mai precis, din teama că nu ne putem ridica la înălțimea așteptărilor. Indiferent de cât de incapabili ne simțim, aceasta nu este o scuză pentru a ne eschiva de la responsabilități. Adevărul este că, oricât de incapabil s-ar simți cineva să împlinească lucrurile la care Dumnezeu l-a chemat, Duhul Sfânt este mai mult decât capabil în această privință. Ca și credincioși, noi n-avem nevoie să deținem capacități și competențe extraordinare, ci doar să fim disponibili. 2 Timotei 1.7 ne spune că Dumnezeu ne-a dat un duh de putere, nu unul de frică. Tot ceea ce credinciosul trebuie să facă este să pășească înainte prin credință. Puterea și încurajarea Duhului Sfânt vor fi acolo pentru a-l sprijini.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.

Matei 7.28

Pascal (2)

Data de 23 noiembrie 1654 a adus întorsătura decisivă în viața lui Pascal. El a fost pe deplin convins că toate descoperirile științifice, fie ele fizice, matematice sau astronomice, conduc de fapt la o spaimă a sufletului cu privire la neputința și pierzarea omenească. Prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, el a ajuns la credința vie în Isus Hristos.

Ideile pe care le-a așternut în voluminoasa lui lucrare, „Pensees” („Gânduri„), precum și în alte scrieri de-ale sale, sunt mărturii ale faptului că Pascal s-a întors spre Hristos.

Cu privire la știință, el a afirmat: „Ultima concluzie a minții este aceea că recunoaște că există un număr imens de lucruri pe care nu le poate înțelege. Ce se mai poate spune despre lucrurile supranaturale, dacă mintea nu le poate înțelege pe cele naturale [ale naturii]?”.

Iar cu privire la ființa umană a ajuns la următoarea concluzie: „Cu cât înțelegi mai bine lucrurile, cu atât percepi mai clar prăpastia și falimentul din om. Filosofii îi uimesc pe oamenii mediocri, iar creștinii îi uimesc pe filosofi”.

Împlinirea profeției biblice a fost în centrul cercetărilor sale amănunțite. „Semnul distinctiv al acestei profeții”, mărturisește Pascal, „este că s-a împlinit”. Ceea ce spune și prezice Dumnezeu prin Cuvântul Său, aceea El susține și se împlinește.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (5) – Fundația SEER

„A rânduit dintre ei doisprezece… să-i trimită să propovăduiască…” (Marcu 3:14)

Dacă vrei să învingi stresul, al cincilea principiu spune: Nu încerca să faci totul singur. Unul din motivele pentru care ajungem să fim stresați este datorită faptului că avem impresia că totul depinde de noi. Nu asta a crezut Domnul Isus. El a ales, a pregătit și a împuternicit alți doisprezece, ca să împartă cu ei povara. Și-a delegat munca. A implicat și alte persoane. Oare noi de ce nu facem la fel?

Din două motive:

1) Din perfecționism. Ne gândim: „Dacă vreau ca lucrul acesta să fie bine făcut, îl fac singur!” E o idee bună, dar deseori nu funcționează bine pentru că sunt prea multe lucruri de făcut. Pur și simplu nu avem timpul și talentul pentru a face totul singuri. E o atitudine egoistă, dacă avem impresia că: „Nimeni, dar absolut nimeni, nu o poate face așa cum o fac eu!” Crezi că Domnul Isus ar fi făcut o slujbă mai bună decât ucenicii Săi? Firește că da, dar chiar și așa, El i-a lăsat pe ei să lucreze. De ce? Pentru că trebuie să-i lăsăm și pe alții să facă greșeli, pentru ca ei să învețe din ele, la fel cum au învățat și ucenicii. Nu le lua celorlalți șansa de instruire!

2) Din nesiguranță. „Dacă las această responsabilitate în seama altcuiva, și se va descurca mai bine decât mine?” Această posibilitate este amenințătoare pentru mulți dintre noi. Dar nu te poți simți amenințat dacă știi cine ești, cui încerci să-i fii pe plac, ce poți realiza și care este lucrul asupra căruia trebuie să te concentrezi. Pentru a fi eficient, trebuie să-i implici și pe alții, deoarece nu te poți concentra pe mai multe lucruri deodată și să le faci bine! Deci, nu încerca să faci totul singur!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 3:1-15a

Ioram, fratele lui Ahazia, devine împărat peste Israel. Cu toate că şi el face ce este rău înaintea Domnului, se remarcă o ameliorare faţă de purtarea tatălui şi a mamei sale. El renunţă oficial la închinarea faţă de Baal.

Primul verset din această carte menţionase deja răzvrătirea Moabului. Ea îi oferă lui Ioram ocazia să organizeze o ofensivă împotriva acestui popor, sprijinindu-se pe aliaţii cei mai apropiaţi: pe împăratul lui Iuda şi pe cel al Edomului. Din nefericire, Iosafat nu a învăţat din lecţia serioasă avută cu Ramotul Galaadului. El dă sugestiei lui Ioram acelaşi răspuns pe care-l dăduse mai înainte lui Ahab (v. 7; 1 Împăraţi 22.4).

Expediţia se află pe punctul de a sfârşi rău. Ioram Îl acuză pe Domnul, cu toate că el însuşi este răspunzător de întreaga acţiune. Multe persoane sunt la fel. Îl acuză pe Dumnezeu de nenorocirile lor, în loc să se pocăiască. Proverbe 19.3 confirmă că „nebunia omului îi suceşte calea şi inima lui se întărâtă împotriva Domnului”. Cât despre Iosafat, în sfârşit se interesează de Cuvântul Domnului! În faţa celor trei împăraţi, atât de trist şi de nepotrivit asociaţi, Elisei stă stingherit. Nu ne aminteşte aceasta de jugul nepotrivit cu cei necredincioşi, faţă de care creştinii sunt atât de serios avertizaţi? (2 Cor. 6.14).

DOMNUL ESTE APROAPE

Lot și-a ridicat ochii și a văzut toată câmpia Iordanului, că era bine udată peste tot, înainte de a nimici Domnul Sodoma și Gomora, ca grădina Domnului, ca țara Egiptului, cum mergi spre Țoar. Și Lot și-a ales pentru sine toată câmpia Iordanului; și Lot a plecat spre răsărit. Și s-au despărțit unul de altul: Avram a locuit în țara Canaanului, iar Lot a locuit în cetățile câmpiei și și-a întins corturile până la Sodoma. Și oamenii din Sodoma erau răi și mari păcătoși înaintea Domnului.

Geneza 13.10-13

Lot (2) – O alegere

Lot, nepotul lui Avram, a călătorit în tot acest timp împreună cu unchiul său și a devenit foarte bogat, având multe cirezi. Avram avea și el o mulțime de vite, iar când păzitorii vitelor lor s-au certat, el a propus ca Lot să se separe de el și l-a lăsat pe el să aleagă primul locul spre care să se îndrepte.

Lot, fără să-L întrebe pe Dumnezeu cu privire la ce ar fi trebuit să aleagă, și-a ridicat ochii și a privit peste țară. Câmpiile bine udate ale Iordanului l-au atras, fiindcă erau la fel de fertile ca delta Egiptului, de unde venise de curând, și ca grădina Edenului, despre care auzise. Aceasta a fost varianta care i s-a părut cea mai avantajoasă, așa că pe ea a ales-o. La fel cum facem și noi adesea, Lot a ales potrivit unui raționament omenesc corect. Nu citim că el s-ar fi rugat ca Domnul să-i dea înțelepciune sau să-i arate voia Sa în această privință.

Scriptura ne spune că el „a ales pentru sine”. A locuit în cetățile din câmpia Iordanului, fără să dea atenție la ceea ce Dumnezeu gândea despre locuitorii acelor cetăți. Dumnezeu îi numește „răi și mari păcătoși înaintea Domnului”. Mai târziu, în Ezechiel 16.49,50, Dumnezeu ne oferă mai multe amănunte despre Sodoma și despre cetățile din jurul ei: „Îngâmfare, belșug de pâine și lipsă de grijă erau în ea și în fiicele ei; și n-a întărit mâna celui sărac și nevoiaș. Și s-au îngâmfat și au făcut urâciune înaintea Mea”. Să nu privim doar la beneficiile financiare atunci când facem alegeri! Consecințele morale ale alegerilor noastre sunt cele socotite importante de către Dumnezeu.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să capete … înțelegere, … ca să cunoască … pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii.

