3 Ianuarie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Manase era în vârstă de doisprezece ani când a început să împărățească și a împărățit cincizeci și cinci de ani în Ierusalim. Și el a făcut rău în ochii Domnului.
2 Cronici 33.1,2
Manase avea doar doisprezece ani când a devenit împărat al lui Iuda. Tatăl său, împăratul Ezechia, a fost unul dintre cei mai evlavioși împărați care au domnit peste Iuda, care a făcut multe reforme în popor și care a curățit țara de idoli. După aceste lucruri, Ezechia s-a îmbolnăvit și urma să moară, așa că Dumnezeu i-a zis: „Pune-ți casa în rânduială“ (2 Împărați 20.1). Ezechia s-a rugat ca Domnul să-l vindece, iar Domnul i-a răspuns și i-a prelungit viața cu cincisprezece ani (versetele 5 și 6). Cel mai probabil, Manase s-a născut și a crescut în această perioadă a vieții lui Ezechia.
Din nefericire, Manase a devenit cel mai nelegiuit împărat din istoria lui Iuda și a domnit vreme de cincizeci și cinci de ani. Cum de s-a întâmplat așa? Dacă Ezechia a fost un om atât de evlavios, cu siguranță că Manase trebuie să fi văzut exemplul tatălui său, chiar dacă era la o vârstă fragedă când acesta a murit. Un tată evlavios nu va produce întotdeauna un fiu evlavios, iar inversul este și el adevărat: tații nelegiuiți au uneori copii evlavioși, care umblă cu credincioșie. Să luăm cazul lui Iosia – tatăl său a fost Amon, un om foarte nelegiuit (2 Cronici 33.21-25). Iosia însă l-a depășit în evlavie chiar și pe străbunicul său, Ezechia.
Ca părinți, avem o mare influență asupra copiilor noștri și suntem îndemnați să-i creștem în disciplina și în mustrarea Domnului (Efeseni 6.4). Totuși, fiecare om are o voință proprie, iar unii urmează instinctele cărnii și ale lumii, în loc să meargă pe calea credinței. Astfel de oameni devin „fii risipitori“. Dacă există vreun fiu risipitor printre cei dragi ție, nu înceta să te rogi pentru el și să crezi că Tatăl ceresc îl va întoarce, fiindcă El îi iubește pe fiii risipitori (Luca 15.11-31).
B. Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.
1 Timotei 1.15
Brownlow North
În tinerețe, Brownlow North (1810-1875) ducea o viață fără griji, bogat fiind, dar la 44 de ani a avut loc o schimbare în viața lui: El s-a întors la Dumnezeu și a devenit un predicator al evangheliei.
Într-o seară, intrând în sala unde urma să predice, cineva i-a dat o scrisoare având următorul cuprins:
„Ipocrit nenorocit! Nu-ți amintești ce s-a întâmplat în acea toamnă și ce rol ai jucat tu atunci? Ai uitat ce ai făcut în acea zi sau cum te-ai comportat în acel loc? Și, cu toate că știi că acestea sunt adevărate, ai nerușinarea de a te ridica aici în seara aceasta și de a striga cu mânie împotriva altora, predicând ceea ce tu numești evanghelie, când ai avut o asemenea viață…!“.
Întâlnirea a început cu o cântare și cu o rugăciune, apoi Brownlow s-a dus la amvon și le-a spus ascultătorilor săi ce conținea acea scrisoare, după care le-a explicat: „Tot ce este scris aici este adevărat și este un portret reușit al păcătosului care eram. Cu atât mai surprinzător este harul care m-a trezit din moartea spirituală în păcate și în fărădelegi și mi-a dat viața! Astfel, în această seară, sunt aici ca un exemplu al îndurării lui Dumnezeu. Știu că toate păcatele mele au fost spălate de sângele Mielului lui Dumnezeu. Iar acum vreau să vă spun despre iubirea lui Dumnezeu care ne răscumpără. Și vă rog pe fiecare dintre voi care nu s-a împăcat cu Dumnezeu să vină la Isus astăzi, pentru ca Domnul să-i șteargă păcatele și să-l vindece“.
