12 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

12 IANUARIE

 

Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când era singur, la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.Marcu 4:34

Noi singuri cu El. Isus nu ne ia mereu la o parte să ne explice lucruri. El ni le explică pe măsură ce putem să le înțelegem. Alte vieţi sunt pentru noi nişte exemple din care avem de învăţat. Dumnezeu lucrează în noi ca să putem arăta cine suntem prin viaţa pe care o trăim. Aceasta este o muncă îndelungată care durează atât de mult, încât Dumnezeu are nevoie de tot timpul şi eternitatea pentru a face un om după planul Său. Singurul mod în care-I putem fi folositori lui Dumnezeu este acela de a-L lăsa pe El să ne conducă prin meandrele şi ungherele propriilor noastre caractere. Este uimitor cât suntem de ignoranţi în privinţa caracterului nostru! Nu recunoaştem invidia sau lenea sau mândria atunci când le vedem în noi. Isus ne descoperă tot ce se afla în fiinţa noastră înainte ca harul Lui să-şi fi început lucrarea. Câţi dintre noi am învăţat să privim cu curaj inlâuntrul nostru?

Trebuie să ne debarasăm de ideia că ne înţelegem pe noi înşine; aceasta este ultima trufie ce trebuie să dispară. Singurul care ne înţelege este Dumnezeu. Cel mai mare blestem în viaţa noastră spirituală este trufia. Dacă ne-am putea vedea vreodată în felul în care ne vede Dumnezeu, n-am mai spune niciodată ..O, sunt atât de nevrednic!”, pentru că am şti că suntem mult mai nevrednici decât se poate spune. Cât timp nu suntem pe deplin convinşi de nevrednicia noastră, Dumnezeu va continua să ne îngrădească până când vom rămâne singuri cu El. Atât timp cât există în noi un clement de mândrie sau de încredere în sine, Isus nu ne poate învăţa nimic. El ne va lăsa să trecem prin dezamăgirea unei mândrii intelectuale rănite sau prin dezamăgiri sentimentale. Va dezvălui în noi afecţiuni nepotrivite – lucruri pentru care nu ne-am gândit niciodată că El trebuie să ne întâlnească singuri. Auzim multe lucruri la cursuri, dar ele nu sunt încă limpezi pentru noi. Le vom înţelege clar atunci când vom fi singuri cu Dumnezeu şi El ni le va explica.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 12

GENESA 32:28

„Tu ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii.”

Dumnezeu are un plan pentru viaţa noastră care trebuie să se împlinească. Să nu ne mirăm deci dacă este o luptă în noi. Firea veche nu poate să priceapă rostul chemării dumnezeieşti; ea poate arăta multă râvnă şi evlavie, dar ungerea sfântă nu se bazează niciodată pe ele.

Totuşi Dumnezeu vede inimile care sunt dornice să-I slujească. El vede nedumerirea, dezorientarea în care se sbat atâţia din copiii Lui, victime a unor păreri false despre ce înseamnă a fi un adevărat creştin. De câte ori noi luptăm împotriva împrejurărilor, neştiind că Dumnezeu foloseşte acele împrejurări spre binele nostru; luptăm cu oameni şi nu realizăm că Dumnezeu foloseşte pe acei oameni! „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28).

Tînărul sau tânăra luptă cu părinţii lor scuturându-se de ocrotirea lor. în realitate ei luptă cu Dumnezeu; părinţii se întristează şi Dumnezeu rabdă. Ca şi Israel, noi murmurăm împotriva asprimii, a greutăţilor din pustie; murmurăm împotriva cuielor şi a spinilor crucii care de fapt sunt însăşi esenţa chemării noastre, murmurăm împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, şi nu înţelegem că luptăm împotriva lui Dumnezeu însuşi.

Lupta lui lacov ar fi continuat, dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit. Dar Domnul a atins punctul tare al slujitorului Său; El i-a scrântit şoldul, care pentrucei credincios reprezintă sursa propriilor sale puteri, centrul mândrici lui. El ar vrea să facă la fel şi cu noi. Ceea ce este însă tare în noi, nu este în stare să slujească lui Dumnezeu. în viaţa noastră, crucea trebuie să fie aşezată nu numai ca să se ridice către cer, dar şi să-şi adâncească rădăcinile în întreaga noastră fiinţă.

Cînd va fi astfel, nu vom mai privi oamenii şi împrejurările ca pe o piedică ci mai degrabă ca pe un mijloc ales de Tatăl nostru ca să ne izbăvească de noi înşine. Fiind adânc umiliţi înaintea Lui, totul se va schimba pentru noi; vom începe a cunoaşte în sfârşit puterea care decurge dintr-o viaţă supusă în întregime voii Sale.

„Smeriţi-vâ dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe” (1 Petru 5:6),

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

12 Ianuarie

„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte; Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pămînt, şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui. Domnul îl sprijineşte, cînd este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui.”Psalm 41:1-3

În cazul unei boli ni se recomandă tratamente, iar pentru eficienţa acestora ne sunt interzise unele mâncăruri. Aici avem un tratament oferit de Dumnezeu fără nicio interdicţie, ci din contra: „Căci orice făptură a Lui Dumnezeu e bună; şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri.” Dumnezeu Îşi găseşte desfăatrea în a face bine, şi pe copiii Săi îi învaţă şa fel. „Şi să nu daţi uitări binefacerea şi dărnicia; căci Lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.” Evrei 13:16. În versetele În versetele de mai sus din Psalmi putem constata că multe boli sunt cauzate de lăcomie, dar ne este prezentată şi modalitatea vindecării acestor boli. Nu vreau să afirm că toate bolile sunt cauate de lăcomie, dar pe baza acestui text putem spune că multe boli sunt datorită lăcomiei  şi neascultării. În Exod 23:25 citim:” Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele şi va depărta boala din mijlocul tău.” Îţi mulţumesc Doamne Isuse că Tu eşti medic atât pentru trup, cât şi pentru sufletul meu. Amin

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

12 Ianuarie

IUBIŢI PÂNĂ LA CAPĂT

Domnul nu leapădă pentru totdeauna.              Iov 3.31

El poate lepăda pentru un timp, dar nu pentru totdeauna. O femeie îşi poate părăsi bijuteriile pentru un timp oarecare, dar ea nu le uită şi nu le aruncă la gunoi; cu atât mai mult Domnul nu-i leapădă pe aceia pe care îi iubeşte, căci e scris: ”Fiindcă îi iubea pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”. Se vorbeşte de creştini sub har sau ieşiţi de sub har, ca şi cum ar fi vorba de animale care intră şi ies din bârlog, după voia lor; dar dragostea Mântuitorului nostru faţă de ai Săi este prea adâncă pentru a putea să fie astfel.

El ne-a ales din veşnicie şi ne va iubi pentru întreaga veşnicie; ne-a iubit chiar până la moarte şi putem fi siguri că dragostea Lui nu va înceta niciodată. Cinstea Sa este în aşa fel angajată în mântuirea credinciosului, încât El nu-l poate lepăda, aşa cum nu îşi leapădă propria Sa haină de împărat al slavei. Nu. Nu! Cristos, capul, nu se desparte niciodată de mădularele Sale; ca Soţ, El nu o va alunga niciodată pe soţia Sa – Biserica răscumpărată cu sângele Său.

