28 August 2024
Apropiindu-vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă, prețioasă înaintea lui Dumnezeu, tot așa și voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți pentru a fi o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos.
1 Petru 2.4,5
Iată aici un aspect de relație despre care apostolul îi învață pe acești creștini ieșiți din iudaism pentru a-I aparține lui Hristos și mântuirii Sale. Aici, pe pământ, ei aveau un loc în legătură cu Hristos și cu Casa lui Dumnezeu. Hristos este Piatra vie pe care oamenii au lepădat-o (Matei 21.42,44; Psalmul 118.22,23). Cel peste care această Piatră va cădea va fi zdrobit; dar noi (în mod particular, acești creștini evrei) nu suntem nicidecum asociați acelora care au lepădat această Piatră, ci, prin har, am considerat-o ca fiind aleasă, prețioasă înaintea lui Dumnezeu, și ne-am apropiat de ea. În ea, în această Piatră vie, am găsit viața și am devenit astfel noi înșine niște pietre vii. Avem acum fericirea de a face parte din casa spirituală pe care El o construiește. Este o casă preoțească, având ca simbol preoția evreiască. Este vorba aici de Adunare, casa lui Dumnezeu, așa cum i-a fost ea descoperită chiar lui Petru, în Matei 16.18. Era un adevăr cu totul nou, întemeiat pe descoperirea Fiului Dumnezeului celui viu; de acum înainte, Adunarea lui Hristos, alcătuită din pietre vii, înlocuia un popor potrivit cărnii care, în această stare, nu putea să stea înaintea lui Dumnezeu. Rolul acestei sfinte preoții este acela de a oferi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Ce bucurie pentru acești credincioși ieșiți din iudaism, aceea de a se vedea dintr-odată ridicați pe cele mai înalte poziții pe care religia lor le-o putea imagina; mai mult, de a nu mai face parte dintr-o preoție pieritoare, care aducea jertfe carnale, ci dintr-o preoție spirituală, care aducea laude plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos! Așa cum cerul depășește pământul, la fel, această preoție spirituală le oferea credincioșilor evrei, aici, pe pământ, o poziție care depășea tot ceea ce iudaismul cel mai înalt putuse vreodată să le ofere.
H. Rossier
Totuși, în toate acestea, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.
Romani 8.37
Minunea din Chile (3)
Pe 13 octombrie, la ora locală 00:10, a ajuns la suprafață Florencio Avalos, maistrul de 31 de ani. Au urmat scene emoționante, cu lacrimi de bucurie și urale. În timp ce ușa infirmeriei s-a închis în urma lui, tatăl său a exclamat copleșit: „Este o minune a lui Dumnezeu! Acum, rugăciunile noastre se îndreaptă către cei 32 de camarazi ai săi care sunt încă acolo jos“.
Fiecare miner eliberat a reacționat diferit. Mario Sepúlveda și-a îmbrățișat soția și i-a înmânat președintelui țării bucăți de piatră din adâncuri. Apoi a urmat mărturisirea lui: „Am fost cu Dumnezeu, am fost cu diavolul. Au luptat pentru mine. Dumnezeu a învins!“. Apoi a avut următoarea rugăminte: „Să nu mă celebrați ca pe un erou. Vreau să mă tratați așa cum sunt: un miner“.
Dar aproape nimeni nu a atins inimile în această zi ca Mario Gómez.
Ziarul „Die Welt“ și-a început articolul principal cu următoarele cuvinte: „Mario Gómez a căzut în genunchi, s-a rugat și I-a mulțumit lui Dumnezeu. El era cel mai în vârstă dintre cei prinși în mină. Având 63 de ani, Mario Gómez era considerat și un mentor. Felul său de a fi, echilibrat, și experiența sa de miner au contribuit mult la moralul minerilor. A lucrat ca miner de la vârsta de 12 ani. Acum – 51 de ani mai târziu – Mario Gómez aducea la tăcere întreaga «Tabără a Speranței» cu rugăciunea sa. Au fost secunde de umilință, de recunoștință și de admirație“.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 12.1-15 · Ioan 9.13-23
de Jean Koechlin
Numeri 18:1-19
Prin toiagul înmugurit, Domnul vrea să confirme funcţia înaltă a familiei lui Aaron. Acesta este motivul pentru care acest cap. 18 vorbeşte încă o dată despre preoţie, enumerând privilegiile ei.