Citirea Bibliei: Neemia 2.1-8 · Proverbe 10.22-32
de Jean Koechlin
Rut 1:1-14
Asemenea unei raze de lumină, după sumbrele pagini ale cărţii Judecători, Dumnezeu ne oferă acum istoria lui Rut. Această frumoasă relatare ne învaţă că o credinţă personală se poate găsi în orice vreme şi în orice naţiune şi că Dumnezeu este totdeauna gata să facă lucruri mari ca răspuns la această credinţă.
„În zilele când judecau judecătorii” (v. 1) îl vedem pe un om, Elimelec, care face „ce era drept în ochii săi” (Jud. 21.25), asemenea tuturor celorlalţi. El părăseşte moştenirea Domnului. Pleacă cu familia să locuiască în ţara Moab, adică printre vrăjmaşii poporului său. Nu câştigăm nimic prin îndepărtarea de Domnul. Ea sfârşeşte în moarte, lacrimi, sărăcie şi amărăciune pentru această familie. Apoi o vedem pe Naomi, o văduvă, cu cele două nurori ale ei, văduve şi ele, pe drumul de întoarcere. Oare este aceasta o revenire tristă? Da!
Totuşi este o revenire fericită pentru acela care, la capătul resurselor proprii, îşi întoarce gândurile şi paşii spre Dumnezeu. În acelaşi fel, fiul risipitor, în ţara depărtată, îşi aduce aminte de locul unde poate găsi pâine din belşug, se scoală şi se întoarce la casa tatălui său, recunoscându-şi păcatul (comp. v.6 cu Luca 15.17). Numim aceasta convertire (întoarcere la Dumnezeu). Ne place să credem că fiecare dintre cititorii noştri cunoaşte semnificaţia acestui cuvânt prin experienţa personală.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (4) | Fundația S.E.E.R. România
„Părinților, nu întărâtaţi pe copiii voştri…” (Coloseni 3:21)
Astăzi, privim și medităm la un alt domeniu de confuzie pentru părinți: „a întărâta” versus „a oferi ceva mai bun”.
Ce înseamnă „a întărâta”? Înseamnă a aduce pe cineva în stare de enervare, a agita, a instiga. Cum își întărâtă un părinte copilul? Să ne gândim la următoarele elemente declanșatoare:
1) Inconsecvența. Adică atunci când ești autocrat și autoritar într-o zi, și permisiv în ziua următoare. Ceea ce a dus la o mustrare puternică astăzi, va produce un zâmbet de îngăduință mâine. Astfel, copilul dumneavoastră nu știe niciodată la ce să se aștepte!
2) Starea de spirit. Azi ești amuzant și plăcut; mâine ești irascibil și distant.
3) Absurditatea. Adică nu există loc pentru discuții, nu există nicio ocazie pentru copii de a-și analiza și discuta sentimentele. „Faci cum spun eu! Pentru că așa vreau eu!” Astfel, copilului nu i se oferă niciodată șansa de a gândi prin procesul raționamentului.
4) Comportamentul abuziv. Acesta poate fi fizic sau emoțional (reprimarea iubirii, tratamentul tăcerii, respingerea). Sau poate fi verbal (prin răsteli, țipete sau cuvinte care rănesc).
5) Ipocrizia – adică una zici și alta faci. Declari anumite convingeri, dar nu le pui în practică. Te aștepți ca pruncii tăi să fie respectuoși, în timp ce tu dai dovadă de lipsă de respect față de ceilalți. Aștepți onestitate de la copiii tăi, dar ei te văd cum trișezi și-i minți pe ceilalți. Copiii sunt observatori atenți; poate că nu spun nimic, dar nu multe lucruri pe care le faci le scapă din vedere. Ei îți văd inconsecvențele – atunci când ceea ce spui nu se potrivește cu ceea ce faci.
Toate aceste comportamente îi pot face să-și dezvolte resentimente. Așadar, „nu-i întărâtaţi pe copiii voştri”! Nu-i pregătiți să devină oameni descurajați și nesiguri!
Mana Zilnica 