Categorie: Romanian devotionals

  • 18 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, Cel care ne mângâie în orice necaz al nostru, pentru ca noi să-i putem mângâia pe cei care se află în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.

    2 Corinteni 1.3,4

    Trecerea prin exercițiile școlii tainice a lui Dumnezeu este o trăsătură caracteristică tuturor slujitorilor Lui, de la care nu a făcut excepție nici Cel care a fost Slujitorul strălucit; cu toții au trecut prin exercițiile școlii tainice a lui Dumnezeu înainte de a-și începe lucrarea publică. Ba mai mult, cei care au înțeles cel mai profund însemnătatea și valoarea acestei școli tainice s-au dovedit a fi cei mai eficienți și mai consecvenți martori ai Săi în exercitarea slujbei și a mărturiei lor publice. Omul care ajunge într-o lucrare publică ce depășește măsura creșterii lui în școala tainică a lui Dumnezeu are toate motivele să se teamă; el va eșua în mod sigur.

    Dacă suprastructura depășește măsura fundației, clădirea se va înclina sau se va dărâma. Dacă un pom își întinde ramurile peste măsura adâncimii rădăcinii lui, va fi vulnerabil în fața furtunii și va cădea la pământ; tot așa este și cu omul care intră în slujirea publică. Mai înainte de acest moment, el trebuie să fie singur cu Dumnezeu; duhul lui trebuie să fie exersat în intimitatea prezenței Lui; el trebuie să treacă prin apele adânci ale propriei experiențe, altfel nu va fi altceva decât un teoretician, nu un martor. Urechile lui trebuie să fie deschise pentru a auzi, înainte ca limba lui să poată fi potrivită pentru a vorbi și a da învățătură.

    Ce s-a întâmplat cu toți aceia care din timp în timp s-au aprins repede și au fost, în aparență, lumini strălucitoare în mijlocul Bisericii lui Dumnezeu, dar care la fel de repede s-au și stins înapoia norilor? De unde au venit ei și unde au dispărut? De ce au fost atât de efemeri? Au fost doar licăriri ale candelelor omenești; nu au avut profunzime, nici putere de a rezista; nu a fost ceva real în ei. Au strălucit pentru un timp și apoi au dispărut, prezența lor neproducând alt efect decât acela de a crește întunericul din jurul lor sau cel puțin conștiența tristă cu privire la acesta.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus a spus: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, și cei care văd să fie orbi“. Și aceia dintre fariseii care erau cu El au auzit acestea și I-au spus: „Și noi suntem orbi?“. Isus le-a spus: „Dacă ați fi orbi, n-ați avea păcat; dar acum spuneți: «Vedem», deci păcatul vostru rămâne“.

    Ioan 9.39-41

    Vindecarea orbului din naștere (4)

    Versetele de la finalul capitolului 9 din Ioan clarifică mesajul spiritual: Isus nu a venit în lume în primul rând pentru a vindeca suferințele fizice și pentru a face bine omenirii, ci ceea ce L-a preocupat în primul rând a fost mântuirea sufletului. Astfel, El pune aici în contrast două stări: starea acelora care au vedere spirituală cu starea acelora care nu au.

    Majoritatea oamenilor sunt convinși că văd bine și de aceea sunt mulțumiți fie de religia lor, fie că trăiesc după tradiția lor, fie că se bazează pe ultimele descoperiri ale științei. În realitate, ei sunt orbi, pentru că nu-și recunosc starea de păcat și nu văd că Omul Isus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru a înlătura păcatele noastre (vedeți 1 Ioan 3.5).

    „Și noi suntem orbi?“, au întrebat fariseii. Dacă ar fi recunoscut aceasta, atunci ar fi putut avea parte de harul Aceluia pe care L-a trimis Dumnezeu. Atunci Mântuitorul ar fi înlăturat păcatele lor.

    Ce spune ultima carte a Bibliei despre declinul creștinătății? „Și nu știi că ești nenorocit, de plâns, sărac, orb și gol; te sfătuiesc să cumperi … alifie pentru ochi, … ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

    Citirea Bibliei: Isaia 46.1-13 · Evrei 10.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 20:25-37

    În timp ce răsuna cântarea de eliberare, vrăjmaşii se distrugeau reciproc. Pentru popor nu mai ră­mâne decât să constate anihilarea lor şi să strân­gă prăzile îmbelşugate. De câte ori n-a procedat Dumne­zeu şi cu noi la fel, făcând să dispară din calea noas­tră dificultăţi care păreau de neînvins…!

    Apoi poporul se adună din nou ca să-L laude pe Domnul în Valea Beraca – sau a bine­cu­vân­tării – (citiţi Ps. 107. 21, 22).

    Să ne gândim la triumful lui Isus pe cruce, realizat fără cea mai mică participare din partea credincioşilor. Ce le rămâne de făcut? Să se bucure de roadele acestei vic­torii şi, cu inimi pline de recunoştinţă, s-o celebreze în valea acestui pământ, înainte să o facă pentru eternitate în Sfânta Cetate (compară cu v. 28).

    Ultimul paragraf ne întoarce un pas înspre domnia lui Iosafat, pentru a ne aminti că, după alianţa militară dezastruoasă cu Ahab, împăratul lui Iuda se implică în alta, nu mai puţin prostească, de data aceasta cu scop comercial, cu fiul acestuia, Ahazia. Dumnezeu permite eşecul acesteia şi ne învaţă prin gura lui Eliezer ce gân­deşte El despre acest fel de asociere cu un om al lumii în scopul îmbogăţirii.

    NUMAI DOMNUL ISUS ÎȚI POATE SĂTURA SUFLETUL | Fundația S.E.E.R. România

    „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete…” (Ioan 4:14)

    Femeia pe care a întâlnit-o Domnul Isus la fântână fusese căsătorită de cinci ori. A tot încercat relații, din dorința de a umple golul din ea. Dar nu a funcționat pentru ea… și nu va funcționa nici pentru tine!

    Nu va funcționa nici urcatul pe scara ierarhică a corporației, nici achiziționarea de tot mai multe lucruri, sau dobândirea faimei…

    Reține ce i-a spus Domnul Isus acestei femei: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete…” (vers. 13) Când te afli în deșert fără apă, vine un moment în care începi să ai iluzii, halucinații… iei mirajele drept lucruri reale… Dar nu sunt! Iar când sufletul tău continuă să fie însetat și uscat, începi să cauți lucruri care nu sunt reale și care nu-l pot satisface.

    Domnul Isus nu a adus în discuție trecutul acestei femei pentru a o face de râs, ci din cu totul alt (și unic) motiv: ca ea să înțeleagă că El poate vindeca rănile trecutului ei și îi poate da speranța unui viitor mai bun. Și a făcut-o! Nu numai că a transformat-o, dar ea a devenit și prima persoană care a dus Evanghelia în Samaria.

    Poate crezi că ești în afara „razei de acțiune” a speranței și răscumpărării. Împăratul David nu a fost în afara acestei sfere, dar a comis adulter, și l-a acoperit cu o crimă! Apostolul Petru nu a fost în afara acestei sfere, și s-a lepădat de Domnul Isus! Ucenicul Toma nu a fost în afara acestei sfere, chiar dacă este încă amintit ca un necredincios. Apostolul Pavel nu a fost în afara acestei scheme, și a ucis creștini înainte de a deveni unul dintre ei.

    Dorințele tale neîmplinite și setea ta nepotolită sunt un plus, nu un minus – dacă le lași să te ducă la picioarele lui Isus! Avem aici în vers. 14 promisiunea Sa: „apa pe care i-o voi da Eu… se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” Reține: numai Domnul Isus îți poate sătura sufletul!

  • 17 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vreau ca voi să știți ce mare luptă duc pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți nu mi-au văzut fața în trup.

    Coloseni 2.1

    Deși era „absent în trup“ și nici măcar nu-i văzuse vreodată pe acești creștini, apostolul manifesta o preocupare deosebită pentru binele lor spiritual. Apostolul era împreună cu ei „în duh“, după cum și mintea sa, mereu preocupată cu Hristos, era, în consecință, preocupată și cu mădularele Trupului Său, fie pentru a se mâhni, în cazul când ceva mergea rău, fie pentru a-i avertiza, în cazul când vreun pericol îi amenința, fie pentru a se bucura, în cazul când găsea vreun rod în umblarea acestor sfinți ai Domnului.

    Ca slujitor credincios al Stăpânului său, în slujba sa pentru întreaga Adunare, nu numai pentru cei dintr-o anumită localitate, Pavel este un model pentru toți cei care sunt chemați să slujească în aceeași lucrare. Aflându-se deci cu duhul în mijlocul colosenilor, apostolul găsea un motiv de bucurie cu privire la ordinea potrivit căreia aceștia umblau și cu privire la tăria credinței lor. Ei se aflau, ca să spunem așa, într-o bună ordine de luptă, precum niște soldați strâns uniți între ei, pentru a se putea sprijini și susține unul pe altul. Avându-L pe Hristos ca Obiect al credinței lor, ei împreună se puteau sprijini pe El; ei n-ar fi dorit să se abată de la Acela care îi salvase și îi adusese la Dumnezeu; până la acel moment, ei rămăseseră tari în credință. Dar vrăjmașul căuta să-i înșele, îndreptându-și artileria chiar împotriva Persoanei Căpeteniei lor. Învățături periculoase, iudaice și filosofice, cu înalte pretenții, tindeau să se strecoare printre ei și să-i despartă de Persoana lui Hristos, puțin câte puțin, fără ca ei să-și dea seama, iar dacă ei ar apleca urechea spre ele, în curând ordinea ar dispărea din mijlocul lor, credința lor s-ar clătina, iar ei ar cădea pradă în mâinile vrăjmașului.

