Mana Zilnica

2 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunați să frângem pâinea.

Fapte 20.7

Textul de astăzi face parte dintr-un pasaj care prezintă vizita făcută de apostolul Pavel credincioșilor din Troa. Această cetate din Asia Mică, aflată astăzi pe teritoriul Turciei, era așezată pe locul unde în antichitate fusese cetatea Troia, cunoscută din scrierile mitologice grecești. Pavel a vizitat Troa, fiindcă acolo era o adunare creștină, îndeajuns de mică pentru ca cei care o compuneau să se poată aduna într-o cameră de sus (versetul 8).

Acesta este singurul loc din Noul Testament în care este descrisă o strângere în fapt a unei adunări. Bineînțeles, știm că prima epistolă a lui Pavel către Corinteni explică modul în care trebuie să se desfășoare o strângere laolaltă a adunării, însă în Fapte 20 vedem un caz în care această desfășurare a avut loc.

Ceea ce ne izbește de la bun început privind această scenă este simplitatea care îi caracteriza pe creștinii de la început. Când ei se adunau în prima zi a săptămânii, ceea ce a constituit obiceiul celor credincioși după învierea lui Hristos, scopul lor era să frângă pâinea. Aceasta este Cina Domnului. Credincioșii din Troa erau „adunați“ ca să frângă pâinea. Acesta era scopul strângerii lor laolaltă – nu de a vedea un om, oricât de dăruit ar fi fost acela, ci de a-L vedea pe Domnul Isus.

Această Cină era cea mai înaltă expresie a comuniunii lor ca mădulare ale aceluiași Trup, precum și temelia închinării lor către Cel care a murit pentru ei și către Tatăl, în duh și în adevăr. Să remarcăm și ceea ce lipsea de acolo – nu exista o clădire religioasă impunătoare, nici muzică, nici haine preoțești. Toți credincioșii erau preoți ai lui Dumnezeu. Să apreciem tot mai mult o astfel de simplitate!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi cercetați Scripturile … și ele sunt acelea care mărturisesc despre Mine.

Ioan 5.39

Patru evanghelii, dar un singur subiect…

Patru evanghelii distincte, dar un singur subiect: Isus Hristos!

În evanghelia lui Matei Îl vedem pe Isus Hristos ca Mesia, Fiul lui Avraam și Fiul lui David. Aceasta înseamnă că El este Răscumpărătorul promis, care îi va mântui pe oameni de păcatele lor și va instaura domnia Sa de pace pe pământ. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, Matei nu a urmărit cronologia istorică a evenimentelor, dar pune cap la cap întâmplări care s-au petrecut în momente diferite.

Marcu Îl prezintă pe Isus Hristos ca Slujitor, Preot și Învățător, care lucra în timpul zilei și Se ruga în timpul nopții. Marcu descrie ce a făcut El și modul în care a împlinit El toate lucrările. Spre deosebire de Matei și Luca, Marcu omite „genealogia“ lui Isus. Pentru un slujitor este nerelevant. De aceea, el expune minunata slujire a Domnului Isus în ordinea sa istorică.

Luca Îl înfățișează pe Isus Hristos ca fiind Omul adevărat, perfect. De aceea, genealogia Sa se întoarce la Adam, prima ființă umană. Aici vedem cât de aproape a fost Isus de noi, oamenii, pentru a înțelege situația noastră prin prisma Propriei experiențe, pentru a ne ajuta, pentru a ne răscumpăra, pentru a ne aduce în comuniune cu Dumnezeu și pentru a ne dărui bucurie.

Evanghelia după Ioan ne îndreaptă atenția spre eternitate. Duhul Sfânt scrie despre Fiul lui Dumnezeu că este Cuvântul, viața eternă, adevăratul Dumnezeu. El este Fiul din veșnicie.

Citirea Bibliei: Isaia 58.1-14 · Marcu 1.9-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 30:15-27

Asemenea împăratului din parabolă, Ezechia a făcut ca invitaţia harului să fie proclamată în toată ţara: „Iată, am pregătit ospăţul meu; … toate sunt gata. Veniţi …“ (Matei 22.4). Mulţi n-au luat-o în seamă, dar şi dintre cei care au venit, mulţi nu se sfin­ţiseră (v.17). Ce era de făcut? Ar fi trebuit trimişi aca­să? Deloc! Întocmai cum invitaţii la marea sărbă­toare primesc din partea împăratului câte o haină de nuntă, harul lui Dumnezeu se o­cu­pă de cură­ţirea aces­tor israeliţi, ca să-i aducă într-o stare po­tri­vi­tă cu sfinţenia prezenţei Lui. Şi această cu­răţire este atinsă toc­mai prin interme­diul Paşte­lui pe care au venit să-l cele­breze. Sângele animalelor în­­jun­ghi­ate le asigură sfinţirea.

Gândurile ni se îndreaptă spre sângele lui Isus, Mielul sfânt al lui Dum­nezeu, ce curăţă orice păcat (1 Ioan 1.7).

În ce-i priveşte pe cei slabi şi ignoranţi, Ezechia, ca simbol al lui Hristos, mediază pentru ei înaintea lui Dumnezeu care iartă. Urmea­ză sărbătoarea Azimelor. Ea ne  vorbeşte despre sfinţirea practică. O mare bucurie o în­so­ţeşte, dovadă că punerea deoparte pentru Dumnezeu nu poate fi nicidecum sinonimă cu tristeţea. Şi rugă­ciunea purtătorilor de cuvânt ai poporului îşi atinge scopul: „s-a suit până la locuinţa cea sfântă a Domnului din ceruri“.

PĂRTĂȘIE, DEPENDENȚĂ, SUPUNERE (1)| Fundația S.E.E.R. România

„Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face.” (Ioan 5:20)

Părtășia, dependența și supunerea sunt trei caracteristici importante care definesc relația pe care Isus a avut-o cu Dumnezeu-Tatăl și sunt un model pentru tipul de relație pe care trebuie s-o construiești și tu cu Dumnezeu.

Așadar, vorbim astăzi despre părtășie și ce înseamnă ea într-o relație. Domnul Isus a spus: „Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face.” Tu poți să-ți dezvălui gândurile și chiar secretele tale cele mai intime doar cuiva de care ești foarte apropiat. Iar atunci când ai părtășie pe verticală cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos, vei descoperi lucruri pe care alții nu le cunosc.

Cea mai mare pasiune a lui David a fost să-L cunoască pe Dumnezeu în profunzime. În Psalmul 25:4, el scrie: „Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale!” Apoi, continuă spunând (vers. 14): „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.” [Îl onorează]

A avea o relație profundă cu Dumnezeu implică trei lucruri:

a) Dorința. Adevărul este că acum ești atât de aproape de Dumnezeu pe cât îți dorești să fii; altfel, ți-ai rearanja prioritățile pentru a face acest lucru posibil;

b) Disciplina. Aceasta presupune să petreci timp singur cu Dumnezeu în rugăciune și citirea Bibliei în fiecare zi. Când te rogi, vorbești cu Dumnezeu. Când citești Biblia, Dumnezeu îți vorbește;

c) Plăcerea. „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Ceva minunat se întâmplă atunci când „te desfătezi în Domnul”: dorințele Lui devin „dorințele inimii tale”, astfel încât El poate să ți le încredințeze.

Dacă într-adevăr dorești să ai o relație mai profundă cu Domnul, o poți avea începând de astăzi!