Mana Zilnica

11 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

„Am găsit cartea legii în casa Domnului“ […] Și a fost așa: când a auzit împăratul cuvintele legii, și‑a sfâșiat hainele.

2 Cronici 34.15,19

Împăratul Iosia (3)

Iosia a devenit împărat la o vârstă fragedă și într‑o perioadă foarte întunecată, însă el „nu s‑a abătut nici la dreapta, nici la stânga“ (2 Cronici 34.2); a fost cu totul echilibrat și n‑a trecut de la o extremă la alta. S‑a confruntat cu diviziuni, cu confuzie și cu lucrări rele, însă, deși zilele în care împărățea erau deosebit de întunecate, lumina Cuvântului lui Dumnezeu a produs o trezire în întreaga țară. Fusese găsită cartea legii! Neglijată, uitată și rătăcită în templu, era poate considerată o relicvă, o carte antică, un obiect fără relevanță; și poate chiar din acest motiv zăcea pierdută în casa Domnului. Potrivit poruncilor date în vechime lui Iosua, această carte nu trebuia să se depărteze de gura lor, ci trebuia studiată și respectată (Iosua 1.7‑9). Fiecare nou împărat, „când va ședea pe tronul împărăției sale, își va scrie o copie a acestei legi într‑o carte, după cea care este înaintea preoților, a leviților“ (Deuteronom 17.18). Această poruncă fusese însă neglijată vreme de mulți ani.

Trăim într‑o societate care neglijează în multe feluri Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este privită ca o carte depășită, fără nicio aplicație la timpurile moderne. Însă chiar neglijarea ei este explicația pentru care orașele, țările și lumea noastră se află în această stare degradantă. Mulți creștini mărturisitori neglijează astăzi Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este răstălmăcită, diluată sau chiar contrazisă. Este deci nevoie să fim ca Ieremia, care a spus: „Cuvintele Tale au fost găsite, și eu le‑am mâncat; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele!“ (Ieremia 15.16).

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus spunea: „Tată, iartă‑i, căci nu știu ce fac“.

Luca 23.34

„Tată, iartă‑i, căci nu știu ce fac“

Să mai zăbovim puțin la scena în care Se afla Domnul atunci când Se ruga pentru vrăjmașii Săi. Atârnat pe cruce, însângerat, apăsat de dureri și de o sete chinuitoare, pironit în cuie bătute de soldați romani lipsiți de orice simțământ de milă, batjocorit de conducătorii poporului, acuzat neîndurător de trecători că‑Și merita pedeapsa… Capturat, condamnat, torturat, crucificat… Dar de ce nu a ripostat? De ce a acceptat nedreptatea grosolană fără a protesta, de ce o moarte agonizantă și rușinoasă? În final a fost așezat în mormânt – și, împreună cu El, toate speranțele, așteptările, visurile și dorințele. Răspunsul la întrebarea lui Pilat, „Dar ce rău a făcut?“, se lasă așteptat de două mii de ani. Nu a existat niciun motiv valid pentru condamnarea Lui, așa că au executat un Om nevinovat. În mijlocul celor mai adânci suferințe, Domnul S‑a gândit la iertarea de care aveau atâta nevoie cei care‑L urau. Iată ce înseamnă dragostea – dragostea măreață și copleșitoare!

La răstignire sunt menționați patru ostași și un centurion (Ioan 19.23; Luca 23.47). Dar oare la păzirea mormântului lui Isus câți soldați să fi fost desemnați? La Petru, paza fusese asigurată de „patru cete de câte patru ostași“ (Fapte 12.4). Putem presupune că un număr și mai mare de soldați păzeau acum mormântul de piatră al lui Isus. Unitățile romane erau foarte disciplinate. Cei care erau de gardă lucrau patru ore, timp în care ceilalți dormeau într‑un semicerc în fața mormântului, cu capul întors spre interior. Prin urmare, jefuitorii de morminte ar fi trebuit să treacă întâi peste cei care dormeau. Mormântul lui Isus era deci securizat 24 de ore din 24.