V-aţi crezut vreodată lepădaţi? Cum aţi putut gândi atât de rău despre Domnul, care e logodnicul sufletului vostru? Alungaţi de acum înainte astfel de temeri şi nu le îngăduiţi iar să intre în sufletul vostru. ”Domnul n-a lepădat pe poporul Său, pe care-l cunoştea” (Rom 11.2). ”El urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2.16).

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

12 IANUARIE

Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor.

Luca 12.35-36

Toţi credincioşii care prin sângele Domnului Isus, au fost mântuiţi, au o nădejde sfântă şi neclintită: Hristos va veni să-i ducă în locaşurile Tatălui. Această nădejde vie ne umple inima pe deplin şi ne face să veghem şi să aşteptăm venirea Lui. Aşa cum în vremurile din urmă israeliţii trebuiau să stea cu mijlocul încins, încălţaţi, cu toiagul în mână aşteptând clipa când avea să vină ordinul de părăsire a ţării robiei, tot astfel aşteptăm şi noi cu nerăbdare clipa când Domnul Isus însuşi „cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu”, va veni pe nor ca să ne ia la El, la Tatăl în cer.Dacă această speranţă este vie în viaţa noastră, atunci noi suntem gata să-L întâmpinăm. Mijlocul nostru să fie încins bine ca nu cumva hainele noastre să ne împiedece, făclia noastră trebuie să ardă, ca să împrăştie lumina unei bune mărturii şi mâna noastră să mânuiască bine toiagul adevărului. În această stare nu este greu să arătăm în afară că suntem nişte călători care aşteaptă pe Domnul lor.Putem oare să ne imaginăm că israeliţii aveau alte preocupări decât plecarea lor din ţara robiei? Cu ce ne OCUPĂM noi şi ce ne UMPLE inima? Suntem într-adevăr gata să-L întâmpinăm pe Domnul? Sau nădejdea şi aşteptările noastre sunt încă pământeşti? Ce pagubă ar fi acest lucru!„Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” Cel care a spus: „Iată Eu vin curând”, va veghea asupra Cuvântului Său şi-L va împlini. Îi răspundem oare cu toată inima: „Amin; VINO Doamne Isuse”?Domnul nostru va veni în curând. Primii creştini erau atât de pătrunşi de această aşteptare încât nu-i mai interesau lucrurile materiale. Cât de mult ar trebui ca întreaga noastră fiinţă să radieze în jur de aşteptarea venirii Domnului Isus, lucrând pentru salvarea sufletelor din focul pierzării şi luptând pentru înălţarea adevărului Sfintei Cărţi.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 12

Doamne, această zi este a Ta în mod special; ajută-ne să ne amintim numai de Tine. Binecuvântează slujitorii şi slujitoarele Tale din întreaga lume.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

12 IANUARIE

«Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu.» 1 Ioan 4,2

Studiul aprofundat al Cuvântului lui Dumnezeu, im­plicit şi al pasajelor profetice, are o importanţă vitală pen­tru viaţa noastră spirituală. Petru ne îndeamnă să veghem cu statornicie până când (şi aici el vorbeşte despre reîntoar­cerea Domnului) «… va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre» (2 Petru 1,19). Uşa Cuvântului lui Dum­nezeu o vei deschide numai cu cheia perseverenţei. Sfân­ta Scriptură cere o studiere serioasă. Biblia poartă pecetea dumnezeiască a adevărului. Cine ar îndrăzni să o priveas­că cu dispreţ? Cine dispreţuieşte însă Scriptura îl dispreţu­ieşte pe Dumnezeu, care a scris-o prin inspiraţia Duhului Sfânt. Domnul doreşte să ne păzească pe toţi de indiferen­ţa şi de nepăsarea faţă de Cuvântul Său. Scriptura se «des­coperă» sub o cercetare atentă, deoarece este plină de sur­prize. Sunt deplin conştient că ritmul alert al vieţii noastre cotidiene urmăreşte să ne ţină cât mai departe de studiul Bibliei. Studiază Scriptura, doar atunci taina biruinţei lui Isus îţi devine clară! David ştia cât de necesară este studie­rea Scripturii: «Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta» (Psalm 119,11).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

12 IANUARIE

Dimineaţa

Sunteţi ai lui Christos.                         1 Corinteni 3:23

Tu eşti al lui Christos. Eşti al Său prin donaţie, fiindcă Tatăl te-a dat Fiului. Eşti al Său prin răscumpărare, fiindcă El a plătit cu sânge preţul răscumpărării tale. Eşti al său prin consacrare, fiindcă te-ai consacrat Lui. Eşti al Său prin înrudire, fiindcă eşti numit după numele Său, făcut unul din fraţii Lui şi adăugat la numărul lor. Lucrează în mod practic ca să arăţi lumii că eşti slujitorul, prietenul şi mireasa lui Isus Când eşti ispitit să păcătuieşti, răspunde „Nu pot să fac această ticăloşie, fiindcă sunt la lui Christos”. Principiile veşnice interzic prietenilor lui Christos să păcătuiască. Când bogăţia îţi stă în faţă şi aşteaptă să fie cucerită prin păcat, spune că eşti al lui Christos, şi n-o mai atinge. Eşti expus dificultăţilor şi pericolelor? Rezistă în zilele negre, amintindu-ţi că eşti al lui Christos. Eşti aşezat într-un loc în care alţii stau degeaba şi nu fac nimic? Pune-te pe treabă cu toate puterile, şi când îţi vei şterge sudoarea de pe frunte şi vei fi ispitit să murmuri, strigă: „Nu, nu pot să mă opresc, fiindcă sunt al lui Christos. Dacă nu aş fi fost cumpărat cu sânge, aş fi ca „Isahar” care „îşi pleacă umărul sub povară” (Genesa 49:14), dar eu sunt al lui Christos şi nu pot trândăvi”. Când cântecul sirenelor va încerca să te abată de la cărarea dreaptă, spune: „Muzica voastră nu mă poate fermeca; sunt al lui Christos”. Când cauza lui Dumnezeu îţi oferă oportunităţi, dăruieşte-ţi altora bunurile, fiindcă eşti al lui Christos. Nu te dezice niciodată de profesiunea ta de credinţă. Poartă-te întotdeauna ca un creştin, vorbeşte ca un Nazarinean, arată atâtea din caracteristicile cerului încât toţi cei care te văd să ştie că eşti al Mântuitorului şi să recunoască în tine dragostea şi sfinţenia Sa. „Sunt roman!” era în trecut un motiv pentru integritate; acum, faceţi în aşa fel încât argumentul vostru pentru sfinţenie să fie: „Sunt al lui Christos!”