Coloseni 2.2,3

Pascal (1)

Blaise Pascal, matematician și fizician francez, se numără, fără îndoială, printre savanții omenirii. El s-a născut în anul 1623 la Clermont-Ferrand și a murit de tânăr, la vârsta de 39 de ani, la Paris. Volumul cercetărilor și al descoperirilor sale științifice este însă unul enorm.

La 17 ani a dezvoltat Teorema lui Pascal, numită mai târziu după numele lui, una dintre importantele cunoștințe în geometria proiectivă despre secțiunile conice. Curând au urmat alte descoperiri, ca de exemplu principiul vaselor comunicante sau că presiunea atmosferică scade odată cu înălțimea. Pascal s-a ocupat și de analiza combinatorie și de calculul probabilităților. De asemenea, calculul diferențial și calculul integral, pe care le-a dezvoltat ulterior matematicianul german G. W. Leibnitz (1646-1716), se bazează pe raționamentul lui Pascal.

Presiunea atmosferică se măsoară în lumea întreagă în hectopascali (1hPa=10⁵Pa); la fiecare prognoză meteo se amintește astfel numele lui. De asemenea, de numele lui se leagă limbajul Pascal din domeniul informatic.

Mai puțin cunoscut este faptul că Blaise Pascal a fost un creștin credincios. Înzestrarea sa și toate succesele sale științifice nu l-au putut împlini și nu l-au putut face fericit. Există multe surse de încredere care ilustrează ce gânduri a avut inventatorul și omul de știință Pascal despre credința creștină.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (4) – Fundația SEER

„Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimis.” (Luca 4:43)

Al patrulea principiu sănătos pentru a învinge stresul este: Concentrează-te pe un singur lucru. Ești tras în toate direcțiile? Oamenii au încercat în mod constant să facă acest lucru cu Domnul Isus și să-L distragă de la scopul vieții Sale. Biblia spune: „Când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părţile, şi au ajuns până la El: voiau să-L oprească să nu plece de la ei.” (Luca 4:42). Domnul Isus era pe cale să plece, iar ei au încercat să-L facă să rămână. Iată cum a răspuns El: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimis.„ (vers. 43)

El a refuzat să se lase distras de chestiuni mai puțin importante. Firește, El era un maestru în domeniu. Toți au încercat să-L întrerupă. Toți aveau un plan B pentru viața Lui. Dar în esență, El le răspundea: „Nu, Eu trebuie să merg în continuare spre scopul meu.” Și a continuat să facă ceea ce știa că I-a spus Dumnezeu să facă. A fost hotărât. A fost perseverent. A fost concentrat.

Deci, atunci când ai o duzină de lucruri de făcut, alege-l pe cel mai important și nu renunța la el până când nu l-ai terminat. Apoi, ia-l pe al doilea ca importanță și fă la fel… și tot așa, până când epuizezi lista. Când eforturile noastre sunt împărțite, suntem ineficienți; când ne concentrăm eforturile, reușita noastră este mai mare. Lumina difuză produce o strălucire voalată, în timp ce lumina concentrată produce foc.

Domnul Isus nu a lăsat ca întreruperile să-L împiedice să se concentreze asupra scopului Său. Nu i-a lăsat pe alții să-L tensioneze, să-L streseze sau să-L irite… El trebuie să fie exemplul tău!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 2:15-25

Fiii profeţilor erau în realitate ucenicii lor, trăind împreună, învăţaţi de Cuvânt şi folosiţi de Domnul în serviciul Său. Cei din Ierihon, asemenea lui Toma mai târziu, nu pot să creadă misteriosul eveniment care tocmai avusese loc.

Elisei, la Ierihon, Îl reprezintă pe Hristos venit prin har în această lume, o lume purtând sigiliul morţii şi al sterilităţii. Viaţa îi poate fi adusă numai prin puterea purificatoare a harului (sarea), conţinută şi manifestată în omul cel nou (vasul nou). Fiecare credincios este de asemenea chemat să fie în aceeaşi lume „un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 2.21).

Înfricoşătoarea scenă care urmează ne aminteşte de judecăţile pregătite pentru batjocoritori (Prov. 19.29). Băieţaşii din Betel L-au insultat pe Domnul Însuşi. „Suie-te, chelule” era o sfidare la adresa lui Elisei, pentru a fi răpit la cer ca Ilie. Apostolul Petru ne spune că în zilele din urmă vor veni batjocoritori umblând după poftele lor şi zicând: „Unde este promisiunea venirii Lui?” (2 Pet.3.3, 4).

Apoi vin ursoaicele. Ursul este asociat în Biblie cu leul: Satan. Cât de solemn este acest lucru! Dacă copiii dispreţuiesc Cuvântul, Dumnezeu va putea permite ca ei să ajungă prada lumii şi a prinţului ei, de altfel, o soartă mai rea decât moartea, pentru că în joc se află mântuirea sufletului lor.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eloi, Eloi, lama sabactani?”, care tradus înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

Marcu 15.34

Privim cu uimire și cu adorare la Domnul gloriei, răstignit pe lemnul blestemat. Acest strigăt marchează apogeul suferinței Mântuitorului. El fusese prins de oamenii păcătoși, fusese judecat și apoi țintuit pe o cruce romană. Soldații L-au dezbrăcat, după care I-au așezat trupul, rănit și bătut, pe acea cruce. I-au bătut cuie în mâini și în picioare. Ce cruntă trebuie să fi fost durerea fizică atunci când au ridicat crucea și au înfipt-o în pământ! Apoi soldații au șezut și Îl păzeau.

Profetul Isaia a vorbit despre El, spunând: „El a fost asuprit și El a fost chinuit, dar nu Și-a deschis gura. A fost dus ca un miel la înjunghiere și ca o oaie mută înaintea celor care o tund, așa nu Și-a deschis gura” (Isaia 53.7). A suferit în tăcere, fiindcă era ceasul omului și puterea întunericului.

Apoi, de la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea, întunericul a acoperit pământul. Dumnezeu, în dragostea Sa minunată, L-a dat pe Fiul Său pentru a lua locul nostru, ca Înlocuitor. „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5.21). Însă, la ceasul al nouălea, liniștea este întreruptă și un strigăt se face auzit: „Pentru ce M-ai părăsit?”. Hristos Însuși ne oferă răspunsul în Psalmul 22.3: „Dar Tu ești Cel sfânt”.

Dreptatea trebuia satisfăcută. Satan, înșelătorul, trebuia învins, iar păcătosul trebuia împăcat. În loc să ne temem de judecată, noi acum ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu, prin credința în Domnul nostru Isus Hristos – Darul lui Dumnezeu pentru noi. „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită alungă frica” (1 Ioan 4.18).

Apoi Domnul Isus a strigat din nou cu glas tare: „S-a sfârșit!”. Glorie eternă lui Dumnezeu!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Uitați-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine.

Evrei 12.3

O împotrivire așa de mare…

Când privim prin credință la scrierile sfinte, găsim acolo Persoana măreață a Domnului Isus Hristos. Încă de la venirea Sa pe pământ, oamenii necredincioși L-au întâmpinat cu o mare împotrivire. Fiul lui Dumnezeu a venit să salveze creatura Sa, dar nu a fost primit. Mântuitorul a avut parte doar de împotrivire, de dispreț, de insulte, de acuzații, de scuipări și de lovituri de bici, iar în final a fost pus pe cruce! În frunte cu conducătorii lor, oamenii I-au întors Domnului rău pentru bine.