Primul privilegiu: fiii lui Levi sunt adăugaţi (alipiţi) preoţilor (semnificaţia numelui Levi: vezi Geneza 29.34 nota e). Ei sunt „dăruiţi ca dar pentru Domnul“ (v. 6): simbol al slujirii Cuvântului, care îl învaţă pe adorator. Cap. 8 din Neemia numeşte câţiva leviţi care explicau poporului Cuvântul şi pe Ezra îl surprinde binecuvântându-L pe DOMNUL Dumnezeul cel mare.
Al doilea dar îl constituie însăşi slujba (v. 7 sf.). Departe de a fi date pe merit vreunuia dintre cei care le exercită, toate slujbele sunt date prin harul lui Dumnezeu. Să recunoaştem că suntem „robi nevrednici“ (Luca 17.10). Dacă Domnul binevoieşte să ne folosească, nu o face pentru că are nevoie de noi, ci pentru că doreşte să ne dea bucuria de a lucra pentru El.
În sfârşit, v. 8-19 enumeră diversele daruri care corespund cu „lucrurile sfinte“ aduse de fiii lui Israel. Încă o dată acestea sunt simboluri ale lui Hristos, daruri din care suntem chemaţi să ne hrănim şi de care să ne bucurăm. „Pârga“ şi în acelaşi timp „cele dintâi roade“ (v. 12, 13) ne amintesc de intenţia lui Dumnezeu şi de dorinţa apostolului ca Hristos „să aibă întâietate în toate“ (Col. 1.18).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BINECUVÂNTEAZĂ-ȚI COPIII! | Fundația S.E.E.R. România
„Mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.” (Geneza 27:27)
Fiecare copil tânjește după binecuvântarea tatălui său și fiecare tată este chemat să-și binecuvânteze copiii. Când Isaac și-a binecuvântat fiii, el a acționat în Numele lui Dumnezeu, folosindu-și puterea delegată de Dumnezeu pentru a transmite binecuvântarea. Binecuvântarea unui tată era o practică prețuită, dar eficiența ei se baza pe faptul că tatăl își binecuvânta copiii ca un act de credință și nu datorită sentimentelor sau favoritismului. Conform obiceiului ebraic, binecuvântarea unui tată cuprindea două elemente: 1) O atingere plină de sens. „Iacov s-a apropiat de tatăl său Isaac… Atunci, tatăl său, Isaac, i-a zis: ‘Apropie-te dar şi sărută-mă, fiule.’” (Geneza 27:22, 26) Binecuvântarea unui patriarh includea punerea mâinilor, un sărut și o îmbrățișare de acceptare și iubire. Domnul Isus știa exact de ce au nevoie copiii, de aceea „i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Marcu 10:16). Și după astfel de expresii ale dragostei tânjesc și astăzi copiii noștri, care abia așteaptă să le primească din partea noastră, a părinților. 2) Cuvinte pline de afecțiune. Înainte de a-l binecuvânta pe Iacov, tatăl său i-a spus: „Mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.” (Geneza 27:27). Pentru un orășean, astfel de cuvinte poate că nu înseamnă mare lucru, dar fiilor lui – Isaac, acest patriarh bătrân care trăia în aer liber și care iubea natura, le spunea în esență: „Acesta este băiatul meu – un om iubitor de natură, căruia îi place să-și petreacă timpul în mijlocul creației lui Dumnezeu, la fel ca mine!” Nu ar fi putut să-i spună fiului său cuvinte mai încurajatoare. Părinților, aveți grijă ca vorbele voastre să nu fie critice, înjositoare sau insensibile, ci pline de înțelepciune: „Sunt mândru și bucuros că Dumnezeu mi te-a dăruit, copilul meu!” Taților, binecuvântați-vă copiii cu asemenea cuvinte!
Mana Zilnica 