Seara

 

Mai am încă de vorbit pentru Iov 36:2

Noi nu trebuie să ne lăudăm propriile virtuţi, nici să ne evidenţiem zelul; dar, în acelaşi timp, este păcat să căutăm întotdeauna să ascundem ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi pentru binele celorlalţi. Un creştin nu trebuie să fie un sat din vale, ci „o cetate atestată pe un munte” (Matei 5:14). El sau ea nu trebuie să fie o lumină „sub obroc” (vers. 15), ci o lumină aşezată într-un opaiţ, care luminează totul. Singurătatea poate fi bună la timpul ei, şi să-ţi ascunzi meritele este fără îndoială o dovadă de modestie, dar ascunderea lui Christos în noi nu poate fi justificată niciodată, şi păstrarea adevărului doar pentru noi este un păcat împotriva celorlalţi, şi o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Dacă ai un temperament nervos cu predispoziţie la singurătate, ai grijă să nu-ţi încurajezi prea mult pornirile, ca să nu ajungi nefolositor pentru biserică. Caută, în numele Celui care nu s-a ruşinat de tine, să faci tot ce poţi ca să spui şi altora ceea ce ţi-a spus Christos ţie. Dacă nu poţi să vorbeşti cu glas de trâmbiţă, foloseşte un ton mai potolit. Dacă amvonul nu poate fi tribuna ta, dacă presa nu-ţi poartă cuvintele pe aripile ei, spune alături de Petru şi Ioan „aur şi argint nu am, dar ce am îţi dau” (Faptele Apostolilor 3:6). Vorbeşte-i femeii samaritene de la fântâna din Sihar, dacă nu poţi să predici de pe munte. Inalţă-ţi rugăciunile către Isus într-un grup mai restrâns, dacă nu îndrăzneşti s-o faci în adunare; pe câmp, dacă nu într-o intersecţie aglomerată; în mijlocul familiei tale, dacă nu poţi să-I vorbeşti în mijlocul marii familii omeneşti. Din izvoarele dinăuntru, lasă ca râurile mărturiei să ajungă până departe şi să astâmpere setea oricărui trecător. Nu-ţi ascunde talanţii. Negustoreşte cu ei, şi vei aduce un câştig bun Domnului şi Stăpânului tău. A vorbi despre Dumnezeu înseamnă o înviorare pentru noi, o bucurie pentru sfinţi, un folos pentru păcătoşi şi o onoare pentru Dumnezeu. Doamne, dezleagă limbile tuturor copiilor tăi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

12 Ianuarie

 

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

(Iacov 1:2-3)

Dumnezeu îi îngrădeşte pe ai Săi pentru a-i proteja. Deşi deseori ei văd numai partea rea a gardului şi, prin urmare, înţeleg greşit planurile Lui. Tot aşa a fost şi cu Iov, când a întrebat: „Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?“ (Iov 3:23). Ah, dar Satan ştia valoarea acestui gard! El L-a provocat pe Domnul, spunând: „Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?“ (Iov 1:10).

Pe paginile oricărei încercări sunt raze înguste de lumină care strălucesc. Spinii nu te vor înţepa până nu te rezemi de ei, şi nici unul nu te va atinge fără cunoştinţa lui Dumnezeu. Cuvintele care te-au rănit, scrisoarea care te-a îndurerat, cruzimea celui mai bun prieten al tău, nevoile tale financiare – toate Îi sunt cunoscute. El te mângâie cum nimeni n-o poate face, şi e atent să vadă dacă în ciuda tuturor acestor încercări, vei cuteza să te încrezi în El în mod deplin.

 

Gardul de măceş care ne protejează de intruşi,

Arată atât de sălbatic şi de gol

Când, desfrunzit de iarnă, fiecare ramură îşi arată

Ghimpii ce ar putea răni şi sfâşia.

 

Dar vine primăvara; şi ca toiagul care a înmugurit,

Fiecare rămurică înverzeşte toată;

Şi se împodobeşte cu perne moi din frunze delicate,

Acolo unde înainte erau numai spini.

 

Necazurile, care ni se par atât de tulburătoare,

Sunt îndurări trimise cu blândeţe

Pentru a ne proteja sufletele încăpăţânate de supărări mai grele

Şi pentru a ne apăra de dureri mai mari.

 

Ca să ne salveze de la groapă, nici o perdea de trandafiri

Nu va fi de folos în apărarea noastră,

Stavila care se interpune complet

Înţeapă ca un gard de sârmă ghimpată.

 

La început, când simţim durerea loviturii, plângându-ne

De rănile deschise care sângerează,

Gardurile aspre ale lui Dumnezeu care ne rănesc

Pot părea foarte aspre într-adevăr.

 

Dar, după aceea, vine primăvara binecuvântată a lui Dumnezeu

Şi murmurele amare încetează;

Asprimea tăioasă care ne-a străpuns înfloreşte

Şi dă naştere roadelor păcii.

 

Deci haidem să cântăm, calea noastră păzită care merge astfel

Printre capcanele ascunse ale vieţii,

Îmbinând în mod plăcut judecata şi îndurarea;

Pământul este trist, dar minunată-i cântarea.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

12 Ianuarie

Iov 10.1-22

„Îţi place să asupreşti?” – este felul în care se pregătea Iov, în amărăciunea sa, să-I pună întrebarea lui Dumnezeu (v. 3). Scriptura îi răspunde cu un verset pe care nu trebuie să-1 ui­tăm niciodată în încercările noastre: „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor” (Plângeri 3.33): sunt cuvinte pe care cu atât mai mult nu trebuie să le piardă din vedere cei care sunt copiii Săi.

Asemeni lui Iov în v. 8-12, David se minunează şi el (în Psalmul 139.14-16) de modul în care a fost conceput. Cei doi ajung la aceeaşi concluzie: Cel care „m-a întocmit” în felul acesta şi care „m-a ţesut cu oase şi cu nervi” mă cunoaşte până în străfundul sufletului. Cum I-ar putea fi Lui ceva as­cuns – orice ar fi? Lumina lui Dumnezeu, ochii Săi care scru­tează păcatul, iată ce îl făcea pe Iov să nu se simtă deloc în largul său. Se vedea înaintea Domnului ca o pradă urmărită de leu (v. 16). Ca şi autorul Psalmul 139, Iov căuta la început să se ascundă de privirea lui Dumnezeu, dar la sfârşit va dori să fie cercetat şi cunoscut de El. Ce progres!

„Grija Ta mi-a păstrat duhul”, recunoaşte Iov (v. 12). Fără această grijă, cine ştie până unde sar fi cufundat? Poate până la a-L blestema pe Dumnezeu şi la a-şi lua viaţa (2.9)… Să înţelegem şi noi cât de multă nevoie de Domnul are duhul nostru, pentru a fi protejat, un duh care cade atât de uşor pradă fie exaltării, fie deprimării!

 

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

12 ianuarie

Text: Psalmul 121

DUMNEZEUL NOSTRU CARE NE PĂZEŞTE

Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum

şi până în veac.