    Iată de ce apostolul face referire la ordinea care încă exista în mijlocul lor și la credința lor, încă tare, pentru a-i pune în gardă cu privire la teribilul pericol care îi amenința. Cât de mare este acest pericol și în zilele noastre, când se fac atâtea speculații în legătură cu Persoana Domnului Isus, pentru a-I diminua măreția! De aceea, creștinii sinceri, care vor să rămână credincioși Domnului lor, trebuie să se păzească de aceste idei străine, de aceste erori fatale, care se prezintă sub aparențe înșelătoare, dar care, odată acceptate, vor duce la clătinarea și la răsturnarea credinței.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus a auzit că l-au dat afară și, găsindu-l, i-a spus: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“. El a răspuns și a zis: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?“. Și Isus i-a spus: „L-ai și văzut, și Cel care vorbește cu tine, Acela este“. Și el a spus: „Cred, Doamne“, și I s-a închinat.

    Ioan 9.35-38

    Vindecarea orbului din naștere (3)

    Pentru că a dat o mărturie neînfricată despre Isus Hristos, omul care fusese vindecat de orbirea lui din naștere a fost exclus de rabini; el nu putea fi acceptat la școala lor de învățătură. Dar a găsit adăpost la Fiul lui Dumnezeu. Când era orb, Domnul l-a întâmpinat și i-a dat vederea. Acum Domnul îl găsește stând singur și îl introduce în cea mai frumoasă comuniune pe care o poate avea cineva, aceea a Fiului lui Dumnezeu.

    „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ Aceasta este o întrebare care se adresează tuturor și care cere un răspuns clar. „Cel care crede în El nu este judecat“ (Ioan 3.18). Cel care fusese vindecat s-a arătat dispus să creadă, numai să știe Cine este. Atunci Domnul S-a revelat. „Omul numit Isus“ era nu doar un profet, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu. Ce copleșitor! Fiind Fiul lui Dumnezeu, este o Persoană a Dumnezeirii și, pe drept, obiect al credinței și al închinării. Astfel, acela care fusese vindecat I s-a închinat. Ce istorie impresionantă este aceasta! Omul care fusese orb și cerșetor credea în Isus și Îl onora ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Este un fenomen spiritual acesta, ca un om care nu are niciun sens în gândire și în aspirații să fie transformat într-un om care, adus la lumina adevărului divin, să Îl aibă în centru pe Fiul lui Dumnezeu. Sperăm că acest fenomen se va produce în nenumărate vieți!

    Citirea Bibliei: Isaia 45.14-25 · Evrei 9.19-28

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 20:14-24

    Rugăciunea făcută cu credinţă de Iosafat pri­meşte un răs­puns prompt şi aceasta se întâmplă chiar în public. În nume­le Domnului, Iahaziel reasigură poporul şi îm­păra­tul cu privire la voia Lui. Ce mulţi credin­cioşi aflaţi în pericol au avut de câştigat de atunci încoace, citind asemenea încurajări di­vine! Să com­parăm v.17 cu cuvintele lui Moise pen­­tru Israel când traversau Marea Roşie: „Nu vă temeţi; staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului …“ (Exod 14.13).

    Fără să aştepte ca Dumnezeu să fi acţionat, Iosafat şi tot poporul Îi aduc laudă şi adorare. Aceasta Îl glorifică pe Dumnezeu: credinţa care este în stare mai dinainte nu numai să dea deoparte întreaga tulburare, ci şi să mulţumească anticipativ pen­tru răs­punsul pe care El l-a garantat. Iată o pur­ta­re care imită Modelul divin. Înainte să-l învie pe Lazăr în virtutea puterii de la Dum­ne­zeu, Tatăl Său, Isus începe prin a I Se adresa: „Tată, Îţi mulţu­mesc că M-ai ascultat“ (Ioan 11.41).

    Ce frumoasă este această închinare celebrată chiar în prezenţa vrăjmaşilor! (vezi Psalmul 23.5). Ceicareaduclaudamergînaintea bărbaţilor î­nar­maţi. Şi cântarea de triumf intonată dintr-o dată dă, am pu­tea spune, semnalul unei victorii ui­mi­toare, repurtată fără a se da o singură lovitură.

    CE ÎNSEAMNĂ NEPRIHĂNIREA? | Fundația S.E.E.R. România

    „Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege…” (Romani 3:21)

    Vei merge în cer pentru că te-ai încrezut în neprihănirea lui Hristos, și nu datorită neprihănirii tale. Poate vei spune: „Dar nu este important să faci ceea ce este bine?” Absolut. Răsplata ta în cer va depinde de ceea ce faci pentru Dumnezeu aici pe pământ. Dar mântuirea ta depinde de încrederea în ceea ce a făcut Hristos, nu tu. Satan știe acest lucru și va încerca să te conducă înapoi la o viață creștină bazată pe fapte. Iar când vei da greș (și asta se va întâmpla în mod sigur!), el te va condamna și îți va spune că nu te ridici la înălțimea așteptărilor… și, prin urmare, nu ești demn de dragostea și acceptarea lui Dumnezeu.

    Să ne uităm ce face condamnarea:

    1) Te lipsește de încrederea în Dumnezeu. De multe ori, când greșești tu, nu poți să te bazezi pe promisiunile Sale, pentru că te simți nevrednic. De 31 de ori în Sfânta Scriptură, se spune că suntem „în Hristos”. Asta înseamnă câte una pentru fiecare zi a lunii. Așadar, în fiecare zi, amintește-ți că ești „în Hristos” și, pentru că El este vrednic, tu ești acceptat!

    2) Te face o persoană iritabilă și neplăcută pentru cei din jurul tău. Consilierii pe probleme de dependență descriu acest lucru ca fiind starea de a fi „agitat” sau neliniștit în propria piele. Ca urmare, începi să dai afară ceea ce simți pe dinăuntru.

    Care este răspunsul? Ni-l oferă apostolul Pavel: „nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii… Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege… şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.” (Romani 3:20-22)

    Concluzie: neprihănirea este trecută în contul tău prin credință, nu prin fapte! Astăzi ești iubit și acceptat „în Hristos”!

  • 16 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu, printre cei mântuiți și printre cei care pier: unora, un parfum de moarte pentru moarte; iar altora, un parfum de viață pentru viață.

    2 Corinteni 2.15,16

    Cu un an și ceva înainte ca Pavel să scrie aceste cuvinte, el le trimisese corintenilor cea dintâi epistolă, pentru a corecta greșelile grave din mijlocul lor. Făcuse acest lucru pentru gloria lui Dumnezeu și din dragoste pentru ei. După aceea, Pavel a așteptat cu îngrijorare să vadă care va fi reacția lor. Le scrisese epistola cu lacrimi, iar după aceea inima lui a fost plină de temeri (2 Corinteni 2.4; 7.5). Să cultivăm și noi un astfel de duh în relațiile unii cu alții! Pavel a fost atât de îngrijorat, încât l-a trimis pe Tit să-i viziteze pe corinteni și să-i aducă vești. Cât de mare i-a fost bucuria să-l întâlnească apoi pe Tit în Macedonia și să afle că, în cea mai mare parte, corintenii se pocăiseră și nu aveau resentimente față de apostolul Pavel (2 Corinteni 2.13; 7.6,7)!

    Pavel lasă în mâna lui Dumnezeu faptul că își întrerupsese lucrarea în evanghelie din cauza îngrijorării cu privire la corinteni și Îi mulțumește că întotdeauna era purtat de El „la victorie în Hristos“, ca să răspândească prin el mireasma cunoștinței lui Hristos, oriunde s-ar fi aflat (2 Corinteni 2.14). Pentru cei care refuzau moartea Mântuitorului ca jertfă pentru păcatele lor, mireasma era „de la moarte spre moarte“ – spre cea de-a doua moarte (Apocalipsa 21.8).

    Din fericire, existau și unii care credeau în Hristos ca în Acela care a murit și a înviat pentru îndreptățirea lor (Romani 4.25). Pentru aceștia, mireasma era „de la viață spre viață“, fiindcă Domnul le spusese ucenicilor Săi: „Fiindcă Eu trăiesc, și voi veți trăi“ (Ioan 14.19). Într-adevăr, „plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

    S. Attwood

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Știm însă că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Niciodată nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unuia născut orb … Ei au răspuns și i-au zis: „Tu ești născut cu totul în păcate și tu ne înveți pe noi?“. Și l-au dat afară.

