26 August 2024
Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a început să împărățească și a împărățit doi ani în Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului.
2 Cronici 33.21,22
Lecții din viața lui Amon (1) – O cale care pare bună
În cartea Proverbe găsim următorul verset: „Este o cale care pare dreaptă omului, dar la sfârșitul ei sunt căile morții“ (Proverbe 14.12). Aceste cuvinte au o aplicație directă la Amon. El a urmat o cale a idolatriei, pe care tatăl său umblase vreme îndelungată, deși Manase, în cele din urmă, se smerise adânc înaintea lui Dumnezeu și recunoscuse că Domnul este Dumnezeu. Manase și-a dovedit clar pocăința prin faptele sale, iar fiul său, Amon, văzuse probabil acest lucru, sau cel puțin rezultatele lui. Amon a fost însă în total dezacord cu faptul că tatăl său eliminase din cetate tot ceea ce ținea de idolatrie. Amon a umblat pe deplin în căile de mai întâi ale tatălui său: a slujit idolilor, s-a plecat înaintea lor și le-a adus jertfe. Pentru el, aceasta era calea bună de urmat. Dar a fost ea cu adevărat bună?
Dacă ceva pare bun nu înseamnă că și este. Aceasta este lecția pe care trebuie s-o învățăm. Ceea ce Dumnezeu spune determină ceea ce este bun și ceea ce este rău. Acest lucru este adevărat cu privire la păcat, cu privire la dreptatea lui Dumnezeu și cu privire la judecata viitoare. Este de asemenea adevărat cu privire la umblarea copiilor lui Dumnezeu, în mod personal și colectiv. Trebuie deci să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu pentru a fi instruiți cu privire la ceea ce este corect și bine înaintea lui Dumnezeu, fiindcă „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate“ (2 Timotei 3.16). Dar Amon a făcut exact contrariul. Nu L-a căutat pe Dumnezeu, nici Cuvântul Său. Drept urmare, moartea a fost sfârșitul căii sale.
A. Leclerc
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.
Psalmul 23.4
Minunea din Chile (1)
Treizeci și trei de mineri exploatau aur și cupru la o adâncime de 700 de metri. Deodată, tunelul s-a surpat, iar toți minerii au rămas blocați în mină. De la data accidentului minier, care s-a produs pe 5 august 2010, rudele celor îngropați de vii în acea mină au campat în tabăra „Esperanza“ din apropierea minei San José, din deșertul Atacama din Chile, aflată la o distanță de 800 de km de Santiago, capitala țării.
Pe globul nostru interconectat, atenția întregii lumi a fost brusc concentrată asupra acestui loc singuratic. În ciuda celor mai moderne echipamente și a faptului că echipele de salvare lucrau cu febrilitate, zi și noapte, încercând din răsputeri să ia legătura cu cei dispăruți, tot nu reușeau! Le stătea în cale un bolovan uriaș, cu o greutate estimată la 700.000 de tone. Mulți au fost martori la disperarea din „Tabăra Speranței“, timp de 17 zile lungi, 17 × 24 de ore înfricoșătoare.
