30 August 2024
Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat.
2 Corinteni 5.14,15
Cât de solemn și totuși cât de încurajator este faptul că nu există nici măcar un act de slujire pe care să îl facem pentru Domnul, fără ca acesta să nu fie consemnat în cartea Sa; și este consemnată nu doar esența lucrării, ci și felul în care a fost făcută, pentru că Dumnezeu apreciază atât felul în care facem o lucrare, cât și lucrarea în sine! El îl iubește pe cel care dă cu bucurie și pe cel care lucrează cu bucurie, pentru că acestea Îl caracterizează pe El Însuși.
A fost plăcut inimii Sale să vadă abundența de daruri pe care reprezentanții celor douăsprezece seminții, în Numeri 7, au oferit-o pentru sanctuarul Său. A fost plăcut inimii Sale să consemneze faptele vitejilor lui David, în timpul în care acesta era lepădat. A fost plăcut inimii Sale să prezinte slujirea devotată a Priscilei și a lui Acuila și, mai târziu, pe cea a lui Fivi. Am putea adăuga și faptul că este plăcut inimii Sale, în aceste zile în care mărturia creștină este caracterizată de starea de „căldicel“ și a devenit „fără gust“, să găsească, ici și acolo, o inimă cu adevărat iubitoare de Hristos și un lucrător devotat în via Lui.
Fie ca Duhul lui Dumnezeu să producă în inimile noastre mai multă râvnă, pentru o slujire cât mai devotată! Fie ca dragostea lui Hristos să ne constrângă tot mai mult pentru a trăi nu pentru noi înșine, ci pentru Acela care ne-a iubit și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său prețios, făcându-ne să fim ceea ce suntem, sau ceea ce avem nădejdea sigură că vom fi!
C. H. Mackintosh
Toma a răspuns și I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!“.
Ioan 20.28
Domnul meu
Cele mai multe state din lume sunt republici. În unele țări însă șeful statului este un rege sau o regină. Totuși, acestea sunt de obicei „monarhii parlamentare“, ceea ce înseamnă că, deși regele are titlu imperial, el nu mai conduce. Are o influență redusă asupra activității statului și îndeplinește în principal rolul de reprezentant al țării respective.
Cei care se numesc creștini Îl mărturisesc pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn trimis de Dumnezeu. Atunci se ridică întrebarea: Îl lăsăm pe Isus să domnească în viața noastră? Suntem interesați de voia Lui și facem ceea ce ne spune El în Cuvântul Său? Sau luăm deciziile fără Domnul, pentru că vrem să fim independenți?
În istoria lumii au fost mulți tirani și, desigur, nimeni nu dorește să depindă de conducerea arbitrară a unui asemenea despot. Dar Dumnezeu este un Conducător care ne iubește. Iar noi, creaturi ale lui Dumnezeu, suntem ființe dependente. Prin urmare, viața noastră nu poate avea succes, dacă vrem să trăim independent de Dumnezeu și dacă nu întrebăm care este voia Sa.
Când apostolul Toma, plin de uimire, I-a spus lui Isus: „Domnul meu și Dumnezeul meu“, tocmai Îl întâlnise pe Hristos înviat și văzuse urmele cuielor din mâinile Sale și rana din coasta Sa. Unui astfel de Domn, care nu cere, ci care oferă, care S-a dat pe Sine din dragoste pentru noi, să Îi predăm conducerea vieții noastre!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 13.1-19 · Ioan 9.35-41
de Jean Koechlin
Numeri 19:1-10
Jertfa viţelei roşii ocupă un loc deosebit la mijlocul cărţii pustiului, pentru că este văzută ca un simbol al nevoilor din deşert. Ca şi celelalte jertfe, aceasta reprezintă anumite aspecte ale persoanei şi lucrării lui Hristos. Această „viţea roşie fără cusur, în care nu este cusur şi peste care n-a fost jug niciodată“ (v. 2), Îl evocă pe Cel care a fost victima fără pată şi care nu a cunoscut grozavul jug al păcatului, aşa cum îl cunoaştem noi.
După ce jertfa era adusă în afara taberei, sângele ei se stropea înaintea cortului întâlnirii. Apoi aceasta era arsă complet. Grăsimea ei nu era oferită Domnului, nici preotul nu mânca nimic din ea. Dimpotrivă, se strângea cenuşa şi se procura o mare cantitate de „apă de curăţire“, suficientă pentru a spăla orice întinare a fiecărui israelit pe tot parcursul călătoriei prin pustiu. Această jertfă nu corespunde, ca cele din Levitic 4, la nevoile celor neîntorşi la Dumnezeu, ci la cele ale credincioşilor care au căzut. Lucrarea pe care a făcut-o Isus o singură dată este o resursă pentru a-i curăţi de păcate şi pentru a-i păstra în părtăşie pe răscumpăraţii Săi care sunt expuşi întinării. Prin Cuvânt (apa), Duhul Sfânt aminteşte inimii şi aduce în conştiinţa credinciosului căzut suferinţele lui Hristos (cenuşa).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ TE ROGI CÂND EȘTI BOLNAV | Fundația S.E.E.R. România
„Este vreunul printre voi bolnav?…” (Iacov 5:14)
Biblia spune: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5:14-15). Așadar, să nu avem nicio îndoială: când suntem bolnavi, ni se spune să ne mărturisim păcatele, să chemăm pe bătrânii bisericii să se roage pentru noi, să ne ungă cu untdelemn și să credem din toată inima că vom fi vindecați. În vremuri de boală, ni se spune, de asemenea, să ne rugăm unii pentru alții. Domnul Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu… îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16:17-18). Dacă ești bolnav astăzi, roagă-te această rugăciune: „Doamne, chiar dacă raportul medical este negativ, Tu ai ultimul cuvânt în ceea ce privește viața mea. Cuvântul Tău spune: „ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite” (Psalmul 139:16). Ajută-mă să pun în practică orice schimbare a stilului de viață care va aduce o diferență în ceea ce privește calitatea vieții mele. Ridică-mă, ca mărturie a puterii Tale de vindecare! Tu ești Dumnezeul care face minuni și ești neschimbat ieri, astăzi și în veci (vezi Evrei 13:8). Îmi asum răspunderea pentru fiecare vină înfăptuită și-mi cer iertare în Numele Domnului Isus – și doresc vindecarea în trupul meu, în Numele Lui! Îmi doresc să nu mor înainte de timpul stabilit, ci să trăiesc pentru a mărturisi ceea ce ai făcut Tu! (vezi Psalmul 118:17). Prin credință, mă sprijin pe Cuvântul Tău și declar: „Prin rănile Tale am fost vindecat” (vezi Isaia 53:5). Amin!” Iar dacă ești sănătos, dă slavă Domnului – și rostește această rugăciune pentru cineva care este bolnav.