    Ioan 9.31-34

    Vindecarea orbului din naștere (2)

    Cerșetorul ai cărui ochi fuseseră deschiși a înțeles mai profund adevărul divin decât erudiții iudei, care pretindeau că sunt „ucenicii lui Moise“. Aceia Îl considerau pe Isus a fi un păcătos (Ioan 9.24), pe când omul vindecat a făcut referire la Sfânta Scriptură. Domnul, negreșit, Se rugase lui Dumnezeu pentru acel semn miraculos. Astfel, omul care fusese vindecat se referea probabil la Proverbe 15.29. „Domnul este departe de cei răi, dar aude rugăciunea celor drepți“, verset pe care fariseii îl cunoșteau și ei, dar pe care nu l-au luat în considerare.

    Cât de ilogică este necredința! De la începutul lumii nu a mai fost un asemenea miracol, și totuși ei au afirmat că acel Binefăcător era un păcătos. În replică, omul vindecat a răspuns: „Dacă Acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic“. Credința lui simplă l-a condus la concluzia corectă: Isus era trimis de Dumnezeu.

    Liderii religioși nu puteau nici nega faptele, nici anula concluzia omului. Fiind prea mândri pentru a accepta adevărul de la o persoană simplă, neînvățată, ei l-au dat afară. Isus spusese deja că acel om se născuse așa – deci nu din cauza unui anumit păcat devenise el orb – dar aceasta era acuzația lor fără probe și, folosindu-se de ea, vrăjmașii lui l-au dat afară pe cel care fusese vindecat.

    Oricine Îl mărturisește pe Isus trebuie să fie exclus, sub o formă oarecare, dar, indiferent ce ar fi, putem conta pe ajutorul lui Isus Însuși.

    Citirea Bibliei: Isaia 45.1-13 · Evrei 9.11-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 20:1-13

    Nu mai puţin de trei armate inamice înaintează simultan îm­potriva micii împărăţii a lui Iuda. Ele sunt ale vrăjmaşilor ei constanţi: Moab, Amon şi maoniţii (lit. Amoniţii), care făcuseră parte din Edom (v. 22). În faţa aces­tei ameninţări de invazie, Iosafat Îl caută pe Domnul şi proclamă un post. Poporul se strânge. Referindu-se la rugăciunea lui Solomon (6.34-35), împăratul se aşază în faţa locaşului sfânt şi Îl cheamă pe Acela care promisese că-i va asculta şi că le va face dreptate (v.8, 9).

    Strângând la un loc personalul militar pe care Iosafat îl avea la dispoziţie (17.14-18), se ajunge la numărul impresionant de un milion o sută şaizeci de mii de oameni. Ei bine, în mod practic ei nu vor juca nici un rol în acest lung capitol! Iosa­fat înţelesese cuvântul din Psalmul 33: „Un împărat nu este salvat prin mulţimea oştirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale … Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul; El este aju­torul şi scutul nostru“ (Psalmul 33.16, 20). Astfel, împă­ratul recunoaşte pe de o parte lipsa lor de putere, iar pe de altă parte, lipsa lor de înţelep­ciune (v.12). Totuşi adaugă: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine“. Şi, în sens invers, „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“(16.9).

    CÂND SE ARATĂ DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

    „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… Şi, chiar de nu ne va scoate… nu vom sluji dumnezeilor tăi…” (Daniel 3:17-18)

    Când Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat să se închine în fața statuii de aur înaltă de aproape 30 m. a lui Nebucadnețar, acesta i-a amenințat cu un cuptor de foc. Dar iată ce i-au răspuns ei: „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… Şi, chiar de nu ne va scoate… nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (vers. 17-18).

    Când Se arată Dumnezeu?

    Când spui: „Dumnezeu poate să mă scape, dar și dacă nu o va face, am de gând să-L slujesc oricum!” Este minunat când Dumnezeu ne oferă ceea ce avem nevoie. Totuși, credința care îi face plăcere cu adevărat lui Dumnezeu spune: „Dar chiar dacă nu mă va scăpa, sau nu-mi va da – mă voi încrede în Dumnezeu oricum!”

    Apostolul Petru scria: „sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos…” (1 Petru 1:6-7)

    Și încă un gând: Biblia nu spune că cei trei tineri evrei l-au văzut pe al patrulea om care era cu ei în foc; spune că Nebucadnețar l-a văzut și l-a descris ca fiind „fiu de dumnezei” (Daniel 3:25).

    Așadar, chiar și atunci când nu știi sau nu ești conștient, credința, viața și mărturia ta au un impact asupra celor din jurul tău și aduc slavă lui Dumnezeu!

  • 15 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul său: și a ieșit multă apă și adunarea a băut, și vitele lor.

    Numeri 20.11

    Moise a adunat poporul în fața stâncii. Era un moment peste măsură de solemn! Moise stătea acolo în toată autoritatea sa! – o autoritate pe de o parte dată de Dumnezeu și, pe de altă parte, dobândită pe parcursul anilor printr-un comportament ireproșabil. Poporul rebel stătea acolo, cu acuzația sa nedreaptă față de Dumnezeu și față de Moise! Stânca stătea acolo! Ea ne vorbește despre Hristos, care a fost lovit o singură dată pe Golgota, pentru a pune temelia mântuirii și a tuturor binecuvântărilor. Dar acum El îl însoțea în har pe poporul Său. El îl înviora și îl binecuvânta. El nu mai trebuia să fie lovit niciodată. Când Moise a trecut să acționeze, s-a gândit la autoritatea sa, a privit la păcatul poporului, dar a uitat de har. Moise nu a ascultat în acel moment. De fapt, el luase toiagul lui Aaron care era înaintea Domnului, dar nu l-a folosit. În schimb, a luat propriul său toiag, care reprezenta puterea și judecata lui Dumnezeu și, cu acest toiag, a lovit stânca de două ori.

    Astfel, Moise a distrus o imagine divină, pe care scriitorul epistolei către Evrei ne-o înfățișează: noi suntem „sfințiți, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna“ (Evrei 10.10). Mântuitorul a trebuit să fie lovit doar o singură dată. După ce a îndurat la cruce, El a exclamat: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Ce s-a întâmplat acolo nu trebuie să se repete niciodată. Începând de la cruce se poate „vorbi“ Mântuitorului. În Romani 10.12 scrie: „Același Domn al tuturor este bogat față de toți care-L cheamă“.

    Moise nu a recunoscut faptul că numai harul, și nu judecata, va putea duce poporul în țară. Desigur, Dumnezeu a trebuit să intervină adesea cu judecată, pentru a pedepsi și a disciplina poporul. Dar, pe baza acestui principiu, niciunul nu ar fi ajuns în țara Canaan. Doar pentru că Domnul a acționat mereu în har, israeliții au ajuns în cele din urmă în țara promisă.

    Astăzi este valabil același principiu. Dumnezeu acționează cu noi conform căilor Sale drepte de guvernare. Comportamentul nostru atrage după sine consecințe. Noi suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu de ceea ce facem. Este foarte serios acest lucru. Dacă păcătuim sau mergem pe căi greșite, avem de-a face cu mâna lui Dumnezeu care aduce judecata. Dar aceasta nu se referă la ținta noastră cerească. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru aceasta! Noi vom ajunge în slavă nu prin credincioșia noastră, ci prin harul Său.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și i-au spus din nou: „Ce ți-a făcut? cum ți-a deschis ochii?“. El le-a răspuns: „V-am spus deja, și n-ați auzit. De ce vreți să auziți din nou? vreți și voi să vă faceți ucenici ai Săi?“. Ei l-au insultat și i-au spus: „Tu ești ucenic al Lui, dar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar pe Acesta nu-L știm de unde este“. Omul a răspuns și le-a zis: „În aceasta dar este minunea, că voi nu știți de unde este, și El mi-a deschis ochii“.

    Ioan 9.26-30

    Vindecarea orbului din naștere (1)

    Mâniați, conducătorii lui Israel nu voiau să se dea bătuți. Cum nu puteau nega faptul că omul care fusese orb căpătase vedere, ei au căutat un „viciu de procedură“ și, după aprecierea lor, au și găsit o astfel de neregulă, anume că vindecarea avusese loc în ziua sabatului. Nu mai puneau problema „ce s-a produs“, ci „când și cum“. Totuși, cel vindecat simțea că ei erau nesinceri și că doreau doar să-l atace, așa că le-a dat un răspuns ferm și cu ceva ironie: „Vreți și voi să vă faceți ucenici ai Săi?“.

    Conducătorii, indignați, l-au insultat. Astfel s-au împlinit cuvintele lui Isus din predica de pe munte: „Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea“ (Matei 5.11).

    Cel care fusese vindecat nu accepta să audă vorbe rele despre Isus, Binefăcătorul lui. Disputa s-a încheiat în favoarea lui, căci acuzatorii s-au retras. Făcând referire la Moise, ei L-au respins pe Isus, Fiul lui Dumnezeu. Oricine refuză să creadă în Isus și să Îl urmeze nu va admite niciodată nici adevărul legat de „cine este El“, nici „de unde a venit El“.

    Citirea Bibliei: Isaia 44.14-28 · Evrei 9.1-10

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 19:1-11

    Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pu­ne îm­pă­ratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumne­zeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăscpeDomnul?“(v.2).

    Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lu­mea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu“ (Iacov 4. 4)!

    Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi“, de a căpăta „minte“ (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoa­rece pot avea un rezultat la fel de benefic.

