Mana Zilnica

7 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu am primit de la Domnul ce v-am și dat, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a spus: „Acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi: faceți aceasta spre amintirea Mea“. Tot astfel și paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, spre amintirea Mea“. Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El.

1 Corinteni 11.23,25,26

Aceste cuvinte primite de apostolul Pavel prin revelație conțin cerința Domnului, Cel odinioară răstignit, însă acum înviat și glorificat. Această revelație i-a fost dată apostolului de către Domnul aflat în glorie, care mai înainte S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce (Filipeni 2.5-8). Cel care a creat toate lucrurile prin cuvântul Său și care le susține prin puterea Sa este Cel care a trăit aici, pe pământ, în dependență, în ascultare și în smerenie. Acum El este în cer, glorificat, însă poartă în continuare semnele suferințelor Lui și ne descoperă dorința adâncă a inimii Sale: „Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea“. El dorește mult un răspuns al dragostei din partea celor pe care i-a răscumpărat cu sângele Său prețios.

De asemenea, în cuvintele citate la început ni se amintește că această Cină a fost dăruită celor ai Săi în noaptea în care El a fost vândut. Într-o lume în care Hristos este disprețuit și lepădat există turma mică a celor credincioși, curățiți prin sângele Lui și adunați în jurul mesei Sale, pentru a-și aduce aminte de El. Această prețioasă aducere-aminte face ca inimile noastre să ofere jertfe de laudă și de închinare Celui care este vrednic – Domnului nostru Isus Hristos. Avem acest privilegiu sfânt câtă vreme El este absent, până va veni să ne ia. El Însuși așteaptă, și noi de asemenea, acea zi când va veni și ne va lua în casa Tatălui. Până atunci, să proclamăm cu mulțumire biruința pe care Domnul a câștigat-o prin moartea Sa pe cruce!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce este mai ușor, a spune paraliticului: „Iertate îți sunt păcatele“, sau a spune: „Ridică-te, ia-ți patul și umblă“?

Marcu 2.9

„Ridică-te, ia-ți patul și umblă“

Domnul Isus Hristos i-a spus paraliticului: „Păcatele tale sunt iertate“. Această afirmație a fost primită cu împotrivire din partea unor cărturari. Ei gândeau: „Cine poate să ierte păcatele, decât Unul singur, Dumnezeu?“. Isus le-a răspuns cu întrebarea din versetul de mai sus, întrebare ce poate fi privită din două perspective. Din punctul de vedere al omului, pare mult mai ușor să spui „Păcatele tale sunt iertate“, decât să poruncești unui paralizat să se ridice. Noi nu putem să verificăm dacă păcatele sunt într-adevăr iertate, dar putem să confirmăm dacă un olog ar începe dintr-odată să meargă. Nimeni nu ar putea să își aroge puterea de a vindeca ologii; ar fi imediat demascat ca fiind mincinos. Isus, Fiul lui Dumnezeu, Și-a demonstrat acolo autoritatea de a ierta păcatele.

Când Isus Hristos a fost aici, pe pământ, El a folosit puterea Sa divină pentru a-i vindeca pe cei bolnavi. El a făcut lucrul acesta cu o inimă plină de compasiune. În mod constant, Lui „I s-a făcut milă“. Pentru ca păcatele noastre să fie iertate, a fost nevoie însă de mult mai mult decât de o poruncă divină. Fiul lui Dumnezeu a trebuit să sufere judecata lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere a fost mai greu pentru Isus să spună: „Iertate sunt păcatele tale“, decât să spună: „Ia-ți patul și umblă“. Însă El a luat asupra Lui această lucrare dificilă, din dragostea Sa de necuprins pentru noi. Oricine își pune încrederea în El poate fi de acum sigur de acest lucru: „Păcatele tale sunt iertate“.

Citirea Bibliei: Isaia 2.1-22 · Fapte 21.1-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 17:1-15

Acest capitol reproduce aproape cu­vânt cu cuvânt      2 Sa­­muel 7, dar este plăcut să recitim această Ťconver­saţieť minunată dintre Dum­nezeu şi un om care a devenit su­biect al harului Său. Dumnezeu îi vorbeşte, prin Natan, preaiubitului împărat; apoi acesta din urmă Îi răspunde direct. Am experimentat noi astfel de conversaţii cu Dumne­zeu (şi cu Domnul Isus)? El comunică cu noi în mod esenţial prin Cuvântul Său,iar noi avem deplina libertate de a-I răspunde prin rugăciune.

Mereu în concordanţă cu caracterul cărţii Cronici (harul), unele cuvinte referitoare la fiul lui David au fost omi­se. Expresia: „Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra…“ (2 Samuel 7.14), nu se găseşte în capitolul nostru, ca o dovadă că aici Cuvântul Îl are în vedere pe Unul mai mare decât Solomon.

„Eu îi voi fi Tată − declară Domnul − şi el Îmi va fi fiu“ (v.13). Citarea aces­tui verset în Evrei 1.5 confirmă şi faptul că acest fiu este, în adevăr, Isus, în care ni s-a des­coperit harul. Ast­fel, subiectul de preţ al conver­sa­ţi­i­lor pe care le avem cu Dumnezeu este Isus, Fiul Său prea­­iu­bit. „Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl …“, cu alte cuvinte, putem avea acelaşi gând cu El, iar acest gând se referă la Fiul Său, Isus Hristos  (1 Ioan 1.3).

ÎNCHINĂ-TE LUI DUMNEZEU „DIN RĂSPUTERI” (1) | Fundația S.E.E.R. România

„David juca din răsputeri înaintea Domnului şi era încins cu efodul de in subţire.” (2 Samuel 6:14)

Citim în 2 Samuel, capitolul 5, că David tocmai fusese încoronat rege peste tot Israelul – i-a învins pe iebusiți și pe filisteni și a cucerit Sionul. Iar în capitolul 6, David aduce înapoi la Ierusalim chivotul legământului, simbolul suprem al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. După ani de zile în care a trăit fără chivot, vederea lui l-a copleșit pe David de entuziasm, făcându-l să se dezbrace de veșmintele regale și să sară din răsputeri de bucurie în fața chivotului, purtând doar un șorț.

Ce putem învăța de-aici? Că atunci când te entuziasmezi pentru Dumnezeu, să nu crezi că toată lumea se va entuziasma odată cu tine, că-ți va înțelege sau aproba entuziasmul. Soția lui David, Mical, a fost o astfel de persoană. Biblia ne spune două lucruri despre ea:

1) „Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei” (vers. 16);

2) „Şi Mical… n-a avut copii până în ziua morţii ei.” (vers. 23)

Aparent, închinarea pare o nebunie pentru unii, nu-i așa? Să cânți pentru Cineva pe care nu-L poți vedea. Să ridici mâinile în fața Cuiva pe care nu-L poți atinge. Sau, în cazul lui David, dezamăgirea pe care a lăsat-o în inima unora prin faptul că nu s-a comportat conform protocolului regal.

Un vechi proverb spune: „Cei care nu aud muzica cred că dansatorul este nebun.” Asta se întâmplă în această istorisire. David aude muzica și se închină lui Dumnezeu din răsputeri. Mical nu aude muzica și pierde ceea ce își dorește cel mai mult.

Dar să nu ratăm ideea esențială a întâmplării, și anume: Atunci când nu ții cont de părerea persoanelor critice și negativiste și decizi să te închini lui Dumnezeu din toată inima, începi să prosperi spiritual, iar când n-o faci, sfârșești prin a fi steril spiritual!

Așadar, închină-te lui Dumnezeu „din răsputeri”!