Citirea Bibliei: Geneza 5.1-20 · 1 Petru 2.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 8:1-21

Acum Înţelepciunea se întoarce spre cei pierduţi şi îşi face auzită lămurit chemarea ei de har (la fel ca în cap. 1). De astă dată se aşază pe înălţimi, în mijlocul drumurilor, la porţile oraşelor, pretutindeni pe unde trece lumea. Răspântia (v. 2) este locul de drum unde avem ocazia să schimbăm direcţia şi acolo vedem că sunt trimişi şi slujitorii împăratului din parabolă, ca să caute şi să poftească pe câţi vor găsi (Matei 22.9). Proverbe 9 ne va arăta că şi Înţelepciunea îşi are ospăţul pregătit (la fel ca Matei 22) şi că trimite invitaţii prin slujitori.

Voi, care încă mergeţi pe calea cea largă, răspundeţi acum vocii insistente care vă cheamă la răspântie! Este vocea lui Isus. El vă vrea fericiţi. El vă spune lucruri minunate, cuvinte drepte, limpezi şi adevărate, tuturor celor care‑L ascultaţi (v. 6,9). El are puse deoparte comori care nu se pot compara cu aurul sau cu argintul acestei lumi şi dă moştenire „avuţii trainice“ (v. 18), „adevărate“, „bunuri viitoare“ (Evrei 10.1), „o avere mai bună şi statornic㓠(Evrei 10.34). Cât de glorios este „ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care‑L iubesc“ (1 Corinteni 2.9; comp. cu v. 17‑21)!

DUMNEZEU ȘTIE CE ESTE BINE PENTRU NOI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu a vrut… să împace totul cu Sine prin El… prin sângele crucii Lui.” (Coloseni 1:19-20)

Cântăreața creștină Carolyn Arends a scris: „În timpul unei predici de Paște, pastorul nostru a spus ceva care m-a pus pe gânduri: „Lumea oferă promisiuni pline de goliciune. Dar Paștele oferă goliciune plină de promisiuni!”

Chiar așa este: cruce goală, fâșii de pânză goale, ștergarul gol, mormânt gol… dar toate sunt pline de promisiuni! Dacă aș scrie istoria Paștelui, nu cred că aș alege goliciunea ca simbol… Și, pe de altă parte, n-aș pomeni poate nici despre puterea care se desăvârșește în slăbiciune (2 Corinteni 12:9), nici despre lucrurile nebune ale lumii care îi pun în dificultate pe cei înțelepți (1 Corinteni 1:27), nici despre cei blânzi care moștenesc pământul (Matei 5:5), sau despre cei săraci cu duhul care primesc… Împărăția cerurilor (Matei 5:3)… Și cu siguranță nu aș vorbi nici despre a muri pentru a trăi (vezi Ioan 12:24)!

Recunosc: nu înțeleg modul în care gândește Dumnezeu. Dar în acele zile în care mă simt golită și zdrobită, mă bucur să-mi amintesc că pentru oamenii care sărbătoresc Paștele, chiar și moartea este plină de promisiuni! Scriu aceste rânduri, într-o perioadă de „Vinerea Mare” deosebit de lungă din viața mea. Mama mea se luptă cu cancerul și aș minți dacă aș spune că sunt capabilă să „primesc totul cu bucurie”. Mă rog pentru vindecare și sper din toată inima că aceasta va veni aici, pe pământ. Oscilăm între credință și îndoială, între deschidere și amărăciune… Dar să nu uităm că nu suntem și nu suferim singuri, pentru că Dumnezeul universului S-a întrupat, ne-a luat povara, a biruit moartea și a îndepărtat pentru totdeauna frica și domnia ei. Iar atunci când sunt tristă, mă uit la mama mea… și îmi amintesc că, fără Vinerea Mare, nu ar exista dimineața de Paște. Așa că mă rog toată noaptea, și… aștept Învierea!”

Așadar, indiferent prin ce treci, Dumnezeu știe ce este bine pentru tine. Deci, azi – crede și nu te îndoi!