17 Februarie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Eu știu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruță turma; și dintre voi înșivă se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca să-i tragă pe ucenici după ei. De aceea, vegheați!
Fapte 20.29-31
De ce ne-a trimis Dumnezeu această înștiințare? Ca să ne descurajăm, văzând cum se manifestă această ruină? Nu! ci intenția lui Dumnezeu este de a ne face conștienți de faptul că omul este incapabil să păstreze ceva bun ce Dumnezeu i-a încredințat. De aceea trebuie să simțim tot mai mult necesitatea de a fi pe deplin dependenți de Domnul și de a avea înțelepciune de la El, ca să știm cum să ne comportăm în aceste împrejurări. Dumnezeu nu ne cere să readucem Adunarea (Biserica) la gloria ei de la început. Dacă am încerca acest lucru, atunci am dovedi că nu avem părtășie cu Dumnezeu în ceea ce privește sentimentele Sale.
Chiar dacă nu a fost păstrată prima stare, totuși Dumnezeu este îndelung-răbdător, deși nu va exista nicio reabilitare. Iar dacă Dumnezeu intervine cu judecata Sa, atunci El Se întoarce întotdeauna la prima abatere de la starea pe care El a stabilit-o. Când Ștefan a vorbit despre abaterile și păcatele Israelului, a mers pe firul decăderii înapoi până la vițelul de aur, care a fost prima abatere de la Dumnezeu (Fapte 7). Și noi trebuie să ne întoarcem la începuturi, ca să putem aprecia starea actuală. Trebuie să mergem pe cale profund conștienți de ruina iremediabilă care există în Adunare. Noi trebuie să umblăm cu această convingere, după indicațiile lui Dumnezeu date în Cuvântul Său pentru acest timp. Niciodată nu avem libertatea de a renunța la ceva ce este de la Dumnezeu. Starea decăderii nu este o scuză de a trece cu vederea lucrurile care ne-au fost făcute cunoscut ca fiind voia Sa. Decăderea trebuie să ne determine să veghem și să îngenunchem mai mult. Și, întâi de toate, ea trezește dorința după Dumnezeu și după Cuvântul harului Său, deoarece greutățile sunt mai mari decât puterea și înțelepciunea omului. Oare sunt ele mai mari decât Duhul lui Dumnezeu? Și în această privință trebuie să știm că El stă deasupra tuturor lucrurilor și că Își va sfârși lucrarea în chip desăvârșit. Un creștin poate să-L slăvească pe Dumnezeu în timpul decăderii, tot așa cum un altul o făcea în timpul fericit de la începutul Adunării. Domnul să facă să se poată spune despre fiecare dintre noi: „Ai păzit Cuvântul Meu și nu ai tăgăduit Numele Meu“ (Apocalipsa 3.8).
H. L. Heijkoop
SĂMÂNȚA BUNĂ
Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viață, și să o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel Bun. Păstorul cel Bun Își dă viața pentru oi.
Ioan 10.10,11
Povestea picturii
Am fost născut în Africa de Nord, dar am crescut în Franța. Deși am fost educat ca musulman, am fost un ateu convins. Muzica era pasiunea mea. Cântam la mai multe instrumente și compuneam cântece. Într-o zi, directorul companiei, care îmi publica lucrările, mi-a sugerat să scriu o nouă compoziție muzicală. Când am părăsit clădirea, începuse să plouă, așa că m-am adăpostit într-un pridvor, pentru a mă gândi la ce îmi sugerase el. Era cerdacul unei biserici. Am intrat și am fost atras de o pictură care înfățișa pe cineva care ținea în brațe un miel. La baza picturii era scris: „Păstorul cel Bun Își dă viața pentru oi“. M-am gândit: „Ce persoană ar fi dispusă să își dea viața pentru alți oameni?“. L-am rugat pe preotul care era acolo să îmi explice povestea picturii. În loc de explicație, el mi-a dat să citesc cele patru evanghelii. Le-am parcurs cu atenție. În cele din urmă am scris o compoziție muzicală despre viața lui Isus. Dar nu a putut fi publicată, căci subiectul era prea controversat. Dar ce mai conta? Pentru mine nu mai reprezenta atât de mult aceasta, întrucât Isus devenise viața mea. Am încetat să mai beau și să mai fumez. Nu mai aveam nicio dorință de a-mi petrece timpul în baruri sau în cluburi. Doream să mă întorc în Africa, pentru a-i vorbi soției mele despre Isus care intrase în viața mea. Și ea a fost atinsă de Persoana lui Hristos. El a răspuns rugăciunilor noastre.