Această primire îngrozitoare a fost o insultă nu numai pentru Domnul și Mântuitorul nostru, ci și pentru Dumnezeul care L-a trimis. În pilda din Marcu 12, proprietarul viei spunea: „Vor avea respect pentru fiul meu”. Din nefericire însă, nu a fost așa. Domnul Isus Hristos a fost urât, respins, crucificat. Însă, cu toată această împotrivire fără seamăn a oamenilor față de Sine, Mântuitorul nu S-a temut de mânia oamenilor, nici nu a căutat bunăvoința mulțimii. Domnul nu S-a ferit să spună adevărul, pentru a nu Se expune vorbirii de rău. Toate cuvintele și lucrările Domnului au fost spre binele veșnic al tuturor celor ce-L primesc!

Să ne apropiem cu credință de Persoana și lucrarea Mântuitorului, pentru binele nostru temporar și veșnic! Numai la El găsim pace pentru sufletele noastre. Viața de credință poate fi trăită privind mereu la Cel care a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare, încât nu poate fi descrisă de nicio voce omenească.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (1) – Fundația SEER

„Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc” (Ioan 8:14)

Al treilea principiu sănătos pentru a învinge stresul este: Să știi ceea ce vrei să realizezi.

Domnul Isus a zis: „Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc.” Poți spune și tu la fel?

Dacă nu îți planifici viața și nu-ți stabilești priorități, vei fi presat de alții să faci ceea ce cred ei că este important. În fiecare zi vei trăi fie conform priorităților, fie sub presiune. Nu există o altă variantă! Fie decizi ce este important pentru viața ta, fie îi lași pe alții să decidă pentru tine. E ușor să operezi sub tirania urgentului, să ajungi la sfârșitul zilei și să te întrebi: „Am realizat ceva? Am consumat o grămadă de energie și am făcut o mulțime de lucruri, dar am realizat ceva important?” Faptul de a fi ocupat nu înseamnă neapărat productivitate. Poate te învârți în cerc, fără să realizezi ceva de o reală valoare. Pregătirea te face să fii în largul tău.

Altfel spus, pregătirea evită presiunea, în timp ce amânarea produce presiune.

O bună organizare și o bună pregătire reduc stresul, deoarece știi cine ești, cui încerci să-i faci pe plac și ce dorești să realizezi. Faptul de a avea scopuri bine stabilite simplifică viața. Așadar, stai câteva minute la începutul fiecărei zile și vorbește cu Dumnezeu în rugăciune. Apoi, uită-te în agenda ta pentru acea zi și întreabă-te: „Chiar așa vreau să petrec o zi din viața mea? Sunt dispus să schimb următoarele douăzeci și patru de ore prețioase cu aceste activități?” Răspunsul corect și sincer la aceste două întrebări îți va reduce nivelul de stres, și te va ajuta să-ți stabilești prioritățile.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 2:1-14

În timp ce înălţarea la cer a lui Enoh este rezumată în Scriptură în numai două versete (Geneza 5.24; Evrei 11.5), Dumnezeu ne permite (atât nouă, cât şi lui Elisei) să o urmărim în detaliu pe cea a lui Ilie. Acest eveniment glorios ne reaminteşte de altele două: unul trecut, celălalt încă viitor. Scena trecută este ridicarea Domnului la cer. Asemenea lui Ilie, Isus a parcurs drumul poporului Său Israel, ale cărui etape le avem înfăţişate aici: Ghilgal, Betel, Ierihon şi, în final, Iordanul. După cum Elisei a refuzat să se despartă de Ilie, tot aşa ucenicii au fost ataşaţi de Domnul Isus. „La cine să ne ducem?”, I-a spus Petru (Ioan 6.68; de citit şi Ioan 11.16). De asemenea, ei vor fi şi martorii ridicării Sale la cer (Fapte 1.9). Apoi, conform promisiunii pe care le-o făcuse, Duhul Sfânt coboară peste ei cu putere, fapt ce ne vorbeşte de duhul lui Ilie venind să se odihnească peste Elisei după înălţarea stăpânului său la cer.

Acest capitol ne poartă gândul şi spre o scenă viitoare: Răpirea tuturor celor răscumpăraţi „în nori, … pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4.17). Asemenea lui Ilie, suntem în călătorie, fiindu-ne cunoscut ce se va întâmpla cu noi. Este aceasta o speranţă care ne bucură inima?

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați.

Efeseni 4.1

Legea făcea ca poziția să depindă de umblare. Harul face ca umblarea să depindă de poziție. El ne așază în locurile cerești în Hristos și apoi cere o umblare vrednică de această poziție. Aceasta este calea actuală a lui Dumnezeu, separată de legalism, pe de o parte, dar și de libertinism, de cealaltă parte; la fel de clară în respingerea faptelor bune, ca temei al acceptării, dar și în solicitarea lor, ca rezultat al acceptării; proclamând cu aceeași tărie că nu poate exista roadă decât rămânând în viță, dar și că trebuie să existe roadă dacă rămânem în ea.

În armată, fiecare soldat este în mod personal responsabil față de suveranul său. Dacă se întâmplă o revoltă în sânul armatei și fiecare regiment, condus de un comandant diferit, merge pe propria-i cale, susținând că așa ia fost poruncit de către suveran, reacția celui care vrea să rămână credincios este de a afla, pe cât posibil, care sunt adevăratele porunci ale suveranului și de a se separa astfel de toți cei care nu ascultă cu credincioșie de ele. O astfel de armată divizată și răzvrătită este creștinătatea, însă, din fericire, reacția care probabil ar fi imposibilă pentru un soldat este posibilă pentru cel care dorește să umble în supunere față de Hristos. Ați pleca urechea la vocile discordante ale oamenilor înseamnă a te arunca într-o vâltoare de confuzii și de contradicții. Însă a urma, cu un ochi curat, învățătura Cuvântului lui Dumnezeu înseamnă ați asigura securitatea la fiecare pas al călătoriei.

Prin urmare, umblarea creștinului trebuie să fie potrivită chemării sale în Hristos. Ca mădular al trupului Său, el trebuie să se poarte corespunzător. Dacă Trupul nu este din lume, nici el nu este din lume; dacă Trupul este ceresc, atunci și el este ceresc. După cum Trupul trebuie să-și manifeste adevăratul caracter, tot așa stau lucrurile și cu fiecare mădular în parte. Biserica este separată de lume, unită cu Hristos în cer, formând același trup cu El și fiind locuită de Duhul. Deci, dacă cel credincios trebuie să umble într-un chip vrednic de chemarea sa, atunci acesta este și caracterul pe care el trebuie să-l înfățișeze înaintea lumii.

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul privește din ceruri și îi vede pe toți fiii oamenilor. Din locașul Lui cel statornicit, El privește pe toți locuitorii pământului. El le întocmește inima la toți și ia aminte la toate faptele lor.

Psalmul 33.13-15

Dumnezeu Se interesează de noi!

La interfonul unui bloc dintr-un mare oraș apar nume care nu par a fi ale unor locatari vecini, ci ale unor persoane necunoscute, din alte localități. Fiecare își are propria poveste. Oameni cu bucurii și cu necazuri, cu visuri și cu dezamăgiri! Cu toate că spațiul care îi desparte pe unii de alții este adesea doar un perete, ei sunt copleșiți de o singurătate adâncă. Nu își cunosc vecinii și nici nu se interesează de ei. E destul că fiecare are de-a face cu sine.

Dar există Cineva care nu lasă pe nimeni nebăgat în seamă: Dumnezeu! „Domnul privește din ceruri și îi vede pe toți fiii oamenilor”, se spune în versetul de astăzi. Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul tuturor oamenilor, știe ce simțăminte are fiecare. Din dragoste, El S-a aplecat spre noi prin Fiul Său Isus Hristos. Nimeni nu este uitat. El știe necazul celor singuratici, El vede lacrimile celor descurajați. Dar El știe de asemenea păcatele pe care le-a făcut fiecare.

