2 Octombrie 2024
Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! … Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Romani 14.15,17
Chiar dacă eu însumi sunt „tare“ și știu că nimic nu este necurat în sine, trebuie să fiu atent și la conștiința fratelui meu și să nu-l întristez din cauza unei mâncări. Dragostea trebuie să-mi determine comportamentul. Dacă acționez altfel, sunt în contrast cu gândirea și cu felul de a fi al lui Hristos și îl nimicesc, atât cât depinde de fapta mea, pe fratele meu, pentru care a murit Hristos. El Și-a dat viața pentru cel slab, iar eu nu mă pot abține nici măcar de la o mâncare de dragul lui, ci poate prin comportarea mea îl determin să facă un lucru pe care conștiința i-l interzice, adică îl împing să păcătuiască și deci îl duc pe un drum care s-ar termina prin pierzarea lui, dacă nu ar interveni harul lui Dumnezeu. Comportarea mea duce, atât cât depinde de fapta mea, la anularea efectelor lucrării lui Hristos.
Libertatea în care stăm ca și creștini este un bun prețios; dar să avem mare grijă ca faptele noastre să nu ne aducă reputația rea a unora firești și fără lege! Să ne păzim și de a impune fraților noștri un lucru pe care noi îl considerăm îngăduit, în timp ce conștiința lor nu este de acord cu el. În loc de zidirea atât de necesară, o astfel de comportare conduce la distrugere, oricât de nesemnificative ni s-ar părea în ele însele lucrurile despre care este vorba.
Expresia „Împărăția lui Dumnezeu“ nu are sensul unei părți din diferitele administrări și dispensații ale lui Dumnezeu, ci trebuie înțeleasă în sens moral sau spiritual. Privită din acest punct de vedere, Împărăția lui Dumnezeu nu are nimic de-a face cu lucrurile trecătoare ale acestei vieți, ci cuprinde bunurile spirituale care i-au fost dăruite creștinului: „Dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt“, de care el se bucură în lăuntrul său, ceea ce îl determină să umble prin Duhul și îl ferește de a urma în vreun fel carnea. În acestea, ca și în toate celelalte, suntem chemați să-I slujim lui Hristos, iar cine face aceasta cu credincioșie și simplitate poate fi sigur că-I este plăcut lui Dumnezeu și că va fi o mărturie și o binecuvântare pentru ceilalți oameni.
R. Brockhaus
Și, răspunzând, Isus i-a zis: „Simon, am să-ți spun ceva“. „Spune, Învățătorule!“, I-a răspuns el.
Luca 7.40
Fariseul și femeia păcătoasă (5)
Isus a dat exemplul unui creditor care a iertat datoria celor doi datornici ai săi. Unul dintre ei datora de zece ori mai mult decât celălalt. Apoi Isus l-a întrebat pe Simon: „Care dintre ei îl va iubi mai mult?“. Acesta a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult“.
Domnul a confirmat aceste cuvinte ale lui Simon și le-a legat de ceea ce dorea să spună. El i-a atras atenția fariseului îndreptățit că nu I-a dat apă pentru spălarea picioarelor, nici nu L-a sărutat, ca salut, și nici nu I-a uns capul cu untdelemn. Dar femeia disprețuită a făcut toate acestea – în felul ei – când I-a stropit picioarele cu lacrimi, I le-a sărutat și, în cele din urmă, le-a uns cu mir.
Domnul Isus a simțit dragoste în comportamentul păcătoasei. Probabil că această femeie nu avea decât o vagă bănuială despre realitatea extraordinară a iertării păcatelor. Dar bunătatea și harul Domnului au atras-o și au trezit în ea prețuire pentru El. Din partea fariseului, Domnul Isus nu a simțit o astfel de dragoste. În mod evident, Simon nu a vrut să permită ca parabola despre vina iertată să-i străpungă platoșa care îi proteja inima în fața harului. Era scutul unei îndreptățiri de sine care pretindea că se poate lipsi de orice har.
