Mana Zilnica

4 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Veți primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, și veți fi martorii Mei.

Fapte 1.8

Păcatul a dus omul în starea de neputință totală. Nu doar că am ajuns în robia păcatului, ci suntem cu totul fără putere pentru a-I plăcea sau pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Un lucru este cert: făptura trebuie să-I slujească în mod perfect Creatorului.

Avem nevoie de putere atât pentru a ne elibera din starea de paralizie interioară, pe care păcatul a produs-o, cât și pentru a fi capabili să umblăm în mod corect în împrejurările exterioare, ca unii care slujim voii lui Dumnezeu. Ne este oferită putere, iar lucrul minunat constă în faptul că aceasta se produce prin locuirea Duhului lui Dumnezeu în noi. Din punctul nostru de vedere poate că ar fi fost suficient și mai puțin, dar aceasta nu ar fi fost potrivit măreției lui Dumnezeu. Hristosul înviat, când era pe punctul de a Se înălța la cer, le-a spus ucenicilor: „Veți primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, și veți fi martorii Mei“ (Fapte 1.8). Această promisiune a fost împlinită zece zile mai târziu, la Cincizecime, așa cum ni se spune în Fapte 2.

Nașterea din nou este produsă de Duhul Sfânt, iar ca rezultat avem, așa cum arată Ioan 3.6, o natură nouă, care este „duh“ în caracterul ei esențial. Ceea ce este produs prin acțiunea Duhului împărtășește propria Lui natură. Această lucrare trebuie distinsă de locuirea Duhului în omul deja născut din nou, care a avut loc la Cincizecime; și este foarte important să observăm că puterea se află nu în natura cea nouă produsă de Duhul, ci în Duhul Sfânt ca Persoană, care locuiește în trupul celui credincios.

Capitolul 8 din Romani ne descoperă puterea care ne eliberează din paralizia interioară (prezentată în Romani 7) pe care a produs-o păcatul, iar aceasta, desigur, este o condiție prealabilă pentru a putea fi marcați de putere în mărturia pentru Domnul nostru înviat. Faptul că, în noi înșine, chiar ca oameni credincioși, nu suntem învestiți cu niciun fel de putere, ar trebui să fie un gând foarte serios pentru noi toți. Toată puterea care ne stă la dispoziție este învestită în Duhul lui Dumnezeu, care ne-a fost dat.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Duhul mărturisește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Romani 8.16

Cine este copil al lui Dumnezeu?

Mulți cred că orice om este copil al lui Dumnezeu, dar Biblia spune că toți sunt creați de Dumnezeu, însă nu toți sunt copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat omenirea, dar, în urma căderii, omul a ajuns să fie despărțit de Dumnezeu și robit de diavol. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toți cei care nu s-au întors la El sunt, de fapt, „morți în păcate și fărădelegi“ (Efeseni 2.1).

Cu toate acestea, Dumnezeu dorește să-i salveze. De aceea, El L-a trimis în lume pe Singurul Său Fiu, Isus Hristos. Oricine crede în El capătă iertarea păcatelor, pace cu Dumnezeu și viață eternă. Dumnezeu creează în ei ceva cu totul nou, ei devenind „născuți din nou“, potrivit limbajului Bibliei. Aceasta este nașterea din nou despre care vorbește Isus Hristos în Ioan 3.

În plus, oricine primește mesajul lui Isus Hristos și lucrarea Lui de ispășire primește Duhul Sfânt. Această Persoană a divinității locuiește în orice credincios ca o pecete și ca o garanție că promisiunile lui Dumnezeu se vor împlini (vedeți Efeseni 1.13,14).

Duhul Sfânt Însuși confirmă că cel credincios este un copil al lui Dumnezeu, astfel încât nu este îngâmfare când cineva născut din nou afirmă că este copil al lui Dumnezeu.

„Tuturor celor care L-au primit, celor care cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12).

Citirea Bibliei: Neemia 2.9-20 · Proverbe 11.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Rut 1:15-22; 2:1-3

Orpa n-a ezitat prea mult. Pe de o parte avea văduvia, sărăcia în compania unei femei întristate şi bătrâne, un popor şi un Dumnezeu pe care nu-i cunoştea, iar pe de altă parte avea propriul popor, afecţiunea rudelor ei, idolii familiari. Cele câteva lacrimi ale ei, uscate repede, ne amintesc de acel tânăr care, iubindu-şi bogăţiile, a plecat foarte întristat, în loc să-L urmeze pe Domnul.

„Te voi urma oriunde vei merge”, Îi declară un altul lui Isus. Dar Isus îl previne: „Fiul Omului n-are unde să-Şi plece capul” (Matei 19.22; 8.19-20).

În cazul lui Rut, toate au fost cântărite cu atenţie: a calculat costul. Decizia este irevocabilă; reprezintă o alegere făcută prin credinţă. Rut se ataşează de Naomi, precum şi de poporul ei, de Dumnezeul ei. Fără să privească înapoi, fără să se lase împiedicată de temeri cu privire la viitor, ea se pune la drum împreună cu soacra ei şi ajunge la Betleem. Denumirea aceasta înseamnă „casa pâinii”, un adăpost prin excelenţă împotriva foametei spirituale. Odată ajunse acolo, cu permisiunea Naomei, Rut pleacă să caute hrană. Şi Dumnezeu o conduce „din întâmplare” (dar cu mână sigură) spre câmpurile lui Boaz, omul pregătit de El ca să-i ofere odihnă şi mângâiere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (5) | Fundația S.E.E.R. România

„Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” (Coloseni 3:21)

Copiii întărâtați – despre care vorbeam ieri – devin în cele din urmă descurajați. Iar un copil descurajat este lipsit de speranță, fără entuziasm, lipsit de determinare, și ușor de dus pe căi greșite. Distrugând speranța unui copil, îi subminezi temperamentul dat de Dumnezeu. Copiii se nasc cu optimism, inspirație, anticipare și posibilități. Fără speranță, nu există nimic care să-i inspire! Lipsa de speranță aduce depresie și întuneric în inimă și în suflet. Atunci când îi amărăști pe copiii pe care îi ai în grijă, le subminezi speranța. Când îi demoralizezi, le distrugi încrederea, făcându-i să ajungă speriați, nesiguri și incapabili să facă față vieții. Încrederea în sine este necesară pentru o imagine de sine sănătoasă, pentru a relaționa cu ceilalți, pentru a reuși în educație și în carieră. Un copil descurajat își pierde siguranța și va avea un duh zdrobit.

Duhul este centrul ființei. Un duh frânt produce o persoană zdrobită. Solomon spunea: „Un duh mâhnit usucă oasele” (Proverbele 17:22), și-l va face pe copilul tău să aibă un „sine” invalid. Străzile noastre sunt pline de copii zdrobiți! Copiilor cu duhul zdrobit le lipsește hotărârea de a se realiza în viață, de a-și stabili obiective și de a le atinge. Viziunea este cea care îi oferă copilului tău puterea interioară de a duce ceva la îndeplinire, în ciuda obstacolelor întâlnite.

Este nevoie de un copil intact și rezistent pentru a depăși obstacolele vieții. Cum îl poți ajuta? Iată ce învață Scriptura: „Voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4) Tu trebuie să-i prețuiești, să-i înveți Cuvântul lui Dumnezeu chiar și atunci când par neatenți sau indiferenți, să pui în practică ceea ce spui, să fii consecvent cu regulile tale, să te vadă citind Cuvântul lui Dumnezeu și rugându-te regulat.

Încurajează-i mereu… și niciodată (dar niciodată!) nu-i ignora!