În dragostea Sa, Dumnezeu dorește să atragă la Sine pe fiecare om și să-i ia povara grea a vinei sale. Nu există o dragoste mai mare. Dumnezeu L-a dat pe propriul Său Fiu la moarte pentru păcătoși. Să credem în Cuvântul Său și să-I încredințăm viața noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (1) – Fundația SEER

„Eu nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30)

Al doilea principiu sănătos pentru a învinge stresul este: Să știi cui încerci să-i fii pe plac. Domnul Isus nu a încercat să fie pe placul tuturor, așa că – nu crezi că ar fi o nebunie ca tu să faci ceva ce nici măcar Hristos nu a făcut? Pentru Domnul Isus a fost o problemă clară: „Voi fi pe placul lui Dumnezeu, punct!” Și Dumnezeu a răspuns: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17).

Când pierzi din vedere persoana căreia încerci să-i faci pe plac, vei cădea într-una din următoarele capcane:

Critică (pentru că ești preocupat în mod excesiv de ceea ce cred ceilalți despre tine);

Competiție (pentru că îți este teamă că cineva ți-o va lua înainte);

Conflict (pentru că ești amenințat de toți cei care nu sunt de acord cu tine).

Domnul Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Prin faptul că te concentrezi pe voia lui Dumnezeu, îți simplifici viața! Vei face mereu ceea ce este bine, ceea ce este după voia Lui, indiferent ce cred ceilalți. În materie de stres, ne place să dăm vina pe alții și pe obligațiile noastre: „Trebuie să… Tu mi-ai zis/m-ai pus să… Sunt obligat să…” De fapt, există puține lucruri în viață, lăsând la o parte locul de muncă, pe care trebuie să le facem. Așa că de fapt ceea ce spunem este aceasta: „Aleg să… (completează spațiul) pentru că nu vreau să suport consecințele”! Rareori suntem obligați să facem ceva, așa că nu putem da vina pe alții pentru stresul nostru. Când ne simțim sub presiune, alegem să-i lăsăm pe ceilalți să ne facă să ajungem acolo. În realitate, noi nu suntem victime decât dacă îngăduim să fim presați de cerințe
exterioare.

Deci, alege astăzi cui vrei să îi fii pe plac!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 1:11-18

În îndărătnicia lui, Ahazia a trimis o a doua căpetenie peste cincizeci ca să-l aducă pe Ilie. Somaţia lui este mai obraznică: „Grăbeşte-te să cobori!“ Ea primeşte acelaşi răspuns cutremurător.

La Carmel, focul n-a căzut din cer asupra celor care asistau, ci asupra jertfei − imagine a judecăţii divine căzând asupra lui Hristos, în vederea aducerii inimii poporului Său înapoi la Dumnezeu. Dar acum, pe acest alt munte, focul trebuie să coboare ca judecată asupra oamenilor răzvrătiţi.

Isus, Jertfa sfântă, a rămas singur să cunoască intensitatea mâniei divine. La sfârşitul harului, cei care nu vor fi crezut vor trebui ei înşişi să se supună acestei judecăţi neschimbabile, şi aceasta pentru eternitate (Romani 1.18).

Această zi a judecăţii n-a sosit încă. Din acest motiv, când ucenicii Iacov şi Ioan, referindu-se la această scenă, Îi propun Domnului să coboare foc din cer peste un sat al samaritenilor, El trebuie să îi mustre aspru (Luca 9.54,55).

Căpetenia peste a treia ceată de cincizeci este probabil unul dintre
cei şapte mii despre care Domnul îi vorbise profetului. El vorbeşte cu respect, cu umilinţă şi cu afecţiune pentru soldaţii săi. Ilie va merge cu el la împărat, dar numai pentru a-şi repeta cuvânt cu cuvânt mesajul iniţial, care se va împlini curând prin moartea lui Ahazia.

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu după multe zile, fiul mai tânăr, adunând totul, a plecat într-o țară îndepărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în destrăbălare.

Luca 15.13

Mai mulți bani înseamnă mai multe alegeri de făcut. Așa ceva poate fi dezastruos, după cum s-a dovedit în cazul fiului risipitor. El a experimentat o creștere dramatică și bruscă a mijloacelor materiale, însă nu și a înțelepciunii. Rezultatul a fost că a plecat într-o țară depărtată, unde și-a cheltuit toată averea. Din cauza neascultării, a lipsei de răbdare și de înțelepciune, acest tânăr și-a risipit tot avutul. A rămas fără nimic și fără nimeni.

Biblia ne arată însă că banii pot fi folosiți și altfel, într-un fel mult mai util. Banii cheltuiți pentru Domnul se transformă instantaneu într-o „comoară în cer”, a cărei valoare nu se pierde niciodată (Luca 12.33). Chiar și mai semnificative sunt rezultatele perene ale unei astfel de investiții. Pavel ne prezintă câteva dintre ele în Epistola către Filipeni. Mai întâi, dăruirea este un act de părtășie (Filipeni 1.5; 4.14; vedeți și 2 Corinteni 8.4). Nu numai că banii îi pot ajuta pe slujitorii Domnului în nevoile lor, dar acest lucru oferă și un adevărat simțământ al parteneriatului în lucrare și al încurajării. Ei cunosc astfel că cei împreună-credincioși cu ei nu i-au uitat.

Cel mai important lucru este că Dumnezeu prețuiește foarte mult dărnicia. Banii dați în felul acesta devin o mireasmă și o jertfă plăcută pentru El, iar Dumnezeu privește darul ca pe o dovadă a rodului spiritual în viața celui care dăruiește (Filipeni 44.17,18; vedeți și Evrei 13.16 și Romani 15.28). Cine ar fi presupus că mijloacele materiale pot împlini astfel de rezultate spirituale pline de semnificație?

De vreme ce mai mulți bani înseamnă mai multe alegeri, ce vom face cu banii noștri? Lucrurile lumii sunt plăcute, însă sunt temporare; mai mult, ele devin găuri în care se scurg multe oportunități viitoare (Proverbe 21.17). Dărnicia creștină este modul în care putem face ca banii noștri să nu se devalorizeze niciodată.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu”.

Luca 9.62

Nicio privire înapoi!

Pe 3 iulie 1866, în zori, la comanda împăratului german, vapoarele „Wittekind” și „Frankfurt” s-au lansat pe mare împotriva vrăjmașului. La plecare, comandantul trupelor a strigat cu voce bărbătească soldaților, ai căror ochi încă mai priveau conturul slab al țărmului natal: „Acum nicio privire înapoi, înainte cu Dumnezeu!”. Ce voia să spună cu aceste cuvinte? Cumva să smulgă din inimile soldaților dragostea și recunoștința pentru părinți? O, nu! El vedea înaintea lui și a trupelor sale un scop măreț. Și voia să lege toată inima lor, toată puterea lor, toată voința, toată dorința lor, de lupta care le stătea înainte, astfel încât victoria să fie obținută fără înfrângeri. Acei soldați se luptau pentru binele patriei lor.

Înțelegem noi oare faptul că Dumnezeu ne cere inima întreagă pentru a-L urma pe Domnul Isus? Unii merg ocazional să asculte predica duminicală. Dar exercită oare aceasta vreun efect asupra vieților lor? Deja după prânz nu se mai observă prea mult din cele auzite, seara sunt din nou la distracții, iar de luni trăiesc vechea viață fără Dumnezeu. Cele auzite din Cuvântul lui Dumnezeu nu au niciun efect, fiindcă privesc înapoi la lucrurile păcătoase pe care nu le-au părăsit niciodată. Cine ascultă sau citește Biblia este confruntat cu întrebarea: vrei să împlinești ce ai citit sau ai auzit?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (1) – Fundația SEER

„Cine eşti Tu?” I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt.” (Ioan 8:25)

Domnul Isus s-a aflat constant sub presiune. Existau cerințe istovitoare și toți doreau un pic din timpul Său. Rareori avea parte de intimitate personală și era mereu întrerupt. În mod repetat oamenii L-au înțeles greșit, L-au criticat și L-au ridiculizat. A trăit într-un stres enorm, și cu toate acestea și-a păstrat pacea chiar și sub presiune. Cum a reușit? El și-a fundamentat viața pe opt principii sănătoase privind managementul stresului. Așadar, pe parcursul a opt zile ne vom uita și noi la aceste principii solide și vom vedea ce putem învăța din ele.