    În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Io­safat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceastasătrimitădoardelegaţi,ieseelînsuşi prinpopor. Şi, ca un ade­vă­rat păstor al lui Israel, se stră­du­ieş­te să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta sta­bi­leşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgen­te.

    CULEGE, STRÂNGE ȘI ÎMPARTE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă… provizii…” (Geneza 41:35)

    Să citim mai mult din ce i-a sugerat Iosif lui Faraon: „Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să le păzească. Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” (Geneza 41:34-36)

    Există două lecții importante pentru noi în această relatare:

    1) Nu lăsa momentele proaste să le înghită pe cele bune. Și care este cel mai bun mod de a face lucrul acesta? Stând în Cuvântul lui Dumnezeu în momentele de descurajare și dificultate și bazându-ne pe el. Pavel a spus: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6);

    2) Nu te bucura doar de momentele tale bune; culege din ele înțelepciunea, puterea, strategiile, relațiile și resursele care te vor susține în momentele grele. Apostolul Pavel scrie: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4) Iar atunci când Dumnezeu te binecuvântează, nu te limita la păstrarea binecuvântării – împarte-o cu alții! Pune în practică legea reciprocității pe care a propovăduit-o Domnul Isus: „Daţi, şi vi se va da… cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38)

    Lucrurile de care te agăți pentru scopuri egoiste în cele din urmă le vei pierde. Dar atunci când dăruiești pentru a-i binecuvânta pe alții, Dumnezeu a promis să te răsplătească – acum, și în veșnicie!

  • 14 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început.

    1 Ioan 2.13

    În 1 Ioan 2, credincioșii sunt împărțiți în trei grupe. Acolo este vorba despre copilași (care Îl cunosc pe Tatăl), despre tineri (care sunt tari), dar și despre părinți (despre care se spune că Îl cunosc pe Acela care este de la început). Un cititor superficial ar putea spune: «Se știe că oricine care are credință Îl cunoaște pe Domnul Isus». În 1 Ioan 5.1 se spune totuși: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu“. Prin aceasta, nu este spus același lucru ca și în 1 Ioan 2. Oare nu știu părinții mai mult decât cei născuți din nou de curând? În 1 Ioan 1.1 se dă răspunsul. Acolo se vorbește despre „ceea ce era de la început“ și se precizează la care început se referă: „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții“.

    Începutul este deci clipa când Domnul Isus a venit pe pământ; acesta este înțelesul cuvântului „început“ din 1 Ioan 2.13: „Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început“. Ei au cunoscut nu numai jertfa pentru păcat, și astfel știu că păcatele le sunt iertate, ci și arderea-de-tot. Ei au văzut cât de minunată este lucrarea Domnului Isus pe baza căreia nu numai că păcatele noastre sunt iertate, ci și că Dumnezeu a fost slăvit. Și această slavă ne este socotită nouă, căci noi am fost făcuți plăcuți în Cel Preaiubit, astfel că Dumnezeu ne iubește așa cum Îl iubește pe Domnul Isus. Ei nu au rămas numai la această lucrare minunată, ci au venit la Persoana care a împlinit-o și, cu aceasta, la jertfa de mâncare. Vedem aceasta la frații și la surorile care s-au maturizat duhovnicește. Prin cercetarea epistolelor, ei au înțeles ce înseamnă jertfa pentru păcat, arderea-de-tot și, poate, jertfa de pace. Acum au ajuns la jertfa de mâncare și citesc cu cea mai mare desfătare Evangheliile – în care privesc viața Domnului Isus și în care pot să vadă diverse alte aspecte prezentate numai acolo. Căci cheia înțelegerii Evangheliilor constă atât în a recunoaște ce caracter poartă Domnul Isus în fiecare dintre cele patru relatări, cât și în a cerceta fiecare secțiune în context. Astfel, măreția slavei Domnului devine vizibilă. Acesta este semnul caracteristic al unui părinte în Hristos. El cunoaște slava Sa de la început, căci el a privit toată viața Domnului Isus.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus deci a făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.

    Ioan 20.30

    Șapte semne

    Minunile lui Isus sunt adesea numite „semne“ în Evanghelia după Ioan. Aceasta arată că ele sunt mai mult decât o demonstrare de abilitate supranaturală: sunt o autentificare. Semnele pe care le-a făcut Isus Îl identificau ca Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20.30,31). Nimeni nu putea să pună la îndoială aceasta.

    Vom privi pe scurt cele șapte semne din Evanghelia după Ioan și semnificația lor.

    1. Nunta din Cana: bucuria pe care o dă Hristos este mai mare decât orice altă bucurie (Ioan 2.1-11).
    2. Vindecarea fiului slujitorului împărătesc: credința în Hristos aduce binecuvântare (Ioan 4.46-54).
    3. Vindecarea omului paralizat: Hristos arată îndurare față de cazuri fără speranță (Ioan 5.1-9).
    4. Hrănirea celor 5000: Hristos este pâinea vieții pentru omenire (Ioan 6.5-14).
    5. Vindecarea orbului din naștere: Hristos Se revelează (Ioan 9).
    6. Învierea lui Lazăr: Hristos învinge moartea prin viață (Ioan 11).
    7. Pescuirea minunată: Hristos adună oameni din toate națiunile ca să-i binecuvânteze (Ioan 21).

    În afară de acestea, Isus „a făcut multe alte semne“. Acestea șapte însă sunt scrise, „ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui“ (Ioan 20.31).

    Citirea Bibliei: Isaia 44.1-13 · Evrei 8.7-13

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 18:1-11; 28-34

    IstorialuiIosafatcontinuă.Celecel-aufăcut pe acest om credincios să cadă au fost aso­cie­rile lui. Relaţiile mon­dene, schimburile priete­noa­se între oameni de aceeaşi clasă socială au con­stituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corin­teni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!

    (1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pen­tru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Ata­lia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oa­me­nilor! În realitate, ea a constituit star­tul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.

    (2) Îşi pierdemărturia,punându-sepeaceeaşitreap­­tă cu împăratul rău al lui Israel: „Eu sunt ca tine …“

    (3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă an­trenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel îm­potriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-l plasa pe nefe­ricitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-l salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).

    NU RENUNȚA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

    Împăratul Solomon ne-a lăsat această mostră de înțelepciune: „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul 3:2-8)

    El trece în revistă douăzeci și opt de „momente” diferite. Dar să observăm ce nu include Solomon aici: un timp pentru a renunța!

    Atâta timp cât rămâi pe câmpul de luptă, Dumnezeu îți poate întoarce situația și îți poate oferi victoria. Dacă ești îngrijorat astăzi în legătură cu căsnicia ta, copiii tăi, sănătatea ta, finanțele tale, slujba ta, viitorul tău etc. iată o promisiune pe care te poți baza: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine”, zice Domnul.” (Isaia 54:17)

    Dumnezeu nu a spus că nu va exista nicio armă îndreptată împotriva ta, ci a promis că ea nu va avea putere!… Așa că, nu renunța!

  • 13 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți.

    Efeseni 5.1

    Este minunat când inima omului se ridică la înălțimea inimii lui Dumnezeu. În momentul în care, prin har, înțeleg că nu există nimic bun în mine, descopăr dragostea perfectă a lui Dumnezeu, care mă ia așa cum sunt și mă aduce în prezența Lui.

    La cruce vedem cu mult mai mult decât faptul că păcatul a fost înlăturat – vedem cum Hristos a fost făcut păcat pentru noi și cum natura lui Dumnezeu Însuși a fost glorificată. Domnul Isus a înlăturat păcatul și, în același timp, a pregătit o cale pentru împlinirea tuturor planurilor lui Dumnezeu. La cruce văd cum un Om – care era o Persoană divină, de asemenea – a fost făcut păcat în prezența lui Dumnezeu. Descopăr dragostea care a venit până la mine, acolo unde eram în păcatele mele, și descopăr, totodată, că dreptatea se găsește în prezența lui Dumnezeu, acolo unde a intrat Înainte-Mergătorul nostru (Evrei 6.20). Acolo este adevărul, dar acolo este și dragostea perfectă a lui Dumnezeu, care a înlăturat păcatul. Inima este deci liberă să se încreadă într-o astfel de dragoste, fără nicio piedică.

    Să ne aducem aminte, preaiubiților, că nu ne mai aparținem nouă înșine, ci că ne aflăm într-o poziție cu totul nouă, în care am fost aduși de dragostea perfectă, unde beneficiem de o îndreptățire perfectă, în prezența lui Dumnezeu Însuși. Acum avem putere – puterea Duhului Sfânt. Creștinul este lăsat în această lume pentru a-L arăta pe Hristos. Dacă ne numim creștini, înseamnă că suntem epistolă a lui Hristos – nu că ar trebui să fim, ci suntem. El ne trimite înapoi în lume pentru a manifesta caracterul lui Dumnezeu. Responsabilitatea noastră este acum responsabilitatea unui creștin, nu a unui simplu om.