Pe 22 august a apărut o rază de speranță! – Echipele de salvare au reușit să ajungă cu ajutorul unei sonde subterane la cei captivi. La scurt timp după aceea, s-a auzit un strigăt de ușurare în tabără, în timp ce președintele Sebastian Pinera flutura o bucată de hârtie învelită în folie, pe care bărbații captivi mâzgăliseră câteva cuvinte cu litere roșii: „Suntem bine, cei 33, într-un refugiu“. Pe o altă bucată de hârtie, trasă prin puțul îngust de 8 cm, Mario Gómez, cel mai în vârstă dintre acei mineri, scrisese: „Dumnezeu este mare și cu ajutorul Lui vom reuși să ieșim vii din această mină, chiar dacă va trebui să așteptăm luni de zile“.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 11.14-25 · Ioan 8.48-59
de Jean Koechlin
Numeri 16:36-50
Core şi oamenii săi au păcătuit nu numai „împotrivalui Moise şi Aaron“, nici numai „împotriva Domnului“ (v. 3, 11), ci şi „împotriva sufletelor lor“ (v. 38). Aşa va fi cu toţi necredincioşii: vor fi pentru eternitate propriile lor victime. O pedeapsă fulgerătoare stă gata să se dezlănţuie asupra acestor căpetenii de intriganţi şi Dumnezeu S-a îngrijit ca ea să nu poată fi uitată, expunând-o demonstrativ pe altar (v. 38). Cu toate acestea, chiar a doua zi, întregul popor se adună şi-i face răspunzători pe cei doi conducători ai săi. La început a fost în frunte un şef, Core, împreună cu Datan şi Abiram. Apoi li s-au alăturat două sute cincizeci de oameni. Acum se răscoală întreaga adunare (v. 41). Cât de nestatornică este inima omului! Am văzut deja cum zece iscoade au fost îndeajuns să abată poporul (cap. 13). De aceea Galateni 6.7 (vezi şi nota l) ne avertizează: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; pentru că ce seamănă omul, aceea va şi secera“.
Urgia este gata să înceapă. Ca în v. 4, Moise cade cu faţa la pământ, la fel şi Aaron. Apoi Aaron nu pierde nici o clipă. El, cel care fusese invidiat, insultat şi acuzat pe nedrept, ia singura cădelniţă potrivită şi face ispăşire pentru popor. Frumoasă imagine a lui Hristos, încă o dată, supremul Mijlocitor!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GĂSEȘTE PUNCTELE COMUNE (2) | Fundația S.E.E.R. România
„…M-am făcut robul tuturor…” (1 Corinteni 9:19)
Fie că aplici pentru un loc de muncă, fie că încerci să câștigi pe cineva pentru Hristos, fie că oferi consiliere și sfaturi, sau corectezi comportamentul cuiva, pentru a fi eficient tu trebuie să cauți punctele comune. Iar pentru asta e nevoie de disponibilitate. Apostolul Pavel a scris: „m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.” Stabilirea unor domenii de interes comun necesită timp. De asemenea, necesită efort. Se spune că, în prezent, un director de afaceri obișnuit are o capacitate de atenție la locul de muncă de șase minute. Jalnic! În șase minute, o persoană abia își poate pune picioarele pe pământ, cu atât mai puțin poate găsi domeniul comun. Identificarea aspectelor asupra cărora puteți cădea de acord necesită empatie și dorința de a asculta ce are de spus cealaltă persoană. În cartea sa „Cum să vorbești pentru ca oamenii să te asculte”, Sonya Hamlin (moderatoare a unor emisiuni TV și autoare de cărți pe teme de afaceri și comunicare) afirma că majoritatea oamenilor consideră acest lucru o provocare din cauza factorului „eu întâi”; ea scria: „Ascultarea necesită renunțarea la modalitatea noastră preferată de a ne petrece timpul: implicarea în activități care au în centru propria noastră persoană și propriul nostru interes. Este prioritar interesul nostru – și de aici provine motivația noastră de a face orice. Pornind de aici, înțelegi ce probleme pot apărea când ni se cere să ascultăm pe altcineva?” Deci, care este soluția? În primul rând, este esențial să recunoaștem și să răspundem la două dintre întrebările instinctive și nerostite ale ascultătorului, care sunt: „De ce ar trebui să te ascult? Ce câștig am eu dacă te ascult?” Ori de câte ori ești dispus să asculți oamenii și-ți dai seama că ceea ce le oferi răspunde nevoilor lor, ești la jumătatea drumului spre atingerea obiectivului tău de a găsi un punct comun. Deci, dovedește disponibilitate și generozitate în găsirea punctelor comune!
Mana Zilnica 