Primul principiu: Să știi cine ești. „Cine eşti Tu?” I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt.” Dacă nu știi cine ești, s-ar putea ca ceilalți să încerce să-ți spună cine cred ei că ești. Dacă nu știi cine ești, involuntar îi vei lăsa pe ceilalți să te facă să crezi că ești ceva ce nu ești de fapt. O mare parte din stres vine din ascunderea în spatele măștilor, din trăirea unei vieți duble, din faptul că nu ești sincer cu ceilalți și din încercarea de a fi altcineva. Nesiguranța produce întotdeauna presiune în viețile noastre; când suntem nesiguri, ne simțim forțați să performăm și să ne conformăm. Stabilim standarde nerealiste pentru viața noastră și chiar dacă ne străduim la nesfârșit, tot nu vom reuși să ne ridicăm la înălțimea lor. Așadar, ce ar trebui să faci? Trebuie să știi cine ești, și Cine este Tatăl tău! Tu ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, născut în lumea aceasta nu din greșeală, ci cu un scop. Ești iubit nespus și acceptat pe deplin de Dumnezeu. El are un plan pentru viața ta; de aceea ai valoare. Pentru a învinge stresul, trebuie să știi cine ești și până nu rezolvi în mod decisiv această problemă, vei fi chinuit de ea. Deci, tu trebuie să știi că ești un copil al lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 1:1-10

De la începutul acestei cărţi îl vedem pe mizerabilul Ahazia făcând încă un pas mai departe în idolatrie. Îmbolnăvindu-se, trimite soli la Baal-Zebub (domnul muştelor sau al murdăriei), ca să-l întrebe. Fapt cu atât mai sinistru cu cât, în spatele acestui idol, se află Satan care se face adorat – el, pe care iudeii îl vor numi Beelzebul, căpetenia demonilor (Matei 12.24)!

Atunci, din partea Domnului, sfârşitul lui Ahazia este hotărât şi Ilie are misiunea să i-l anunţe, precum altădată tatălui acestuia. Dar, în timp ce Ahab manifestase o oarecare smerenie, Ahazia, din contră, nu se preocupă decât să-l prindă pe profet, chiar prin violenţă, dacă este nevoie. Ne ducem astfel cu gândul la faptele criminale ale unui alt împărat, răutăciosul Irod, împotriva lui Ioan Botezătorul (pe care Cuvântul îl aseamănă frecvent cu Ilie comparaţi hainele lor în v. 8 şi Marcu 1.6). Această revoltă deschisă împotriva Domnului aduce imediat o pedeapsă solemnă.

Astfel Ahazia îl întrece pe tatăl său în răutate. El avusese înainte doar exemplul trist al părinţilor săi, Ahab şi Izabela. Dar ce să spunem atunci despre tinerii şi tinerele crescuţi de părinţi evlavioşi şi care, în pofida unui asemenea privilegiu, s-au dus după idolii lumii?

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au zis lui Moise: „Pentru că nu erau morminte în Egipt, ne-ai adus să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?”.

Exod 14.11

Acestea au fost cuvintele israeliților când s-au confruntat cu prima încercare. Ei chiar credeau că Domnul făcuse atâtea eforturi pentru a-i elibera din Egipt, doar pentru a-i lăsa să moară în pustie. Își imaginau că fuseseră păziți de sângele mielului pascal, doar pentru a fi îngropați în pustie. Așa raționează necredința întotdeauna. Ne conduce să-L cântărim pe Dumnezeu în prezența dificultăților, în loc să cântărim dificultățile în prezența lui Dumnezeu. Credința pătrunde dincolo de dificultate și Îl găsește pe Dumnezeu în toată credincioșia, dragostea și puterea Lui.

Este privilegiul credinciosului să stea întotdeauna în prezența lui Dumnezeu. A fost adus acolo prin sângele Domnului Isus Hristos și nimic nu trebuie să-l lipsească de bucuria practică a acestei poziții. Poziția în sine n-o poate pierde niciodată, de vreme ce Reprezentantul său, Hristos, o ocupă pentru el. Însă, deși nu poate pierde această poziție, el poate totuși pierde, foarte ușor, savurarea, experimentarea și puterea ei. Oricând dificultățile se interpun între inima sa și Domnul, atunci, în mod evident, el nu se bucură de prezența Domnului, ci suferă în prezența dificultăților, la fel ca atunci când un nor se interpune între noi și soare și ne privează, pentru un timp, de razele binefăcătoare ale acestuia. Norul nu face ca soarele să nu mai strălucească, ci doar ca noi să nu ne mai bucurăm de strălucirea lui. La fel se întâmplă atunci când lăsăm ca necazurile, suferințele, dificultățile și problemele să ne priveze sufletul de razele strălucitoare ale gloriei Tatălui, care strălucește întotdeauna, cu o putere neschimbată, pe fața lui Isus Hristos.

Nu există nicio dificultate prea grea pentru Dumnezeul nostru; dimpotrivă, cu cât dificultatea este mai mare, cu atât mai mult El poate să acționeze în propriul caracter, ca Dumnezeu al puterii depline și al oricărui har.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Ioan 3.18

Numai trei săptămâni de trăit! (2)

I-am arătat harul nespus de mare al Domnului Isus și calea pe care El a mers din slava cerească până la crucea de la Golgota pentru a o salva și pe ea. I-am spus să-I predea Lui inima și să recunoască înaintea Lui vina ei; atunci toate păcatele îi vor fi iertate. Ceea ce scrie în Ioan 3.18 este valabil și pentru ea.

Apoi am întrebat-o: „Credeți că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu?”. — „Da. Cred”, a răspuns ea. — „Credeți că Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe acest pământ pentru a muri pentru păcătoși?” — „Deoarece așa scrie în Biblie, da, cred.” — „Credeți că cel care vine la Domnul nu va fi izgonit?” — „Se referă și la mine?” — „Da, desigur: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.» Faceți și dumneavoastră parte din acest oricine?” — „Da”, a răspuns ea. — „Atunci mai aruncați o privire asupra versetului 18! Acolo sunt numite două categorii de oameni: «Cine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat».”

L-am rugat pe Dumnezeu să-i deschidă inima și apoi am întrebat-o: „Cărui grup îi aparțineți?”.

După un timp de liniște m-a privit cu lacrimi în ochi și mi-a spus: „Aparțin primului grup”. — „De unde știți aceasta?” — „Știu, deoarece cred în Isus. El m-a primit și nu sunt judecată”. Am mai întrebat-o: „Ajunge aceasta, pentru a vă întâlni cu Dumnezeu?”. — „Da, este de ajuns! Nu sunt judecată”. Aceasta s-a întâmplat înainte cu trei săptămâni ca ea să plece în pace în veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADU-ȚI AMINTE DE CEI TRECUȚI CU VEDEREA ȘI UITAȚI DE LUME – Fundația SEER

„Apăraţi pe văduvă…” (Isaia 1:17)

 În vremurile Noului Testament, societatea nu avea niciun sistem de asistență socială. De aceea, apostolul Iacov a scris: „Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve…” (Iacov 1:27) Ar putea fi exact genul de misiune pe care o cauți! Singura pregătire de care ai nevoie este conștientizarea sentimentului de a fi „lăsat pe din afară” și compasiunea „de a face ceva în această privință.”

„Istoria văduviei” este o scrisoare plină de amărăciune și a fost scrisă de o doamnă a cărei soț decedase. „La început consternare, apoi copleșită de probleme. Un milion de lucruri de rezolvat. Certificat de deces și nenumărate acte de semnat. Prietenii sunt atât de atenți; sprijin plin de dragoste din partea rudelor. Îți găsești mereu câte ceva de făcut pentru a fi ocupată. Însă noaptea, constați cu durere partea goală a patului. În cele din urmă închizi ochii, îi arunci periuța de dinți la gunoi și îi dai toate lucrurile. Te doare inima mai tare decât ți-ai fi închipuit. Fiecare costum din dulapul lui îți amintește de un loc anume sau de un timp pe care l-ați petrecut împreună. A trecut un an; ești în continuare întreagă. Apoi, lovitura! Prietenii tăi sărbătoresc o zi de naștere – toți sunt cupluri. Nu ești inclusă pentru că ai fi „a cincea roată de la căruță.” Unele soții te consideră chiar o amenințare. Vă rog să vă aduceți aminte de noi. Nu ne tratați ca pe un bagaj în plus. Ni s-a dat o lovitură puternică și avem nevoie de prieteni. Semnează: Cea uitată de lume.”