    Întreaga noastră responsabilitate decurge din poziția în care ne aflăm. Dacă responsabilitatea noastră este cea de copii ai lui Dumnezeu, înseamnă că nimic ce nu se potrivește cu sângele lui Hristos nu trebuie să ne caracterizeze. Este Hristos motivația pentru orice lucru pe care-l facem, în viața de zi cu zi? Nu suntem chemați să fim eroi sau eroine. Este Hristos totul în toate pentru noi? Să umblăm deci potrivit cu ceea ce suntem – ca niște copii preaiubiți ai Tatălui!

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Proconsulul Sergius Paulus

    Proconsulul Sergius Paulus, un om inteligent, … chemând la sine pe Barnaba și pe Saul, a dorit să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, magicianul, … li se împotrivea.

    Fapte 13.7,8

    Proconsulul roman din Cipru este descris ca fiind „un om inteligent“. Pe lângă îndatoririle sale, el a fost preocupat și de chestiuni de importanță eternă. Așa că i-a chemat pe Barnaba și pe Saul, după ce ei străbătuseră toată insula propovăduind evanghelia lui Isus Hristos. El a dorit să audă direct de la sursă. Astfel a recunoscut că, în fața lui, stăteau doi mesageri ai Dumnezeului celui viu, care îi propovăduiau Cuvântul Său. Chiar și astăzi, oamenii sensibili manifestă interes pentru Dumnezeu.

    Dar un binecunoscut vrăjitor al vremii căuta să-l întoarcă pe proconsul de la credință. Acest lucru se întâmplă adesea și în zilele noastre. De îndată ce un om este atent la mesajul harului lui Dumnezeu, el întâmpină rezistență: prietenii sau membrii familiei aduc argumente contra, străduindu-se să îi țină departe de Isus Hristos, de harul Său răscumpărător și de puterea Sa eliberatoare.

    În cazul lui Elima, motivul împotrivirii sale era clar: el era un vrăjitor sub puterea lui Satan și a demonilor lui. Iar credința în Dumnezeul Atotputernic este contradictorie și incompatibilă cu orice conexiune cu puterile malefice. Satan este la originea oricărei rezistențe față de Dumnezeu. Dar puterea lui Dumnezeu este mai mare decât cea a diavolului. Acest fapt a fost evident ochilor lor atunci când Saul l-a lovit pe vrăjitor cu orbire, prin puterea lui Dumnezeu. Proconsulul, înduplecat de mesajul creștin și de puterea lui Dumnezeu, s-a întors la Domnul Isus și a primit credința.

    Citirea Bibliei: Isaia 43.8-28 · Evrei 8.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 17:1-19

    Ne reîntoarcem acum la Iosafat, împăratul evlavios despre care au vorbit mult cărţile Împăraţilor. Să ne amintim că, de la moartea lui So­lomon, „Cronicile“ urmăresc istoria împăraţilor lui Iuda, în timp ce „Îm­păraţii“ se ocupă în spe­cial cu cei ai lui Israel. De ce atunci i s-a acor­dat vieţii lui Iosafat o întindere atât de mare acolo (pe paginile cărţii 1 Împăraţi)? Pentru că, din nefericire, era în luptă strânsă cu Ahab şi cu Ioram, împă­raţi ai lui Israel! Dar capitolul nostru, 17, nu are decât lucruri bune să ne spună despre acest împărat. El se întă­reşte (v. 1); umbl㠄în căile dintâi ale lui David …“; Îl caută pe Dumnezeul tatălui său; umblă în poruncile Lui; îşi întăreşte inima … îndepărtează idolii (v. 1-6). Şi nu numai că se desparte de rău, cum a făcut tatăl său Asa, dar face binele (v. 7-11). Iată două aspecte insepa­rabile ale vieţii creştine! (Romani 12.9; 1 Petru 3.11). Din­tre ofi­ţerii superiori, Amasia se prezentase de bună­voie să-I slujească Domnului, ca un autentic nazireu (Numeri 6.2; vezi şi 2 Corinteni 8.5). Este posibil – şi acesta constituie un apel adresat fiecărui cre­din­cios – să fii consacrat Domnului şi în acelaşi timp să-ţi faci cu credincioşie şi serviciul sau îndatoririle zilnice. „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul“, recomandă Coloseni 3.23.

    LUI DUMNEZEU ÎI PASĂ DE VIAȚA TA ÎN DETALIU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” (Luca 12:7)

    Dacă vrei să știi cât de măreț este Dumnezeu, citește următoarele: „Mâna Mea a întemeiat pământul şi dreapta Mea a întins cerurile…” (Isaia 48:13)

    Te-ntrebi dacă I-ar mai putea păsa unui astfel de Dumnezeu de problemele și necazurile tale zilnice? Răspuns: DA! „Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii…” (Luca 12:6-7) Dumnezeu prețuiește vrăbiile – mai mult decât crezi. El le hrănește, le pune la dispoziție copaci și ramuri pentru cuiburi, și alte vrăbii cu care să se împerecheze. Îi pasă atât de mult de ele, încât ține un inventar permanent. Dar tu? „Chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” Când îți pasă de cineva, observi detaliile. Când se naște un copil, ce fac părinții când îi văd pentru prima dată degetele mici de la mâini și de la picioare? Le numără. Ani mai târziu, de fiecare dată când acel copil vine acasă, dacă îi lipsește unul dintre cele zece degete de la mâini sau de la picioare, părinții observă. Chiar și părinții denaturați fac acest lucru.

    Domnul Isus a spus de fapt: „Dumnezeu nu îți numără doar degetele de la mâini și de la picioare. El te iubește atât de mult încât îți știe fiecare fir de păr de pe cap! El le știe numărul, și le observă culoarea…” Versetul 31 din Proverbele 16 ne spune: „Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii.” Crucea dovedește cât de mult te iubește Dumnezeu și cât de mult însemni pentru El! Deci, să nu uiți că lui Dumnezeu îi pasă de viața ta în detaliu!

    Fundatia SEER

  • 12 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și în toată țara nu era pâine, pentru că foametea era foarte mare; și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete.

    Geneza 47.13

    În timpul anilor de belșug, Iosif și-a folosit locul de înălțare pentru a culege un seceriș bogat pentru Egipt. El s-a preocupat de strângerea secerișului Egiptului în timpul anilor de belșug și s-a preocupat de locuitorii Egiptului în timpul anilor de foamete. În această zi de har, lumea trece prin cei „șapte ani de belșug“, perioadă în care harul lui Dumnezeu oferă binecuvântări din plin. Oamenii lumii neglijează complet binecuvântarea pe care harul o aduce la ușile lor și își urmează drumul fără să le pese de viitor. Se pare că oamenii Egiptului nu au profitat de anii de belșug pentru a-și strânge hrană pentru anii de foamete. Nu citim nimic despre faptul că au avut vreo preocupare în acest sens. Iosif a fost acela care a mers prin țară și a strâns grâul. La fel stau lucrurile și astăzi, Hristosul înălțat este Cel care strânge secerișul sufletelor în timpul zilei harului. El merge prin lume strângându-Și poporul. Însă când anii de har se vor sfârși, El Se va ocupa de oamenii acestei lumi nepăsătoare.

    Cei doi fii care i s-au născut lui Iosif sunt și ei o imagine prefigurativă cu privire la Hristos. Manase, după cum știm, înseamnă „uitare“, iar Efraim înseamnă „rodire“. Lepădat de către frații săi, drumul său a fost unul al suferinței și al trudei, însă Iosif a primit o mare răsplată și a devenit roditor în țara necazurilor lui. La fel stau lucrurile și cu privire la Hristos. Poporul Său pământesc L-a disprețuit și L-a lepădat, L-a pus în numărul celor fărădelege; însă, în această zi a lepădării Lui, când sufletul Său a fost făcut o jertfă pentru păcat, El „va vedea o sămânță de urmași“, „va vedea rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut“. Israel a spus: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri“, și, prin urmare, ei vor bea până la fund paharul vinovăției lor, însă Hristos nu a suferit pierdere din cauza lepădării lor. „Truda“ Lui și-a primit răspunsul glorios prin obținerea unui seceriș bogat strâns din întreaga lume, în acest timp al lepădării Lui de către Israel. Timpul în care El este „uitat“ de către Israel este timpul în care El strânge un rod bogat din mijlocul națiunilor.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar Acesta n-a făcut nimic rău.

    Luca 23.41

    „Acesta nu a făcut nimic rău“

    Tâlharul de pe cruce s-a recunoscut nu numai pe sine, ci a recunoscut și Cine era Persoana răstignită lângă el. El a devenit conștient, în lumina lui Dumnezeu, de distanța morală dintre el și Domnul, deși ochiul natural nu putea distinge nimic diferit în acel moment. În timp ce Domnul Isus atârna pe cruce ca un condamnat, tâlharul Îl recunoaște ca un Nevinovat.

    „Acesta nu a făcut nimic rău.“ Această afirmație s-a dus mult mai departe decât mărturia lui Iuda sau a lui Pilat. Iuda Iscarioteanul a spus: „Am păcătuit, dând sânge nevinovat“ (Matei 27.4). Pilat a mărturisit: „N-am găsit în Omul acesta nicio vină“ (Luca 23.14). Cuvintele tâlharului exprimă însă perfecțiunea morală a Domnului Isus.

