19 Octombrie 2024
După câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem acum și să-i vizităm pe frații din fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului și să vedem cum se află“.
Fapte 15.36
Dumnezeu i-a unit pe Pavel și pe Barnaba cu o legătură specială și i-a folosit cu putere în lucrarea Lui. La început, Barnaba fusese folosit de Dumnezeu pentru a-i convinge pe sfinții temători și suspicioși din Ierusalim că Saul din Tars (Pavel) era cu adevărat convertit (Fapte 9.26,27). Barnaba a sesizat lucrarea adevărată făcută în inima lui Saul, atunci când alții erau încă sceptici cu privire la aceasta. Intervenția lui în favoarea lui Pavel a fost în acord cu numele său – Barnaba înseamnă „fiul mângâierii [încurajării]“ (Fapte 4.36). Aceasta arată că darul său de a încuraja făcea o impresie puternică asupra fraților săi. El avea darul de a vedea potențialul unora – pe care alții nu-l puteau vedea – și de a-i încuraja pe drumul credinței.
Barnaba era cu adevărat în elementul său atunci când îi ajuta pe noii convertiți (Fapte 11.23,24). Aceasta era linia lucrării lui. Comentariul pe care Scriptura îl face cu privire la caracterul său este foarte sugestiv: „El era un om bun, plin de Duhul Sfânt și de credință“.
Pavel a fost din belșug înzestrat cu daruri de către Dumnezeu; el era un om cu o râvnă extraordinară și cu o energie inepuizabilă în slujirea pentru Domnul Isus. Caracterul plin de har al lui Barnaba se armoniza bine cu râvna hotărâtă și clarvăzătoare a lui Pavel. Darurile lor unice se puneau în valoare reciproc.
Prima lor călătorie misionară a adus multă roadă, după care au dorit din nou să meargă în acele părți, pentru a-i întări pe noii convertiți. O problemă s-a ivit însă, un dezacord, un conflict. Dumnezeu ni l-a lăsat pe paginile Scripturii ca să învățăm câteva lecții prețioase. Câtă nevoie avem de harul lui Dumnezeu în lucrarea pe care o facem împreună pentru Hristos!
B. Reynolds
Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină; și celor ce zăceau în ținutul și în umbra morții le-a răsărit lumina.
Matei 4.16
Pivnița întunecată
Când eram copil, locuiam într-o casă țărănească. Această casă veche este încă în picioare și astăzi și are mai bine de 100 de ani. În pivniță păstram cartofi, cărbuni, fructe și legume conservate. Mama mă trimitea deseori acolo, la prânz, să aduc câte un castron cu cartofi sau vreun borcan cu compot pentru desert. Întotdeauna mă simțeam foarte inconfortabil când coboram în încăperea aceea veche și întunecată. Pentru a-mi face curaj și pentru a-i speria pe eventualii intruși, obișnuiam să cânt tare și să fac zgomot cât puteam de mult. În pivniță ducea o scară veche de lemn, cu treptele scârțâind sub picioarele mele. Mai întâi trebuia să trec prin spălătorie, pentru a ajunge la ușa pivniței, care era închisă cu un lacăt mare. După ce deblocam lacătul, trebuia să traversez și fostul grajd, până la pivniță. Cartofii erau într-o parte a pivniței foarte slab luminată și aici îmi era cel mai teamă. Îi adunam repede prin întuneric și mă întorceam imediat la lumina zilei.
Întunericul îi face pe cei mai mulți dintre noi să se simtă incomod, pentru că nu putem vedea încotro mergem și nici cu cine ne întâlnim. Odinioară, când nu am cunoscut Lumina lumii, care este Isus Hristos, eram întuneric, după cum citim în Efeseni 5.8. Dar, după ce L-am cunoscut pe Domnul Isus, El ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată (1 Petru 2.9) și acum suntem lumină în El (Efeseni 5.8). Fiind în această poziție, putem fi o lumină pentru cei din jurul nostru, care încă mai stau în întuneric și se tem. „Să faci în așa fel, încât predica cea mai importantă a vieții tale să fie exemplificată de conduita ta“ (C. H. Spurgeon).
Citirea Bibliei: 2 Împărați 15.23-38 · 1 Ioan 3.1-6
de Jean Koechlin
Deuteronom 12:1-19
Până la cap. 4, poporul a fost invitat să scoată învăţătură din trecut. De la cap. 4 până la cap. 11, Moise le-a pus pe inimă marea datorie a ascultării de DOMNUL. Aici vom ajunge la cea de-a treia parte a cărţii, în care Israel va primi instrucţiuni pentru vremea când va locui în ţară. Şi cea mai importantă dintre acestea este cu privire la stabilirea unui loc pentru a aduce închinare Dumnezeului său. Israeliţii trebuiau întâi să cureţe ţara de urâciunile canaaniţilor, apoi să caute − dar nu să aleagă − locul (v.5) unde va fi celebrată închinarea. Nu este de competenţa creştinului să hotărască unde sau cum Îi va aduce laudă lui Dumnezeu. Datoria lui este să se informeze cu grijă, după Scriptură, cu privire la locul unde Domnul a promis că va fi prezent. Când este nesigur, să urmeze exemplul celor doi ucenici pe care Domnul i-a trimis să pregătească Paştele şi care L-au întrebat: „Unde vrei să pregătim?“ (Luca 22.9).
Numai în acest loc ales de Domnul (v.14) îşi va putea aduce israelitul feluritele sale jertfe, va putea mânca din ele, în sfârşit, se va putea bucura cu toată casa lui (v. 7, 12). Ce imagine a ceea ce avem să facem şi să primim în prezenţa Domnului Isus când suntem strânşi în jurul Lui! (Matei 18.20).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII CHIBZUIT! | Fundația S.E.E.R. România
„Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea…” (Proverbele 5:1)
Înțeleptul Solomon i-a spus fiului său: „Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea… ca să fii cu chibzuință… căci buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul, dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri… Depărtează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta şi unui om fără milă anii tăi, ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta şi tu să te trudeşti pentru casa altuia, ca nu cumva să gemi, la urmă, când carnea și trupul ți se vor istovi și să zici: „Cum am putut eu să urăsc certarea… Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!” (Proverbele 5:1, 3-4, 8-10, 12, 14).
Întotdeauna e mai ușor să dai sfaturi bune, decât să le urmezi. Viața lui Solomon o dovedește. El ne-a spus în repetate rânduri și cu mare convingere că numai nebunii cad în păcatul adulterului. Cu toate acestea, el nu a ținut cont de propriul său sfat și nici de avertismentul explicit al lui Dumnezeu să nu-și ia prea multe „neveste, ca să nu i se abată inima” (Deuteronomul 17:17). Solomon a avut „șapte sute de crăiese împărătești și trei sute de țiitoare”. Și care a fost rezultatul? „Nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său.” (1 Împărați 11:4)
Aici se ridică o întrebare interesantă: oare motivul pentru care Solomon a avut atât de multe de spus, despre acest subiect, a fost că acesta reprezenta un domeniu de luptă și vulnerabilitate din propria sa viață? Uneori, liderii fac acest lucru: ei au ceva de spus împotriva zonelor de slăbiciune pe care le văd în propria viață. Dar de un lucru putem fi siguri: dacă Solomon ar fi urmat sfaturile pe care i le-a dat fiului său, povestea vieții sale ar fi fost diferită.
Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: urmează sfaturile bune pe care le dai altora, și fii chibzuit!
Mana Zilnica 