Gândește-te la schimbarea pe care ai putea-o aduce tu, în viața cuiva, dacă ai fi dispus să-i cauți pe cei pe care societatea îi trece cu vederea și îi uită. Așa că, fă chiar azi ceva pentru cei uitați de lume!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 22:41-53

Domnia lui Iosafat este reluată în detaliu în Cartea 2 Cronici. Ne vom opri totuşi aici asupra unui fapt foarte instructiv. Iosafat pregătise o flotă care să meargă la Ofir după aur. Dar mâna lui Dumnezeu îl opreşte; vasele îi sunt sfărâmate. Se va încăpăţâna el? Dimpotrivă, se va supune! Împăratul lui Israel este gata să-i ofere ajutorul navigatorilor săi, dar de data aceasta ştie să-i răspund㠄nu“!

Oare n-am avut toţi experienţa unor planuri mari pe care le-am făcut şi care au fost reduse la nimic în urma unei singure lovituri, prin împrejurări neaşteptate? La fel a fost şi cu Iov, care a strigat: „Planurile mele s-au năruit, − gândurile dragi ale inimii mele” (Iov 17.11). Ca să facă să ne eşueze asemenea planuri, Dumnezeu Se foloseşte de diferite mijloace: vreme rea, boală, lipsă de bani, insucces la examen …! Şi acestea sunt întotdeauna dureroase. Dar, în loc să ne tulburăm sau să insistăm, ar fi bine să aflăm mai întâi dacă planurile noastre au avut într-adevăr aprobarea Domnului. Un duh zdrobit are mai multă valoare în ochii Lui decât corăbii sfărâmate.

Ultimul paragraf ne duce înapoi la curtea împărătească a lui Israel. Acolo îl vedem pe noul împărat, Ahazia, slujind lui Baal şi prosternându-se în faţa lui. Aceasta este trista notă finală a cărţii 1 Împăraţi.

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci ce vom spune? Să rămânem în păcat, ca să prisosească harul? Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în el?

Romani 6.1,2

Aceste întrebări dovedesc prezența păcatului în carne. Cum a rezolvat Dumnezeu această problemă? Și ce resurse avem la dispoziție pentru a trăi o viață de biruință asupra păcatului?

Când Hristos a murit pe cruce, noi, printr-o hotărâre judiciară a lui Dumnezeu, am fost răstigniți împreună cu El. Sentința morții a fost executată asupra noastră și suntem morți față de păcat. Însă am primit o viață nouă și suntem chemați să umblăm în noutatea vieții. Fiindcă avem firea păcătoasă încă în noi, cum putem s-o biruim în practică și să umblăm în noutatea vieții?

În primul rând, „socotiți-vă pe voi înșivă morți față de păcat și vii față de Dumnezeu, în Hristos Isus” (versetul 11). A mă socoti înseamnă a-mi pune în cont un anumit lucru. Trebuie să-mi pun în cont că sunt mort față de păcat și viu față de Dumnezeu. El Însuși a spus aceasta, iar eu o cred și o accept. Astfel că eu sunt chemat să răspund îndemnurilor Lui, nu îndemnurilor cărnii.

În al doilea rând, „dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morți; și dați mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptății” (versetul 13). Când ne apropiem de o intersecție și avem semnul de «cedează trecerea», știm că trebuie să dăm prioritate altora. La fel, a ne da pe noi înșine lui Dumnezeu înseamnă a-I ceda Lui drepturile asupra vieții noastre. Ochii, mâinile, picioarele și urechile noastre trebuie cedate Lui.

În al treilea rând, trebuie să umblăm potrivit Duhului, „pentru că cei care sunt potrivit cărnii gândesc cele ale cărnii; și cei care sunt potrivit Duhului, cele ale Duhului” (Romani 8.5). Facă Domnul să trăim cu toții o viață de biruință asupra păcatului!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică.

Ioan 4.13,14

Numai trei săptămâni de trăit! (1)

În urmă cu câțiva ani am avut ocazia să vizitez o localitate din California, unde urma să susțin seara câteva teme biblice. Duminică am avut ca subiect aceste versete din Ioan 4.

Pe una din băncile din față ședea o tânără. Arăta jalnic. Mă privea cu ochi mari și plini de încordare și asculta cu atenție. După strângere m-am interesat cine era cea care arăta așa de bolnavă.

„Este studentă”, a fost răspunsul. „Provine dintr-o familie de credincioși, însă în urmă cu un an a renunțat la tot ce are de-a face cu credința, căutându-și satisfacția în lume. De șase luni suferă de o boală incurabilă. Nu va mai trăi mult. Medicul nu-i mai dă nicio speranță de însănătoșire. Este acum profund nefericită și deznădăjduită”.

Mă rugam pentru ea și în fiecare seară mă uitam, sperând să o mai văd o dată. Dar nu a mai venit la nicio strângere. După câteva săptămâni am fost rugat să o vizitez pe acea tânără. Când am intrat în salonul unde era internată, i-am spus: „Sunt bucuros că m-ați chemat! Ce pot face pentru dumneavoastră?”.

„O, domnul meu”, a spus ea, „medicul mi-a spus că voi mai avea numai trei săptămâni de trăit, și eu nu sunt salvată! Aș dori tare mult să-L cunosc pe Hristos! Dar cum pot să știu dacă mai este speranță pentru mine? Când eram sănătoasă, I-am întors spatele. Aveam succes în lume și eram bine văzută de oameni. Dar acum… Numai trei săptămâni, și mă voi întâlni cu Dumnezeu, înaintea Căruia va trebui să dau socoteală de viața mea de pe acest pământ!”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

POȚI ÎNVINGE TRECUTUL – Fundația SEER

„Iefta… era fiul unei curve” (Judecători 11:1)

Sociologii ne spun că manifestările și comportamentul uman sunt în mare măsură determinate de două lucruri: de părinți și de mediu. Judecând după lucrul acesta, ei l-ar fi catalogat pe Iefta drept o cauză pierdută! Însă nu și Dumnezeu! Cuvântul Său spune: „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19). Când Isus devine Domn în viața noastră, nici genele și nici mediul nu ne pot împiedica să devenim ceea ce dorește El să fim. Mai înainte ca viața lui Iefta să se încheie, el devenise deja faimos: cel mai tânăr conducător al lui Israel, menționat și în lista eroilor Bibliei din capitolul 11 al epistolei către Evrei. Acest lucru a fost posibil pentru că Dumnezeu este un specialist al transformărilor! Poate te-ai născut în împrejurări nu tocmai ideale și te întrebi dacă le poți învinge vreodată. Răspunsul este DA! Așa că data viitoare când cineva încearcă să folosească trecutul tău pentru a te doborî, amintește-i de Iefta.

Adevărul este că Dumnezeul nostru este minunat! El poate ridica dezavantajele noastre deasupra celor care au beneficiat de toate avantajele posibile. Tăria Sa se revelează și este eliberată în slăbiciunile noastre (vezi 2 Corinteni 12:9). Dumnezeu este specialist în folosirea acelora care au fost respinși. El l-a folosit pe Iosif, un om aruncat într-o groapă de către frații săi și considerat de tatăl său ca fiind mort. L-a folosit pe David, un păstor înstrăinat și ignorat de familia sa. L-a folosit pe Isus, „piatra pe care au lepădat-o zidarii” (Psalmul 118:22) și care a devenit „piatra din capul unghiului” (Luca 20:17). Și El poate face același lucru pentru tine.

