Mana Zilnica

26 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța.

Luca 8.5

Fie în timpul slujbei Sale (Marcu 2.2), fie în mijlocul încercărilor Sale (Matei 4.1-10), fie ca Cel înviat dintre cei morți (Luca 24.27), întotdeauna Domnul a atribuit cea mai mare valoare Cuvântului. Ceea ce oamenii trebuie să audă în orice timp și în orice împrejurare este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar oamenii încearcă să introducă mereu alte lucruri. Inima omenească tânjește după ceva nou, după ceva care să stimuleze simțurile, după ceva spectaculos. Un exemplu în acest sens este omul bogat din Hades care avea o rugăminte cu privire la frații săi de pe pământ: învierea senzațională a lui Lazăr îi va determina să se pocăiască. Dar cât de remarcabil este răspunsul lui Avraam! „Au pe Moise și pe profeți; să asculte de ei“ (Luca 16.27-31).

Care este astăzi situația noastră? Ce le vorbim noi oamenilor, indiferent că sunt necredincioși sau credincioși? Spunem și noi doar ceea ce este scris? Să ne gândim că sămânța nașterii din nou este Cuvântul lui Dumnezeu, numai acest Cuvânt (Iacov 1.18; 1 Petru 1.23). Să folosim această sămânță, să vorbim „toate cuvintele Vieții acesteia“ (Fapte 5.20) și să nu ne bizuim pe înțelepciunea omenească și pe oratorie sau pe orice altă lucrare omenească!

Pavel nu a pierdut niciodată din vedere scopul vestirii evangheliei și a căii lui Dumnezeu și niciodată nu a „făcut zadarnică crucea lui Hristos“ prin ingrediente omenești. Și ce a poruncit el, la sfârșitul vieții sale, copilului său credincios, Timotei, având înaintea ochilor „ultimele zile“ și „timpurile grele“? I-a recomandat oare să cugete la metode noi și eficiente pentru răspândirea evangheliei, pentru că oamenii își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor abate spre basme? De mii de ori, nu! L-a îndemnat cu seriozitate „înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus, care îi va judeca pe cei vii și pe cei morți“, să vestească Cuvântul (2 Timotei 4.1-4).

Drept urmare, dragi prieteni, să ne întoarcem la început, atât în ce privește conținutul predicii, cât și modul de vestire! Să ținem în fața ochilor noștri exemplul pe care ni l-a dat Domnul: El a semănat sămânța bună a Cuvântului lui Dumnezeu!

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu-i pasă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun și le cunosc pe ale Mele și sunt cunoscut de ale Mele, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și Eu Îl cunosc pe Tatăl; și Îmi dau viața pentru oi. Și am alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu; și va fi o singură turmă, un singur păstor.

Ioan 10.13-16

O singură turmă, un singur păstor

Păstorul cel bun nu este decât Unul: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El are „oile“ pe inimă, spre deosebire de oricine lucrează pentru a fi plătit, care nu se preocupă de oi.

Nu este oare o ușurare și totodată o mângâiere faptul că Păstorul ne cunoaște foarte bine toate nevoile, slăbiciunile și chiar înclinațiile de a ne rătăci? Marea Lui iubire pentru noi L-a făcut să-Și dea viața. Și „oile“, la rândul lor, Îl cunosc pe Păstor, cunosc perfecțiunea Lui, înțelepciunea, puterea și iubirea Lui.

Să remarcăm comparația: Păstorul și ai Săi se cunosc unul pe altul așa cum Se cunosc Persoanele Dumnezeirii, Tatăl și Fiul. Cine și-ar fi putut imagina așa ceva? Aceasta arată că între credincioși și Domnul lor există o relație intimă.

În afară de turma evreiască, mai sunt și alte oi: cei dintre națiuni, care au auzit și ei vocea Păstorului și care au crezut evanghelia. În ochii păstorului, ei nu țin de alt staul. Oi care sunt ținute laolaltă prin limitări exterioare vedem în Vechiul Testament, dar oile care sunt ținute laolaltă prin farmecul și atracția Păstorului sunt adevărata creștinătate.