Acum amândoi Îi slujim Domnului. Compunem imnuri creștine în limbile arabă, franceză, precum și în dialectul folosit în comunitățile berbere. Avem un singur scop: să-L glorificăm pe Dumnezeu.
Citirea Bibliei: Neemia 10.1-39 · Proverbe 15.23-33
de Jean Koechlin
1 Samuel 5:1-12
Domnul a permis ca acest chivot să cadă în mâinile filistenilor. Dar ei trebuie să ajungă să înţeleagă că, dacă Israel a fost înfrânt, aceasta nu este din cauza superiorităţii dumnezeului filistenilor, ci pentru că voia Domnului a fost să se întâmple aşa. El doreşte să le arate vrăjmaşilor poporului Său că au în mijlocul lor „chivotul puterii” Lui (Psalmul 132.8). De două ori a căzut idolul lor înaintea Dumnezeului lui Israel. Apoi plăgile îi lovesc pe vrăjmaşii Domnului ca şi odinioară în Egipt. Puterea Lui este demonstrată prin pedepse.
Priviţi încă o dată egoismul inimii omeneşti, dezvăluit de aceia care vor trimite altora un obiect atât de periculos!
Dar acum să ne întoarcem de la această situaţie tristă şi să privim la Isus, pentru care chivotul constituie întotdeauna o frumoasă imagine. În Ioan 18, poporul Îl caută ca să-L prindă. La aceste cuvinte, „Eu sunt!”, oamenii „s-au dat înapoi şi au căzut la pământ” (Ioan 18.6), la fel ca statuia lui Dagon aici. Isus Se lasă prins; este trimis de la Ana la Caiafa şi de la Irod la Pilat (ca şi chivotul, de la Asdod la Gat şi de la Gat la Ecron). Dar cei care Îl tratează astfel, care Îl insultă şi care Îl condamnă, trebuie să înveţe aceste cuvinte de pe buzele Lui: „Veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Matei 26.64).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ECHILIBRUL CORECT | Fundația S.E.E.R. România
„…Plin de har și de adevăr.” (Ioan 1:14)
Unii dintre noi au această calitate de-a da dovadă de har, dar neglijăm confruntarea oamenilor cu adevărul, ca nu cumva să-i jignim. Alții se specializează în a confrunta, dar nu reușesc să le arate oamenilor harul lui Dumnezeu. Doar Domnul Isus a fost „plin de har și de adevăr”, ori acesta este echilibrul spre care trebuie să tindem!
Un om puțin interesat de chestiuni spirituale interacționa uneori cu vecinul său, care era creștin. Fie vorbeau peste gardul din spate, fie își împrumutau unul altuia unelte, și altele de felul acesta. Apoi, din nefericire, soția necredinciosului a fost lovită de cancer și a murit. Iată o parte dintr-o scrisoare pe care omul a scris-o după aceea: „Eram cuprins de disperare. Am trecut prin pregătirile pentru înmormântare ca și cum aș fi fost în transă. După slujba funerară, m-am plimbat toată noaptea de-a lungul râului… Dar n-am fost singur: vecinul meu – îngrijorat pentru mine, cred – a stat cu mine toată noaptea. Nu a vorbit, nici măcar nu a mers lângă mine. Pur și simplu, pășea în spatele meu. Când, în sfârșit, soarele a răsărit peste râu, a venit și mi-a spus: „Hai să mergem să mâncăm ceva!”
Acum mă duc la biserică. La biserica vecinului meu! Religia care poate produce genul de dragoste pe care mi-a arătat-o vecinul meu este ceva despre care vreau să aflu mai multe. Vreau și eu să iubesc și să fiu iubit în felul acesta, pentru tot restul vieții mele!”
Uimitor, nu-i așa? Poate spune la fel și… vecinul tău? Orice fermier îți va spune că, înainte de a semăna, trebuie să pregătești terenul… și tot la fel este și în cele spirituale.
Biblia ne spune: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9) Să știi: când îi tratezi pe oameni cu har, ei își vor deschide inimile și mințile și pentru adevărul pe care vrei să li-l împărtășești!
Mana Zilnica 