Mana Zilnica

11 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos.

Filipeni 3.8

Noul Testament pe scurt (11) – Filipeni

Epistola către Filipeni este o epistolă pastorală, plină de încurajare și de înviorare. Ea a fost scrisă unei adunări lipsite de resurse materiale, dar care cultivase o dragoste devotată pentru Pavel, de vreme ce acesta fusese instrumentul convertirii celor credincioși de acolo, cu aproximativ unsprezece ani înainte. Epistola prezintă adevărata experiență creștină, arătată ca fiind o cursă de alergare către gloria lui Dumnezeu. Pavel este exemplul cu privire la această experiență. Deși aflat în închisoare, bucuria lui plină de pace caracterizează întreaga epistolă. Secretul pentru aceasta este că Hristos era totul pentru el:

• în capitolul 1, Hristos este motivația vieții lui;

• în capitolul 2, Hristos este Exemplul lui;

• în capitolul 3, Hristos este Obiectul lui;

• în capitolul 4, Hristos este puterea lui.

Capitolul 2 conține o minunată declarație cu privire la măreția smeririi de bunăvoie a Domnului Isus, care a coborât din locul celei mai înălțate glorii până în cel mai adânc loc de suferință, mergând până la moarte de cruce. Această smerire a fost urmată de răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu, care L-a înălțat ca Om în locul cel mai înalt (verstele 5-11). O astfel de Persoană anima inima și stârnea admirația apostolului Pavel. Prin urmare, el nu numai că suferea cu răbdare orice împotrivire, ci se și bucura văzând în toate acestea ocazii pentru o mai mare binecuvântare pentru sine și pentru o mai mare glorie pentru Domnul Isus. Acest măreț triumf al credinței face ca această carte să aibă o nespusă valoare pentru încurajarea credinței noastre, ca să călcăm pe urmele apostolului.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iuda Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor?“. Dar a spus aceasta … pentru că era hoț și avea punga și lua cele puse în ea. Isus deci a spus: „Las-o: ea l-a păstrat pentru ziua pregătirii Mele pentru înmormântare; pentru că pe săraci îi aveți cu voi întotdeauna, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna“.

Ioan 12.4-8

Iuda

Când parfumul mirului s-a răspândit în toată casa, Iuda a înțeles că Maria unsese picioarele lui Isus cu ulei de ungere foarte scump. Șiretenia trădătorului vrea să se amestece cu această aromă minunată. Iuda pretinde că este foarte milos. El acționează ca și cum Domnul nu ar fi avut pe inimă ajutorul material al săracilor. Ucenicii se vor fi mirat de modul în care Iuda a interpretat iubirea față de aproapele. În opinia lui Iuda, Maria tocmai irosise un produs valoros, de 300 de dinari, ce constituiau plata unui lucrător pe un an întreg. Iuda era un mincinos și un hoț. El nu avea niciun strop de afecțiune pentru Stăpânul pe care Îl urmase prin țară atâta vreme. El se gândea doar la bani, fiind motivat de lăcomie. Având acest context, nu este dificil pentru noi să înțelegem că întrebarea lui a fost complet deplasată.

Domnul pătrunde în străfundul inimilor noastre. El știa ce o determinase pe Maria să păstreze acel mir de nard curat pentru El. Ea a simțit că Domnul ei era în umbra morții. De aceea, încă o dată, ea și-a arătat prețuirea față de El. Lecția noastră este aceasta: închinarea către Fiul lui Dumnezeu nu este un efort irosit!

Citirea Bibliei: Geneza 5.1-20 · 1 Petru 2.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 3:1-5 ; 5:1-9

În timpul acestor evenimente, David a aşteptat în linişte la Hebron ca Domnul Însuşi să-l stabilească împărat peste tot Israelul.

Tot astfel Isus, acum în ceruri, aşteaptă ca Dumnezeu să-I dea împărăţia Sa universală. Pentru Israel, începutul capitolului 5 marchează o dată importantă în istoria lui şi anume transferul scaunului de domnie al lui David la Ierusalim, oraş care, de acum înainte, va ocupa un loc atât de important în istoria poporului şi în scopurile lui Dumnezeu. Dar, în interiorul zidurilor cetăţii, pe Muntele Sion, exista un oraş de nepătruns, păstrat de iebusiţi încă din timpul lui Iosua. În ciuda laudei de sine a ocupanţilor, David îl cucereşte. Totuşi aici David uită harul care l-a caracterizat atât de des, prin aceea că interzice accesul şchiopilor şi al orbilor în casa lui Dumnezeu. Ce contrast cu Domnul, care i-a primit în templu pentru a-i vindeca, în mod expres pe orbi şi pe şchiopi (Matei 21.14); ce contrast, de asemenea, cu omul care a dat o cină mare (Dumnezeu Însuşi) şi care, pentru a-Şi umple casa, îi strânge pe aceşti oameni nenorociţi (reprezentândune pe tine şi pe mine) ca să-şi ocupe locurile lor la sărbătoarea harului (Luca 14.21-23).