Citirea Bibliei: Iov 4.1-21 · Fapte 6.1-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 12:17-21; 13:1-9

Hazael, împăratul Siriei, s-a suit împotriva Ieru­sa­li­mului. Dar ce face Ioas, în loc să conteze pe Domnul? El acţi­onează precum altădată Asa, la sfârşitul domniei, când Baeşa se suise împotriva lui (1 Împăraţi 15.17, 18). Aban­­donând toate obiectele sfinte consacrate de înain­taşii săi şi de sine însuşi la începutul domniei, el le dă în mâna împăratului Siriei. Vai, cât de mulţi au imi­tat exem­plul acestui sărman împărat! La începu­tul vieţii lor creşti­ne au făcut cu bucurie sacrificii pentru Domnul. Au con­sa­­crat sau au pus deo­par­te una şi alta, pentru serviciul Dom­nului. Apoi a intervenit împotrivirea lumii şi, nefiind gata să-i facă faţă prin credinţă, au preferat să arunce totul peste bord. Exact ceea ce dorea şi Vrăjmaşul! De atunci încolo i-a lăsat în pace. Da, dar cu ce preţ!

Viaţa sărmanului Ioas, începută bine, sfârşeşte tragic. Este ucis de propriii sluji­tori. Amaţia domneşte în locul său, în timp ce, în Israel, Ioahaz îl înlocuieşte pe Iehu. Ioahaz este un împărat rău, dar este deschisă o paranteză (versetele 4-6) în care se manifestă cu strălucire tot harul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte poporului Său un sal­va­tor (compară cu Isaia 19.20). Cu cât mai măreţ este însă Mân­tu­itorul de care ne-a făcut parte nouă (Luca 2.11)!

IUBEȘTE-L PE DUMNEZEU CU TOATĂ PUTEREA TA!

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău… cu toată puterea ta.” (Marcu 12:30)

Ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu cu toată puterea ta? Un pastor a oferit următorul răspuns: „Înseamnă să cheltuiești cantități uriașe de energie pentru cauzele Împărăției. Înseamnă sânge, sudoare și lacrimi. Înseamnă slujire și sacrificiu. Înseamnă străduință. Energia poate fi cea mai puțin apreciată dimensiune a iubirii, pentru că este cea mai puțin sentimentală, iar modul în care ne investim energia ne dezvăluie adevăratele priorități. Ea dezvăluie cât de mult iubim pe cineva; în acest caz, pe Dumnezeu!

Creștinismul nu a fost niciodată menit să fie un substantiv. Iar atunci când îl transformăm într-un substantiv, devine un obstacol! Creștinismul a fost întotdeauna menit să fie un verb. Trebuie să ne supunem îndemnurilor Duhului Sfânt. Trebuie să profităm de orice ocazie de a sluji. La sfârșitul zilei, Dumnezeu nu va spune: „Bine zis, rob bun și credincios!”, ci „Bine făcut/lucrat, rob bun și credincios!” (vezi Matei 25:14-30) Nimic nu este mai satisfăcător decât să arzi calorii pentru o cauză regală. Orice alt lucru care nu ne solicită toată puterea, pentru planul lui Dumnezeu, este în cel mai bun caz plictisitor, și în cel mai rău caz dovadă de fățărnicie.

Atât de mulți creștini sunt atât de plictisiți, și așa de frustrați de diferența dintre teologia lor și realitate. Modalitatea de a reduce acest decalaj și de a experimenta din nou acea senzație sfântă de adrenalină este să transpiri slujindu-i pe alții! Poate fi un lucru simplu: să stai cu un copil al mamei văduve care are nevoie de o ieșire în oraș, să slujești într-o lucrare din biserica locală sau să faci voluntariat într-un azil sau într-un penitenciar!

Nu contează dacă e un lucru mare sau mic, fiecare calorie arsă pentru o cauză regală, generează o dobândă mai mare pentru eternitate. Și va umple golul din sufletul tău cu bucurie sfântă!” Dacă vrei ca de azi acestea să devină realitate și-n viața ta, iubește-L pe Dumnezeu cu toată puterea ta!