Iată un psalm plin de promisiuni, pe care ne putem bizui cînd greutăţile vieţii devin greu de purtat şi cărările ei greu de urcat.Cînd greutatea poverilor ne clatină, avem nevoie de siguranţa că Dumnezeu nu ne va da mai mult decît putem purta şi că ne va păzi de cădere.Există o ilustraţie deosebit de frumoasă, dată de un calendar creştin, care ne îmbărbătează să începem orice zi cu deplină încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Se spune: „Cămila îşi începe şi sfîrşeşte ziua în genunchi. La sfîrşitul zilei îngenunchează în faţa stăpînului ei şi i se ridică povara. Răsăritul soarelui o găseşte din nou îngenuncheată şi stăpînul ei îi aşează şi potriveşte povara de purtat în ziua aceea, pentru drumurile deşertului sau prin cîmpiile roditoare”.Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). Poate fi o legătură de griji ale datoriilor noastre zilnice, dar pentru unii cu o sensibilitate mai mare, ele pot constitui o sarcină insuportabilă de dus. Unii au povara sufletelor nemîntuite ale celor dragi sau ale celor ce nu trăiesc pentru Cristos. Apoi sînt acei ce se zbat sub poverile bolilor, a infirmităţilor, a slăbiciunilor sau a vreunui handicap. Asemenea poveri pot transforma simplele datorii gospodăreşti în sarcini grele şi în anumite zile i se pot prezenta ca un urcuş greu şi prăpăstios.Oh, ce mîngîiere şi încurajare să ştim că Domnul ne „va păzi atît la plecare cît şi la venire”  toţi paşii de la răsăritul pînă la apusul soarelui. Ne va păzi piciorul de alunecare şi ne va proteja de-a lungul cărării vieţii.                          D.J.D.

Dumnezeu susţine pasul şovăielnic.

Pe slab îl face să stea neclătinat.

Ca să-i ridice sarcini şi durere,

întinde mîna celui împovărat.        – Psalter

Cu Dumnezeu alături si sprijinindu-te pe braţul Lui, poţi înfrunta orice îţi stă în cale.

 

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

12 IANUARIE.

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE (1)

„Învaţă-mă să fac voia Ta” (Psalmul 143:10)

Când ne gândim la voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, să începem cu ceea ce pretindem că suntem. Când ştii că faci voia Lui, poţi renunţa la mască. Nu trebuie să-i convingi pe oameni că eşti important când în taină te temi că nu-i aşa. Nimic nu e mai plictisitor sau mai jenant decât un om care îşi caută un statut pentru a impresiona. Un locotenent, proaspăt promovat, era nerăbdător să-şi impresioneze subalternii, aşa că, atunci când un tânăr soldat a intrat în biroul său, locotenentul s-a prefăcut că vorbeşte la telefon cu generalul. „Da, domnule general, puteţi conta pe mine”, a spus el în timp ce punea jos receptorul. Întorcându-se spre soldat, l-a întrebat ce doreşte. „Am venit doar să vă conectez telefonul, domnule”. Să pretinzi că eşti ceea ce nu eşti e o muncă grea. Din cauza aceasta te simţi atât de obosit după prima întâlnire, după un interviu pentru un loc de muncă sau când te afli în preajma unor oameni care aşteaptă să afişezi o anumită imagine. Înlăuntrul tău se găseşte o persoană neprefăcută. E aşa o uşurare când nu trebuie să pretinzi că eşti mai smerit decât în realitate, că te rogi mai mult sau că ştii mai multe din Biblie decât ştii de fapt. Vestea bună e că nu trebuie să te prefaci niciodată cu Dumnezeu; frângerea autentică îi este pe plac mai mult decât prefăcătoria spirituală. Pentru a împlini voia Lui şi pentru a deveni ceea ce doreşte El, trebuie să fii cinstit referitor la cine eşti. Psalmistul s-a rugat: „Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă”. Aşadar, fii ceea ce eşti. Când faci aşa – El va face restul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Marţi, 12 Ianuarie 2016

Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Romani 5.1,2

Trei lucruri în care ne lăudăm

De trei ori ni se spune în Romani 5 că avem motive să ne lăudăm sau să ne bucurăm. Mai întâi, ni se spune că, după ce am fost îndreptățiți prin credință, ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu. Ce contrast cu o afirmație precedentă din această epistolă, care ne spune că toți au păcătuit și nu au ajuns la gloria lui Dumnezeu (Romani 3.23)! Odinioară nu ajungeam la gloria lui Dumnezeu, la fel ca un om care ar încerca să sară peste o prăpastie lată de un kilometru și care, fără îndoială, n-ar putea vreodată să atingă malul celălalt. Acum, fiind credincioși, putem să ne lăudăm în speranța că vom fi în acea glorie.

Cum se explică această diferență? Am putut oare să ne facem mai buni și, astfel, să ajungem la această glorie? Nicidecum! Dumnezeu a întocmit o cale prin care să-i îndreptățească pe cei nelegiuiți (Romani 4.5). Domnul Isus Hristos Însuși, Fiul lui Dumnezeu, a fost dat pentru nelegiuirile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră (Romani 4.25). Învierea lui Hristos este dovada că, acum, tot ceea ce ne separa de gloria lui Dumnezeu a fost înlăturat. Toți cei care cred sunt îndreptățiți de toate lucrurile, au pace cu Dumnezeu și au deja intrare liberă în prezența Sa, prin credință.

Există însă ceva mai mult decât atât, anume că vom fi în chiar gloria lui Dumnezeu. În Fapte 7, Ștefan a privit cerurile deschise și L-a văzut pe Domnul Isus în gloria lui Dumnezeu. Iată un lucru minunat: există un Om acum în gloria lui Dumnezeu! Evrei 6.20 ne spune că El este Înainte-Mergătorul nostru și, fiindcă El este acolo, vom fi și noi acolo, împreună cu El. La venirea Lui, vom părăsi această lume a păcatului, pentru a merge în gloria lui Dumnezeu! În ce speranță strălucită ne putem lăuda!

K Quartell

 

Sămânţa Bună

Marţi, 12 Ianuarie 2016

Să asculte însă și înțeleptul, și își va mări știința … Proverbe 1.5

Picături de înţelepciune

Din carapacea greutăților, credința extrage perla de mare preț, și din adâncimile oceanului durerilor scoate la iveală coralul prețios al experienței.

Ura este o nemulțumire activă, invidia, una pasivă; să nu ne mirăm, deci, dacă invidia se transformă atât de repede în ură.

Înțelepciunea ne oprește să judecăm după simple aparențe, să dăm crezare la orice zvonuri, să facem tot ce putem, să spunem tot ce știm și să cheltuim tot ce avem.

Cum nu poți număra frunzele unui pom, așa nu poți să numeri gândurile; ele sunt ca și inelele într-un lanț, unul îl trage pe celălalt.

Nemulțumirea este un păcat frecvent în viața oamenilor. Suntem nemulțumiți de toate lucrurile, în afară de noi înșine.

Este înțelept să luăm viața în serios, dar nu în tragic.

Dumnezeu se poate lipsi de noi, dar noi nu ne putem lipsi de El.