Cum reacționăm noi atunci când Dumnezeu scoate la lumină cele mai profunde gânduri și motivații ale noastre prin Cuvântul Său? Recunoaștem în fața Lui nevoia noastră de mântuire? Ne lăsăm noi atrași de harul Său?
Citirea Bibliei: 2 Împărați 6.1-17 · Ioan 18.33-40
de Jean Koechlin
Deuteronom 3:1-17
Când duşmanul iese înaintea poporului, Domnul începe prin a-l încuraja şi linişti pe Moise: „Nu te teme de el“ (v. 2). Apoi biruinţa este câştigată: „l-am bătut … am nimicit cu desăvârşire … am luat în stăpânire …“ (v. 3, 6, 12). Cetăţile „cu ziduri până la ceruri“ (1.28) păruseră înainte de necucerit pentru un Israel necredincios.
În prezent Moise proclamă: „n-a fost nici o cetate prea puternică pentru noi“ (2.36). Şi cum a fost cu uriaşii care-i înspăimântaseră? Dumnezeu va aminti mai târziu: „Eu am nimicit dinaintea lor pe amoriţi, a căror înălţime era ca înălţimea cedrilor; şi ei erau tari ca stejarii“ (Amos 2.9). Og, împăratul Basanului, unul din acei uriaşi grozavi, împreună cu tot poporul lui, este dat în mâinile lui Israel asemeni lui Sihon înainte de el. Dumnezeu Îşi arată astfel puterea Sa şi compătimirea pentru ai Săi.
Gând potrivit să ne încurajeze când puterea lui Satan este pe cale să ne îngrozească! „Tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea“ − afirmă prima epistolă a lui Ioan − şi „aceasta este victoria care a învins lumea: credinţa noastră“ (1 Ioan 5.4). Credinţa triumfă pentru că se bizuie pe Cel care este mai tare decât lumea. „Îndrăzniţi, ne spune Domnul Isus, Eu am învins lumea“ (Ioan 16.33).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
OPREȘTE-TE ȘI CERE INDICAȚII! | Fundația S.E.E.R. România
„Duhul adevărului are să vă călăuzească… și vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13)
A lua decizii fără a căuta îndrumarea lui Dumnezeu este ca și cum ai încerca să zbori fără radar și busolă. Crezi că poți face ceea ce pare logic pe baza cunoștințelor și experiențelor tale anterioare, dar ceea ce ți se pare corect poate sfârși prin a distruge ce este cel mai important pentru tine. Biblia spune că până și cea mai profundă gândire umană este o nebunie pentru Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 1:18-20). Numai El cunoaște calea, și vrea să meargă înaintea ta!
Este o greșeală să presupui că orice oportunitate care apare este de la Dumnezeu. Apostolul Pavel ne avertiza că „Satana se preface într-un înger de lumină” (2 Corinteni 11:14). Și chiar dacă invitațiile sale sunt împachetate astfel încât să pară că este preocupat de binele tău, calea lui duce invariabil la ruină (vezi Ioan 8:44).
Cuvântul lui Dumnezeu a fost conceput ca „o candelă pentru picioarele tale și o lumină pe cărarea ta” (Psalmul 119:105), pentru a te călăuzi pe căile neprihănirii. De aceea, poate fi fatal să urmezi o cale care ți se pare corectă fără să-L consulți mai întâi pe Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci… tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13).
Adevărul este că cei mai mulți dintre noi nu Îl caută pe Dumnezeu în mod natural. Doar atunci când Duhul Său vorbește în inimile noastre, începem să dorim voia Lui. Așa că, ia-ți timp să găsești direcția Duhului Sfânt! Ai încredere în El! El înțelege ramificațiile alegerilor tale. El îți va arăta „imaginea de ansamblu” și te va ajuta să rămâi pe drumul cel bun.
Mana Zilnica 