    Harul a dat acelui tâlhar credință și lumină. Deși gloria Celui crucificat era ascunsă în smerirea Lui, el L-a recunoscut ca fiind Domnul. Deși Isus purta cununa de spini, tâlharul I s-a adresat ca Împăratului de drept al împărăției viitoare. Deși nu era nicio scăpare de la moartea pe cruce pentru el, era o realitate că Domnul urma să vină în împărăția Lui. Cât de repede a lucrat Duhul lui Dumnezeu în sufletul tâlharului! El a vorbit ca și cum L-ar fi cunoscut pe Domnul Isus de mulți ani. În timp ce majoritatea și-au arătat disprețul, acest om a mărturisit perfecțiunea Omului Isus Hristos: „Acesta n-a făcut nimic rău“. Inima tâlharului de pe cruce a auzit o chemare tainică, personală, a crezut în Domnul Isus și a primit o mare promisiune: „Astăzi vei fi cu Mine în paradis“.

    Citirea Bibliei: Isaia 42.18-43.7 · Evrei 7.18-28

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 16:1-14

    Versetul 11 face distincţie între „cele dintâi“ fapte ale lui Asa, care erau plăcute lui Dumnezeu, şi „cele de pe urm㓠care, în mod trist, erau rele.

    Baeşa, împăratul lui Israel, gelos să-i vadă pe mulţi dintre supuşii lui trecând în ţara lui Iuda (15.9), con­struieşte o cetate întărită, ca să-i împiedice. Apoi Asa, în loc să privească spre Domnul ca să oprească lucrarea lui Baeşa, face o alianţă păgână, cu Siria. Politică inteligentă la prima vedere, de vreme ce a început prin a pro­duce efec­tul dorit! Însă Dumnezeu nu vede lucru­rile în acelaşi fel şi-l mustră pe împărat prin in­termediul unui profet. Lipsa lui de încredere – şi de ţinere de minte (v. 8) – îl va priva pe Asa de o victorie asupra sirienilor. Iritat că a lăsat să-i sca­pe o ocazie atât de bună şi lezat în amorul pro­priu, Asa îl aruncă în închisoare pe cel care-i devenise vrăjmaş pentru că-i spusese adevărul (Galateni 4.16) şi-i asupreşte pe unii din popor. Dumnezeu îl disciplinează printr-o boală dureroasă. În zadar! Continuă să se sprijine tot pe oameni în loc să se bazeze pe Dumnezeu şi, în mod trist, moare fără să fi învăţat această ultimă lecţie. Timp de treizeci şi cinci de ani din patruzeci, Asa umblase cu Dumnezeu. I‑ar mai fi trebuit câţiva ani ca să-şi sfâr­şească viaţa bine. Să-I cerem Dom­nului să ne păstreze drepţi pe cale până în ultima zi a vieţii noastre (2 Timotei 1.12; 4.18).

    CE VREI SĂ FAC, DOAMNE? | Fundația S.E.E.R. România

    „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor 9:6)

    Viața lui Saul s-a schimbat pentru totdeauna când a pus întrebarea: „Doamne, ce vrei să fac?” Vedem ce i-a răspuns Dumnezeu la întrebare (tot în acest verset 6): „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” Descoperirea voinței lui Dumnezeu are loc în etape.

    Primul pas este conștientizarea. Nu poți schimba direcția dacă nu ești conștient că te îndrepți în direcția greșită, așa că stai și gândește-te încotro te îndrepți în prezent. Dacă direcția nu este cea bună, stabilește și notează pașii pe care trebuie să-i faci pentru a ajunge unde trebuie sau dorești să ajungi, pentru a realiza ceea ce dorești să realizezi. Fă-i cât mai concreți cu putință. Vor fi ei în mod absolut pașii potriviți? Poate că da, poate că nu… Dar nu vei ști sigur până când nu vei începe să mergi înainte.

    Pasul doi este acțiunea. Nu poți câștiga dacă nu începi! Ia inițiativa. Fă în fiecare zi ceva specific care te va aduce cu un pas mai aproape de obiectivul tău. Apoi, continuă să faci acest lucru în fiecare zi!

    Pasul trei este responsabilitatea. Puține lucruri te vor inspira să-ți atingi obiectivele mai mult decât responsabilitatea. Un mod în care poți face asta este să împărtășești altora obiectivele. Atunci când le spui oamenilor ce ai de gând să faci, simți presiunea de a continua să lucrezi la ele. Dă-le posibilitatea și permisiunea acelor oameni să te întrebe despre progresul tău. Este ca și cum ți-ai da un termen limită, astfel încât să continui să înaintezi spre țintă.

    Când scrii ce ai de făcut, ai o altă formă de responsabilitate.

    Deci, dorești să faci voia lui Dumnezeu? Începe cu acești pași: conștientizarea, acțiunea, responsabilitatea!

  • 11 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie.

    Matei 13.20

    Foarte mulți oameni din țările creștine se recunosc de partea creștinismului numai pentru că părinții lor au fost creștini sau pentru că așa se obișnuiește în țara în care trăiesc. Astfel, ei „cred“, primesc Cuvântul într-un sens limitat, dar nu îl posedă cu adevărat și nu îl păstrează.

    Omul, în special acela cu o gândire idealistă, se lasă ușor impresionat de anumite gânduri ale lui Dumnezeu. De exemplu, el consideră planul de mântuire al lui Dumnezeu ca fiind unul măreț și poate face progrese rapide în înțelegerea anumitor adevăruri. Poate arăta un interes mare pentru profeție și poate considera principiile din predica de pe munte ca fiind fără îndoială etice. Dar există marele pericol ca, prin toate acestea, conștiința să nu fie atinsă. Domnul dorește să-i avertizeze pe ascultătorii Cuvântului de acest pericol. Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu există, dar nu i se permite să prindă rădăcină. Cuvântul a fost primit numai superficial, cu un anumit entuziasm, dar nu a acționat asupra conștiinței.

    La această stare contribuie în parte și vestitorii Cuvântului. Nu tind oare mulți dintre ei să prezinte evanghelia într-un mod plăcut? Se mai vorbește despre recunoașterea și mărturisirea păcatului? Se mai vorbește, de fapt, despre păcat? Sau se vorbește despre o predare cu bucurie? O primire sentimentală a evangheliei nu este nimic altceva decât „foc străin“ (Levitic 10.1). De altfel, „evanghelia“ nu este o „veste plăcută sau îmbucurătoare“, așa cum se aude spunându-se deseori. Nu, ci evanghelia înseamnă „vestea bună“. Când oamenii aud că trebuie să se pocăiască, dacă nu vor să meargă veșnic în pierzare, atunci aceasta nu este o veste plăcută. Dar există ceva bun în această veste, care poate să-l miște pe om să se întoarcă la Dumnezeu. Într-adevăr, este o veste bună faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?

    Ioan 8.46

    Dezertori

    Isus Hristos stătea înaintea autorității supreme a statului. El a mărturisit liber adevărata Lui identitate și misiunea pe care o avea. El nu a spus altceva decât adevărul, deși acel lucru a însemnat pentru El sentința la moarte. Să comparăm aceasta cu una dintre tristele deconspirări din anii recenți. Un politician binecunoscut a mărturisit, în sfârșit, după numeroase dezmințiri, că a fost implicat în activități îndoielnice pentru un serviciu secret străin. Șocul și dezamăgirea i-a lovit profund pe prieteni, așa că nu e de mirare că nimeni nu a venit pentru a-l sprijini. Acel om nu avusese curajul nici să înceteze cu asocieri ilegale, nici să-și mărturisească fapta și să înfrunte consecințele, nici să spună adevărul măcar familiei sale. De ce amintim un astfel de caz îngrozitor? Pentru că fiecare trebuie să înceteze cu vechiul fel de a trăi și să își mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu. Toți suntem dezertori. Oricine continuă să încerce să ascundă lucruri de Dumnezeul Atotștiutor trebuie să poarte consecințele. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, merită încrederea noastră. Toate cuvintele Lui au fost adevărate, inclusiv oferta Lui să salveze de la pierzare veșnică pe oricine vine la El.

    Când, la sfârșitul unui război, regina Victoria a oferit iertare dezertorilor care au fost cunoscuți, ea a pus o condiție: să se prezinte în fața ei. Unul putea spune: este o cursă; altul: îmi păstrez secretul vinovăției și-mi continui viața; altul: n-am trădat, ci doar am refuzat să lupt; altul: iertare cu prețul acesta nu-mi trebuie. Ultimul a zis: eu voi merge; regina nu poate să nu-și țină promisiunea.

    Citirea Bibliei: Isaia 42.1-17 · Evrei 7.1-17

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 15:1-19

    Asa a fost credincios. Prin Azaria, Dumnezeu îl va în­curaja şi mai departe.

    Cuvântul Dom­nului nu este mai puţin ne­cesar după bătălie, faţă de cât este î­na­intea ei; pentru că ten­dinţa naturală după bătă­lie este de rela­xare. „Fiţi tari şi să nu vă slăbească mâinile“, îi îndeamnă profetul, adăugând această promi­siune: „pentru că este o răsplă­tire pentru lucrul vostru“ (v. 7). Aceste cuvinte au efect.