 

11 Ianuarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

11 IANUARIE

 

Ce îi costă pe alţii ascultarea mea de Dumnezeu

Au pus mâna pe un anume Simon… şi i-au pus crucea în spinare.Luca 23:26

Dacă ascultăm de Dumnezeu, aceasta îi va costa pe alţi oameni mai mult decât ne costă pe noi, şi acest lucru ne doare. Dacă suntem îndrăgostiţi de Domnul nostru, ascultarea nu ne costă nimic, e o plăcere pentru noi să ascultăm, dar îi costă pe aceia care nu -L iubesc mult pe El. Dacă ascultăm de Dumnezeu, aceasta înseamnă că planurile altora vor fi date peste cap, iar ci ne vor acuza batjocoritori: „Asta numeşti tu creştinism?” Noi putem preveni această suferinţă, dar, dacă vrem să ascultăm de Dumnezeu, nu trebuie să o prevenim, ci să lăsăm ca preţul să fie plătit.Mândria noastră omenească se baricadează în acest punct: ..Nu voi accepta nimic de la nimeni”. Dar va trebui să acceptăm, altfel vom fi neascultători faţă de Dumnezeu. Nu avem nici un drept să ne aşteptăm să avem alt gen de relaţii cu oamenii decât cum a avut însuşi Domnul nostru (vezi Luca 8:2-3).Stagnarea în viaţa spirituală apare atunci când încercăm să purtăm noi înşine toată povara. Nu putem face acest lucru. Suntem atât de implicaţi în planurile universale ale Iui Dumnezeu, încât, imediat ce ascultăm de El, ascultarea noastră îi afectează şi pe alţii. Vom rămâne noi loiali în ascultarea noastră de Dumnezeu, vom trece prin umilinţa refuzului de a fi independenţi sau vom alege cealaltă cale şi vom spune:.,Nu-i voi face pc alţii să sufere”? Putem să nu ascultăm de Dumnezeu, dacă vrem, şi acesta va rezolva imediat situaţia, dar vom fi un motiv de întristare pentru Domnul nostru. Însă, dacă ascultăm de Dumnezeu. EI va avea grijă de cei care au avut de suferit consecinţele ascultării noastre. Trebuie doar să ascultăm dc El şi să lăsăm toate consecinţele pe seama Lui.

Fereşte-te de tendinţa de a-I dicta lui Dumnezeu ce consecinţe să aibă ascultarea ta de El.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

 

IANUARIE 11

FAPTELE APOSTOLILOR 1:81

„Voi veţi primi o putere când Se va pogori Duhul Sfint peste voi, şi-Mi veţi fi martori…”

Cînd Domnul Isus a făgăduit ucenicilor Săi că vor fi îmbrăcaţi cu putere – şi El o făgăduieşte şi astăzi – această promisiune a legat-o de condiţia: „îmi veţi fi martori…”. Puterea aceasta de sus este darul Domnului Isus slăvit şi acordat cu un scop cu totul practic: ca să-I fim martori în viaţa noastră, să fim „…oameni vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune.” (Fapt. 6:3). Atunci putem prezenta pe Domnul Hristos semenilor noştri prin exemplul vieţii noastre zilnice, prin reflectarea unei vieţi duhovniceşti sănătoase şi normale, adică o viaţă trăită în limitile stricte ale Cuvântului lui Dumnezeu. În felul acesta oamenii vor fi atraşi şi câştigaţi. Adevărata putere nu se arată prin manifestări excentrice, spectaculoase, care să ne arate pe noi, ci ne este dată ca să slăvim pe Dumnezeu în vieţile noastre.

în al doilea rând, această putere ne transformă, ne eliberează şi ne face „…să ne purtăm într-un chip vrednic de Domnul şi să-I fim plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în adevărata şi deplina cunoştinţă a lui Dumnezeu” (Col. 1:10)

în al treilea rând, darul puterii’ Duhului Sfânt ne este făgăduit pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a propovădui pe Domnul Hristos acolo unde încă n-a fost vestit. Acest curent divin va trezi în noi tot ce poate fi folosibil în slujba lui Dumnezeu, neînţelegându-se prin aceasta numaidecât predicarea de la catedră, ci orice slujbă am putea să facem cu care să urmărim binele spiritual şi material al celor din jurul nostru, dar în primul rând, slava lui Dumnezeu. Numai în felul acesta El este gata să îmbrace cu autoritate, dragoste, stăruinţă, cu o îndrăzneală sfântă şi cu o mare SIMPLITATE, pe aceia a căror inimă este gata să asculte şi să prezinte pe Acela în care au crezut.

Martori ai Lui! Ce mare cinste ni s-a dat, dar şi ce mare răspundere! Dacă mărturia pe care suntem chemaţi să o dăm este ştirbită, ca să nu zic pătată cu orice ar putea să dezonoreze pe Domnul nostru, atunci această mărturie se va întoarce împotriva noastră şi ce trist ar fi ca ea să nu fie decât „fân, paie, trestie.”!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

11 Ianuarie

“Căci este bine ca inima să fie întărită prin har.” Evrei 13:9

Cine trăieşte pentru Dumnezeu? Oare nu aceia care trăiesc prin har? Da, aceştia slujesc Lui Dumnezeu. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum! Noi care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Romani 6:2. Cine are un „Da” pentru acest verset? Cum se potriveşte asta la tine, care zici că trebuie să păcătuieşti zilnic, şi tot aşa să vii ca să-ţi ceri iertare zilnic? Consideri, poate, că înţelegi mai bine aceste lucruri ca Dumnezeu Însuşi. În viaţa mea a venit o vreme când când am primit harul şi am recunoscut: „Eu nu înţeleg harul şi lucrarea de mântuire a Lui Isus Hristos, dar cred tot ceea ce este scris. Astfel, am primit şi cuvântul acesta:” Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” Şi „Pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”Am putut primi şi aceasta ca realitate pentru mine; şi aceasta este har. Har înseamnă şi următorul verset:”El v-a împăcat acum în trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană, şi fără vină.” Coloseni 1:21,22.

Mulţi contrazic această veste plină de har susţinând:”Eu nu sunt în această stare; nu pot să mă consider aşa, ar fi păcat din partea mea. Cel care judecă astfel, se împotriveşte harului. Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune: „Dumneze era în Hristos împăcând lumea cu Sine, neţinânu-le în socoteală păcatele lor.” Dar mulţi oameni spun:”Eu am săvârşit păcatul acesta, sau altul, şi nu pot fi plăcut înaintea Domnului.” Sfatul meu este: „Daţi-I dreptate Lui Dumnezeu şi lasaţi harul să lucreze.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

11 Ianuarie

CREDINŢA VEDE CURCUBEUL

Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor.                                             Geneza 9.14

Adeseori cerul ni se arată acoperit de nori grei, dar nu ne temem că va veni un nou potop pentru a distruge pământul. Curcubeul apare pentru a ne păzi de acesta teamă, el apare adesea în faţa ochilor noştri, pentru a ne aminti de făgăduinţa dumnezeiască. Legământul Domnului cu Noe e şi azi valabil, nu ne îndoim de aceasta. Atunci de ce ne temem că încercările care vin adesea să întunece cerul nostru sunt hotărâte ca să ne nimicească?