Așa că simte-te încurajat; Dumnezeu are un plan pentru viața ta, și pe măsură ce petreci timp cu El, îți va arăta care este acest plan.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 22:19-40

Cei patru sute de profeţi au anunţat într-un singur glas ceea ce dorea împăratul. Ce riscă ei? Dacă Ahab câştigă războiul, prezicerea lor se va confirma. Iar dacă nu se va mai întoarce, nici nu le va mai putea face vreun reproş. Alături de aceşti profeţi mincinoşi, un
singur profet al Domnului, credinciosul Mica, face cunoscut adevărul cu curaj şi trebuie să sufere pentru el. Asemeni capitolului 18, şi acesta ne pune în gardă cu privire la un pericol: cel de a judeca dacă un lucru este bun sau rău după numărul celor care-l practică. Oamenii de astăzi, asemenea lui Ahab, „îşi vor strânge o mulţime de învăţători după poftele lor“ (2 Timotei 4.3). Nu le place să audă vorbindu-se în special despre o judecată eternă, de aceea găsesc, pentru liniştea lor, învăţători care le promit că, în final, totul va fi bine. Dar, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu îi va face de ruşine pe toţi mincinoşii. Cuvântul Lui este adevărul (Ioan 17.17).

Pe Iosafat, lipsa curajului aproape că-l costă viaţa. L-a urmat pe Ahab, de teama să nu-l supere. Dar acesta din urmă, cu laşitate, a căutat să deturneze atenţia adversarilor şi a eforturilor lor înspre Iosafat. Însă şiretlicul său nu L-a înşelat pe Domnul, care avea ochii îndreptaţi asupra unuia dintre împăraţi pentru a-l scăpa, iar asupra celuilalt, pentru a-Şi împlini judecata necruţătoare (vezi Psalmul 7.12-13).

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Avram a plecat, cum îi spusese Domnul. Și Lot a mers cu el. Și Avram era de șaptezeci și cinci de ani când a ieșit din Haran. Și Avram a luat pe Sarai, soția sa, și pe Lot, fiul fratelui său, și toate averile lor pe care le agonisiseră și sufletele pe care le căpătaseră în Haran și au ieșit ca să meargă în țara Canaanului.

Geneza 12.4,5

Lot (1) – Prioritățile lui

Haran, tatăl lui Lot și fratele mai în vârstă al lui Avram, a murit de tânăr. Se pare că Lot, fiul lui, a intrat mai întâi în grija bunicului său, Terah, iar după moartea acestuia a intrat în grija unchiului său, Avram. În 2 Petru 2.7,8 ni se spune că Lot era un om drept. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această precizare, fiindcă, în ce privește detaliile din Geneza, n-am fi putut ajunge la o astfel de concluzie.

Lui Lot i-au lipsit anumite lucruri, pe care cu siguranță le-a văzut la unchiul său Avram, dar pe care nu le-a obținut niciodată. Nu găsim menționat că Lot ar fi zidit vreodată un altar. Poate că s-a închinat la altarele zidite de Avram; nu știm sigur. Tatăl caută închinători, așa cum ne spune Domnul Isus în Ioan 4.23. Ne închinăm noi lui Dumnezeu, atât din punct de vedere individual, cât și colectiv? Îi aducem laudă și adorare, ca preoți sfinți? Sau doar ne mulțumim să mergem la adunare?

Avraam, Isaac și Iacov au locuit în corturi, arătând astfel că erau străini și călători pe pământ. Ei căutau o cetate al cărei arhitect și ziditor este Dumnezeu. Lot a locuit și el în corturi, însă, la scurt timp după ce l-a părăsit pe Avram, a abandonat acest obicei și a locuit într-o cetate ai cărei locuitori erau nespus de nelegiuiți și de păcătoși înaintea Domnului. Averile sale, atât de mari și de importante pentru el, s-au risipit înainte ca viața să i se încheie. Care sunt prioritățile noastre în viață?

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.7,8

Data (1)

Cuvântul „dată” își are originea într-o veche expresie romană, „tempus datum est„, ceea ce, tradus în limba română, înseamnă: „timpul ne este dat”. Dumnezeu ți-a dat ție, cel care acum citești aceste rânduri, timpul, clipa de acum. Și tot El ți-a dat puterea să înțelegi acest adevăr important pentru viață – și, mai presus de toate, să-l pui la inimă. Ziua de astăzi îți este încredințată ție. Este un împrumut al lui Dumnezeu către tine, nu numai ca să trăiești, ci ca să primești viață adevărată prin Domnul Isus.

Nu știi însă cât de mult îți mai stă la dispoziție acest timp. De aceea, psalmistul se roagă lui Dumnezeu: „Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (Psalmul 90.12). Noi numărăm multe în viață: banii, cât mai este până la vacanță, zilele de concediu, tot felul de lucruri. Ne facem adesea planuri mari, dar Dumnezeu ne cheamă la un astăzi al nostru.

Așa cum l-a chemat odinioară pe Zacheu, Domnul Isus te cheamă acum pe tine: Grăbește-te, „căci astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19.5). Zacheu L-a primit și curând a auzit din gura Fiului lui Dumnezeu: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta” (Luca 19.9). De aceea, nu-L lăsa pe Domnul Isus să treacă pe lângă tine, astăzi, în această zi dată ție, în „data” ta! Arătătoarele ceasului de har al lui Dumnezeu se află pe Astăzi, pe Acum!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BUCURĂ-TE DE VIAȚĂ! – Fundația SEER

„Toate îşi au vremea lor… râsul îşi are vremea lui… jucatul îşi are vremea lui… iubitul îşi are vremea lui…” (Eclesiastul 3:1-8)

Îți mai amintești cum a fost ultima oară când ți-ai pus timp deoparte ca să râzi, să te joci și să iubești? Măcar îți mai aduci aminte când a fost? Iată cum arată viața noastră, după un poet anonim: „E epoca paginilor pe jumătate citite; a bârfei rapide și a conflictelor nebune. A cavalerului strălucitor cu nervii încordați; a saltului întins și-a opririi bruște. A „bronzului la lampă” într-un timp record, și a „loviturii” în afaceri. A gândului deștept și-a inimii frânte; a picotelii mărunte ca să treacă vremea… și distracția e asigurată!” Cuvinte care ne trezesc, nu-i așa? Dar oare așa trebuie să fie?

Nu! Dar dacă așa este viața ta astăzi, probabil că ai contribuit serios la asta! Și tu ești singurul care poate schimba ceva! Spui că ești ocupat? Toți suntem ocupați. Cine spune că nu te poți bucura de viață chiar și când ritmul este alert? Cu siguranță, nu Dumnezeu!

Chuck Swindoll scria: „Nu voi tolera ca bucuria să ocupe locul din spate de fiecare dată când responsabilitatea preia controlul. Dacă veselia a dispărut, înseamnă că noi nu ne-am dorit-o în preajmă – și nu pentru că nu era potrivită. Nu-mi pasă dacă lista datoriilor tale este cât linia orizontului de lungă, trebuie să-ți regăsești echilibrul și să-ți faci timp să râzi, să te joci și să iubești. De ce? Pentru că Biblia spune așa! În plus, familia ta și prietenii tăi se vor bucura de tine mult mai mult când vei face așa.”

Psalmistul a spus: „Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” (Psalmul 16:11). Așa că, bucură-te de viață, așa cum a intenționat Dumnezeu, căci se va sfârși înainte să-ți dai seama!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 22:1-18

Ben-Hadad nu şi-a ţinut cuvântul (20.34). A păstrat Ramotul din Galaad. Ahab îşi propune să-l ia înapoi şi îşi împărtăşeşte gândul său unui ilustru vizitator: Iosafat, împăratul lui Iuda. Şi care ar putea fi primul gând referitor la această vizită? Nu este oare îmbucurător să vedem stabilindu-se o prietenie între suveranii acestor două împărăţii aflate în conflict de atâta timp? Este un pas spre unificare, astăzi la modă în lumea creştină. În realitate, în ochii lui Dumnezeu ea semnifică necredincioşie din partea lui Iosafat. El era împărat la Ierusalim, unde se găsea templul Domnului. Ahab, dimpotrivă, era un idolatru. Şi „ce înţelegere”, întreabă apostolul, „are templul lui Dumnezeu cu idolii?„ (2 Cor. 6.16). Cum putea împăratul lui Iuda să se uite atâta pe sine, încât să spună: „Eu sunt ca tine…”?