    Asa, plin de energie, îndepăr­tea­ză urâciunile din toată ţara şi res­tabileşte serviciul la al­tarul Domnului. Zel remar­cabil, care îi antre­nea­ză nu numai pe cei din Iuda şi din Be­niamin, ci şi pe „mulţi din Israel, din alte seminţii“ (v.9). Ace­laşi lucru se aplică devotamen­tului pe care noi îl ară­tăm Domnului. Acesta îi va în­cu­raja pe alţi credin­cioşi, care sunt probabil mai ti­mizi, să-şi arate cre­din­ţa. Este o experienţă pe care mulţi au avut-o în special în timpul ser­­vi­ciului militar.

    „O inimă ata­şa­tă sincer de Domnul, iată ceea ce vorbeşte cu a­de­vă­rat con­ştiinţei alto­ra” [W.K.].

    Asa înţelege că nu poa­te să ceară poporului o curăţire com­pletă, dacă el în­suşi nu dă un exemplu în propria-i casă. De aceea nu e­zi­tă s-ope­dep­sească pe Maaca, regi­na mamă, luân­du-i coroana şi transformându-i idolul în praf şi cenuşă.

    CREDE-L PE DUMNEZEU ÎN POFIDA VREMURILOR! | Fundația S.E.E.R. România

    „Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5)

    Ghedeon avea o armată formată din 32.000 de oameni, mult depășită numeric de madianiți… dar Dumnezeu i-a spus: „Ai prea mulți oameni…” El îl instruiește pe Ghedeon să elibereze pe oricine se teme, iar Ghedeon își vede rândurile subțiate cu două treimi din armată – acum mai avea vreo zece mii de oameni. Dumnezeu i-a spus din nou: „Tot prea mulți oameni sunt!”… și-i reduce armata lui Ghedeon la trei sute de oameni. În acel moment, șansele lui de câștig trebuie că erau cam de unu la un milion.

    Dar lucrurile nu se opresc aici! Dumnezeu îi ordonă lui Ghedeon să-i atace pe madianiți înarmați cu… trâmbițe și ulcioare! Și, surpriza supremă: Israelul câștigă! De ce a procedat Dumnezeu astfel? Pentru că dacă Ghedeon ar fi atacat cu 32.000 de oameni și ar fi câștigat, israeliții ar fi crezut că numărul și vitejia lor și-au spus cuvântul, iar Dumnezeu ar fi primit un merit limitat. Dar Dumnezeu are dreptul, merită și dorește credit total!

    Când trei sute de oameni, „înarmați” cu trâmbițe și ulcioare, înving o armată masivă – Dumnezeu primește toată gloria (vezi Judecători 7). De ce? Deoarece o astfel de victorie depășește orice calcul sau închipuire! De prea multe ori, rugăciunile noastre se reduc la cererea ca Dumnezeu să ne mărească șansele de învinge… Ne dorim ca totul să fie în favoarea noastră! Dar poate că Dumnezeu vrea ca șansele să ne fie potrivnice, astfel încât să fim martorii unui miracol de proporții divine. Credința înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, indiferent cât de infime sunt șansele.

    Circumstanțele noastre imposibile sunt ocazii de a experimenta o nouă dimensiune a gloriei lui Dumnezeu. Te confrunți cu o situație care, din punct de vedere uman, îți depășește capacitatea de a face față? Recitește versetul cu care am început: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5) Azi, încrede-te în Dumnezeu – în ciuda oricărei crize, a circumstanțelor potrivnice, a șanselor mici sau a vremurilor tulburi!

  • 10 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului; și a strâns șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i-a așezat împrejurul cortului. Și Domnul a coborât în nor și i-a vorbit și a luat din Duhul care era peste el și L-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și a fost așa: când S-a odihnit Duhul peste ei, au profețit, dar după aceea n-au mai continuat.

    Numeri 11.24,25


    Adevăratul secret al întregii slujiri este puterea spirituală. Nu dibăcia omului, nici intelectul lui, nici energia lui, ci puterea Duhului lui Dumnezeu. Acest lucru a fost adevărat în zilele lui Moise și este adevărat și acum. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oștirilor“ (Zaharia 4.6). Este bine ca toți slujitorii să-și aducă mereu aminte de acest lucru, căci el le va oferi sprijin inimii și prospețime constantă slujirii lor. Slujirea care decurge din dependența zilnică de Duhul Sfânt nu va deveni niciodată sterilă. Dacă cineva se sprijină pe propriile lui resurse, în curând acestea vor seca. Nu contează care sunt capacitățile lui, cât de mult a citit și cât de informat este; dacă Duhul Sfânt nu este izvorul și puterea slujirii sale, aceasta își va pierde, mai devreme sau mai târziu, prospețimea și eficacitatea.

    Cât de important este ca toți cei care slujesc, fie în evanghelie, fie în adunare, să se sprijine constant și în mod exclusiv pe puterea Duhului Sfânt! Duhul lui Dumnezeu știe care este nevoia sufletelor și tot El este Cel care o poate suplini. Însă trebuie să ne încredem în El și să-L lăsăm să lucreze. Nu vom ajunge la niciun rezultat dacă ne sprijinim parțial pe noi înșine și parțial pe Duhul lui Dumnezeu. Dacă există vreo măsură de încredere în sine, acest lucru se va vedea imediat. Trebuie să renunțăm la tot ceea ce ține de noi înșine, dacă este să fim vase ale Duhului Sfânt.

    Bineînțeles, nu vrem să spunem că nu ar trebui să existe sârguință sfântă și efort în studierea Cuvântului lui Dumnezeu și, de asemenea, în studierea exercițiilor, a încercărilor, a conflictelor și a dificultăților sufletelor. Dimpotrivă, suntem convinși că, dacă ne vom sprijini tot mai mult, cu lepădare de sine, pe puterea măreață a Duhului Sfânt, vom studia cu o tot mai mare sârguință atât Cartea, cât și sufletul. Ar fi o greșeală fatală pentru un om să se folosească de pretextul dependenței de Duhul ca scuză pentru neglijarea studiului și a meditației. „Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor“ (1 Timotei 4.15).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu vin curând: ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa.

    Apocalipsa 3.11

    Ține cu tărie ceea ce ai!

    Credincioșii se pot bucura cu recunoștință pentru tot ceea ce contribuie la oprirea valului tot mai mare de necredință și păcat. Cu toate acestea, în lupta împotriva răului, limitele prescrise în Biblie nu trebuie să fie ignorate. Acest pericol există, în special atunci când atenția noastră se concentrează pe o greșeală anume. Trebuie să fim atenți să observăm tot ceea ce ne-a fost încredințat nouă, astfel încât să nu renunțăm la nimic, ci să ținem Cuvântul Lui în toate lucrurile și să nu negăm „Numele Lui“, care este Cel Sfânt, Cel Adevărat (Apocalipsa 3.7,8).

    Orice vine de la Dumnezeu și corespunde Cuvântului Său trebuie urmat, indiferent de locul unde se întâmplă și de persoana folosită de Dumnezeu pentru a-Și atinge scopul. Dar nu este de la Dumnezeu un lucru bun care este folosit pentru a denatura sau pentru a anula adevărul, astfel încât să ne îndepărteze de ascultarea pe care o datorăm Domnului Isus.

    „Ține cu tărie ceea ce ai!“ Acest cuvânt ne pune la încercare inima, dar ne și încurajează să fim credincioși Domnului. Să ne străduim să obținem nu aprobarea omului, ci pe cea a lui Hristos. Există o cunună pentru oricine ține cu tărie ceea ce are. Dușmanul încearcă să ne fure această cunună, nu cu intenția să o dea altora, ci de a reține de la Domnul Isus ceea ce Îi datorează răscumpărații Săi.

    Citirea Bibliei: Isaia 41.1-29 · Evrei 6.10-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 14:1-15

    Asa, un împărat credincios, fiul şi succesorul lui Abiia, curăţă Iuda de idolatrie. Această carte insistă asupra odihnei şi liniştii de care ţara s-a bu­curat în timpul primei perioade a domniei lui (v. 1, 5, 6, 7). Asa fo­lo­seşte acest timp de odihnă ca să con­stru­iască ce­tăţi înconjurate cu ziduri şi ca să-şi în­tă­rească sistemul de apărare al teri­toriului, oferindu-ne astfel o lecţie importantă. Sunt peri­oade din viaţa noastră care corespund unui timp de odihnă, de exemplu vacanţele şi diversele momente de distracţie sau de destindere. Să le folosim pentru a ne fortifica sufle­tele prin citirea Bibliei şi pentru a ne întări în adevăr. „Toată ar­mă­tu­ra lui Dumnezeu“ trebuie îmbrăcată mai dinain­te, „ca să vă puteţi împo­trivi în ziua cea rea … “ (Efeseni 6.12 …)

    Ziua cea rea, ziua ofensivei lui Zerah, găseşte deci un Asa pregătit. „Peste toate“, el aşaz㠄scutul cre­dinţei“, altfel spus, se bazează pe încrederea simplă în Dumne­zeul său. Ea stră­luceşte în frumoasa lui rugăciune din     v. 11 şi constituie punctul de forţă de partea lui, indi­fe­rent de cei cinci sute optzeci de mii de soldaţi ai săi. Un mi­­lion de adversari îi stau înainte. În ter­meni ome­neşti, aceasta este o confruntare inega­lă, dispro­porţionată. Dar întot­deauna se verifică adevărul biblic: „când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Co­rin­teni 12.10). Dumnezeu răspun­de credin­ţei lui Asa, dân­du-i o victorie strălucită şi o pradă bogată.