Dacă totuşi, în timpul acestor nori ameninţători, credinţa noastră ne aminteşte de curcubeul lui Dumnezeu, nu trebuie să ne lăsăm tulburaţi de temeri neîntemeiate. El nu îndreaptă spre noi un curcubeu distrugător. Nu; priviţi! acest arc este curbat în sus şi n-are nici coardă, nici săgeată. Este, un arc suspendat (aşezat) ca podoabă şi care nu mai e folosit pentru război, un arc cu multe culori care exprimă bucuria şi încântarea, arătând nădejdea şi dragostea; nici roşul sângeriu – culoarea mâniei, nici negrul – aceea a răzbunării nu sunt în el, pentru a întuneca culorile lui luminoase. Să avem deci curaj. Cerul nostru nu va fi niciodată atât de încărcat, pentru a nu se găsi loc pentru această mărturie a legământului lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu va fi aşa, noi vom avea încrederea că Acela care nu poate minţi, nu va lăsa neîmplinit legământul Său de pace, deci nu avem nici un motiv sa ne îndoim de Cuvântul Dumnezeului nostru.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

11 IANUARIE

Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!1 Corinteni 14.38

În Proverbe 19.2 citim: „Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva” şi în Efeseni 5.17: „De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia lui Dumnezeu.”

În 1 Corinteni 15.34 apostolul Pavel spune, spre ruşinea lor, că sunt unii credincioşi care nu cunosc pe Dumnezeu. Este multă necunoaştere spirituală şi avem nevoie să învăţăm lucrurile cereşti. În 1 Corinteni 14 se vorbeşte despre rânduiala în adunări: „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii.” Cei care se adună pentru Numele Domnului nu pot ca să facă ei rânduieli în adunări după propriile lor iniţiative şi după propriile lor concepţii. Noi suntem supuşi Domnului şi voinţei Lui. În 1 Timotei 3.15 apostolul Pavel ne scrie: „… să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu.” De asemenea şi alte texte ale Bibliei ne dau îndrumări clare în această privinţă. Nici un copil al lui Dumnezeu nu trebuie să fie în neştiinţă. Acest cuvânt: „Dacă cineva nu înţelege să nu înţeleagă,” exprimă o stare tristă. Cine este în această stare nu mai cugetă, cum făceau cei din Berea, şi nu primesc mustrările din partea celorlalţi credincioşi. Câtă durere şi tulburare se produce acolo unde este prezentă necunoaşterea Bibliei!Cunoaşterea voii lui Dumnezeu în strânsă legătură cu supunerea şi ascultarea aduc binecuvântare şi unire frăţească. Ea ne face să fim şi voioşi şi supuşi unii altora, în frica lui Hristos şi ne dă puterea necesară ca să suportăm cuvântul de mustrare când este nevoie. În Cuvântul Lui, El ne-a descoperit toată măreţia lui Dumnezeu şi ne este de folos să străbatem această Carte ca pe o ţară binecuvântată în lung şi în lat.Isus e TOT ce ne trebuie. Ne putem bizui pe El în toate aspectele vieţii. În mâna Lui cea bună şi puternică trebuie să ne simţim în mai multă siguranţă decât în mâinile celui mai îndemânatic om. Toate darurile le avem ÎN ISUS. El este izvorul oricărei autorităţi şi a oricărei slujbe. Dacă îl avem pe El, avem totul şi din belşug. „Nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl …” (Gal. 1.1).

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

IANUARIE 11

Doamne, simplitatea veselă a încrederii în Tine pare aproape uşurătate până nu îmi amintesc de Tine, şi nu îndrăznesc să nu fiu vesel! împrăştie bucurie şi voioşie peste tot în jurul nostru astăzi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

11 IANUARIE

«Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură (sau zidire) no­uă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.»                             2 Corinteni 5,17

Nostalgia (dorul de casă, dorul după cele trecute) este o ispită puternică a vremurilor noastre. Oamenii vor cu orice preţ ca totul să fie aşa cum a fost odinioară. In bisericile creştine găsim din păcate din ce în ce mai mult germeni de nostalgie spirituală. Omul cel vechi, cu înclinaţiile şi obice­iurile sale proaste, cu însuşirile sale păcătoase, trebuie dez­brăcat de hainele murdare. Nu contează că eul vechi şi mizerabil vrea cu orice preţ să rămână în viaţă, el trebuie să dispară complet: «iată că toate lucrurile s-au făcut noi». Pavel ne atrage atenţia: «… v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui (la o parte cu nostalgia) şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut» (1 Col. 3,9-10). Nu te opri la jumătatea drumului! Fă pasul hotărâtor care ar fi trebuit de mai mul­tă vreme făcut! De aceea: «întăriţi mâinile slăbănogite şi în­tăriţi genunchii care se clatină» (Isaia 35,3). Renunţă com­plet la vechea viaţă şi intră în cea nouă, în părtăşia cu Ta­tăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON Dimineaţa şi Seara

11 IANUARIE

Dimineaţa

Dar nu au rădăcină. Luca 8:13

Suflete, cercetează-te singur în această dimineaţă, în lumina textului de azi. Ai primit Cuvântul cu bucurie. Sentimentele tale au fost trezite, şi ai fost foarte impresionat. Dar aminteşte-ţi: să asculţi Cuvântul este una, şi să-L primeşti pe Isus în sufletul tău alta. Simţămintele superficiale sunt adesea însoţite de o asprime a inimii, şi o primire sentimentală a Cuvântului nu este întotdeauna durabilă. In parabola semănătorului, una din seminţe cade pe un teren stâncos, acoperit cu o pojghiţă subţire de pământ. Când sămânţa scoate rădăcini, ajunge curând la stânca de dedesubt; apoi se străduieşte din toate puterile să crească în sus dar, neavând hrană suficientă de la rădăcină, se usucă repede. Este acesta şi cazul meu? Am făcut oare un spectacol de sentimente care nu are corespondent în viaţa interioară? Binele creşte în pământ şi în afară în acelaşi timp. Sunt eu bine înrădăcinat în credincioşia şi dragostea pentru Isus? Dacă inima mea rămâne împietrită şi neudată de har, sămânţa cea bună poate încolţi pentru un anotimp, dar apoi se va usca, fiindcă nu va putea înflori într-o inimă stâncoasă, nesupusă şi nesfinţită. Daţi-mi voie să mă tem de o cucernicie rapidă în creştere şi puţin rezistentă, ca curcubetele lui Iona. Daţi-mi voie să calculez preţul uceniciei. Şi mai ales lăsaţi-mă să simt energia Duhului Sfânt; atunci voi avea în suflet o sămânţă rezistentă şi trainică. Dacă mintea mea rămâne la fel de îndărătnică cum a fost la început, soarele încercării o va usca, şi inima mea împietrită va arde şi mai tare sămânţa fără rădăcini. Credinţa mea va pieri curând, şi disperarea mea va fi teribilă; de aceea, Semănătorule ceresc, ară-mi inima întâi, şi apoi aruncă adevărul Tău în ea. Ingăduie-mi să rodesc o recoltă bogată pentru Tine.

Seara

Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta, Luca 22:32

Atât de încurajator este gândul că Răscumpărătorul nostru nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi. Când ne rugăm, El pledează pentru noi; şi când nu ne rugăm, El este avocatul cauzei noastre, şi prin mijlocirea Lui suntem apăraţi de pericole nevăzute. Observaţi încurajarea adresată lui Petru: „Simone, Simone, Satana a cerut să vă cearnă ca grâul, dar…” (Luca 22:31-32). Dar ce? „Dar du-te si roagă-te pentru tine’? Acesta ar fi un sfat bun, dar nu aşa este scris. Domnul nostru nu a spus nici că „Eu vă voi ţine treji, ca să fiţi feriţi”. Şi aceasta ar fi fost o mare binecuvântare. Nu, El a spus: „Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta”. Nu ştim cât îi datorăm Mântuitorului pentru rugăciunile în favoarea noastră. Când vom ajunge pe culmile cerului şi ne vom uita înapoi la toate situaţiile în care Dumnezeu ne-a condus, cât Îl vom lăuda pe Cel care, în faţa tronului veşnic, nimiceşte toate lucrările lui Satan! Cât Ii vom mulţumi că nu Şi-a retras niciodată pacea, ci Şi-a arătat zi şi noapte rănile din palme şi a purtat, numele noastre pe pieptarul Său! Chiar înainte ca Satan să înceapă să ne ispitească, Isus îl împiedică şi începe o pledoarie în cer. Mila învinge răutatea. Observaţi că El nu a zis „Satana v-a cernut; de aceea, mă voi ruga”, ci „Satana voia!”. El i-a văzut dorinţele, şi le-a oprit înainte să înmugurească. El nu a spus „Dar Eu am vrut să mă rog pentru voi”. Nu, El a spus „Eu m-am rugat pentru tine”. Am făcut-o deja. Am mers la tribunal şi am înaintat o contracarare înainte să fie făcută acuzaţia. O, Isuse, ce mângâiere este să ştim că Tu ne-ai pledat cauza împotriva duşmanilor noştri nevăzuţi, că le-ai dezarmat minele şi le-ai demascat ambuscadele. Acesta este un motiv de bucurie, recunoştinţă, speranţă şi încredere.

 

IZVOARE IN DEŞERT

11 Ianuarie

 

Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. (Isaia 40:1)

Adunaţi mângâiere. Aceasta era misiunea profetului Isaia în momentul acela. Lumea este plină de inimi îndurerate şi nemângâiate. Dar înainte să fii competent pentru această lucrare înaltă, trebuie să fii exersat. Şi exersarea ta este extrem de costisitoare, deoarece, ca să fie completă, trebuie să suferi şi tu aceleaşi nenorociri care storc din nenumărate inimi lacrimi şi sânge. Prin urmare, propria ta viaţă devine secţia de spital unde eşti învăţat arta divină a mângâierii. Vei fi rănit, pentru ca în timp ce Marele Doctor leagă rănile tale, să înveţi cum să dai primul ajutor răniţilor de pretutindeni. Te întrebi de ce trebuie să treci prin necazul acesta mare? În următorii zece ani vei găsi foarte mulţi oameni suferind în acelaşi fel ca tine. Le vei spune atunci cum şi tu ai suferit şi cum ai fost mângâiat. Odată expusă problema, Dumnezeu va aplica pentru ei acelaşi anestezic pe care l-a folosit odată pentru tine. Şi atunci, în privirea arzătoare urmată de scânteia speranţei care izgoneşte din suflet umbra disperării, vei înţelege de ce ai trecut prin acea nenorocire. Şi-L vei binecuvânta pe Dumnezeu pentru disciplina care ţi-a umplut viaţa cu o aşa comoară de experienţă şi întrajutorare.  selectat

Dumnezeu ne mângâie nu pentru a ne face pe plac, ci pentru a ne face mângâietori.                                                              John Henry Jowett

 

Îmi spun că trebuie să zdrobesc

Frunza trandafirului,

Înainte ca să-i pot păstra şi folosi

Parfumul scurt.

 

Îmi spun că trebuie să frâng

Inima ciocârliei,

Înainte ca trilurile ei din colivie

Să facă să se aştearnă liniştea.

 

Îmi spun că dragostea trebuie să sângereze

Şi prietenia să plângă,

Înainte ca în cea mai adâncă nevoie

Să ating acel adânc.

 

Trebuie să fie mereu aşa

Cu lucrurile de preţ?

Trebuie ca ele să fie zdrobite şi să meargă

Cu aripile lovite?

 

Ah da! Prin zile de zdrobire,

Prin nopţi de-ncarcerare, prin cicatricele

Spinilor şi a drumurilor pietroase,

Aşa se capătă aceste binecuvântări!

 

 

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

Volumul III

11 Ianuarie

Iov 9.22-35

În cap. 7.6, Iov comparase scurgerea zilelor sale cu su­veica ţesătorului. Aici foloseşte imaginile unui alergător, a bărcilor purtate cu uşurinţă de un curent, precum şi a unui vultur care se repede asupra prăzii (vezi şi Iacov 4.14; Psalmul 39.5). Câtă vreme suntem tineri nu ne dăm seama de acest lucru, dar mărturia tuturor vârstnicilor este unani­mă – că viaţa este în realitate o trecere grăbită. Şi nu avem decât una singură de trăit!

Nu, nu pot fi oprite aceste zile care se duc pentru tot­deauna, în schimb, modul în care le folosim le poate da o valoare eternă. Cheltuit pentru lume, timpul se iroseşte în minciuni deşarte. Dar, dacă sunt folosite pentru Domnul, scurtele clipe petrecute pe pământ pot aduce roade care ră­mân (Ioan 15.16).

Adresăm un îndemn cu totul deosebit acelora dintre ci­titorii noştri care încă nu sunt ai Domnului: Această trece­re grăbită a zilelor este o provocare pentru multe persoane de a se bucura de viaţă. «Să ne grăbim să ne bucurăm de ceasurile fugare. Omul n-are niciun port, timpul n-are ni-ciun ţărm…» sunt cuvintele unui poet. Minciună! Există un ţărm (Marcu 4.35: „cealaltă parte”), există un port (Psalmul 107.30). Pregătiţi-vă să vă adăpostiţi acolo!

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

11 ianuarie

Text: Psalmul 23

REVENDICĂ-TI FĂGĂDUINŢELE DIVINE

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos

Filipeni 4:19

Cităm adesea versete familiare din Bibile, scoţîndu-le parcă dintr-un talisman legat la gît, numai în cazuri de urgenţă. Aceasta este o perspectivă greşită. In schimb, ar trebui să folosim promisiunile Cuvîntului lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru a ne hrăni şi a ne întări în orice situaţie prin care trecem.In perioada de explorare şi populare a Americii (numită şi era pionierilor n.t.), un bătrîn lovit de sărăcie, s-a strecurat într-o aşezare de la frontiera de vest, I se epuizaseră toate resursele şi căuta ceva de mîncare. In timp ce umbla prin tabără, cineva care 1-a oprit ca să stea de vorbă cu el, a observat că purta la gît, legat cu o panglică, un mic săculeţ. Bătrînul i-a explicat că era un talisman oferit de cineva cu mulţi ani în urmă. După ce a deschis săculeţul, bătrînul a scos din el o hîrtie împăturită de mai multe ori şi i-a înmînat-o. Examinînd hîrtia, omul a constatat că era un act ce se dădea celor ce terminau serviciul militar în armata federală. Era semnată de însuşi generalul George Washington şi îi dădea dreptul purtătorului la o pensie pe viaţă. Ce mare surpriză a avut bătrînul soldat să afle că era deţinătorul unei promisiuni de bună credinţă că nevoile sale vor fi satisfăcute. Dar pentru că nu a revendicat nimic, trăia sărac, flămînd şi rătăcitor prin lume.Adeseori şi noi rătăcim prin pustiul unei sărăcii spirituale, în timp ce bogăţia promisiunilor divine zace nefolosită. Uităm că Dum- nezeu ne-a dăruit „bogăţia Sa în slavă”, prin lucrarea şi meritul lui Isus Cristos.Este vremea să ne oprim din rătăcirea noastră şi să începem să cerem cele făgăduite.        P.R.V.