Priviţi în ce angrenaj se lasă prins sărmanul Iosafat! Stingherit, îi face câteva remarci timide lui Ahab, dar nu are energia necesară să se opună planurilor acestuia. I-ar fi fost necesar pentru aceasta mai mult curaj decât pentru a merge la război împotriva sirienilor. Cu siguranţă, şi fiecare dintre noi cunoaşte din experienţă că cea mai dificilă acţiune, implicând cel mai mult curaj, este adesea un simplu refuz, un refuz de asociere cu răul (Ps. 1.1).

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu iubiți lumea, nici cele din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume.

Ioan 15.8

Toate aceste lucruri aparțin lumii și toată slava ei nu este nicidecum de la Tatăl. Există două mari sisteme: unul aparține Tatălui, celălalt, lumii. Orice lucru aparține lui Dumnezeu în calitatea Lui de creator, însă, din punct de vedere moral, totul s-a depărtat de El, deoarece, din același punct de vedere, Diavolul a fost acela care a creat această lume, privită ca sistem. Dumnezeu a făcut paradisul, iar omul a păcătuit, a fost alungat din el și apoi a înființat această lume. Cain a ieșit din prezența Domnului și a zidit o cetate pe care a numit-o cu numele fiului său. Apoi Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui, iar lumea nu L-a vrut și astfel a ajuns sub judecată. Dumnezeu a pus-o la probă în toate felurile: fără lege, sub lege și apoi prin Fiul Său. La urmă a spus: «Lumea este cu totul sub judecată». Dar tot atunci El, Tatăl, Și-a ales o cale a Lui, așa că nu le putem avea pe amândouă. Dacă iubim lumea, dragostea Tatălui nu este în noi. Putem fi ispitiți de ea, și atunci trebuie s-o biruim; dar dacă o iubim, dragostea Tatălui nu este în noi, pentru că El Și-a ales propriul sistem, iar noi mergem cu celălalt.

Peste tot întâlnim acest adevăr. Nu există drum de mijloc cu Dumnezeu. Dacă sunt din lumea aceasta, înseamnă că sunt de jos; iar dacă nu sunt din această lume, atunci sunt de sus. Domnul spune: „Eu nu sunt din lumea aceasta”. El era de sus, pentru că venea de la Tatăl. Există un sistem divin, unde dragostea Tatălui este manifestată, iar dacă voi aparțineți acestui sistem, trebuie să biruiți lumea, căci ea nu este de la Tatăl și nu aparține sistemului Său.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Soarta mea se află în mâna Ta.

Psalmul 31.16

Data (1)

Dacă privești calendarul, sau un ziar, sau chiar ceasul de mână, toate îți arată data. Aceasta apare de 365 de ori într-un an – sau de 366 de ori într-un an bisect, cum este cel în care ne aflăm.

Noi, oamenii, putem face multe lucruri. Dar ceva nu putem: să aducem înapoi o singură zi. Nici măcar una dintre cele 8.760 de ore, nici măcar unul din cele 525.600 de minute, nici chiar una dintre cele 31.536.000 de secunde. Ele s-au scurs. Dar încotro? Câteodată, omul dorește să aducă timpul înapoi. Își spune că ar face totul altfel sau că ar revoca ceea ce s-a întâmplat poate numai într-un minut sau în câteva secunde. Dar este imposibil. Nici cel mai bogat om al lumii nu este în stare, chiar dacă ar da tot ce are pentru a obține acest lucru.

Timpul încredințat nouă este un capital măreț. În acest punct suntem cu toții, fără excepție, multimilionari. Privind la timpul care a trecut, înțelegem cât de mare este răspunderea pe care o avem în legătură cu timpul.

În ce privește viitorul, suntem nesiguri. Nimeni nu știe dacă acest capital va mai fi al nostru mâine sau poimâine. „Soarta mea se află în mâna Ta.” Așa spune David în Psalmul 31, versetul 16. Timpul este un capital măreț. Un capital cu potențial extraordinar! Dar el ne este dat măsurat, eșalonat după clepsidra divină. Noi nu putem face nici măcar o singură zi. Și câți nu au pornit dimineața bine dispuși la acțiune, iar seara s-au aflat fără viață în sicriu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU MAI AMÂNA! – Fundația SEER

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele…” (Psalmul 90:12)

Într-un eseu publicat în anul 1985, Anne Wells a scris: „Cumnatul meu a deschis biroul surorii mele și a ridicat un pachet nedesfăcut, dintr-un sertar. Era un combinezon din mătase, delicat și lucrat manual; eticheta cu prețul (o cifră astronomică!) era încă neruptă. „Jan l-a cumpărat când am vizitat New Yorkul prima oară, în urmă cu opt sau nouă ani”, mi-a spus el. „Nu l-a purtat niciodată; îl păstra pentru o ocazie specială. Ei bine, cred că aceasta este ocazia.” A pus combinezonul pe pat, alături de celelalte haine pe care urma să le ducem – la firma de pompe funebre! Apoi s-a întors spre mine: „Nu păstra nimic pentru o ocazie specială. Fiecare zi pe care o trăiești este o ocazie specială!”

Aceste cuvinte i-au schimbat viața lui Anne Wells. Ea a continuat: „Nu mai păstrez nimic. Acum folosesc vesela noastră cea mai bună în fiecare zi, la fiecare masă. „Într-o zi” sau „într-una din zile” nu mai există deloc în vocabularul meu. Dacă merită ceva să fie văzut, auzit sau făcut, doresc să văd, să aud și să fac chiar acum. Încerc din răsputeri să nu amân, să nu dau la o parte sau să păstrez ceva ce ar putea aduce veselie și strălucire vieților noastre astăzi, nu mâine. Și în fiecare dimineață în care deschid ochii, îmi spun că este o ocazie specială.”

Aceste cuvinte îți dau de gândit, nu-i așa? Sper să te facă să-ți dorești să storci ultima fărâmă de bucurie din fiecare zi, și să te eliberezi din împietrirea amânării, care îți șoptește: „Las-o pe mai târziu!” Fii înțelept! Iartă acea ofensă, spune-i acelei persoane că o iubești, fă acea călătorie, întoarce-te la școală. Hotărăște-te astăzi să faci lucrul acela pe care îl tot amâni. Deci, nu mai amâna!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 21:15-29

Asemeni lui Ahab, care îşi însuşeşte printr-o crimă moştenirea lui Nabot, omul s-a debarasat de Hristos, comportându-se ca şi cum lumea îi aparţine. Ahab este un exemplu tipic al omului care doreşte întotdeauna ceea ce nu are. Copleşit cu bogăţii, tot ceea ce-l interesa mai mult era via vecinului său. Inima firească este încontinuu nesatisfăcută.

Minciuna şi uciderea l-au pus pe împărat în posesia obiectului dorinţei sale. Iată-l că se ridică şi coboară, cu inima veselă, să-şi vadă noua sa proprietate. Dar toată plăcerea îi dispare brusc! Cineva, pe care nu-l cunoaşte chiar foarte bine, îl aşteaptă în via lui Nabot. Este Ilie! Dumnezeu i-a dat misiunea să-l anunţe pe împărat cu privire la pedeapsa dezastruoasă care-l aşteaptă.

Apoi, pentru prima dată, Ahab dă semne că se smereşte. El cunoaşte din experienţa predecesorilor săi că întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte. Oare purtarea lui de acum semnifică „o pocăinţă spre mântuire” (2 Corinteni 7.10)? Nu, după cum ne va arăta în continuare istoria lui. Întotdeauna după roade se judecă adevărata pocăinţă. Cu toate acestea, Dumnezeu, atent la orice semn de întoarcere, ţine cont de atitudinea lui Ahab, suspendându-i temporar pedeapsa (Ezechiel 33.11).