19 Septembrie 2024
Pavel, apostol chemat de Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Sosten, către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfințiți în Hristos Isus, sfinți chemați, împreună cu toți cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn și al lor și al nostru.
1 Corinteni 1.1,2
În mod popular, termenul „sfânt“ desemnează o persoană deosebită și sfântă. Bisericile tradiționale încă produc sfinți prin procesul «canonizării». Dacă am trăi în mijlocul acelora care compun această biserică și am vorbi despre «a merge în vizită la sfinți», ei probabil că și-ar imagina că vom vizita un locaș de cult și că vom invoca ajutor de la lumea spiritelor, din partea unora dintre acești oameni canonizați.
Chiar și aceia care nu fac parte dintr-o biserică tradițională tot nu au scăpat cu totul de aceste idei. Un sfânt nu este un om de o evlavie ieșită din comun, care după moarte capătă dreptul să fie reprezentat printr-o sculptură sau printr-o pictură, având o aură în jurul capului, ci este un simplu credincios – fiecare dintre aceia care au fost puși deoparte pentru Dumnezeu prin sângele lui Hristos și prin primirea Duhului Sfânt.
Deoarece fiecare dintre credincioșii adevărați sunt sfinți, înseamnă că toți aceștia au responsabilitatea de a urmări sfințenia. Poate că unul dintre motivele pentru care ideea bisericească persistă atât de puternic este că îi determină pe oameni să simtă că sfințenia nu trebuie să fie o preocupare a tuturor, ci doar a câtorva. Ei gândesc că acele câteva persoane speciale pot urmări sfințenia; restul dintre noi putem trăi ușuratic, în conformitate cu lumea.
Să avem grijă să menținem gândul Scripturii!
F. B. Hole
Nu știți că, dacă vă supuneți robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie de păcat, care duce la moarte, fie de ascultare, care duce la dreptate?
Romani 6.16
Bobina de ață
Mai demult am fost nevoit să călătoresc mult, având multe delegații. Pentru familia mea, aceasta a fost o povară destul de greu de suportat. Într-o seară, când m-am întors acasă de la serviciu, fetița mea a avut ideea de a mă lega, astfel ca eu să nu mai pot pleca. A luat o bobină de ață și a început să se plimbe în jurul meu, derulând firul pe măsură ce mergea. După câteva ture, ea s-a oprit triumfătoare: „Tata, încearcă să te eliberezi!“. Desigur, aș fi putut atunci rupe cu ușurință cele câteva fire, dar nu am vrut să-i stric fetei distracția. Așa că ea a continuat să alerge în jurul meu cu bobina în mână, îndemnându-mă mereu: „Eliberează-te!“. Am jucat cu ea jocul și bineînțeles că i-a plăcut foarte mult!
După un timp mi-am dat seama că jocul a devenit serios. De fapt, nu mă mai puteam elibera. Erau prea multe fire. „Ești prins!“, s-a bucurat micuța mea și a trebuit să-mi chem soția să mă ajute să mă eliberez.
Această experiență mi-a amintit de tehnica păianjenului, care își folosește firavul fir pentru a-și înfășura prada până când aceasta este captivă.
Diavolul, dușmanul lui Dumnezeu și al credincioșilor, folosește și el această tehnică. El se străduiește să transforme păcatele în obiceiuri. Unul singur este mai puternic decât păcatul și decât diavolul: Isus Hristos. Doar El ne poate elibera atât de păcat, cât și de obiceiurile rele!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 22.19-40 · Ioan 15.1-8
de Jean Koechlin
Numeri 32:16-42
Oferindu-se să-şi ajute fraţii să cucerească ţara Canaanului, fiii lui Ruben şi ai lui Gad dau dovadă de zel, de curaj şi chiar de dezinteres. Toate acestea nu pot ţine loc, în ochii Domnului, de dragostea pentru El şi pentru ţara pe care a dăruit-o. Războinicii din cele două seminţii vor cunoaşte ţara promisiunii. Vor trece Iordanul pentru a-şi ajuta fraţii. Dar soţiile şi copilaşii lor nu vor intra în ea. Din cauza greşelii lor, aceşti micuţi nu se vor bucura de promisiunea Domnului (14.31). Ne amintim că odinioară faraon a fost cel care a încercat să-i împiedice pe prunci să părăsească Egiptul (Exod 10.10-11). De data aceasta, cei care ridică obstacole în calea sosirii lor în Canaan sunt chiar părinţii lor. „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine“ – spune cu mâhnire Domnul Isus –: „nu-i opriţi“ (Marcu 10.14). Există, din nefericire, multe mijloace de a opri un copil să vină la Isus!
În păşunile grase ale Galaadului, turmele vor prospera, cu siguranţă. Dar, pe de altă parte, familiile aveau să decadă, aşa cum o va dovedi istoria ulterioară a acestor seminţii.
Dragi prieteni, ce este mai important? Prosperitatea afacerilor noastre, sau cea a sufletului nostru? Acestea două sunt departe de a merge totdeauna împreună.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU ÎNCETA NICIODATĂ SĂ ÎNVEȚI (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău… cu tot cugetul tău…” (Marcu 12:30)
Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a învăța mereu, până în ziua în care vom muri, fapt pe care nu ar trebui să-l desconsideri. Creierul obișnuit cântărește aproximativ un kilogram și, cu toate acestea, neurologii estimează că avem capacitatea de a învăța ceva nou în fiecare secundă, din fiecare minut, din fiecare oră, și din fiecare zi pentru următorii trei sute de milioane de ani! Extraordinar, nu-i așa? Dar e mai mult decât atât: e o obligație minunată. Învățarea nu este un moft, ci o chestiune de administrare. Domnul Isus a spus: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta…” Este imposibil să determinăm procentajul folosit din mintea noastră, dar toți avem un potențial neexploatat. Imaginația ta este capabilă de mult mai mult decât poți visa. Cu toate acestea, undeva pe parcurs, cei mai mulți dintre noi încetează să mai trăiască din imaginație și încep să trăiască din memorie. Nu mai proiectăm viitorul și începem să copiem trecutul. Și aceasta este ziua în care încetăm să mai trăim și începem să murim. De ce? Pentru că nu ne mai educăm pe noi înșine! A-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul tău presupune să-ți exploatezi mintea la maximum, prin a învăța cât mai multe lucruri despre cât mai multe lucruri. Adevăratul test al maturității spirituale nu este cantitatea de informație pe care o deții, ci recunoașterea cantității de informație pe care nu o știi. Înseamnă să te împaci cu realitatea că Dumnezeu nu este un obiect al înțelegerii, ci o sursă de uimire. Iar acest sentiment sacru de uimire aprinde o curiozitate sfântă de a continua să înveți tot mai multe despre Creator și despre creația Sa!
Mana Zilnica 