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine

Şi nici o clipă singur nu mă laşi.

Puterea Ta e taina ce mă ţine

Din cel dintîi la cei din urmă paşi.  C. Ioanid.

Prea mulţi creştini trăiesc purtaţi de împrejurări în loc să se încreadă în făgăduinţele divine.

 

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

11 IANUARIE.

LASĂ-I SĂ ZBOARE DIN CUIB!

„Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa” (Matei 19:5)

Nu-ţi face copiii să se simtă vinovaţi pentru că au crescut! Ei s-au născut ca să zboare. Dacă nu vor putea, ce spune asta despre tine ca părinte? Dumnezeu a stabilit această regulă ca odraslele să-şi părăsească familia. Aşadar, când rolul tău se schimbă, nu-ţi pierde perspectiva şi nu te lăsa cuprins de resentiment şi milă faţă de tine însuţi. Învaţă să treci cu eleganţă de la postura de proprietar, la cea de antrenor. Aşa doreşte Dumnezeu să funcţioneze viaţa. Copiii tăi au ceea ce le trebuie pentru a reuşi pe cont propriu. Întrebarea este: dar tu? Nu-i ataca pe cei ce fac parte acum din viaţa copilului tău. E uşor să ai spirit critic când nu mai deţii controlul. Nu face aşa! Nimănui nu-i plac criticii; nu vei face decât să-ţi îndepărtezi copiii. Nu te pierde cu firea; ai investit prea mult în această relaţie. Fie că eşti supărat că ai dăruit atât de mult şi ţi se pare că primeşti atât de puţin în schimb, fie că într-adevăr nu eşti de acord cu alegerile lor, rugăciunea e o variantă mai bună decât cearta. Discută cu Dumnezeu despre asta. El poate schimba ceea ce tu nu poţi! Copiii tăi nu ar fi echipaţi corespunzător pentru viaţă dacă ar fi crescut din punct de vedere fizic fără să-şi dezvolte propriile opinii şi propria unicitate. Ca părinte, ai dreptul la propriile tale gânduri şi sentimente, dar odată ce ţi le-ai exprimat, respectă-le alegerile şi susţine-i cât poţi de bine. Nu-l lăsa pe diavol să-ţi fure cele mai valoroase investiţii. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să-ţi iubeşti copiii, să te rogi pentru ei şi să le fii alături când au nevoie de tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Luni, 11 Ianuarie 2016

Pentru că așa zice Cel măreț și Cel înălțat, Cel care locuiește în eternitate și al cărui Nume este Sfânt: „Eu locuiesc în loc înalt și sfânt și cu cel cu duhul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhul celor smeriți și să înviorez inima celor zdrobiți“. Isaia 57.15

Acestea sunt cuvinte folositoare pentru noi toți. Un lucru foarte necesar în vremea de acum este un duh zdrobit. Nouăzeci la sută din problemele și din dificultățile noastre sunt generate de lipsa unui astfel de duh. Este uimitor să vedem cât de mult înaintăm în viața de zi cu zi, în familie, în adunare și în lume, atunci când eul este supus și mortificat. Mii de lucruri, care de altfel ne-ar tenta inimile, sunt socotite ca fiind nimic, atunci când sufletele noastre sunt într-o stare reală de smerenie. Putem să îndurăm insultele, putem trece peste afronturi, putem să călcăm peste prejudecățile noastre, ne putem supune altora, putem fi gata pentru orice lucrare bună, putem manifesta lărgime de inimă în toate acțiunile noastre și flexibilitate în toate căile noastre, toate aceste lucruri fiind de natură să împodobească învățătura Dumnezeului și Mântuitorului nostru.

Din nefericire însă, cât de des starea noastră nu este aceasta, ci manifestăm un temperament rigid și nesupus; ne cerem cu vehemență drepturile; ne căutăm interesele și urmărim lucrurile noastre; ne luptăm pentru propriile noastre păreri! O astfel de stare dovedește foarte clar că eul nu este în mod obișnuit evaluat și judecat în prezența lui Dumnezeu.

Trebuie să știm însă că Dumnezeu dorește să lucreze cu un material zdrobit. El ne iubește prea mult ca să ne lase într-o stare împietrită; prin urmare, ne trece prin tot felul de încercări și de exerciții de inimă, pentru ca, în final, să ne aducă într-o stare de suflet în care să ne poată folosi pentru gloria Sa. Voința trebuie să fie zdrobită; încrederea în sine, mulțumirea de sine și importanța proprie trebuie să fie retezate din rădăcină. Dumnezeu Se va folosi de împrejurările prin care trecem, de oamenii cu care avem contact zi de zi, pentru a ne disciplina inimile și pentru a ne supune voința. Mai mult, va acționa El Însuși asupra noastră, în mod direct, pentru a produce aceste rezultate practice importante.

C H Mackintosh

 

 

Sămânţa Bună

Luni, 11 Ianuarie 2016

Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața. 1 Ioan 5.12

Sunteți asigurat?

Această întrebare o găsiți în vremea noastră la tot pasul. Pe un panou publicitar, am citit expresia: „Asigurare înainte de orice“. Toate cele spuse aveau legătură cu asigurarea persoanelor, sau a clădirilor, sau a mașinilor etc.

Dar doresc să schimb puțin întrebarea și să o îndrept în domeniul viitorului. Acum întrebarea sună așa: Sunteți asigurat pentru veșnicie? Fiecare om știe că într-o zi va părăsi această viață, dar ce puțini sunt aceia care și-au asigurat sufletul lor! Tânărul nu se gândește la așa ceva, spunând că drumul credinței este pentru vârstnici. Asigurarea sufletului este pentru toți: tineri și vârstnici, învățați și mai puțin instruiți, bogați și săraci, bărbați și femei. Toți trebuie să ne asigurăm sufletul pentru veșnicie. Cum? Încredințând sufletul nostru în mâinile străpunse ale Mântuitorului! El este Unicul care poate să ne dea siguranță, pace, fericire, viață înainte de orice. La orice asigurare, cel care se asigură trebuie să-și dea acceptul. Așa este și cu asigurarea sufletului dumneavoastră. Trebuie să acceptați că Mântuitorul a adus o mântuire așa de mare, că El este singurul care poate să vă dăruiască viața veșnică: „Cine are pe Fiul are viața“. De aceea permiteți-mi să vă mai întreb încă o dată: sunteți asigurat?