    VEI PRIMI O RĂSPLATĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18)

    În 1857, David Livingstone a ținut următorul discurs la Universitatea Cambridge: „Oamenii vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut petrecând atât de mult timp din viață în Africa. Departe de mine gândul acesta și perspectiva aceasta! În mod categoric, nu este un sacrificiu! Aș spune că mai degrabă a fost un privilegiu! Anxietatea, boala, suferința sau din când în când pericolul, împreună cu renunțarea la confortul obișnuit și la binefacerile acestei vieți, ne pot face să ne oprim și să facem duhul să șovăie și sufletul să se scufunde; dar numai pentru o clipă. Toate acestea sunt nimic în comparație cu gloria care va fi descoperită în noi și pentru noi. Nu am făcut niciodată un sacrificiu!” Când Îl slujești pe Domnul, întotdeauna primești înapoi mai mult decât lucrurile la care renunți. Și dacă primești înapoi mai mult decât dai, ai sacrificat cu adevărat ceva?

    Evanghelistul Marcu scrie că „Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Marcu 10:28-30).

    Singurele regrete pe care le vei avea la sfârșitul vieții vor fi că nu L-ai căutat și nu L-ai slujit pe Dumnezeu mai mult, și că nu L-ai căutat și nu l-ai slujit mai devreme!

  • 9 Octombrie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mie nu-mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede: atât iudeu, întâi, cât și grec; pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință, spre credință.

    Romani 1.16,17

    Cel care a scris cuvintele de mai sus a spus despre sine, în altă parte, că era fără vină „în ce privește dreptatea care vine din lege“ (Filipeni 3.6). În prima parte a vieții sale, înainte să-L cunoască pe Domnul Isus, Pavel considera că dreptatea sa proprie era suficient de bună înaintea lui Dumnezeu, însă a trebuit să învețe, printr-o experiență deosebit de amară, că el însuși era un păcătos ca toți ceilalți – „toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3.23).

    Saul – așa cum se numea el în acea vreme – nu ieșea în evidență printr-o tendință neobișnuită pentru oamenii religioși, care încearcă să dobândească o dreptate proprie înaintea lui Dumnezeu, ci doar printr-o tenacitate impresionantă în încercarea de a o dobândi. Aceasta însă nu este altceva decât o înșelătorie a religiei omenești. Când temnicerul din Filipi, în ignoranța sa, a întrebat ce trebuia să facă pentru a fi mântuit, răspunsul a venit prompt: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit“ (Fapte 16.30,31).

    Doar dreptatea lui Dumnezeu poate fi valabilă înaintea ochilor Săi, iar aceasta se capătă prin credință, ca rod al lucrării Fiului Său la cruce, unde a rezolvat în mod perfect chestiunea păcatului. Însă de ce numește Pavel evanghelia ca fiind „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire“? Pentru că ea prezintă dreptatea lui Dumnezeu ca fiind singura bază pe care El poate mântui, iar tot ceea ce omul trebuie să facă pentru a beneficia de mesajul ei este să-l creadă ca fiind adevărat. Aceasta este semnificația termenului „credință“ în prima lui menționare în versetul 17: principiul credinței.

    Domnul Isus le-a spus iudeilor: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe care L-a trimis El“ (Ioan 6.29). Din nefericire, mulți dintre ei n-au făcut acest lucru. Cum stau lucrurile cu tine? Ai crezut în Domnul Isus? Dacă nu, crede acum și vei fi mântuit. Aceasta este semnificația celei de-a doua apariții a cuvântului „credință“ în Romani 1.7: credința ta manifestată în Domnul Isus, ca răspuns la mântuirea oferită ție de către Dumnezeu.

    S. Attwood

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Evanghelia … este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede.

    Armele … noastre nu sunt firești, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor.

    Romani 1.16; 2 Corinteni 10.4

    Kiko și Majan (2)

    În anul 1945, insulele Japoniei au fost invadate, una după alta, de armata americană. Într-o zi, americanii au ajuns pe insula în care locuiau Kiko și Majan. Cei doi frați au ieșit în întâmpinarea soldaților, înclinându-se în fața lor și urându-le în japoneză bun-venit. Stupefiat, interpretul a tradus: „Oamenii aceștia spun că, în calitate de creștini, suntem primiți cu ospitalitate“. Soldații nu fuseseră niciodată primiți în felul acesta. I-au urmat foarte mirați pe cei doi frați, care i-au condus în vatra satului lor. Drumurile erau curate, locuințele îngrijite, iar locuitorii erau pașnici și fericiți. Insula și locuitorii ei erau parcă rupți dintr-o altă lume; erau diferiți de tot ceea ce văzuseră în invaziile lor de până atunci. Peste măsură de surprinși, soldații au cerut mai multe explicații. Atunci locuitorii le-au istorisit despre cartea pe care un misionar le-o lăsase cu 15 ani în urmă, care le schimbase modul de viață. Întregul sat trăiește acum urmând învățăturile lui Isus Hristos! În raportul militar întocmit în urma „cuceririi“ acestei insule, este adăugat acest gând: „Se pare că, dorind să schimbe lumea, armata noastră nu folosește armele tocmai potrivite“.

    Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o carte a surprizelor: ea îi transformă pe cei care o citesc și o cred, îi schimbă și în interior și în exterior, și în inimă și în modul de viață.

    O viață pe pământ avem și-un adevăr de înălțat: Isus, Cuvântul Lui suprem!

    Citirea Bibliei: Isaia 40.18-31 · Evrei 6.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 13:13-22

    Cuvântarea lui Abiia în faţa armatei lui Israel a fost ţinută pe un ton de superioritate, dar care s-a dovedit a nu fi de calitate. N-a fost necesar decât ca Ieroboam să-i încercuiască, pentru a pune la încercare pe împăratul lui Iuda şi armata acestuia. Dintr-o dată, Abiia se trezeşte luat pe la spate, pe punctul de a fi zdrobit. Totuşi, o direcţie rămâne liberă: spre cer. Strigătele de disperare se înalţă către Domnul; acum, toate pretenţiile au dispărut şi apare credinţa. Ea se foloseşte de un straniu instru­ment de război, … dar bine cunoscut în istoria lui Israel: trâmbiţele (vezi Iosua 6.4; Judecători 7.18). Aceasta este o armă căreia nimic nu-i stă în cale, de­oarece credinţa care o foloseşte se odihneşte pe Cuvântul divin şi pe promisiunile sale întotdeauna valabile (vezi Numeri 10.9). Ei bine, chemarea credinţei nu putea să rămână neauzită! Sunetul pătrunză­tor a vorbit inimii lui Dum­nezeu despre pericolul care se abătuse asupra poporului Său şi, fără nici un dubiu, a vorbit solemn şi inimilor oamenilor lui Ieroboam, care erau gata să facă război cu fraţii lor … şi cu Domnul.

    Armata lui Israel este tăiată în bucăţi şi umi­li­tă (v.18), făcând dovada că nici forţa (v. 3), nici şiretenia nu pot învinge credinţa în Dumnezeu.

    DEDICĂ-TE DEZVOLTĂRII PERSONALE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele…” (1 Timotei 4:15)

    Apostolul Pavel a avut în minte un plan de succesiune pentru lucrarea Domnului. Acesta este motivul pentru care l-a îndrumat pe Timotei și l-a instruit: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi”.

    Cuvintele „înaintarea ta să fie văzută de toţi” înseamnă că noi putem măsura creșterea. Întrebare: dacă te uiți în urmă la ultimii ani din viața ta, în ce domenii ai crescut? Înainte de a continua, stai o clipă și gândește-te cu atenție la modul în care răspunzi la această întrebare.

    În copilărie, corpul nostru crește automat. Dar unii dintre noi aduc în viața de adult încrederea subconștientă că dezvoltarea spirituală, emoțională și mentală urmează un model comparabil. Credem că, odată cu trecerea timpului, ne îmbunătățim în mod inevitabil. Suntem ca personajul de desene animate Charlie Brown din banda desenată Peanuts a lui Charles Schulz, care a spus odată: „Cred că am descoperit secretul vieții: trebuie doar să aștepți până te obișnuiești cu ea!” Problema este că nu devii mai bun doar trăind; trebuie să faci ceva în acest sens. Nimeni nu se îmbunătățește din întâmplare.

    Creșterea personală nu are loc pur și simplu de la sine! Iar atunci când ai terminat educația formală, trebuie să-ți asumi pe deplin procesul de creștere, deoarece nimeni altcineva nu se va ocupa de el în locul tău. Cel mai bun manual de creștere este Cuvântul lui Dumnezeu. El este „viu şi lucrător” (Evrei 4:12).

    Tot ce trebuie să știi și tot ceea ce este necesar pentru ca tu să crești se găsește pe paginile Scripturii. Așadar, deschide-ți Biblia! Afundă-te în ea! Citește-o… meditează asupra ei… Aplică principiile ei în viața ta – și vei fi uimit de felul în care vei crește!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne