Mana Zilnica

29 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și carnea jertfei lui de pace de mulțumire să se mănânce în ziua în care va fi adusă; să nu lase nimic din ea până dimineața.

Levitic 7.15

Aceasta este o imagine a faptului că părtășia închinătorului nu trebuie să fie niciodată separată de jertfa pe care această părtășie își are temelia. Atât timp cât o persoană are energie spirituală pentru a menține această legătură, închinarea și părtășia sunt, de asemenea, menținute proaspete și sunt primite de Dumnezeu; dar nu mai mult de atât.

Trebuie să ne menținem aproape de jertfă, în duhul minții noastre, în afecțiunile inimii și în experiența sufletului. Această poziție va transmite putere și continuitate închinării noastre. Putem începe bine exprimând închinarea inimilor noastre, fiind preocupați în mod direct cu Hristos, dar putem încheia rău, devenind preocupați de ceea ce facem sau spunem, sau de persoanele care ne ascultă, căzând astfel în cursa numită: „Vinovați cu privire la lucrurile sfinte“. Acest pericol este deosebit de serios și trebuie să ne facă să fim foarte veghetori. Putem începe să ne închinăm prin Duhul și să sfârșim prin carne. Trebuie să veghem pentru a nu trece nicio clipă dincolo de energia Duhului, pentru că doar Duhul ne poate ține preocupați în mod direct cu Hristos.

Dacă Duhul Sfânt produce „cinci cuvinte“ de închinare sau mulțumire, să le exprimăm pe cele cinci și să încheiem. Dacă vom trece dincolo de acestea, „vom mânca din carnea jertfei noastre dincolo de timpul potrivit“; iar aceasta nu va fi nicidecum „primită“, ci va fi o „urâciune“. Se ne amintim de acest lucru și să fim veghetori. Nu trebuie ca aceste lucruri să producă panică. Dumnezeu vrea să fim conduși de Duhul și astfel să fim plini cu Hristos în toată închinarea pe care o aducem. El poate accepta doar ceea ce este divin și, de aceea, El vrea ca noi să prezentăm doar ceea ce este divin.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu avem un mare-preot care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în același fel, cu excepția păcatului.

Evrei 4.15

Mărețul nostru Mare-Preot

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om cu adevărat – asemenea nouă (Evrei 2.17). Bunătatea și mila Lui sunt dovada grăitoare a acestui lucru. Sunt însă oameni care se folosesc de acest adevăr pentru a răspândi falsa învățătură că El a luat asupra Lui natura noastră păcătoasă și că ar fi putut să păcătuiască. Prin urmare, este extrem de important să ne ținem de învățătura clară a Scripturii în această privință.

Apostolii Petru, Pavel și Ioan au comentat despre acest subiect în același fel, punând însă accentul într-un mod distinct, potrivit cu personalitatea lor, că Omul Isus Hristos, în esența Lui, era fără păcat.

Apostolul Petru, om obișnuit să acționeze, Îl prezintă pe Hristos ca fiind Exemplul pentru umblarea celui credincios și Îl descrie ca fiind Cel „care n-a făcut păcat“ (1 Petru 2.22). Domnul Isus nu a păcătuit niciodată. Pentru un credincios adevărat, acest lucru este de necontestat. Niciunul dintre acuzatorii Lui nu L-a putut condamna de păcat (Ioan 8.46). Iar Pilat I-a confirmat nevinovăția de trei ori (Luca 23.4,15,22). Apostolul Pavel, un cunoscător erudit al Sfintelor Scripturi, vorbește despre Hristos ca despre „Cel care n-a cunoscut păcat“ (2 Corinteni 5.21). Concluzia lui merge și mai departe decât cea a apostolului Petru, pentru că arată faptul că până și gândurile și intențiile lui Hristos erau lipsite de păcat, fără excepție. Apostolul Ioan, care dintre cei doisprezece Îl cunoștea cel mai bine pe Domnul Isus, a putut scrie: „În El nu este păcat“ (1 Ioan 3.5). Hristos, în esența Lui, este fără păcat.

Citirea Bibliei: Daniel 2.1-16 · Psalmul 37.30-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 21:15-29

Asemeni lui Ahab, care îşi însuşeşte printr-o crimă moştenirea lui Nabot, omul s-a debarasat de Hristos, comportându-se ca şi cum lumea îi aparţine. Ahab este un exemplu tipic al omului care doreşte întotdeauna ceea ce nu are. Copleşit cu bogăţii, tot ceea ce-l interesa mai mult era via vecinului său. Inima firească este încontinuu nesatisfăcută.

Minciuna şi uciderea l-au pus pe împărat în po­se­sia obiectului dorinţei sale. Iată-l că se ridică şi coboară, cu inima veselă, să-şi vadă noua sa proprietate. Dar toată plăcerea îi dispare brusc! Ci­neva, pe care nu-l cunoaş­te chiar foarte bine, îl aşteaptă în via lui Nabot. Este Ilie! Dumnezeu i-a dat misiunea să-l anunţe pe îm­pă­rat cu privire la pedeapsa de­zas­truoasă care-l aşteaptă.

Apoi, pentru prima dată, Ahab dă semne că se smereşte. El cunoaşte din experienţa predecesori­lor săi că întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte. Oare pur­tarea lui de acum semnific㠄o pocăinţă spre mân­tuire“ (2 Corinteni 7.10)? Nu, după cum ne va arăta în continuare isto­ria lui. Întotdeauna după roade se judecă adevărata pocăinţă. Cu toate acestea, Dum­nezeu, atent la orice semn de întoarcere, ţine cont de atitudinea lui Ahab, suspendându-i tem­porar pedeapsa (Ezechiel 33.11).

CUM SĂ-ȚI REFACI CĂSNICIA (1)

„Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” (1 Petru 3:7)

În câteva zile consecutive, vom vorbi despre căsnicie – deoarece este instituția cea mai atacată de Satan și foarte vulnerabilă în aceste vremuri tulburi, pe care le trăim. Un pastor ne sfătuia: „Pentru a recâștiga adevărata intimitate, fizică și emoțională, pentru a restabili apropierea pe care ați împărtășit-o cândva, trebuie să fii dispus să lași ca inima și sufletul tău să se redeschidă.

Dacă ai fost rănit, acest lucru nu este ușor. Dar trebuie să fii dispus să riști și să te expui la necunoscut, pentru a vă reconecta unul cu celălalt. Să aduci înapoi o căsnicie din pragul divorțului, s-o revitalizezi – nu este ușor; în fiecare uniune, există considerente unice care trebuie rezolvate. Fie că problemele din căsnicia ta provin din circumstanțe externe (precum pierderea unui loc de muncă sau executarea silită a unei case), ori din probleme de relație (cum ar fi o aventură sau probleme de dependență), tu îți poți reconstrui relația doar revitalizând ceea ce ați avut odată și reconectându-vă unul cu celălalt.

Primul pas în reconectarea cu soțul sau soția ta este să practici arta de a-l cunoaște pe celălalt. Biblia spune: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” Iar înțelegerea nevoilor soțului sau soției tale necesită timp, atenție și efort. Ceea ce se întâmplă de obicei atunci când încercăm, pentru prima dată, să înțelegem o persoană este că o punem într-o cutie în funcție de cine și ce credem noi că este. Apoi lipim pe cutie o etichetă care sperăm că o va însoți tot restul vieții. Să cunoști cu adevărat pe cineva nu înseamnă să decizi cine ar trebui să fie, și apoi să vrei să rămână așa pentru totdeauna. Taina cunoașterii cuiva necesită angajamentul de a învăța pe tot parcursul vieții”.

Scriitorul francez Andre Maurois a afirmat: „O căsnicie de succes este un edificiu care trebuie reclădit în fiecare zi.” Așadar, dacă vrei cu adevărat să-ți reclădești sau să-ți refaci căsnicia, fă din înțelegerea celuilalt cea mai mare prioritate a ta!